Mai putin de o saptamana pana la Semimaratonul Gerar!
Ce pot avea in comun un prezentator TV, cel mai bun alpinist roman si un campion la triatlon? Dar un student, un medic sau un om de afaceri? Evident, cu totii vin la Gerar.
Circa 500 de persoane vor participa duminica 29 ianuarie, incepand cu ora 10:30 la prima competitie de alergare din acest an: semi-maratonul Gerar.
Competitia, care va avea loc pe aleile din campusul Universitatii Politehnica din Bucuresti, include doua probe: cros de 3.6 km si un semi-maraton pe distanta de 21 de km. Semi-maratonul se va desfasura in echipe formate din cate trei alergatori, toate locurile fiind deja ocupate, la doar cateva zile dupa deschiderea inscrierilor.
Mai sunt insa locuri libere la cros, iar premierea participantilor se va face aici pe categorii de varsta, separat femin si masculin, dorindu-se astfel incurajarea cat mai multor oameni sa faca miscare.
“Interesul atat de mare pentru Gerar arata ca tot mai multi oameni acorda atentie alergarii si unui stil de viata sanatos. Sunt sigur ca temperatura scazuta si, poate, zapada nu vor fi deloc un obstacol pentru cei care, pe 29 ianuarie, vor veni sa se bucure de alergare la Gerar“, spune dr. Serban Damian, presedintele Ro Club Maraton, co-organizator al competitiei.
Printre participanti se regasesc mai multe nume cunoscute, precum prezentatorul TV, Daniel Osmanovici (Antena 1) sau alpinistul roman cu cel mai bun palmares, Horia Colibasanu. Lor li se adauga si sportivi consacrati, multiplul campion national la triatlon, Ciprian Balanescu sau ultra-maratonistul Toma Coconea. “Imi place sa alerg si am mai participat si la alte maratoane montane. Ma bucur sa ma alatur acum sutelor de oameni care vor alerga la Gerar“, spune Horia Colibasanu, care a reusit pana acum escaladarea mai multor varfuri de peste 8000 de metri in Himalaya.
Aceasta este a doua editie a semi-maratonului Gerar, competitie organizata in parteneriat de catre Ro Club Maraton si Facultatea de Inginerie Electrica.
Mai multe amanunte despre competitie gasiti pe www.gerar.ro.
Parteneri: Universitatea Politehnica Bucuresti, Dove, Clear, Flanco, Isostar, Republika, Asociatia Bucharest Running Club si Radio Romania.
Informatii suplimentare despre semi-maratonul Gerar sau despre participanti puteti obtine de la:
Serban Damian, Ro Club Maraton, tel: 0722616785
Marian Chiriac, Ro Club Maraton, tel: 0747010291
Va invit la Semimaratonul Gerar pe 29 ianuarie
Filmuletul e facut de mine 
Start 2012!
Am intrat in 2012 asa cum imi doream, adica printr-o alergare de grup impreuna cu o parte din colegii din Ro Club Maraton si alti alergatori. Ne-am adunat cam 20 de alergatori si am umplut parcul pustiu in dimineata de 1 ianuarie.
La Multi Ani!
Ajutoarele Mosului prin Bucuresti :)
Uneori e bine sa mai dai si in mintea copiilor, iar Ajunul Craciunului este cel mai bun moment. Florentina, o colega inimoasa din Ro Club Maraton, care are grija de alergarile de grup din Parcul Tineretului ne-a convocat la o alergare “tematica”, obligatia fiind sa venim imbracati cat mai in rosu.
Ne-am strans vreo 15-20 de oameni, costumati fiecare cum a putut. Eu am avut noroc ca una din jachetele mele de alergare este rosie, asa ca m-am accesorizat doar cu niste betela alba. Initial trebuia sa alergam doar in parc, insa cuprinsi de euforie, am pornit pe strazile (aproape pustii) ale Bucurestiului – Piata Constitutiei, Izvor, Cismigiu, Universitate, Unirii si din nou in Tineretului.
A fost multa veselie in grupul nostru, iar “cetatenii” aproape nici nu ne-au bagat in seama. Chiar ma intrebam ce-ar fi daca m-as intalni cu vreun pacient… Probabil nimic, pentru ca cei mai multi dintre oamenii care ajung la mine sunt suficient de deschisi la minte incat sa se amuze si atat.
A fost frig, iar Bucurestiul este destul de trist si gri, asa pustiu si fara zapada, insa noi ne-am simtit bine. Cam asta e spiritul in Ro Club Maraton. Merry Christmas!
Primul cadou de Craciun
Mos Craciun s-a grabit anul acesta si mi-a adus un cadou cu totul deosebit: un reportaj la ProTv despre acel aparat medical pe care l-am donat Spitalului Marie Curie in 2010, ca urmare a campaniei “42 pentru o sansa“.
Pacat ca in acest reportaj nu se pomeneste nimic despre faptul ca acest aparat exista in Romania pentru ca niste oameni dintr-un ONG au facut ce le-a stat in putinta pentru a strange banii necesari. Macar atat trebuia spus, nu neaparat numele asociatiei (apropo, e vorba de Ro Club Maraton).
Aceasta campanie umanitara a fost prima pe care am desfasurat-o. Habar nu aveam daca o sa iasa, insa am avut incredere in noi si am mers inainte. A meritat din plin.
Acest reportaj m-a emotionat si ma face sa fiu increzator ca ceea ce facem este util, si ca trebuie sa continuam pe aceasta linie.
New York City Marathon 2011 – my story
New York. New York.
Acolo unde totul este mare. Zgarie-nori. Nivel de trai. Maraton.
Ok, nu ma refer la lungimea maratonului, ca si la americani tot 42,195 km are. Vorbesc despre dimensiunea evenimentului numit “New York City Marathon”.
47.000 de alergatori.
Dar sa o iau cu inceputul.
Unii colectioneaza timbre. Altii servetele. Altii ceasuri cu cuc. Mie imi plac maratoanele. Insa atunci cand ma gandesc la un maraton, in mintea mea este mai mult decat a alerga cei 42 km – no matter what, no matter where. E la fel cu a spune: imi place carnea de pui. Da, dar imi place sa fie gatita bine, cu mirodenii, cu o garnitura gustoasa, asezata pe o masa frumos aranjata, la care stau persoane dragi, intr-o casa frumoasa, cu soarele intrand vesel pe fereastra. Cam asa e si cu maratonul: imi place sa il “imbrac” intr-o excursie frumoasa, care sa se transforme intr-o experienta complexa – culturala, sportiva, multisenzoriala. Nu i-am inteles niciodata pe maratonistii care zboara mii de kilometri, bifeaza un maraton si vin acasa cu primul zbor.
De cand m-am apucat de alergat si mai ales de cand am inceput sa alerg maratoane, acestea devenit motivele pentru a ajunge in orase in care imi doream sa ajung candva, dar probabil ca as fi amanat, optand pentru destinatii mai accesibile.
Cam asa am ajuns si la New York. Ii cam venise randul, dupa ce am alergat la alte mari maratoane in capitale europene.
M-am inscris la deruta. Pentru New York City Marathon cererea este foarte mare. Anul acesta au fost peste 80000 de inscrisi pe cele 47000 locuri disponibile. Din acest motiv se face o loterie si se trag la sorti norocosii. Cum de obicei nu am noroc la astfel de chestii, nu mi-am pus mari sperante. Am platit cei 11$ pentru un “loz” si am asteptat ziua Z. Imi amintesc ca eram la cabinet si in timp ce stateam de vorba cu pacientii, cu un ochi ma uitam pe siteul maratonului, unde se transmitea in direct tragerea la sorti. Incercam sa imi zaresc numele in lista care curgea pe ecran. La un moment dat in inbox imi intra un email, ca cica “you’re in”. Mai sa sar de pe scaun, insa a trebuit sa ma stapanesc, ca sa nu sperii pacientul. Cateva ore am zambit prosteste, intr-un fel de euforie. Ma vedeam deja alergand pe Fifth Avenue.
A urmat stresul cu viza, dar care s-a dovedit a fi doar o formalitate. L-am castigat pe tipul de la ambasada din prima secunda cand i-am spus ca merg la maraton. Deci daca vreti sa aveti viza pe 10 ani garantata, inscrieti-va la un maraton din SUA.
Dupa vreo 20 de ore petrecute pe drum (zbor plus asteptari plus vama plus alte drumuri) am calcat in sfarsit pe pamant american.
Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc, decembrie 2011
1 Decembrie. Prima zi de iarna. Ziua Nationala. Ziua cand armata defileaza in centrul Bucurestiului. Ziua cand gloate de romani prostiti de saracie si foame se calca in picioare pentru o amarata de fasole… Ziua cand toate televiziunile transmit imagini cu gloata si ii injura pe politicieni.
Sau mai exista o varianta: ziua cand 150 de romani vin in Parcul Al.I.Cuza din Bucuresti si alearga un maraton.
Gest de patriotism? Nu stiu. Poate. Sau poate ca nu. Ca daca se numea Maratonul Fasole cu carnati, probabil ca tot aceeasi 150 de nebuni ar fi venit sa alerge. Sunt acid si nedrept, ar zice unii care nu ma cunosc si care nu stiu ca am organizat cot la cot, impreuna cu alti 4 alergatori, Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc.
Patriotismul e o chestiune delicata. Ca dragostea, de exemplu. Adica habar n-am daca sunt patriot pentru ca am organizat si alergat acest maraton pe 1 decembrie. E posibil sa fie un gest de patriotism – sa faci ceva mai aparte, pentru a marca un moment de sarbatoare.
Imi pun si eu niste intrebari existentiale…
Una peste alta, am mai adaugat in palmares un maraton organizat si un semi alergat.
Ideea a apartinut neobositului colonel in rezerva, Ilie Rosu, alergator cu steagurile, care anul acesta a alergat pe 5 continente. Am mai scris despre el cu ocazia Maratonului “Pe aici nu se trece!”, din august. El este un om care crede in patriotism. Probabil ca intelege mai bine decat multi dintre noi aceasta notiune, facand atatia ani de armata.
Omul a avut un vis: sa alerge maraton de ziua nationala! Si a spus in gura mare pe forum. Cum maratonistii nu asteapta prea multe indemnuri sa vina la o alergare, imediat a inceput sa se adune lume. Ceea ce la inceput parea a fi o alegare ad-hoc, s-a transformat rapid intr-un maraton in toata regula, cu toate aspectele aferente: inscrieri oficiale, taxa de concurs, tricou, medalie, diploma, arbitrii, hidratare, traseu marcat etc.
Proiectul “Aripi Deschise” – misiune indeplinita!
Am un sentiment de multumire cand ma gandesc la campania Aripi Deschise, pe care am incheiat-o sambata 29 octombrie prin Crosul Aripi Deschise.
Si vreau neaparat sa povestesc despre asta, nu neaparat pentru ca ma simt eu multumit de aceasta realizare, ci pentru ca am de multumit multor oameni deosebiti care si-au adus contributia si fara de care nu am fi avut nicio campanie si niciun cros.
Campania de anul acesta a fost o continuare a celei de anul trecut “42 pentru o sansa”. Ar fi trebuit sa o facem tot legata de Maratonul International Bucuresti, insa nu s-a putut. Pentru ca lucrurile nu se fac de la sine – e nevoie de timp si de liniste pentru a gandi o astfel de campanie. Iar noi, echipa de organizare, n-am avut nici timp si nici liniste in ultima vreme.
Cu luni in urma noi am inceput sa ne gandim ce facem la MIB, ma refer la o actiune umanitara. Am decis sa gasim o cauza si am venit cu propuneri. Nimic nu se lega. La un moment dat, am primit un telefon de la o doamna de la Asociatia Pavel, o organizate caritabila care desfasoara diverse actiuni pentru copiii cu cancer si boli grave de la Spitalul Fundeni. Era vara cand n-am intalnit cu doamnele de la aceasta asociatie si am decis sa facem un proiect comun. Ele erau destul de dezamagite de un alergator care le propusese un proiect, apoi le lasase pur si simplu balta, dupa ce se bucurase de sprijinul si promovarea acestei asociatii.
Au urmat lunile de agitatie si framantari cu Adunarea Generala a clubului, iar noi nu reuseam sa ne decidem asupra proiectului. Imi era asa rusine ca apucasem sa promitem implicarea intr-un proiect si acum riscam sa fim pusi in aceeasi “oala” de neseriozitate cu acel alergator… Intr-o perioada foarte grea pentru mine, cand Dora a fost in spital cu meningita, pacienti gramada si presiune foarte mare legata de AG, am decis sa iau taurul de coarne si sa demarez impreuna cu prietenii mei dragi un proiect de caritate pentru Spitalul Fundeni.
Cu sprijinul doamnelor de la Asociatia Pavel am ajuns la dl. Prof . Arion, seful sectiei de pediatrie de la Fundeni si am povestit despre posibila campanie. Dl. Profesor, cu care am facut si eu pediatria in anul 6 de facultate, a parut putin suspicios la inceput, insa apoi mi-am dat seama ca a devenit interesat. In fond nu trebuia sa faca nimic, decat sa accepte sa folosim numele spitalului in campanie.
Impreuna cu d-na dr. Colita si d-na. asistent Ulmeanu am identificat necesitatile si am decis sa avem drept scop al campaniei cumpararea unor echipamente medicale foarte scumpe, care au rol de monitorizare a copiilor ce fac tratamente cu citostatice.
Nu stiu cum sunteti voi, dar eu cand ma gandesc ca unul din copiii mei ar putea fi diagnosticat vreodata cu o boala grava, ma cutremur si reprim imediat acel gand.
Dupa aceasta vizita la spital a avut loc Adunarea Generala a clubului; am profitat de moment pentru a prezenta acest proiect colegilor. Stiam sigur ca vor rezona la propunerea mea. Trebuie sa fac o precizare, utila probabil unora care isi imagineaza ca Ro Club Maraton functioneaza ca o firma, in care patronul da niste ordine, iar subalternii executa. Departe de a fi asa. In Ro Club Maraton oamenii se alatura unui proiect sau altuia, daca au timp, chef si incredere in cel care propune si in reusita proiectului. Imi vine greu sa cred ca vreodata colegii mei se vor lasa manipulati, astfel incat sa faca jocul cuiva si sa urmeze un drum care satisface doar interesele personale ale nu stiu cui.
Eu mi-am asumat public rolul de “project manager” pentru aceasta actiune si am sperat ca oamenii mi se vor alatura. Si asa s-a intamplat.
Dupa o perioada de la AG am inceput discutiile in grupul meu de oameni de incredere si am schitat proiectul. Cu ajutorul lor extrem de pretios a aparut si siteul, materialele media, documentele legale… deci tot ce ne trebuia pentru a porni la drum.
“Genuine fake watches”
Cu vreo doi ani in urma cand am fost la turci in concediu, m-am dus ca tot omul in bazar sa casc gura. E un spectacol interesant, nu neaparat pe gustul meu, dar totusi merita privit. M-a distrat denumirea unui magazin – “Genuine Fake Watches”. Inauntru gaseai orice ceas iti dorea inima, cu preturi intre 5 si 100 euro. Daca negociai bine, puteai sa iti cumperi un Rolex de 30.000 euro cu doar 20 de euro. Super-afacere!
Mi-am adus aminte de denumirea magazinului cand mi-am cumparat un gadget de la expo New York City Marathon. Nu este un “fake” in adevaratul sens al cuvantului, ci poate mai curand s-ar incadra in categoria “snake oil” (cine nu stie despre ce vorbesc, sa dea un search). De ce mi l-am mai cumparat daca aveam indoieli? Pai, asa, ca uneori mai spargem bani si aiurea, nu doar pe ce trebuie.
E vorba de un soi de “colier” pentru sportivi, care se numeste Phiten. De fapt, exista o multime de produse pe care aceasta firma le comercializeaza (exista si un site in romana). O multime de sportivi celebri, inclusivi maratonisti le poarta, asa ca marketingul m-a invins brutal de aceasta data si m-a facut sa bag mana in buzunar.
Aceste produse au incorporat in structura lor titan si alte metale, care sunt reduse la nivel de particule, amestecate cu molecule de apa si incluse in structura materialului din care e fabricat colierul, bratara, plasturele etc. Cica acest titan are capacitatea de a regla campul electric al corpului si in felul acesta te simti mult mai bine.
Ideea e ca produsele arata foarte bine, sunt perfect marketate si se vand la fel de bine. Studii care sa dovedeasca ceva? N-am gasit. Pe siteul lor nu ofera niciun argument stiintific. Wikipaedia le prezinta ca produse mincinoase. Pe forumuri exista tone de discutii pro si contra. Unii spun ca s-au vindecat de tot felul de dureri musculare si articulare, altii ca n-au simtit absolut nimic. Eu sunt din categoria ultimilor. Adevarul e ca nici nu ma durea ceva anume, ca sa simt o ameliorare punctuala. In rest, ma simt fix la fel ca si inainte: uneori plin de energie, alteori stors de vlaga.
Nu pot sa va recomand sa va luati. Nu am argumente. Eu o sa port in continuare “colierul”… pentru ca uneori, sau chiar de multe ori, functioneaza si metoda placebo.
Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc, 1 decembrie 2011
Serban Damian 
Alergare, Alergari de grup, Ro Club Maraton 
1 decembrie, ilie rosu, maraton, parcul IOR, Ro Club MaratonNeobositul si mereu suprinzatorul meu prieten, Ilie Rosu ne da de lucru chiar si pe perioada cand s-ar presupune ca suntem off-season, adica iarna. Dupa Maratonul “Pe aici nu se trece!”, ce a avut loc in august, intre localitatile Marasti si Marasesti, acum o sa alergam pe 1 decembrie, in Parcul Al.I Cuza din Bucuresti, pentru a aduce un omagiu celor care au infaptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Maratonistilor nu le trebuie prea mult ca sa fie imediat gata de un maraton. Imediat dupa ce Ilie a anuntat pe forum ca va organiza acest maraton, oamenii au inceput sa se inscrie. Cum Ro Club Maraton nu il putea lasa sa se chinuie de unul singur cu organizarea, am preluat alaturi de el aceasta problema si iata ca anuntam cu mandrie prima editie a acestui concurs inedit, care va avea proba de maraton (10 ture de parc), semimaraton (5 ture) si maraton stafeta (2 oameni). Traseul nu este unul usor. La fiecare tura vor fi scari de urcat si coborat. In plus, sansele sunt sa fie chiar frig la acea data. Poate chiar zapada.
Asadar, nu este un concurs pentru incepatori sau neavizati.
Eu m-am inscris impreuna cu un coleg la stafeta, pentru ca dupa New York nu ma simt in stare sa fac un maraton la mai putin de 1 luna. Totusi, fiind schimbul 1 la stafeta, nimic nu ma impiedica sa continui sa fac ture dupa ce imi termin semi de facut.
Gasiti toate detaliile despre concurs aici. Sunt disponibile doar 100 de locuri si jumatate s-au ocupat deja.
