Luna femeilor performante (6) – de vorba cu Bianca Dinu

mart. 11, 2016 | 0 comments | Fitness, Nutritie, alergare, bianca dinu, femei performante, vo2max

Bianca Dinu are un istoric sportiv ce se intinde pe trei sferturi din viata ei, asa cum o sa cititi mai jos. Asadar nu este de mirare forma fizica de exceptie in care se afla. La 35 de ani, de profesie instructor de fitness si antrenor personal, Bianca se poate lauda cu un procent de grasime de numai 17,4% si un VO2max de 52,7 ml/min/kg. Poate ca nu ar fi avut o asemenea valoare daca ramanea doar la fitness, insa de cativa ani a inceput sa alerge, iar acest lucru i-a dus conditia fizica la un alt nivel. La testul realizat la Centrul Superfit am constata o evolutie extrem de buna, cu intrare in TZ3 la 13 km/h si un consum foarte ridicat de grasime in TZ 1, ceea ce arata o eficienta extraordinara, specifica oamenilor care se antreneaza cu seriozitate si de mult timp.

bianca-8

test-bianca

Din acest punct, Bianca are cuvantul:

Am inceput sa practic handbalul de performanta la varsta de 9 ani, timp de 7 ani. Dupa o mica pauza, respectiv la 20 ani am descoperit lumea fitnessului, pe care il practic si in prezent si pe care cu siguranta o sa-l practic indiferent de ce alte activitati sportive mai am. La un moment dat m-am gandit sa imbin utilul cu placutul si asa am ajuns sa mi obtin atestatul de instructor fitness si sa mi dau seama cat de mult conteaza sa faci ceea ce-ti place.

bianca-3

Pasiunea pentru alergare am descoperit-o intamplator acum 3 ani, cand am fost invitata la o alergare de grup in parcul Herastrau. La inceput am privit-o oarecum detasat si ca pe o activitate de relaxare, insa ulterior spiritul meu competitiv a iesit la suprafata si am inceput sa-mi doresc sa obtin si rezultate bune. De la alergarea pe asfalt la cea pe munte a fost doar un pas. Din momentul in care am descoperit muntele, totul s a schimbat. Din punct de vedere fizic este mult mai solicitant, dar satisfactiile sunt pe masura. Fiecare pas pe care l faci pe munte reprezinta a adevarata provocare, care din punctul meu de vedere necesita multe abilitati si curaj ca sa poti face fata. Trairile sunt mult mai intense pe varf de munte unde esti inconjurat doar de frumusetile naturii si simti ca toata lumea este a ta.

bianca-4

Trail runningul necesita un antrenament specific, multa vointa, constiinciozitate si o alimentatie pe masura. Cand nu am alta optiune, ma antrenez pe pista de atletism sau in parc, dar incerc pe cat posibil sa merg des la munte pentru antrenamente. Evident ca includ si antrenamentele de forta in acest program de antrenament.

Nu este usor sa-ti mentii conditia fizica, acest lucru necesitand multa disciplina din punct de vedere al alimentatiei, odihnei si alegerilor pe care le faci zi de zi. Sportul m-a ajutat enorm sa-mi cunosc foarte bine corpul si sa-i inteleg nevoile. Nu-mi ghidez viata dupa anumite diete, ci sunt adepta unui regim alimentar sanatos si echilibrat. Pot spune ca atunci cand corpul imi cere ceva anume, nu-i refuz niciodata. Spre marele meu noroc acest lucru nu se intampla prea des.

bianca-6

bianca-5

Avand in vedere ca practic de putin timp acest sport si ca sunt la nivel de amator nu pot spune ca am avut rezultate exceptionale, insa recunosc ca am iesit de multe ori pe podium. Pentru anul in curs mi-am stabilit cateva obiective si sper sa le ating asa cum mi-am propus. Evident, ca orice sportiv visez sa ajung la competitii in afara tarii. Chiar in toamna acestui an imi doresc sa ajung la un maraton in Nepal si de la anul sper sa particip la cat mai multe curse internationale. Urmatorul pe lista ar fi Limone Extreme. Si normal ca vreau sa-mi imbunatatesc si timpii curselor la care deja am participat la noi in tara.

bianca-1

Consider ca sportul poate fi practicat la orice varsta, nu neaparat la nivel de performanta. In primul rand sportul inseamna sanatate si echilibru in tot ceea ce facem. Pentru mine o zi fara sport o consider ca si pierduta. Cei care folosesc varsta si lipsa de timp ca si scuza, se mint pe ei insisi si nu stiu ce pierd. Inca nu am copii dar sunt ferm convinsa ca o mama care este activa si are pasiuni va fi o inspiratie si pentru copii sai. Vor intelege mult mai bine spiritul competitiei care nu se regaseste doar in sport ci si in viata de zi cu zi, vor invata sa fie mai motivati, disciplinati si nu in ultimul rand vor invata sa fie fericiti.

bianca-7

21 Like



Acest articol a fost vizualizat de 1.960 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.