Probabil mulţi se întreabă cât de mult contează o intervenţie nutriţională optimă în creşterea performanţelor fizice. Ok, atunci când e vorba de o persoană cu exces ponderal (mai ales dacă vorbim de un exces mare), intervenţia nutriţională are un impact major, chiar şi în lipsa unui program de efort fizic: odată cu scăderea în greutate performanţele fizice se îmbunătăţesc prin simplul fapt că persoana nu mai cară atât de mult balast. E simplu de înţeles. Totuşi, în cele mai multe cazuri, la testele fiziologice constatăm doar o îmbunătăţire relativă, valorile absolute ale parametrilor rămân cam tot pe acolo şi asta pentru că pacientul nu a făcut deloc activitate fizică. Evident, atunci când se adaugă de la bun început şi componenta mişcare, transformările sunt mult mai evidente. Făcând o paranteză, încă nu pot să cred că mai există în anul 2016 nutriţionişti care îşi sfătuiesc pacienţii (ba chiar am auzit varianta că “le interzic”) să facă mişcare, motivând ca asta ar îngreuna procesul de scădere în greutate… Dacă vreodată daţi peste un asemenea specimen, fugiţi din cabinet (fără să plătiţi, că nu merită 😀 ).

Am divagat de la subiectul pe care mi l-am propus. De fapt, eu vroiam să vă povestesc şi să vă arăt nişte rezultate ale unui sportiv, în ideea că o corectare şi o îmbunătăţire a alimentaţiei poate să producă efecte măsurabile chiar şi la cel mai în formă sportiv.

Nicolae Şeitan este un tânăr triatlonist (18 ani), care m-a vizitat în luna iulie pentru testările fiziologice şi pentru consultanţă în nutriţie sportivă. Testele lui au arătat o formă fizică excelentă şi un potenţial pe care nu îl întâlnesc prea frecvent. Au trecut de atunci 3 luni, timp în care Nicolae a aplicat recomandările mele privind alimentaţia şi suplimentele nutritive. Pe partea de suplimente nutritive a pornit practic de la zero, pentru că înainte nu folosea nimic. În aceste trei luni el a fost la câteva concursuri importante, unde s-a clasat foarte bine – ceea ce vreau să subliniez este că nu a schimbat strategia de antrenament, ci s-a concentrat pe concursuri, ceea ce mă face să cred că îmbunătăţirea performanţelor lui are mai puţină legătură cu antrenamentul şi mai curând cu ceea ce s-a schimbat radical, respectiv nutriţia (sigur, acesta nu e un studiu, ci doar observarea unui caz solitar, aşadar e posibil ca concluziile mele să fie trase sub influenţa unui bias important; să mă iertaţi pentru asta 🙂 )

Iată deci rezultatele comparative ale testelor din iulie şi octombrie.

Acesta este rezultatul primului test, la care Nico a pedalat pana la 345W si a obtinut un VO2max de 59,9 ml/min/kg. RER=1 (indica momentul cand volumul de oxigen a devenit egal cu volumul de CO2, adica organismul lui a incetat sa mai utilizeze grasime ca substrat energetic si a ramas doar pe consum de carbohidrati) s-a produs la o incarcare de 165W si un puls de 137 bpm.

Acesta este rezultatul testului din octombrie, la care triatlonistul a reusit sa parcurga si etapa de 365 W, obtinand de aceasta data un VO2max de 61,8 ml/min/kg. In valori absolute, valoarea VO2 la 345W a fost 3,896 l/min in iulie, iar in octombrie, la aceeasi incarcatura, VO2 a fost 4,018 l/min, ceea ce inseamna un progres de 3,13%. Poate sa para putin, insa la astfel de valori inalte ale VO2max, mai ales intr-un interval de 3 luni, eu consider ca este o evolutie de luat in seama. De aceasta data, RER=1 s-a produs la 190W (puls 150 bpm), ceea ce arata un alt progres.

Mai jos puteti vedea un tabel care face comparatia intre cele 2 teste. Acolo unde “tendinta” e cu verde inseamna ca avem un progres, iar cu rosu un regres. Totusi daca ne uitam la valori pe zona rosie o sa vedem ca diferentele sunt suficient de mici incat sa le consideram aproape nesemnificative, in timp ce pe zona verde diferenta este considerabil mai mare. Rezultatele ne arata un progres in ceea ce priveste capacitatea lui Nico de a utiliza grasimea sa substrat energetic, ceea ce inseamna o zona pur aeroba mai larga. Daca inainte incarcarea la FatMax (adica intensitatea efortului unde organismul consuma cea mai mare cantitate de grasime) era de doar 25W, la al doilea test valoarea a fost de 125W. Ca sa nu mai zic ca valoarea absoluta a consumului a crescut de la 109 kcal/h la 246 kcal/h (grasime).

Am facut si o analiza a pragurilor ventilatorii, care reprezinta in spiroergometrie echivalentii pragurilor lactatului (pe care, evident, ii putem determina doar masurand nivelul acidului lactic in sange – pot sa fac si asta, insa este mult prea complicat in timpul unui test de efort).

Aici am comparat evolutia VE (ventilatia-minut, deci efectiv cati littri de aer ventileaza pe minut persoana testata), la cele 2 testari. Aceasta curba are 2 inflexiuni, care se observa mai bine la al doilea test. S-a stabilit ca aceste puncte de inflexiune se suprapun destul de corect peste pragurile lactatului (LT1 si LT2). Fara sa intru in prea multe detalii, primul prag (LT1) se constata in cadrul unui test atunci cand organismul incepe sa nu mai poata metaboliza intreaga cantitate de acid lactic ce se produce si valoarea lui in sange incepe sa creasca treptat peste valoarea bazala (care este sub 2 mmol/l); al doilea prag al lactatului (LT2) are loc atunci cand rata de productie a lactatului depaseste rata de eliminare sistemica a acestuia si se constata o crestere exponentiala a valorii lui in sange. Aceste praguri sunt importante la sportivi, pentru ca e evident ca odata ce te-ai apropiat sau ai depasit LT2, capacitatea ta de a sustine efortul devine din ce in ce mai limitata. Antrenamentele dificile in zona LT2 necesita un timp mai lung de refacere; sportivii si antrenorii trebuie sa stie aceste praguri pentru a doza cum trebuie efortul.

Ceea ce se observa din compararea celor 2 grafice este ca cele 2 praguri s-au deplasat spre dreapta si se instaleaza la valori mai mari ale incarcarii, ceea ce inseamna practic ca Nico poate sa traga mai tare la concurs, oboseala instalandu-se la valori mai mari ale incarcarii.

Al doilea prag ventilator se poate determina si din curba VCO2 in raport cu VE, unde exista un punct de inflexiune, care este numit si “punct de compensare respiratorie”. Practic apare o hiperventilatie relativa, datorata acidozei metabolice. Toate aceste valori pot fi raportate la puls si astfel sportivul are niste repere usor masurabile, pe care sa le foloseasca in pregatirea sa. De exemplu, pentru Nicolae la primul test aveam VT2 la 165 bpm, iar la al doilea test acest prag s-a dus la 175 bpm.

Rezultatele lui Nicolae sunt unele de exceptie si ii multumesc ca mi-a permis sa le prezint aici. Poate ca evolutia lui se datoreaza nutritiei, poate ca oricum s-ar fi petrecut din alte motive, n-am cum sa stiu exact, dar imi place sa cred ca a contat si interventia mea. Cert e ca trebuie sa stam cu ochii pe acest sportiv tanar, fiindca sigur va fi in topuri.