Voi începe să vorbesc despre o parte dintre lucrările prezentate la Conferința de Nutriție Sportivă din decembrie, pentru că am primit “cereri” în acest sens și pentru că multe dintre ele sunt interesante și e păcat să nu le cunoască mai multă lume.

În acest articol, despre un studiu de caz, realizat de o tânără nutriționistă din Anglia, cu care am și discutat pe marginea lucrării ei, care m-a interesat în mod particular. E a urmărit statusul nutrițional și modificările masei corporale ale unui sportiv de ultra-anduranță în vârstă de 66 de ani, care parcurs distanța de 3000 mile (4800 km) în 100 de zile consecutive.

Da, există astfel de oameni, care la 66 de ani fac asemenea chestii uimitoare. Din pacate, nu este dezvăluită identitatea acestei persoane. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre el. În paranteză, nu doar la “ei” există oameni care nu țin cont de vârsta din buletin, ci și la noi – cei care aleargă dimineața în Parcul IOR au ocazia să se intersecteze cu o doamnă în vârstă, care în fiecare zi dă ture de lac. Doamna are aspect de bunicuță, cu păr alb și ochelari și cred că aleargă mai mult de 10 km, cu o viteză destul de consistentă. Jos pălăria în fața acestor oameni! Și nu doar în fața celor care aleargă, pentru că și la sală văd destule persoane în vârstă care își fac conștiincioase antrenamentul.

Revenind la alergătorul englez, studiul prezentat a avut ca scop urmărirea evoluției sale pe durata celor 100 de zile, în care a alergat zilnic în jur de 48 km. Deși cursele de ultraanduranță tip “multiday event” cresc în popularitate în întreaga lume, pe partea de recomandări nutriționale încă există multe întrebări. Am avut ocazia să îmi pun și eu la încercare capacitatea de oferi consultanță într-o astfel de cursă, oferindu-le sprijinul meu celor care au participat la 1000 km Balkan, o cursă care a presupus parcurgerea distanței București-Sofia cu bicicleta și apoi, în sens invers, în alergare. Deși nu am putut face o monitorizare sistematică, totuși măcar la nivel de feed-back, Stan, inițiatorul acestei curse și singurul care a parcurs-o integral, mi-a declarat că s-a simțit semnificativ mai bine în comparație cu anul trecut, înregistrând în special o mai rapidă capacitate de refacere de la o zi la alta, ceea ce este esențial, când știi că a doua zi te trezești și ai de parcurs încă 60 km în alergare.

Mai norocoși decât mine, cei din Anglia au putut să monitorizeze aportul caloric zilnic al sportivului, folosind un jurnal al alimentației pe 24 ore. La începutul cursei, sportivul cântărea 81 kg, greutate care s-a redus la 73 kg după 31 de zile și a rămas constantă până la final. Procentul de grăsime s-a redus de la 20,9% la 16%. Interesant este faptul că masa non-adiposă (fat free mass) a crescut de la 62,5 kg la 64,3 kg, în ciuda faptului că s-a înregistrat un aport caloric mediu mai redus decât cel estimat (5427 kcal, cu limite 3426-6789 kcal). Aportul mediu de carbohidrați a fost de 841 g, iar cel de proteine 172 g, ceea ce înseamnă 11,2 g/kgcorp/zi, respectiv 2,3 g/kgcorp/zi.  De remarcat faptul că aportul de carbohidrați s-a încadrat în recomandările pentru cei cu >4 ore de activitate fizică intensă pe zi, în schimb, aportul de proteine a depășit recomandările pentru sportivii de anduranță. Probabil că acest aport suplimentar de proteine, în combinație și cu o balanță energetică pozitivă în săptămânile 6-13 a condus la creșterea masei non-adipoase.

Deși este doar un studiu de caz, în urma căruia nu se pot face extrapolări, cred că principalele idei ce pot fi desprinse sunt legate de faptul că un astfel de efort poate fi susținut fără probleme de sănătate printr-o alimentație bine pusă la punct.