Uleiul din peste: beneficii pentru sanatate

oct. 25, 2015 | 1 comment | 3, beneficii, nutritionist, omega, peste, sanatate, trei, ulei

ulei de pesteUleiurile de peste provin de la pestii grasi, precum macroul, tonul, heringul, sardinele sau somonul.

Uleiurile de peste au atras atentia nutritionistilor si profesionistilor din domeniul sanatatii datorita existentei a doua ingrediente principale: DHA (acid docosahexaenoic) si EPA (acid eicosapentaenoic) – ambele tipuri de acizi grasi Omega-3.

Carnea de peste gras contine pana la 30% ulei, dar si surse importante de vitamine A si D. Pestele alb, pe de alta parte, contine concentratii ridicate de ulei doar in ficat, avand mult mai putina grasime in general, dar si concentratii mult mai mici de vitamina A si D.

Expertii in domeniul sanatatii spun frecvent ca persoanele care consuma peste gras in detrimetul celui alb, au parte de numeroase beneficii pentru sanatate. Cu toate acestea, recomandarile lor nu au fost niciodata convingator dovedite stiintific prin studii pe un numar mai mare de participanti.

S-au facut numeroase studii in privinta beneficiilor uleiului de peste gras asupra unor boli precum: scleroza multipla, cancerul de prostata, depresia post-natala si diferite probleme comportamentale precum ADHD, Alzheimer, pierderea vederii sau epilepsie.

In ceea ce priveste beneficiile vehiculate asupra bolilor de inima, o evaluare a 20 de studii publicate in   Journal of the American Medical Association, implicand peste 70.000 de persoane, a demonstrat ca nu s-a gasit nicio dovada concreta care sa lege consumul de ulei de peste cu un risc mai scazut de infarct sau accident vascular.

In schimb, un studiu realizat de cercetatorii din cadrul Universitatii Tehnologice din Michigan, a demonstrat ca uleiul de peste imbunatateste circulatia sangelui prin reducerea nivelului de trigliceride.

Din pacate, destul de multe studii au avut rezultate contradictorii. Cele mai comune rezultate pozitive sunt cele legate de imbunatatirea memoriei si a sistemului nervos, in general.

Cum echilibrul este cheia oricarui organism sanatos, este bine totusi sa consumati ulei de peste si alimente bogate in omega-3, pe langa portiile zilnice recomandate de fructe si legume.

Alimente bogate in omega-3: pestele gras, seminte de in, canepa, spirulina, nuci, oua, seminte de chia, busuioc sau legume cu frunze de verde inchis, precum spanacul.


Acest articol a fost vizualizat de ori.

Related Posts

Comments (1)

  1. Ventiris
    octombrie 26, 2015

    A băgat bunica la ulei de pește în mine când eram mic de cred că dacă țin o sfoară între degete pot fi folosit și pe post de candelă! :))))))))))

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.