Luna femeilor performante (8) – de vorba cu Dariela Ionescu

Mar 24, 2016 | 0 comments | Superfit, dariela ionescu, femei, interviu, performante, vo2max

Proaspăt medaliată la Balcaniadă, Dariela Ionescu în vârstă de 42 de ani este cea de-a opta femeie performantă care ne povestește în ceea ce urmează cum se îmbină viața de familie, cu cea profesională și cea sportivă. Dariela conduce departamentul de control al proiectelor într-o companie de proiectare ce activează în domeniul petrochimiei la Ploieşti, unde se ocupă de costuri, planificare, baze de date și întocmește rapoarte de proiect şi de companie. Are doi copii, o fată pe nume Petra-Alexandra de 12 ani şi un băiat, Şerban-George, de 9 ani. Ambii sunt elevi la Colegiul Naţional I. L. Caragiale în Ploieşti.

Dariela-10

Pe Dariela am avut plăcerea să o testez la Superfit anul trecut. Performanțele ei sunt foarte bune – un VO2max 47,9 ml/min/kg și o intrare în TZ3 la 10 km/h.

Dariela-test

Când te-ai apucat de sport? (în mod particular de sport de anduranță)

În copilărie am practicat mai multe sporturi, dar niciunul de performanţă. Am început la vârsta de patru ani cu gimnastica ritmică la CSS Ploieşti, dar am fost nevoită să întrerup în clasa I când am fost operată pentru extirparea unei tumori congenitale. În gimnaziu, am practicat puţin tenis şi volei, căci erau sporturi pe care le practicau prietenele mele apropiate. La şcoală am jucat handbal, în liceu baschet, dar atletismul a rămas totuşi sportul în care am “stat” cel mai mult. Profesorul meu de educaţie fizică din Şcoala nr. 1, dl. Iancu, a fost cel cu care am descifrat câte ceva din tainele atletismului. Am participat atunci la câteva concursuri, fără însă vreun rezultat remarcabil. Am întrerupt din nou sportul în clasa a VIII-a, când mama a considerat că trebuie să aloc mai mult timp pregătirii pentru treapta I la liceu. Am ascultat-o, chiar dacă în adâncul sufletului îmi doream să continui sportul şi să merg cu colegii la concursuri peste hotare.

Dariela-7

Cum am ajuns să practic alergarea de anduranţă, este însă o altă poveste. În urmă cu un an şi jumătate, la revederea cu colegii de liceu, buna mea prietenă Ana Cernat mi-a propus să alerg împreună cu ea ştafeta la maratonul Reiffeisen. Am râs când am aflat că este vorba de 10,5km! Deşi practicasem atletism, nu alergasem vreodată mai mult de 1600m! Mi se părea imposibil să alerg o distanţă atât de lungă! Dar deja micobul se inoculase… Fiind în perioada în care încercam să mă las de fumat fără success, contextul creat m-a adus astfel pe aleile parcului Tineretului şi pe pista de atletism de la Sala Sporturilor Olimpia. A fost începutul unei aventuri care continuă şi acum.

Primii km au fost, evident, cei mai grei. Distanţele pe care le alergam erau de la o zi la alta mai lungi. Am întâmpinat două praguri: cel de 5km şi cel de 10. La 5, am simţit că genunchii sunt “ruginiţi” iremediabil şi am crezut atunci că este prea târziu să mai practic alergarea! Durerea însă a dispărut de la sine în două zile, iar eu am prins din nou speranţe. La km 10 însă, m-au durut toate cele, pe rând, şi tot pe rând au trecut, ca şi cum nu ar fi fost.  Tibii, umeri, splină, altele pe care nici nu le cunosc…

Dariela-9La început mi-au fost ajutor în noua experienţă o pereche de Mizuno Wave Rider, aplicaţia Strava şi bineînţeles, infinitul internet de unde am aflat cele mai multe informaţii legate de alergare, nutriţie, recuperare. Am descoperit lumea concursurilor şi mi-am făcut prieteni noi. Am rămas surprinsă să constat cât de mare este comunitatea alergătorilor, iar poveştile unora le-am citit înainte de a ajunge să le scriu pe ale mele.

Revenind la primul concurs… După ce am terminat mai mult decât onorabil ştafeta de la maraton, am continuat să alerg de plăcere. Concursurile care au urmat, la care mă înscriam pentru atmosferă, au început încet să mă provoace la distanţe din ce în ce mai lungi. Au fost cateva crosuri, două semimaratoane şi evident, regele maraton.

Cum te-ai antrenat în timpul și după sarcină?

În timpul sarcinii am mers mult pe jos pentru că mă simţeam bine astfel. Sarcinile au fost însă complet diferite. La prima m-am îngrăşat 21kg, m-am simţit greoaie şi abia aşteptam să nasc, la a doua în schimb am fost sprintenă, am mers pâna în ultima zi la birou urcând două etaje fără vreun efort. Aş putea spune că aşa sunt şi copiii, diferiţi din punct de vedere temperamental: unul mai calm şi unul mai iute…

Cât de repede ai revenit după sarcină la sport și ce ai făcut?

După ambele sarcini mi-am revenit la greutatea de dinainte fără dietă şi fără sport, doar cu alăptat şi îngrijirea copilului, în mai puţin de un an. Probabil că am fost norocoasă! Purtatul copilului în braţe a fost singurul fitness paracticat.

Ce pot spune însă cu certitudine, este că apariţia copiilor m-a făcut să mă gândesc mai mult la sport. O să râzi poate, dar îmi doream ca ei să crească şi să facem împreună mişcare! Acum, schiem sau înotăm impreună, ori… individual, fiecare cu sportul lui!

Dariela-8

Cum reușești să îmbini sportul cu jobul și mai ales cu creșterea copilului?

Este uşor de făcut dacă îţi stabileşti o listă de priorităţi. Timpul este desigur limitat şi trebuie să il planifici foarte bine, pentru a nu îl irosi. Atunci când este puţin, devine mai preţios. Am norocul ca sediul companiei în care lucrez şi şcoala copiilor, să fie aproape de casă şi din acest motiv merg pe jos. Antrenamentele mi le fac în timpul antrenamentelor copiilor. Astfel, am cel puţin trei antrenamente pe săptămână, fixe! Într-o perioadă, copiii au luat lecţii de înot. De ce nu aş învăţa şi eu tehnica? – mi-am spus – şi m-am încris şi eu la iniţiere.

Şcoala copiilor este de asemenea importantă pentru mine. Îmi fac timp, câteva zeci minute pe zi ca să le verific temele şi să mă asigur că nu rămân cu lacune la materiile noi.

Dariela-5

În provinţa serviciului… am aflat că în străinătate, mulţi angajaţi îşi folosesc ora pauzei de prânz pentru a merge la sala de fitness/forţă, sau pentru a da o tură prin parc. În Suedia, orele de antrenament sunt considerate ore lucrate, iar angajaţii sunt încurajaţi să practice un sport. M-aş bucura ca şi în România să fie astfel! Am lua un bun exemplu din occident. Nu este imposibil.

Cum te antrenezi?

Ca frecvenţă, înaintea concursurilor mă antrenez aproape zilnic. Nu aş spune că fiecare este un antrenament ca atare, specific. Sunt zile când alerg numai pentru a mă simţi bine, fără vreun target anume de timp sau de distanţă, şi sunt zile când îmi propun să alerg cu o anumită viteză, o anumită distanţă, să fac alergările speciale şi gimnastică la final.

Dariela-4

Sunt zile în care nu pot alerga, şi atunci… simt lipsa mişcării. Nu m-am bucurat când o bronşită prelungită m-a ţinut departe de parc pentru trei săptamăni. Deci da, alergarea poate fi un drog! Am găsit altceva de făcut: mers pe bicicletă in casă, înot la piscină.

De un timp mă ajută Ben Ami să îmi corectez tehnica de alergare. O data pe săptămână facem antrenamente într-un grup de câţiva alergători, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Am descoperit resurse nebănuite în mine cu ajutorul sfaturilor lui. Simt că… sunt vie J, descopăr muşchi pe care nu credeam că îi am!

Alergările lungi, cam o data pe săptămână, sunt mult mai plăcute dacă le faci într-un ritm conversaţional cu prietenii. Nu te plictiseşti, nu te simţi obosit… eşti ca la plimbare în parc!

Posibilitatea de a alerga există aproape oriunde ai merge: în concediu la mare pe plajă, într-un city-break dimineaţa devreme. Ori, poţi să te încalţi cu adidaşii şi să alergi 15minute în parcul din apropiere. E gratis.

Dariela-6

Ce performanțe mai aparte ai avut?

Nu aş spune chiar performanţe… poate norocul unei concurenţe reduse la categoria mea de vârstă: Locul II la Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc 2014/cros 10km, Locul II la Gerar 2015 – aceeaşi probă, din nou locul II (la egalitate cu locul I) la Happy Run/Race for the cure/cros 5 km şi locul I la Bucharest Raiffeisen Marathon 2015, proba de maraton F+40.

Am mai obţinut trei locuri IV in 3 concursuri consecutive… – un pic frustrant, nu? – Buşteni Skyrace, Mamaia triathlon (ştafetă mixt) şi Ciucaş X3, proba de semimaraton.

Dariela-1

Care este opinia ta legată de posibilitatea de a avea performanțe fizice foarte bune la +30 ani, +1 copil (sau mai mulți), + 1 job/bussines

Nu m-am gândit niciodată la performanţe fizice (personale cel puţin) pănă să mă apuc de alergare! Dar am descoperit atâtea lucruri interesante cu aceasta ocazie, încât nu le mai exclud! În urmă cu un an şi ceva nu credeam că pot alerga 10km! Nu numai că este posibil, dar am alergat după aceea distanţa unui semimaraton, apoi am terminat primul maraton sub patru ore. A fost cadoul pe care mi l-am făcut în anul în care am împlinit 42 ani: 42,195km! Am fost surprinsă să observ că am realizat cel mai bun timp la categoria mea de vâstă, F40… Răspunsul este da, poţi face performanţe după vârsta de 30 de ani, cu condiţia ca să îţi placă ceea ce faci. Iţi poţi adapta programul astfel încât să ai timp şi pentru job, familie şi sport. Dar trebuie să dai la o parte acele lucruri care sunt inutile, să îţi reconsideri priorităţile.

Performanţă cred că este de fapt atunci când îmi depăşesc propriile limite şi limitări.

Dariela-3

Sportul este o piedică sau un ajutor pentru o mamă?

Sportul este, de fapt, cheia echilibrului. Avem nevoie de mişcare ca să ne dezmorţim spatele după opt ore de şezut pe scaun şi pentru a ne limpezi mintea de stress. Avem nevoie şi de a ne petrece o parte din timp singuri, să putem reflecta la lucruri pentru care nu este timp în alte momente. Alergarea poate fi un mod de meditaţie. Cu atât mai mult dacă este practicată în aer liber. Sportul este şi un prilej de a petrece timp cu copilul în beneficiul fiecăruia, este prilej de educaţie şi învăţare. Este o apropiere.

Dariela-2Ce zice soțul? 😀  Dar copilul? (despre viața sportivă, evident)

Soţul îmi înţelege nevoia de mişcare. 😀 Este Maestru Internaţional la şah, a condus loturile naţionale la două olimpiade şi înţelege foarte bine viaţa de sportiv! Participă şi el la turnee de şah, este normal să împărţim, să compensăm pe rând grija pentru copii atunci când unul este plecat. Dacă putem fi toţi patru la un eveniment, este însă minunat!

Copiii practică şi ei sport de mici. Mişcarea i-a dezvoltat armonios, sunt mai rapizi în gândire şi în luarea unei decizii, îi ajută să fie sănătoşi. Petra merge la volei, iar Şerban practică baschetul de câţiva ani. Petra are rezultate foarte bune la concursurile şcolare şi olimpiade. Deci matematica, fizica, informatica, creaţia literară, pot merge foarte bine alături de sport.

Ce planuri de viitor ai, din perspectivă sportivă

În acest sfârsit de săptămână particip la Balcaniada care se organizează la Bucureşti. Voi lua startul la crosul balcanic şi la proba de 3000m în sală. Aştept vara pentru a merge la competiţiile montane.

Pe plan mai lung însă, voi continua să alerg şi sunt interesată să îmi îmbunătăţesc viteza şi anduranţa. Îmi doresc să particip la un maraton, apoi la un ultramataron montan J.

(n.red. textul a fost scris înainte de Balcaniadă; între timp, Dariela obținut aceste rezultate: aur balcanic la 4×400 cu stafeta Romaniei, bronz balcanic la proba de cros 6km (28:26.3), bronz balcanic in proba de 3000m (12:55.60), aur national in proba de 3000m si prima dintre romance la crosul balcanic (la W40)

Un sfat pentru femeile de aceeași vârstă (legat de mișcare, sănătate, îmbinare cu viață de familie etc)

Din păcate, la noi în ţară, prea puţine femei fac sport în mod constant, în consecinţă nici nu există cluburi sportive specifice. În Ploieşti, spre exemplu, există un singur club de atletism care are atleţi veterani legitimaţi. Lipsa bazelor sportive, dar şi cultura sportului în şcoală şi acasă ne fac să fim destul de sedentari.

Pe femei le-aş sfătui să fie mai puţin stresate de job, cratiţe sau alte griji, să îşi facă curaj să iasă din casă pentru a face mişcare. Cu copiii, soţul, sau singure. Vor descoperi atunci că pot întineri, sau măcar pot încerca. Eu am descoperit bucuria copilărei în alergare şi, desi nu pot spune că mi s-a întins pielea ca la 20 de ani, mă simt excelent, am mai multă energie şi sunt mai optimistă. Există pentru fiecare un mijloc de recreere: drumeţii, mers cu bicicleta, înot. Cel mai greu este să ieşi din casă!

14 Like

Acest articol a fost vizualizat de 1.832 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *