Unele maratoane sunt pur și simplu pretexte pentru a pleca într-un loc exotic, departe de casă și în care nu știu dacă aș fi ajuns dacă nu mă lovea boala asta cu alergatul în urmă cu aproape 8 ani. Așa că propunerea lui Victor Ilie de a alerga un maraton în Singapore mi s-a părut de la bun început foarte interesantă. M-am uitat repede pe hartă să văd pe unde e asta. Ok, în Asia, dar pe unde… Nu eram nici prea clar lămurit dacă e un oraș sau o țară, iar adevărul e că Singapore este o țară de dimensiunea unui oraș mare, în sudul Malaeziei, într-o zonă foarte caldă și umedă. Pe o hartă obișnuită e așa de mic, încât nici nu îți dai seama că există. Mi-am dat seama brusc că nu știu aproape nimic despre acest loc din lume, așa că a devenit de două ori mai atractiv.

Din punct de vedere sportiv veneam după o perioadă destul de grea. Toată iarna și primăvara m-am antrenat pentru Maratonul Rotterdam, care a ieșit aproape bine, dar care mi-a accentuat o durere mai veche la un picior, cu care a trebuit totuși să conviețuiesc la antrenamente și la concursurile ce au urmat, în țară. N-am mai avut cine știe ce chef să mă antrenez, am redus destul de mult volumul de antrenamente și singurele long run-uri au fost cele câteva semi alergate în concursuri sau cu baieții în parc. În consecință am plecat spre Singapore fără vreun target anume, ci doar să îl bifez. Câteodată sunt bune și astfel de concursuri, fără stresuri inutile.

Drumul spre Singapore a fost lung și destul de obositor. Pentru că ne-am luat bilete din timp, am avut totuși o variantă acceptabilă, cu stat doar 3 ore în Doha, ceea ce a însumat doar vreo 15 ore de călătorie. Se putea și mult mai rău, cu schimbat prin vestul Europei, ceea ce ducea la aproape o zi pe drum. Călătoriile acestea sunt foarte frumoase, cu excepția drumului, care oricum este obositor, indiferent cu ce companie ai zbura și în ce aeroporturi moderne ar trebui să aștepți.

Când am ajuns în Singapore, am început să transpir instantaneu. Clima tropicală este foarte inconfortabilă. Probabil după ce te adaptezi devine mai suportabilă, însă la primul contact zici că ești permanent în saună. Orice ai face transpiri continuu și ai senzația că nu te poți răcori niciodată. De altfel, diferențele de temperatură între noapte și zi sunt foarte mici. Noroc cu aerul condiționat din hotel.

Grupul nostru de alergători români a fost alcătuit din subsemnatul, Ilie Victor, singurul român care a alergat peste 200 de maratoane și Adriana Istrate, o alergătoare ambițioasă, care se pregătește să intre in Cartea Recordurilor ca singura femeie care a alergat 7 maratoane, semimaratoane și ultramaratoane pe cele 7 continente. Așadar am fost însoțit de celebrități 🙂

Maratonul s-a numit OSIM Sundown Marathon și avea să fie o experiență aparte, nu doar prin faptul că urma să alergăm în asemenea condiții climatice, dar mai mult, startul era la 1 noaptea. De altfel, ar fi fost imposibil să fie ziua… nici nu vreau să mă gândesc la ce-ar fi însemnat să alergăm cu soarele în cap… Startul s-a dat de pe traseul cursei de Formula 1, chiar acolo unde se aliniază mașinile pentru start. Ca înainte de orice maraton era o forfota de nedescris, muzică, lume, selfiuri, veselie. Nu mi-a păsat prea mult unde mă poziționez în zona de start, pentru că oricum nu aveam de gând să trag. Chiar dacă aș fi vrut, nu puteam. Era atât de cald, încât după primii 10 km am început să resimt oboseala care apare de obicei după 25 km. Bineînțeles, m-am hidratat, am făcut tot ce trebuia, însă nu părea să fie de ajutor.

Traseul a fost destul de monoton și neinteresant. Practic, după ce am ieșit din zona centrală a orasului, am alergat mult pe o șosea pe lângă mare, spre aeroport, apoi ne-am întors tot pe acolo și am intrat pe tot felul de șosele pustii. Nu era nimeni pe stradă, pentru că și singaporezii au altceva mai bun de făcut noaptea, nu să vină la încurajat nebunii ieșiți la alergat… După vreo 20 de kilometri n-am mai suportat maieul pe mine. Devenise greu de la transpirație, mă rodea, mă jena etc. Alergând half-naked și turnându-mi apă în cap la fiecare punct de hidratare, parcă a fost mai suportabilă cursa. Mă uitam și la cei din jur, în mare majoritate asiatici, nici ei nu păreau că se distrează prea mult pe căldura aia.

În fine, după 42 de kilometri chinuiți, am reușit să trec linia de sosire în 4:15:29, ceea ce în mod normal ar fi un timp slab, dar în condițiile date chiar mă mir că nu a fost mai mult.

Categoric, pentru un asemenea maraton nu prea merită să bați atâta drum, însă pentru Singapore în sine, merită cu vârf și îndesat.

Singapore este o părticică de lume care a făcut parte de-a lungul timpului din tot felul de imperii asiatice, apoi a fost ocupat temporar de portughezi, olandezi, iar istoria modernă începe cu englezii prin secolul 18, care au pus bazele orașului și l-au dezvoltat. În WWII a fost ocupat de japonezi, care au făcut aici una dintre cele mai teribile închisori, Changi. Deși este cel mai mic stat din Asia, este unul dintre cele mai dezvoltate, fiind un centru economic foarte important, iar asta se vede cu ochiul liber în partea modernă a orașului, care este plină de zgârie-nori, clădiri futuriste și amenajări foarte interesante (și probabil foarte costisitoare). În afară de această zonă centrală modernă, orașul are tot felul de cartiere etnice, pitorești, aglomerate, interesante. Astfel poți să mergi în Little India unde totul are specific indian sau în Chinatown, unde bineînțeles găsești temple budiste, piețe cu tot felul de ciudățenii, magazine cu chinezării, tarabe cu tot felul de nimicuri, multă culoare.

Interesant e că peste tot găsești anunțurile în 4 limbi – engleză, chineză, malaeziană și indiană. La metrou se fac anunțurile în aceste 4 limbi, iar partea bună este că toți vorbesc engleză (e adevărat că trebuie să îi intrebi de 3-4 ori până înțelegi ce vor să zică… mănâncă literele, e destul de ciudat).

Un sfert din insulă este acoperită de păduri tropicale. În compensație au mall-uri cât în toată România. Sunt multe locuri interesante de văzut. În câteva zile poți doar să îți faci o idee despre viața de acolo.

La capitolul mâncare ai foarte mult de experimentat, mai ales dacă îți plac ciudățeniile. Nu mă dau prea mult în vânt după mâncarea exotică, așa că am fost destul de conservator în alegeri, însă dacă vreodată o să vreau o șopârlă uscată pe băț, știu unde să mă duc.

Fructul cel mai apreciat in Singapore este durianul, care e destul de scump si in plus are un miros foarte urat – atat de urat, incat la metrou si la intrarea in hoteluri sunt anunturi “No durian”. Se pare totusi ca e foarte bogat in nutrienti si de aceea il numesc “regele fructelor”.

Dacă urci în Marina Bay Sands, probabil cel mai luxos hotel din Singapore, poți să vezi orașul de sus și să te uiți cu jind la cei care se răcoresc în piscina de pe acoperișul complexului. Seara poți merge la Night Safari în junglă, care este o plimbare printr-un parc special amenajat în care poți să vezi animalele libere în mediul lor (de fapt ele sunt în niste zone delimitate de șanțuri, deci tot un fel de captivitate… la fel de trist ca și la zoo).

Cu această călătorie am marcat și eu 30 de maratoane și 4 continente pe care am alergat. Mai am trei și intru și eu în clubul select cu Andrei Roșu și (în curând) Adriana Istrate. După aceea mă apuc de ultramaratoane. Nu, glumesc 🙂