New York City Marathon 2011 – my story

dec. 15, 2011 | 5 comments | 2011, alergare, marathon, maraton, new york

New York. New York.

Acolo unde totul este mare. Zgarie-nori. Nivel de trai. Maraton.

Ok, nu ma refer la lungimea maratonului, ca si la americani tot 42,195 km are. Vorbesc despre dimensiunea evenimentului numit “New York City Marathon”.

47.000 de alergatori.

 

Dar sa o iau cu inceputul.

 Unii colectioneaza timbre. Altii servetele. Altii ceasuri cu cuc. Mie imi plac maratoanele. Insa atunci cand ma gandesc la un maraton, in mintea mea este mai mult decat a alerga cei 42 km – no matter what, no matter where. E la fel cu a spune: imi place carnea de pui. Da, dar imi place sa fie gatita bine, cu mirodenii, cu o garnitura gustoasa, asezata pe o masa frumos aranjata, la care stau persoane dragi, intr-o casa frumoasa, cu soarele intrand vesel pe fereastra. Cam asa e si cu maratonul: imi place sa il “imbrac” intr-o excursie frumoasa, care sa se transforme intr-o experienta complexa – culturala, sportiva, multisenzoriala. Nu i-am inteles niciodata pe maratonistii care zboara mii de kilometri, bifeaza un maraton si vin acasa cu primul zbor.

De cand m-am apucat de alergat si mai ales de cand am inceput sa alerg maratoane, acestea devenit motivele pentru a ajunge in orase in care imi doream sa ajung candva, dar probabil ca as fi amanat, optand pentru destinatii mai accesibile.

Cam asa am ajuns si la New York. Ii cam venise randul, dupa ce am alergat la alte mari maratoane in capitale europene.

M-am inscris la deruta. Pentru New York City Marathon cererea este foarte mare. Anul acesta au fost peste 80000 de inscrisi pe cele 47000 locuri disponibile. Din acest motiv se face o loterie si se trag la sorti norocosii. Cum de obicei nu am noroc la astfel de chestii, nu mi-am pus mari sperante. Am platit cei 11$ pentru un “loz” si am asteptat ziua Z. Imi amintesc ca eram la cabinet si in timp ce stateam de vorba cu pacientii, cu un ochi ma uitam pe siteul maratonului, unde se transmitea in direct tragerea la sorti. Incercam sa imi zaresc numele in lista care curgea pe ecran. La un moment dat in inbox imi intra un email, ca cica “you’re in”. Mai sa sar de pe scaun, insa a trebuit sa ma stapanesc, ca sa nu sperii pacientul. Cateva ore am zambit prosteste, intr-un fel de euforie. Ma vedeam deja alergand pe Fifth Avenue.

A urmat stresul cu viza, dar care s-a dovedit a fi doar o formalitate. L-am castigat pe tipul de la ambasada din prima secunda cand i-am spus ca merg la maraton. Deci daca vreti sa aveti viza pe 10 ani garantata, inscrieti-va la un maraton din SUA.

Dupa vreo 20 de ore petrecute pe drum (zbor plus asteptari plus vama plus alte drumuri) am calcat in sfarsit pe pamant american.

 

Zilele dinaintea unui maraton trebuie sa fie de relaxare – stat cu picioarele in sus, plimbare, carboloading, pregatire mentala.

Zilele MELE inaintea unui maraton inseamna de obicei mult mers pe jos, mult stat in picioare, oboseala, mancat mai pe fuga. Asta pentru ca nu imi vine sa stau in camera, cand stiu ca afara este un oras care ma asteapta sa il vizitez.

Am mers la Expo sa imi iau kitul de concurs. Lume puhoi, insa organizare foarte buna. In cateva minute aveam kitul. Expozitiile de la maratoanele mari sunt de fapt niste targuri imense, unde alergatorii se simt ca niste copii in magazinul cu jucarii. Carmen stie ca ma cuprinde o anume frenezie, asa ca sta dupa mine rabdatoare, pana vizitez ca o pitzipoanca in mall toate standurile cu echipament, suplimente nutritive si alte minunatii. Daca ai timp si rabdare, ai sansa sa gasesti tot felul de lucruri interesante si la preturi bune. De aici mi-am luat maneci, gambiere si un fes, asa ca mi-am asigurat toate extremitatile. Pantofii de alergare erau mult mai ieftini decat oriunde, doar ca am deja destui, asa ca am trecut mai departe.

 

In dimineata maratonului a trebuit sa ma trezesc foarte devreme. N-a fost nicio problema, pentru ca oricum nu reusisem sa ma adaptez la fusul orar de acolo. La ora 7 trebuia sa fiu la ferryboat, pentru a merge pe Staten Island. La terminal era o multime de oameni. Era o dimineata frumoasa, ce prevestea o zi insorita. La ora 7 temperatura era cam de 5-6 grade, insa la pranz asteptam cam 12 grade. Cu doar o saptamana inainte, coasta de est fusese ingropata in zapada. Ma uitam cu groaza la televizor in Romania, unde aratau imagini cu masini blocate in zapada, stalpi de curent cazuti si alte lucrurui extrem de incurajatoare. Din fericire am avut noroc. Eu si alti 46999 de alergatori.

Ferryboatul ne-a lasat pe Staten Island. Preocupat cu gandurile despre cursa, am uitat sa vad si eu Statuia Libertatii, atunci cand eram pe apa. De la terminal am fost luati de autocare si dusi la zona de start. Organizarea era perfecta. Autocarele faceau drumuri dupa drumuri ca sa duca puhoiul de alergatori la start.

Zona de start era impartita in trei sectoare – albastru, verde si portocaliu. Trebuia sa mergi in zona care iti era marcata pe numarul de concurs. Acolo erau camioanele UPS unde urma sa ne lasam sacii cu haine. Toata lumea venise cu cartoane, paturi, folii de plastic – ca sa stea jos in perioada de asteptare. Ii vazusem eu pe ferryboat si ma intrebam ce naiba fac cu cartoanele alea… Aveam de asteptat 2 ore si jumatate pana la start. Startul urma sa se dea in 3 valuri, despartite la jumatate de ora. Permanent se faceau anunturi in 6 limbi – “wave 1” sa se prezinte la start, mai sunt atatea minute ramase etc.

Perioada de asteptare a fost cea mai neplacuta. Era frig. Nu aveam unde sa stau, asa ca m-am plimbat printre oameni. La un moment dat a trebuit sa predau hainele de pe mine. Imi adusesem o bluza de sacrificiu, insa tot imi era frig. Am mai mancat un baton, am mai baut niste izotonic… ca sa treaca timpul. Cu vreo ora inainte de start s-au deschis “tarcurile” unde trebuia sa intram. Eram impartiti in “corral”-uri de cate 100 de oameni. Fiecare zona era bine delimitata si nu puteai intra decat daca aveai numarul de concurs potrivit. Eu eram in zona de 3:50. Am mai dardait si acolo o vreme si apoi am inceput sa ne deplasam incet catre zona de start, la capul podului Verrazano-Narrows. Pe marginea acestui drum catre pod erau munti de haine. Fiecare isi adusese niste haine de sacrificiu, pe care sa le arunce inainte de start.

 

Soarele incepuse sa incalzeasca cat de cat. Abia asteptam sa incep sa alerg, ca inghitisem destul de mult frig in ultimele ore.

S-a cantat imnul american. Apoi melodia lui Frank Sinatra “New York, New York”. Era o senzatie super. Eram concentrat, dar in acelasi timp foarte fericit ca ma aflu acolo.

Startul a fost dat de un actor de comedie, insa nu imi amintesc numele.

 Asadar, START!

Imi propusesem sa mentin un ritm undeva putin peste 5 min/km. De la primul kilometru n-am reusit sa fac asta. Pe pod era o imbulzeala foarte mare. Nu prea aveam cum sa ma strecor. Asa ca am mers cu valul. Oricum, era bine ca ritmul era putin mai lent, pentru ca eram neincalzit, mai bine zis, racit si rigid. Am trecut peste podul Verrazano-Narrows si am intrat in Brooklyn. Acolo a inceput nebunia.

Maratonul New York este un eveniment imens in acest oras. E greu sa iti imaginezi amploarea lui, mai ales daca te raportezi la Romanica, unde in afara de rudele si prietenii alergatorilor, nu intereseaza pe nimeni de maraton si maratonisti. In schimb, in New York ies pe strazi cateva milioane de oameni. Este absolut fantastic si incredibil sa alergi de la un cap la altul printr-un culoar de oameni, dispusi pe 2-3 randuri, care urla, aplauda, incurajeaza, canta, fac semne, fotografiaza, filmeaza, zambesc, rad si se bucura la modul cel mai sincer si exuberant de cei porniti in aventura celor 42 de kilometri.

Este atat de multa lume – pe margine si in culoarul de alergare, incat ai senzatia unui rau de oameni.

Primii 10 km i-am zburat. Nu imi luasem mp3-ul, special ca sa ma bucur de toata aceasta atmosfera. Zeci de formatii au cantat pe tot traseul – muzica diversa, de la heavy metal, la hip-hop, western si salsa. Ma simteam extraordinar, mai ales atunci cand cineva de pe margine imi striga “Go Romania!”. Daca as fi putut sa imi mentin acel ritm toata cursa ar fi fost extraordinar.

Evident, la un moment dat a inceput sa apara oboseala.

Dupa Brooklin am intrat in Queens. Zonele acestea sunt formate din case si bloculete cu 3-4 etaje. Asa, din goana calului, mi s-a parut frumos si destul de curat. Din pacate n-am mai ajuns pe acolo dupa maraton.

Traseul, desi aparent plat, a avut totusi destule pante, e adevarat nu foarte inclinate, insa le-am simtit.

Atmosfera continua sa fie incendiara. Lumea era exuberanta pe margine. Eu incepusem sa simt oboseala si nu prea ma mai distram. Mai bagam cate un Gatorade la punctele de rehidratare aflate la fiecare 2 km.

Dupa Queensboro Bridge, pod pe care era un curent destul de mare, am intrat in Manhattan. Urma sa ma intalnesc cu Carmen, cu care imi stabilisem un punct de intalnire acolo. Din nefericire eu n-am vazut-o, dar ea m-a reperat in multime. Ar fi fost bine sa o vad acolo, pentru ca mi-am petrecut restul cursei scanand multimea de pe margine in speranta ca o sa o vad.

A inceput alergarea pe First Avenue, paralel cu apa, printre zgarie nori pe care ii vezi prin filme. Eram din ce in ce mai obosit. Muschii de la picioare mi se contractau si aveam senzatia ca alerg cu niste butuci in loc de coapse. Adevarul este ca pregatirea mea din ultima vreme a cam lasat de dorit. A doua jumatate a maratonului am alergat-o semnificativ mai incet.

Ajuns la capatul Manhattan-ului am intrat putin si prin Bronx – asta suna a ghetto, insa din alergare mi s-a parut a fi un cartier ca oricare altul.

Am reintrat in Manhattan si stiam ca finishul este aproape. Alergam pe Fifth Avenue, celebrul bulevard comercial din inima New Yorkului. As fi vrut sa ma mai pot bucura, insa resimteam acut oboseala. Ma luptam cu mine sa nu ma opresc din alergare – nu sa renunt, dar nu vroiam sa merg, pentru ca odata intercalata o bucata de mers, reluarea alergarii este un chin.

Am intrat in Central Park. Lume multaaaaa. Entuziasm maxim. Am scos steagul tricolor pe care il iau cu mine la maratoane, ca sa il pregatesc pentru “grand finale”. Pe la km 41, in sfarsit ma intalnesc cu Carmen. Eu n-as fi vazut-o, insa m-a strigat. A fost un ultim “power shot”, inainte de a trece linia de sosire. Am alergat ultima bucata cu steagul fluturand si m-am bucurat de multe incurajari.

In sfarsit linia de finish. Trec cu steagul sus si cu muschii terminati. Abia mai pot sa zambesc.

3:55:00

Timpul asta ma urmareste de cativa ani. Tot atat am facut si la Copenhaga si la Roma. Sunt cam suparat ca nu reusesc sa imi imbunatatesc performanta, dar apoi imi amintesc ca am toata viata inainte si ca de fapt nu timpul defineste pasiunea mea pentru maraton, ci aspecte mult mai complexe, asa cum spuneam la inceput.

Cu medalia de gat si cu dureri mari in muschii coapselor am pornit catre camionul unde lasasem sacul. Am avut mult de mers pe jos. Se mergea printr-un culoar si nu aveai unde sa stai jos. A fost destul de chinuitor.

Dupa ce in sfarsit am reusit sa imi iau sacul si sa ma schimb, am mai avut de parcurs cativa kilometri pe jos pana la Trump Tower, unde urma sa ma intalnesc cu Carmen.

Eram obosit, insa deja durerea din muschi se dusese, iar eu mergeam mandru cu medalia de gat.

 

New York City Marathon este una dintre cursele care trebuie alergata macar odata intr-o viata de maratonist. Este impresionanta prin numarul de participanti si de spectatori. Americanii sunt extrem de volubili si exuberanti. Au transformat acest maraton intr-un eveniment foarte important pentru oras.

Nu e un maraton ieftin. Doar taxa de inscriere este 280$ – de departe cea mai mare de pana acum. In plus, drumul, diverse alte cheltuieli. Insa merita. La un moment dat al vietii mele voi reveni sa alerg din nou pe acolo. Pana atunci insa, mai sunt multe alte maratoane de alergat si orase de vizitat.

 

Spliturile mele:

Traseul maratonului, asa cum mi l-a aratat Garminul meu:

23 Like



Acest articol a fost vizualizat de 1.460 ori.

Related Posts

Comments (5)

  1. radu
    decembrie 15, 2011

    super-maraton, felicitari!!! si eu imi mai imping cateodata limitele si incerc sa alerg cat de mult ma tin muschii, dar banuiesc ca nu se compara.. cu atat mai mult cu cat nu-mi pot pune prietenii sa ma astepte cu gatorade-ul in anumite puncte, trebuie sa-l car eu dupa mine! :))

  2. cristian ungureanu
    decembrie 16, 2011

    Frumos ! , … Bravo ! , … e o implinire , si uite ca astfel exista si in viata amatorului de tropaitotura si visul american ! ,
    SA TE AJUTE BUNUL DUMNEZEU SA PRINZI A ALERGA SI IN ALTE MARI COMPETITII ALE LUMII !
    Cu Consideratie ,
    cristi .

  3. Serban Damian
    decembrie 16, 2011

    Va multumesc Radu si Cristi. Va doresc numai bine!

  4. Olesea
    martie 17, 2012

    Suuupeeerr:):)
    Maratonul de la NY este motivul pt care am inceput eu sa alerg:)
    Am fost in NY de cateva ori deja si abia astept sa ma intorc sa alerg acolo.
    Felicitari si la cat mai multe maratoane 🙂

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.