Asa cum promiteam cu cateva zile in urma, si anul acesta am alergat Maratonul Bucuresti in postura de pacemaker, cu gandul de a repeta experienta de anul trecut. A fost pentru mine al 24-lea maraton si al 2-lea pe care il alerg in Bucuresti.

Dupa 2 zile petrecute la standul Ro Club Maraton – o experienta destul de obositoare, insa recompensanta prin faptul ca ma reintalnesc cu o multime de prieteni si cunoscuti, am luat startul maratonului alaturi de alte cateva sute de alergatori de maraton, vreo 1700 la semi si foarte multi la stafete. Dimineata concursului a fost ca de obicei precipitata, cu multe lucruri de rezolvat. Am reusit totusi sa facem deja traditionala poza de grup a clubului si apoi am  fugit rapid la cort pentru a ne echipa ca pacemakeri. In zona de start am avut niste bannere mari cu timpul nostru, astfel incat lumea sa ne identifice. In jurul meu s-a format un grupulet vesel, decis sa nu lase cronometrul sa arate mai mult de 4 ore si 30 de minute.

Cursa a fost placuta, in special din perspectiva temperaturii, care a fost perfecta pentru alergare. Dimineata a fost chiar putin cam rece, insa spre pranz s-a incalzit.

Recunosc sincer ca m-am chinuit la aceasta cursa, in special pe partea a 2-a. Ritmul a fost prea incet pentru mine. Stiu ca suna putin ciudat, poate fi interpretat chiar ca aroganta, insa va rog sa incercat si alergati si voi un maraton cu 1 minut sau mai mult pe kilometru si o sa vedeti ca nu e usor deloc. Dupa kilometrul 30 au inceput sa ma doara picioarele foarte tare si mi-as fi dorit sa ma pot opri sau sau alerg putin mai tare. Chiar cu toata bunavointa, tot n-am reusit sa tin exact ritmul necesar si am alergat putin mai tare. Intr-un fel a fost bine, pentru ca mai toti cei care ne-au insotit si-au atins obiectivul.

La acest maraton a fost doborat si un record mondial. Sase alergatori destoinici au alergat maratonul legati si au terminat in 2 ore 54 minute, ceea ce a insemnat record mondial. Felicitari!

Maratonul de anul acesta a fost perfect organizat, fara greseala.

Impreuna cu Andrei Tale, celalalt pacemaker la 4;30, am trecut linia de sosire la 4:26:27. La anul, daca ma mentin in aceeasi forma, nu ma mai inscriu la 4:30, ci la 4:00, ca sa pot sa alerg si eu la un ritm cat de cat acceptabil.