Interviu despre nutritie

nov. 21, 2010 | 0 comments | Nutritie, Slabire, interviu

Acest interviu l-am acordat in luna ianuarie revistei “Bucutaria pentru toti”

Pentru inceput, va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte despre aceasta ramura a medicinei – nutritia. Unde incepe si unde se termina teritoriul unui medic nutritionist?

 In tara noastra, medicul nutritionist este practic specialistul in diabet, nutritie si boli metabolice. Eu am un alt gen de specializare, in nutritie sportiva, printr-un program sustinut de Comitetul Olimpic International, asadar m-as numi mai curand „medic si nutritionist”. Vorbind in general, nutritionistul este acel specialist care se ocupa cu toate aspectele ce tin de alimentatia normala, dar si de problemele medicale ce au legatura cu aceasta, in principal cu problemele ponderale. In plus, nutritionistul sportiv are pregatirea necesara pentru a consilia sportivii, amatori sau de performanta, care dupa cum se stie au cerinte speciale privind alimentatia.

Sarbatorile de iarna tocmai au trecut. Ce trebuie sa mancam pentru a scapa organismul de toate toxinele venite la pachet cu bucatele de sarbatori? Recomandati-ne, va rugam,  o cura de detoxifiere potrivita cu aceasta perioada. 

In primul rand nu ar trebui sa vedem „bucatele de sarbatori” ca pe niste preparate pline de „toxine”. Este o greseala si poate chiar un pacat sa gandim in felul acesta. Preparatele specifice sarbatorilor de iarna sunt doar mai consistente, mai concentrate din punct de vedere caloric, continand o cantitate mai mare de grasimi decat mancam de obicei (cel putin unii dintre noi). In plus, se consuma multe dulciuri, ce contin zahar rafinat.

Dintr-o alta perspectiva, as spune ca e cat se poate de gresit sa mancam pana nu mai putem, pentru ca apoi sa fie nevoie de o „cura de detoxifiere”. Un om sanatos poate gusta din toate preparatele specifice sezonului, insa trebuie evitat excesul. Cei cumpatati vor trece fara probleme peste sarbatori, fara a acumula kilograme, fara indigestii si fara nevoia de „cura de detoxifiere”.

Exista alimente care sunt recomandate in perioada sezonului rece mai mult decat vara? Cu alte cuvinte, cum sa ne organizam meniul de iarna, pentru a putea depasi mai usor acest anotimp?

 Traditional, popoarele din zona temperata isi schimbau regimul alimentar in functie de anotimp. Iarna, consumul de fructe si legume, in special proaspete, era mai redus si crestea in schimb consumul de carne si grasimi. Vorbesc la timpul trecut pentru ca in zilele noastre aceste diferente s-au estompat. Putem gasi practic orice in orice anotimp. Nu se mai poate vorbi neaparat de un regim de iarna. Putem gasi fructe si legume proaspete chiar si in miezul iernii.

 Aproape toata lumea vrea sa slabeasca, dar putini sunt cei care si reusesc acest lucru. La o simpla cautare pe internet gasim zeci de diete si regimuri alimentare. Putem insa opta pentru oricare dintre ele? Care este criteriul pentru alegerea unei diete corecte?

 Alegerea unei diete de pe internet sau dintr-o revista este o loterie. Poti sa castigi, insa de cele mai multe ori vei pierde. Din pacate nu kilograme, ci sansa de a-ti rezolva o problema. Excesul ponderal este o problema medicala si trebuie rezolvata cu ajutorul unui specialist, in special atunci cand vorbim de obezitate. Nu exista un criteriu dupa care putem alege „dieta corecta”. Insa exista principii general valabile pentru scaderea in greutate, pentru alimentatie sanatoasa, pentru miscare, pentru o conduita corecta in fata problemelor ponderale. Dietele stricte, fixe, restrictive sunt doar piedici in calea normalitatii.

Ce ne puteti spune despre suplimentele alimentare pentru slabit?  Este preferabil sa le evitam sau chiar ajuta? Exista si un revers al medaliei in cazul lor?

 Exista foarte multe tipuri de suplimente nutritive. Unele au o oarecare eficienta, altele deloc, iar altele sunt chiar periculoase. Nu voi intra in detaliu, pentru ca e foarte mult de spus. In principiu ar trebui retinut ca e bine sa fie utilizate la recomandarea unui medic (chiar daca ele se vand la liber) si ca trebuie asociate unui program complex de scadere in greutate, care sa includa regim si miscare. Aportul lor nu este atat de mare incat sa rezolve singure problema. Isi fac iluzii cei care cumpara nu stiu ce pilule, plasturi, picaturi sau ceaiuri si spera ca vor slabi doar cu ajutorul acestora, fara sa schimbe nimic in stilul de viata.

Cu siguranta ca ar fi mult mai simplu daca am urma un regim alimentar echilibrat, in loc sa trecem de la excese alimentare la cure severe. Cum ar trebui sa ne alcatuim meniul zilnic, pentru a nu cadea in greseala exagerarilor?

 Este foarte important sa impartim aportul energetic pe durata intregii zile, incepand cu masa de dimineata. Atunci cand oferim periodic organismului alimente, evitam apartia senzatiei acute de foame si in acest fel putem sa controlam mai bine cantitatea si calitate produselor pe care le consumam. In momentul in care senzatia de foame este foarte puternica, omul nu mai sta sa analizeze ce si cat trebuie sa manance si de obicei ingurgiteaza o cantitate mult mai mare decat i-ar fi necesar, alegand alimente cu concentratie calorica crescuta. Una dintre problemele omului modern, foarte ocupat si stresat este ca nu acorda atentie alimentatiei decat atunci cand apar probleme ce au legatura cu aceasta.

Ce inseamna regim alimentar sanatos?  Care sunt cele mai indicate alimente, ingrediente si cele mai sanatoase metode de preparare a lor?  

 Rezumand in cateva cuvinte ce inseamna un „regim alimentar sanatos” as spune – echilibrat, variat si suficient. Trebuie sa existe un permanent echilibru intre aportul de nutrienti, trebuie sa consumam din toate categoriile de alimente, respectand totusi niste proportii intre acestea si trebuie sa mancam doar atat cat avem nevoie, nici prea mult, nici prea putin. Acestea sunt ideile de baza. Este de preferat sa consumam alimente proaspete, care nu au fost procesate chimic. Metodele de preparare cele mai putin nocive sunt cele clasice – fierbere, inabusire, coacere. Frigerea si mai ales prajirea in ulei trebuie sa fie utilizate mai rar, doar ca o variatie.

Dar cele mai daunatoare? Ce alimente trebuie inlaturate din alimentatia noastra?

 Ar trebui sa ne ferim de alimentele ce au trecut prin procese chimice multiple, care au suferit modificari de structura, care au fost excesiv aditivate, colorate, aromatizate si conservate. Pe cat posibil sa consumam alimente a caror sursa o cunoastem si pe care le pregatim chiar noi.

Ce parere aveti despre dietele alcatuite  dupa criterii cum ar fi  zodia sau grupa sanguina? Acestea cresc tot mai mult in popularitate. Se sustin din punct de vedere medical sau sunt doar fabulatii?

 Sunt pur si simplu fabulatii create pentru oameni creduli si neinformati. Din pacate, prea multi dintre oameni sunt tentati sa recurga la astfel de metode fanteziste care nu au nicio legatura cu realitatea stiintifica. Ar trebui in primul rand sa ii puna pe ganduri faptul ca sunt promovate de catre „personaje” dubioase, care au si tupeul sa se intituleze in mod public „nutritionisti”, in ciuda faptului ca nu au absolut nicio legatura cu aceasta meserie. Mai prost este faptul ca sunt promovati de massmedia. Cei care se lasa pacaliti isi merita soarta, insa isi fac un mare deserviciu, pentru ca amana momentul cand apeleaza la un specialist adevarat si odata cu trecerea timpului anumite probleme se agraveaza.

S-a discutat mult, insa tot nu exista un verdict clar daca un regim alimentar vegetarian este mai sanatos decat unul normal. Ce parere aveti dumneavoastra?

 Este o problema discutabila. Exista dovezi in ambele sensuri. Veti putea gasi atat studii care arata ca un regim vegetarian este de preferat unuia complet, dar si studii care nu au putut ajunge la aceasta concluzie. Din punctul meu de vedere, alegerea unui regim vegetarian este o optiune personala. Oamenii sunt fiinte omnivore, adica pot consuma toata gama de alimente. Este o adaptare ce s-a instalat de zeci de mii de ani si ne-a ajutat sa supravetuim si sa evoluam ca specie. Dupa parerea mea, ar trebui sa mancam de toate, insa cu discernamant. Daca cineva doreste sa devina vegetarian, oricare ar fi motivele sale, nici nu il incurajez, dar nici nu incerc sa il conving sa renunte. Se poate trai foarte bine si ca vegetarian. N-as spune ca neaparat mai bine.

 Va rugam sa ne lamuriti care sunt primele semne care arata  ca avem o alimentatie gresita.

 De obicei, cea mai des intalnita greseala este excesul alimentar. La aceasta se adauga alimentatia dezordonata si excluderea unor mese (in principal micul dejun si pranzul). Efectul este vizibil odata cu cresterea in greutate care se instaleaza in timp scurt, aparent fara o explicatie. Alte semne sunt mai putin evidente – stare de oboseala si nervozitate, incapacitate de concentrare, scaderea randamentului fizic si intelectual. In timp apar tulburari metabolice cu urmari grave – instalarea bolilor cardiovasculare (in special cele ce au legatura cu alterarea profilului lipidic), tulburari gastrointestinale, cresterea riscului de aparitie a unor forme de cancer.

Daca privim putin in urma, putem observa ca atat obiceiurile alimentare, cat si meniurile s-au modificat semnificativ in ultimele decenii. Ce credeti ca va contine un meniu generalist peste cativa ani?

 E destul de greu de spus. In termen de cativa ani, nu cred ca se vor schimba semnificativ lucrurile. Probabil ca se va mari numarul celor care vor deveni constienti de importanta unei alimentatii sanatoase. Si eu sunt curios ce se va schimba in 20-30 de ani.

Apar pe piata tot mai multe produse alimentare certificate ca fiind ”bio”, adica lipsite de conservanti, coloranti, aditivi. De obicei, pretul lor este mult peste medie, iar popularitatea lor este in continua crestere. Vorbim de fapt despre o normalitate privita ca extravaganta sau despre o viitoare industrie care sta sa explodeze?

 Era de asteptat ca la un moment dat sa apara un revers la „junk food”. Practic, alimentele „bio” reprezinta capatul celalalt al spectrului. Intre cele doua capete exista toata mancarea pe care o consumam – unele produse sunt mai curate si mai benefice pentru sanatate, altele mai sintetice si aditivate. Ideal ar fi sa consumam alimente cat mai aproape de capatul „bio”. Nu e o extravaganta sa mananci sanatos, insa cred ca putem sa traim normal si cu alimente „obisnuite”. Pana una-alta, alimentele „bio” sau „eco” sunt destul de scumpe, in gama redusa si nu sunt accesibile pentru toata lumea. Nu cred ca este o industrie care va exploda, ci doar va exista ca alternativa pentru cei preocupati de ceea ce mananca si care au si suficiente resurse financiare.




Acest articol a fost vizualizat de 1.150 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.