Potrivit unui nou studiu¹ realizat de Universitatea Stanford School of Medicine (California), persoanele care pierd în greutate sau câștigă suferă anumite modificări ale profilului molecular.

Pentru acest studiu au fost înrolate 23 de persoane, dintre care 13 indivizi au fost diagnosticați cu rezistență la insulină, iar 10, nu sufereau de această condiție (adică făceau nu parte din grupul sensibil la insulină) – pe măsură ce au câștigat și apoi au pierdut în greutate. Atunci când au fost recrutați toți participanții au avut un indice de masă corporală (IMC) cuprins între 25 și 35 – adică de la „supraponderali până la moderat obezi”.

Pe perioada studiului, participanții au urmat o dietă bogată în calorii timp de o lună, timp în care au câștigat 2,7 kilograme în greutate, iar după aceasta, ei au trebuit să piardă greutatea în exces.

Oamenii de știință au luat probe de la participanți în 4 momente din timpul studiului: la momentul inițial; atunci când greutatea lor a atins punctul culminant după dieta bogată în calorii; atunci când greutatea lor a revenit la valoarea inițială și apoi după alte 3 luni de stabilitate (după ce greutatea lor a revenit la valoarea inițială).

Atunci când au comparat cele două grupuri, cercetătorii au descoperit diferențe semnificative în profilurile moleculare de bază – profilurile moleculare inițiale ale grupului rezistent la insulină conțineau markeri ai inflamației, în timp ce acelea ale grupului sensibil la insulină nu aveau aceste substanțe.

Pentru aceste rezultate, datele moleculare au fost obținute din diferite tehnici „-omice”, incluzând: genomică sau metode care cartografiază genomul sau urma genetică al organismelor; proteomică (o abordare care oferă informații detaliate despre proteine);

transcriptomică (tehnici care dezvăluie modul în care genomul este în prezent și interpretat);

metabolomică (oferă perspective asupra metabolismului și chimiei celulelor) și

microbiomică (care cuprinde metode ce prezintă un profil al bacteriilor și al altor microorganisme din organism).

Echipa de cercetători subliniază anumite aspecte:

• profilarea -omică poate identifica indivizii cu risc de diabet zaharat prin detectarea precoce a markerilor inflamației – care sunt cunoscuți ca fiind legați de dezvoltarea diabetului de tip 2;
• comparația profilurilor„ -omice” după creșterea în greutate a arătat, de asemenea, contraste interesante. În timp ce markerii de inflamație au crescut atât în ​​grupurile sensibile la insulină, cât și în cele sensibile la insulină, numai în grupul care a fost sensibil la insulină au apărut markeri bacterieni ai Akkermansia muciniphila (care protejează împotriva rezistenței la insulină);
• schimbarea cea mai dramatică – pentru ambele grupuri – a fost legată de prezența modificărilor din expresia genelor care sunt cunoscute a fi legate de riscul crescut de o forma de insuficiență cardiaca (cardiomiopatie dilatativă). Ceea ce înseamnă că trebuie reconsiderat corpul uman – este un întreg sistem, nu doar câteva componente izolate, deci există modificări la nivelul întregului sistem atunci când oamenii câștigă sau pierd în greutate ( dr. Michael Snyder, Genetică, Stanford University in California);
• după ce au scăpat de excesul de greutate și au avut o perioadă de stabilitate la greutatea lor anterioară, participanții au prezentat un profil „-omic” ce a revenit la normal. Cu toate acestea, un subgrup de modificări a persistat în cazul persoanelor care au câștigat în greutate.

Concluzii:

Orice acțiune și decizie asupra stilului de viață schimbă profilurile „-omice”.

În ceea ce privește rezistența la insulină aceasta este denumirea dată atunci când celulele organismului nu răspund la insulină, potrivit precizărilor Diabetes.co.uk.

Lumea medicală ar trebui să fie atentă la rezistența la insulină pentru că este factorul determinant de diabet zaharat de tip 2, diabet gestațional (diabetul care apare în timpul sarcinii și dispare după aducerea pe lume a copilului) și prediabet.

Adesea, rezistența la insulină este strâns asociată cu obezitatea, deși este posibil ca persoanele să fie rezistente la insulină și fără a fi supraponderale sau obeze.

În ceea ce privește statistica, datele CDC³ arătau că în 2015 erau înregistrate aproximativ 9.4% persoane americane cu această boală – în cifre acest fapt însumează 30.3 milioane de indivizi. În plus, aceleași date din 2015 arată că procentul adulților cu diabet zaharat a crescut odată cu vârsta, ajungând la un nivel de 25,2% printre cei cu vârsta de peste 65 de ani.

1. http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2405471217305550
2. https://www.diabetes.co.uk/insulin-resistance.html
3. https://www.cdc.gov/diabetes/pdfs/data/statistics/national-diabetes-statistics-report.pdf