E o expresie pe care am auzit-o recent de la o prietena. Oameni toxici. O specie de oameni cu care nimeni n-ar vrea sa aiba de-a face, dar pe care nu prea avem cum sa-i evitam. In orice societate, in orice organizatie, in orice grup mai mare de oameni exista aceasta specie nesanatoasa, acida, mustind de rautate.

Am trecut de curand printr-o experienta de viata care mi-a aratat cat de jos pot sa coboare unii oameni. Este greu de conceput cum poate cineva sa faca parte dintr-o organizatie frumoasa, armonioasa, avand obiective pozitive, in care nu se ruleaza cine stie ce bani, in care intra oameni placuti, inteligenti, optimisti, prietenosi, deschisi… iar ei sa se puna contra curentului, sa bage betze in roate, sa manipuleze, sa improaste in stanga si dreapta cu acuzatii si venin…

Sub aparenta motivatie a dorintei de a ajuta la dezvoltarea acelei organizatii se ascunde doar dorinta searbada de putere… Putere sa ce? Cand organizatia are scop nepatrimonial, ba mai mult, voluntariatul este cuvantul de ordine, la ce iti foloseste aparenta putere pe care o poti castiga? La nimic.

Puterea pe care o ai in astfel de situatii este doar aceea de a munci tu mai mult decat ceilalti, de a fi un exemplu, de a-i ajuta sa gaseasca drumul catre obiectivele pe care organizatia si le propune. Iar oamenii toxici nu vor fi in veci dispusi sa faca asta. Este ciudat ca nu constientizeaza acest lucru si se cramponeaza sa ajunga intr-o pozitie pe care nu numai ca nu o merita, dar nici nu i-ar interesa in fond…

E greu de inteles uriasa doza de tupeu pe care o au acesti oameni toxici. Tupeu si lipsa de respect.

Asa cum te feresti de o substanta periculoasa, toxica, tot asa, ca om, iti vine sa stai cat mai departe de astfel de oameni.

Care este antidotul? Destul de simplu: uniunea si coeziunea grupului, bunul-simt general si individual, respectul pentru ceilalti si pentru dreptate.

In felul acesta, oamenii toxici au doua sanse: sa se “detoxifice” sau sa dispara.

Probabil ca multi dintre cititorii mei nu vor intelege ce e cu acest post si nici nu vreau sa spun mai multe. Luati-o ca pe un scurt eseu. A, sa nu uit: orice asemanare cu intamplari sau personaje reale este absolut (ne)intamplatoare.