Sunt afisate toate articolele cu tagul orz
2016
Feb
23

Orzul reduce apetitul și îmbunătățește metabolismul

Cei care se preocupă în mod constant de starea sănătății lor vor dori în mod sigur să includă orzul în alimentația lor; conform unui studiu publicat în Jurnalul Britanic de Nutriție, incorporarea orzului în alimentație reduce riscul de diabet și scade nivelul zahărului în sânge.

În contextul epidemiei de obezitate din US, aceste descoperiri au o importanță deosebită. La momentul actual, în US, o treime din adulți suferă de obezitate, fiind astfel expuși riscurilor de boli de inimă, accident vascular cerebral, diabet tip 2 și anumitor tipuri de cancer.

Cercetătorii – conduși de Prof. Anne Nilson din cadrul Centrului Științific  „Hrană pentru Sănătate” al Universității Lund, Suedia – spun că se demonstrase deja faptul că anumiți carbohidrați nedigerabili, inclusiv inulina, „stimulează hormonii implicați în reglarea glicemiei și apetitului”. Însă, nu se cunoșteau suficient caracteristicile carbohidraților nedigerabili.

orz

Ca atare, echipa de cercetători a derulat un studiu pe un grup de 20 de persoane sănătoase, de vârstă mijlocie; timp de 3 zile, la micul dejun, prânz și cină, o parte dintre aceștia au consumat pâine integrală de orz, iar cealaltă parte pâine albă.

Zilnic, la 11-14 ore după cină, echipa de cercetători evalua indicatorii de risc de diabet și boli cardiovasculare ai participanților.

Rezultatele au arătat că persoanele care au consumat pâine de orz aveau un metabolism îmbunătățit pe un interval de până la 14 ore, niveluri scăzute ale zahărului în sânge și ale insulinei, un control îmbunătățit al apetitului și o sensibilitate crescută la insulină.

„Este surprinzător și încurajator că alegerea combinației corecte de fibre alimentare poate aduce, într-o perioadă scurtă de timp, beneficii remarcabile sănătății noastre,” a declarat prof. Nilsson.

Orzul a crescut valorile hormonilor intestinali ce reglează metabolismul și apetitul

Conform cercetătorilor, efectele benefice asupra sănătății apar când fibrele din orz ajung în intestin și declanșează eliberarea anumitor hormoni.

„După ce participanții la studiu au mâncat pâinea de orz întreg, am observat o creștere a hormonilor intestinali ce reglează metabolismul și apetitul, și o intensificare a activității hormonului ce contribuie la scăderea inflamațiilor cronice de nivel inferior”, a declarat prof. Nilsson. „In timp, aceasta ar putea ajuta la prevenția bolilor cardiovasculare și diabetului.”

In filmul de mai jos, cercetătorii explica mai detaliat rezultatele lor:

Medical News Today i-a cerut prof. Nilsson detalii despre conținutul pâinii folosite în studiu. Ea a explicat că obiectivul preparării acestei pâini este păstrarea intactă a cât mai multor boabe de orz fiert.

Pentru o bucată dintr-o astfel de pâine au folosit 595g de orz întreg fiert timp de 12 minute în 520g de apa. Timpul de fierbere se poate prelungi, însă cantitatea de apă trebuie adaptată la dimensiunea vasului de gătit.

Pe scurt, ca orzul să fie gata, toată apă trebuie să fie absorbită de boabe. Prof. Nilsson a continuat:

„Am adăugat 105g de faină albă de grâu la orzul fiert (și răcit între timp), 300g apă, 6g drojdie uscată și 5g sare. Aluatul (deși îi spunem aluat nu arată ca unul normal) a fost frământat timp de câteva minute și apoi lăsat sa dospească timp de 30 de minute într-un castron și încă 35 de minute într-o tavă de copt. E important să presezi aluatul în tava de copt în așa fel încât să nu rămână bule de aer. Aceasta se poate realiza fie prin acoperirea cu o folie de plastic și apăsarea ei cu mâna fie, așa cum am procedat noi, cu ajutorul unei alte tăvi de copt.”

A mai menționat că, din cauza conținutului mic de gluten din aluat, acesta nu se schimbă prea mult în timpul dospirii.

Aluatul rezultat a fost copt până când temperatura din interiorul său a atins 96 °C (aproape 205 °F),ceea ce necesitat relativ 1 oră. După aceea, au acoperit pâinea din cuptor cu aluminiu și au lăsat-o sa se răcească.

Importanța investigării bacteriilor afectate de fibrele alimentare

Pe lângă studiu, cercetătorii au oferit sfaturi pentru menținerea unui nivel sănătos al zahărului în sânge. În primul rând, ar trebui să alegem, pe cât posibil, pâinea din cereale integrale și să evităm făina albă în general.

O altă sugestie este să adăugăm orz integral în supă și tocană, și să înlocuim orezul alb cu orz gătit. Fasolea și năutul adăugate în meniu contribuie la creșterea cantității de fibre concomitent cu menținerea unei indice glicemic mic.

Prof. Nilsson și colegii ei speră că studiul lor va influența oferta de fibre alimentare din magazine și va contribui astfel la sănătatea consumatorilor.

Ca cercetări viitoare, a declarat pentru MNT, plănuiesc să investigheze „mecanismele care stau la baza efectelor asupra sănătății”. În acest domeniu, este important să investighezi ce se întâmplă în intestin și să vezi ce bacterii sunt influențate de fibrele alimentare.”

Ipoteza sa este că „efectele benefice asupra metabolismului își au sursa în stimularea anumitor bacterii intestinale.”

MNT a publicat recent un studiu care sugerează că un aport crescut de fibre la vârste tinere poate duce la o scădere a riscului de cancer la sân în rândul femeilor.

Sursa: Medical News Today

CENTRUL DE NUTRITIE SUPERFIT
Centru pentru testarea performantelor sportive

Articole pe Doctor.info.ro


Noutati pe Doctor.info.ro


Articole pe Maraton.info.ro


Urmareste-ne pe Facebook


Calendar

March 2017
M T W T F S S
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva blogului

Calendar evenimente sportive