Maratonul Dublin, 3:35:08 (povestea unui maraton care nu a iesit asa cum imi doream)

Noi 05, 2014 | 0 comments | Ro Club Maraton, alergare, anduranta, dublin, irlanda, maraton

În ultima vreme cam toate “poveștile” mele de pe la concursuri au fost despre PB-uri, de cred că v-ați imaginat că iau EPO cu lingurița, în loc de propolis sau cătină cu miere. Ei bine, de această dată nu o să mai fie niciun PB, ceea ce nu înseamnă că n-am avut parte de un concurs reușit și de o experiență interesantă la Maratonul Dublin.

dublin-7

Să o luăm sistematic, cu ce am mai făcut în ultimele luni… pentru că blogul meu s-a cam prăfuit în ultima vreme. Adevărul e că nu prea am mai avut nici timp, nici dispoziție să scriu. În vara ce a trecut am fost foarte prins cu o mulțime de schimbări la firma mea, despre care nu am povestit încă, dar o să o fac în curând, pentru că sunt lucruri interesante și în care am investit mult (din toate punctele de vedere).

Așadar, după maratonul de la Roma unde am alergat nesperat de bine, am început să resimt o oarecare stare de oboseală. Dar n-am făcut nimic în acest sens, ba din contră, a urmat ultramaratonul de la Cape Town, care sincer să fiu mi-a cam tăiat cheful de alergare pentru vreo 2 luni. Asta nu înseamnă că nu m-am mai antrenat, însă n-am mai avut pofta aceea de antrenament pe care o aveam în iarnă. Prin mai și iunie m-am antrenat așa, cam fără tragere de inimă, însă din iulie a trebuit să mă mobilizez, pentru că deja îmi stabilisem maratonul Dublin și trebuia să mă mișc. Dacă pentru Roma m-am antrenat cam 3 luni, mă refer la un program susținut și bine planificat, pentru Dublin mi-am alocat 4 luni. Am zis că fac o mare chestie, dar se pare că nu a fost chiar cea mai bună strategie. Debutul pregătirii pentru Dublin a coincis cu căldurile mari din București, ceea ce m-a chinuit foarte tare. Îmi amintesc că la primele antrenamente mai lungi mi se părea că am plumb în picioare și respiram foarte greu. Totuși, pe măsură ce a trecut timpul am început să mă simt din ce în ce mai bine și să văd progrese. În ciuda altor activități care m-au cam consumat fizic și psihic pe perioada verii, am reușit să alerg mult mai mult ca de obicei, peste 300 km pe luna. Diferența față de iarnă, când mă pregăteam pentru Roma a fost că de această dată n-am mai mers la sală (a fost o perioadă în renovare, apoi mi-a expirat abonamentul și m-am gândit să rămân strict pe alergare, fără cross training, ceea ce în principiu nu e o idee prea înțeleaptă).

dublin-3

Totul a mers bine și chiar mă simțeam în formă până când s-a întâmplat neprevăzutul. Pe la sfârșitul lui septembrie am ieșit la o alergare matinală, după ce în cursul nopții căzuse ceva ploaie. De câteva zile începusem să mă gândesc să renunț la pantofii mei Adidas Adizero Boston, pe care îi am de câțiva ani și pe care i-am purtat cu foarte multă plăcere la o mulțime de concursuri și antrenamente. Pusesem ochii pe noul model Adidas Adizero Boost Boston 5 (pe care i-am luat deja și de care sunt îndrăgostit). Cert e că am ieșit la acel antrenament cu vechii adidași, asfaltul din parc aluneca puțin, eu am avut de făcut niște intervale și asta mi-a fost de ajuns ca să mă aleg cu o periostită tibială care probabil mă va chinui o lungă perioadă. Nenorocirea asta m-a deprimat, pentru că n-am mai putut să fac niciun antrenament cum trebuie, din cauza durerilor. Ok, asta nu m-a oprit să merg la semimaraton la Plevna și apoi la București și chiar să obțin cele mai bune rezultate de până acum, pe această distanță. Treaba e că în timpul concursului, probabil din cauza adrenalinei și concentrării nu simt durerea, dar nu mă întrebați după cum mă simt…

dublin-5

Destul de obosit și în plus marcat de această accidentare, în luna octombrie am lăsat-o mai moale, așa că am alergat doar vreo 200 km, cu tot cu maratonul. Îmi cam scăzuse și motivația și cheful de concurs.

Totuși, am încercat să rămân cu picioarele pe pământ – nu sunt sportiv de performanță, iar rezultatele mele sunt doar niște cifre oarecare, nu are sens să le dau o importanță mai mare decât merită.

Am plecat, deci, spre Dublin relaxat, împreună cu prietenul meu, Bogdan. Desigur, nu renunțasem la planul de a face un PB, și chiar credeam că o să fac, mai ales dacă mă luam după predicțiile în urma celor 2 semi.

La Dublin am avut norocul să stau împreună cu Bogdan la un cuplu tânăr, niște oameni foarte drăguți și primitori, cu care am vizitat nu doar Dublinul, ci și orașul Belfast și în plus am aflat o mulțime de detalii despre viața de acolo.

dublin-2

Dublinul este un oraș interesant. Nu are fastul Londrei sau a altor capitale mari, însă are farmecul lui aparte. Bineînțeles că pe lângă Trinity College, Dublin Castle și St.Patrick Cathedral am vizitat și alte obiective de maxim interes, cum ar fi Guinness Storehouse, care e un soi de muzeu al celebrei beri Guinness, precum și distileria Jameson, unde se face whiskey-ul triplu distilat specific Irlandei. Toate aceste vizite se termină cu o degustare de produse. Normal. Ceea ce nu egalează totuși plăcerea de a bea o bere în Temple Bar, cel mai cunoscut pub din Dublin.

În fine, să revin la maraton.

dublin-4Maratonul Dublin este chiar măricel, adunând în jur de 15.000 de alergători. Nu e neapărat un maraton celebru, însă cu siguranță este unul la care se muncește, pentru că din punct de vedere al organizării n-am decât cuvinte de laudă. Singurul lucru care m-a enervat în final a fost că pe site era prezentat ca fiind plat, însă în realitate a avut destule urcări, pe care le-am simțit din plin.

Dimineața concursului se prezenta foarte bine – temperatură perfectă, fără ploaie, cu puțin vânt. Am avut un mare noroc cu vremea. A doua zi de dimineață a plouat în neștire. Cred că ne făcea varză dacă alergam atunci.

Mă simțeam bine, însă cumva fără prea mult chef de concurs. Sigur că refuzam să mă gândesc la asta, însă e clar că psihicul contează mai mult decât orice. M-am poziționat lângă pacemaker-ii de 3:20, cu planuri chiar mai mari.

Primii 10 km am alergat ok. Eram destul de aproape de grafic. Doar că au început să apară urcările. Am mai pierdut câteva minute, totuși nu stăteam rău. Problemele au început să apară dupa 21 km. Pur și simplu am început să simt oboseala. Bine, asta e un soi de prostie ce spun, e normal să începi să simți oboseală, însă una e să o simți la modul suportabil, să o domini și să îți vezi de ritmul propus și altceva să simți că începe să te apese ca o haină grea (îmi aduc aminte că în anii de studenție mi-am pus o vestă de plumb în stagiul de radiologie și asta avea vreo 20 kg… cam așa mă simțeam eu la Dublin). La un moment dat m-a depășit grupul de 3:20. Asta mi-a pus capac. Moralul meu s-a dus la canal. Am încercat să mă țin tare, dar deja îmi venea să îl dau naibii de maraton. Nu neapărat pentru că vroiam cine știe ce PB, dar pentru că simțeam din ce în ce mai multă oboseală. După kilometrul 30 mi-am dat seama că n-are sens să mă mai consum, mai ales după ce m-a depășit și grupul de 3:30. Pe la km 34-35 am avut câteva bucăți în care am mers… Nu mai trăgea motorul. Gelurile, apa, încurajările… nimic nu mai funcționa. Apropo de încurajări, spectatorii din Dublin au fost extraordinari – foarte multă lume pe străzi, gălăgie, aplauze, tot ce trebuie.

În fine, cu chiu cu vai m-am mobilizat să mențin un ritm decent pe ultimii kilometrii și am terminat in 3:35:09, ceea ce e foarte departe de ceea ce îmi propusesem și față de ceea ce știu că pot.

E totuși utilă câte o astfel de experiență, pentru că am mai aflat unele lucruri despre corpul meu. Cred ca am trecut printr-o stare de supraantrenament, ceea ce mi-a redus performanțele și în loc să progresez, de fapt chiar am făcut un pas în spate. Mi-am propus să fiu mai atent la refacerea după efort. Acum am 2 luni de pauză în care mă voi axa mai mult pe antrenamente la sală și alergări ușoare. Trebuie să las și periostita să se vindece, mai ales că și ea a fost de treabă și nu m-a deranjat deloc în timpul maratonului.

dublin-6

dublin-8

Împreună cu Bogdan, încercând să stabilim un nou record mondial 😀

10 Like

Acest articol a fost vizualizat de 1.498 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *