1 Decembrie. Prima zi de iarna. Ziua Nationala. Ziua cand armata defileaza in centrul Bucurestiului. Ziua cand gloate de romani prostiti de saracie si foame se calca in picioare pentru o amarata de fasole… Ziua cand toate televiziunile transmit imagini cu gloata si ii injura pe politicieni.

 Sau mai exista o varianta: ziua cand 150 de romani vin in Parcul Al.I.Cuza din Bucuresti si alearga un maraton.

Gest de patriotism? Nu stiu. Poate. Sau poate ca nu. Ca daca se numea Maratonul Fasole cu carnati, probabil ca tot aceeasi 150 de nebuni ar fi venit sa alerge. Sunt acid si nedrept, ar zice unii care nu ma cunosc si care nu stiu ca am organizat cot la cot, impreuna cu alti 4 alergatori, Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc.

Patriotismul e o chestiune delicata. Ca dragostea, de exemplu. Adica habar n-am daca sunt patriot pentru ca am organizat si alergat acest maraton pe 1 decembrie. E posibil sa fie un gest de patriotism – sa faci ceva mai aparte, pentru a marca un moment de sarbatoare.

Imi pun si eu niste intrebari existentiale…

Una peste alta, am mai adaugat in palmares un maraton organizat si un semi alergat.

Ideea a apartinut neobositului colonel in rezerva, Ilie Rosu, alergator cu steagurile, care anul acesta a alergat pe 5 continente. Am mai scris despre el cu ocazia Maratonului “Pe aici nu se trece!”, din august. El este un om care crede in patriotism. Probabil ca intelege mai bine decat multi dintre noi aceasta notiune, facand atatia ani de armata.

Omul a avut un vis: sa alerge maraton de ziua nationala! Si a spus in gura mare pe forum. Cum maratonistii nu asteapta prea multe indemnuri sa vina la o alergare, imediat a inceput sa se adune lume. Ceea ce la inceput parea a fi o alegare ad-hoc, s-a transformat rapid intr-un maraton in toata regula, cu toate aspectele aferente: inscrieri oficiale, taxa de concurs, tricou, medalie, diploma, arbitrii, hidratare, traseu marcat etc.

Facut destul de in pripa si cu resurse reduse, concursul a iesit neasteptat de bine. Ca de obicei, am alergat aproape dupa toate cele – tricouri, medalii, autorizatii, cumparaturi. Nu o sa fac asta de fiecare data, pentru ca e foarte consumatoare de timp, insa imi place cand vad ca cineva isi propune sa faca ceva din suflet, fara sa astepte un castig din asta, decat pe cel sufletesc.

 Ziua de 1 decembrie a fost una rece, dar insorita. Am avut mare noroc cu vremea. Putea sa fie mult mai rau, dar Dumnezeu a tinut cu noi. Ne-am adunat de la 7 in parc si am pus totul pe pozitie. Aveam emotii in legatura cu cei inscrisi. Exista si riscul sa nu se prezinte la start si atunci ieseam in paguba (cu banii, evident). Doar ca in mare parte maratonistii sunt oameni seriosi, asa ca am avut aproape 150 de concurenti la linia de start. Pentru un concurs de alergare pe distanta lunga e chiar foarte bine, mai ales daca punem la socoteala faptul ca promovarea a fost extrem de redusa (doar pe siteul nostru), investitia minima, iar ziua era prima din iarna.

Oamenii erau veseli si dornici sa alerge. Traseul a fost prin parc – 5 ture la semi si 10 la maraton. Ne-am adunat in fata statuii lui Al.I.Cuza. Am cantat Imnul National. Nu stiu de ce la noi persista un soi de jena in a canta imnul, de parca ar fi ceva rusinos. Probabil tine tot de relatia romanului cu patriotismul. Am distribuit foi cu cele 4 strofe din imn, pentru ca eram aproape siguri ca nimeni nu il stie (nici eu nu il stiu…). Lumea chiar a cantat. A fost un moment frumos.

Apoi s-a dat startul.

Teoretic e destul de plictisitor sa alergi de 5-10 ori prin aceleasi locuri. Practic, nici nu simti asta cand esti inconjurat de prieteni si cunoscuti. Aproape permanent am avut pe cineva langa mine si am stat de vorba – ceea ce nu e recomandat deloc intr-o cursa de anduranta. Nu mi-am propus nimic pentru aceasta cursa. Am participat la maraton-stafeta impreuna cu un coleg de club. Eu am fost primul schimb. Eram in plina viroza respiratorie si ma simteam ca naiba. In plus, toate problemele organizatorice, alergatura si teama ca ar putea iesi prost, ma cam obosisera.

Am alergat semi-ul meu in 1:56, adica departe de performantele anterioare. Ma simteam destul de rigid si amortit. Adevarul e ca nu mai aveam chef de niciun concurs in 2011. Mi-au ajuns 4 maratoane si multe alte semi si crosuri. Inainte de start ma batea gandul sa continui cursa dupa ce fac semi, insa spre final imi era clar ca trebuie sa fiu realist si sa ma opresc. Probabil ca efortul unui maraton mi-ar fi redus imunitatea si asa precara si cine stie ce complicatii as fi facut.

Traseul din IOR a fost chiar interesant. Eu alerg de obicei in IOR, insa pe langa lac, ceea ce inseamna 3,14 km pe tura. Ca sa iasa 4,2 km, Ilie a facut niste bucle, care au fost sarea si piperul cursei.

Dupa ce mi-am terminat cursa, am stat la linia de sosire, unde se afla si punctul de alimentare, intampinand colegii care terminau. Toata lumea era fericita si multumita.

Pe la 3 a ajuns si ultimul alergator.

Am strans repede pe acolo si am plecat spre restaurant, unde avea loc After Race Party. Ce am mancat acolo? Pai ce mananca romanii de Ziua Nationala – fasole cu carnati si vin, of course! Atmosfera a fost foarte placuta.Venisera cam 100 dintre alergatori, in general oameni cunoscuti. Am facut premierile si ne-am distrat.

Acum uitandu-ma pe clasament, ma ofitc ca n-am alergat putin mai repede, ca am fi luat locul 3 la maraton-stafeta. Nu ca ar fi fost mare chestie, dar cred ca puteam sa ciupesc 3 minute, daca stiam ca sunt sanse.

 Inchei prin a multumi celor care ne-au ajutat – Primaria Sectorul 3, Directia Parcuri, Isostar, BGS, fabricadesteaguri.ro, fotografilor, voluntarii de la Liga Studentilor Electronisti si celorlalti voluntari.

 A fost un eveniment reusit.

Raman inca nelamurit in privinta patriotismului, dar probabil ca sunt pe drumul cel bun.