semiMIB 2010
Serban Damian 
Alergare, Concursurile mele, Filmarile mele, Ro Club Maraton 
maratonul international bucuresti 2010A trecut si MIB-ul de anul acesta. Pana in urma cu trei ani asteptam jumatatea lunii octombrie pentru ca atunci mai adaugam cate un an la varsta. Acum mai este si MIB-ul (ca de imbatranit, tot imbatranesc 
).
Ca si anul trecut am ales sa alerg tot semimaraton, asta pentru ca pe 31 voi alerga Maratonul Atena. Nu eram foarte decis sa merg din nou la Atena, dar pentru ca anul acesta se implinesc 2500 de ani de la cursa originala, si pentru ca s-a strans gasca mare din club, am zis ca ma sacrific… Asa ca la MIB imi mai ramanea stafeta sau semi. E clar ca nu pot sa alerg doua maratoane la interval de doua saptamani, pentru ca mi-as omori picioarele.
Dupa doua zile de stat in picioare la Expo, la standul nostru, cu o raguseala de speriat in gat si destul de obosit per total, a venit si ziua concursului. Am stat cu teama (nu numai eu, ci toti) in privinta vremii, dar am avut o bafta de nedescris – innorat, fara ploaie si undeva pe la 12-14 grade. Deci exact asa cum trebuie sa fie la maraton. Cu o zi inainte plouase si fusese foarte rece, iar luni dupa concurs a plouat groaznic.
Asa ca iata-ma trezit de dimineata, fara emotii, dar cu o oarecare lipsa de apetit, chestie care mi-a dat peste cap strategia nutritionala. Am reusit doar sa mananc un croissant si un iaurt de baut, cu vreo 2 ore jumatate inainte de concurs. Drept care cu 30 de minute inainte de start mi s-a facut usor foame si am mancat un baton Isostar. Chestia e ca am mai patit si alta data – daca mananc ceva solid prea aproape de o cursa, inevitabil am niste senzatii dureroase in abdomen dupa cativa kilometri. Partea buna a fost ca m-au lasat destul de curand.
La Expo era agitatie. Am mai aranjat si noi cate ceva, am mai dat niste tricouri si ne-am precipitat prin zona. La ora 9 trebuia sa ne intalnim toti – oameni din club si oameni din proiectul “42 pentru o sansa”, pentru o mare fotografie de grup. Bineinteles ca n-au venit toti, desi dadusem vreo 2 mailuri, scrisesem pe forum etc. Greu cu chestiile astea organizatorice si inca nu reusesc sa inteleg latenta oamenilor atunci cand se fac mobilizari de genul acesta. Pe de-o parte sunt incatntati si vor sa participe, pe de alta parte isi vad linistiti de ale lor – nu se obosesc sa confirme pe forum, unii nu apar nici la intalniri… asta e. Ceea ce ma face sa imi doresc nu puhoaie de oameni in club, ci mai putini, dar mai implicati si mai activi. Oricum, cei mai multi sunt asa, iar clubul a devenit o adevarata forta.
Am avut in jur de 150 de oameni la diversele probe ale MIB-ului, deci o multime de tricouri albe, fie de club, fie de proiect. Pentru toti a contat faptul ca suntem o mare comunitate. Ne-am incurajat reciproc pe tot traseul. Am auzit de atatea ori “hai, Serban!” 
Din pacate eu n-am putut sa incurajez pe nimeni, pentru ca nu mai aveam voce aproape deloc. In schimb i-a incurajat de pe margine Carmen, care a si filmat foarte mult. O adevarata sotie de maratonist
Startul a fost intarziat putin, asta fiind o prima buba organizatorica. M-am regasit in multime cu Cosmin, pe care nu l-am mai vazut de mult. El ceva mai neantrenat ca de obicei, eu cat de cat, asa ca am zis ca poate alergam impreuna o bucata. Un timp a mers, dar apoi s-a desprins de mine, pentru ca il tineam pe loc.
Anul acesta mi-am propus sa fiu mai curajos decat am fost anul trecut si sa merg mai tare de la inceput, adica cu 4:50 pe minut, ceea ce m-ar fi scos in final la sub 1:40. La inceput a fost ok, dupa cum se vede si in graficul cu spliturile. Chiar si in conditiile in care cativa km m-a durut prin burta, dupa cum spuneam.
Pe la km 8, adica la Piata Operei, unde intorceam spre Casa Poporului, m-am oprit la un pipi mic, asa mai mult psihologic, ceea ce m-a costat niste secunde bune. Nu e vorba numai de oprire, ci si de reluarea ritmului optim.
Am sprintat pe urcarea din spatele Casei Poporului. Aveam resurse. Apoi am zburat spre finalul primei ture. Eram foarte ok. Am trecut din nou pe la Fantani. Carmen ma astepta acolo cu camera video si cu incurajari. Pe Calea Victoriei, la urcare, am simtit prima data ca incep sa trag greu. La coborare l-am ajuns din urma pe Ilie Rosu, cu cele 2 steaguri ale sale si l-am rugat sa imi dea si mie unul, cateva secunde, sa vad cum e. N-am apucat sa experimentez prea mult acele senzatii nebanuite, pentru ca mi l-a luat inapoi foarte rapid Omu’ are o misiune si trebuie sa tinem cont de asta
Pe lungul drum de la Gemeni spre Piata Operei, l-am intalnit pe Ionut, care alearga mult mai bine ca mine. L-am rugat sa ma traga la 4:50. El alerga tot maratonul si mi-a spus ca ii prinde bine sa o tina mai usor, ca sa nu se oboseasca inainte de vreme, iar pentru mine a fost mai mult decat binevenit sa alerg cu cineva mai bun alaturi, ca altfel precis as fi lasat-o mai moale. Deja eram cam varza… Curand au inceput sa treaca pe langa noi kenyeni, iar Ionut a incercat sa sprinteze o bucata alaturi de ei. Eu m-am multumit sa ii privesc din spate
A urmat calvarul pantei de la Marriott. Nu mai aveam cine stie ce resurse pentru 4:50. De fapt se si vede in grafic ca am alergat cu 5:10 tot kilometrul ala fatidic. Apoi urma coborarea pe langa Casa Poporului si teoretic pare usor sa iti dai drumul la vale, dar nu e chiar asa. I-am zis lui Ionut ca mai tare nu pot, orice as face. Omul, ca un antrenor profesionist, nu s-a lasat induiosat de lamentarile mele si m-a incurajat in continuare. Cand am intrat in linie dreapta, aproape ca m-a obligat (verbal) sa sprintez si mai mult de rusine am sprintat, desi plamanii mei nu mai faceau fatza Multumesc, Ionut!
Este foarte frumos faptul ca aproape toti din club (si sunt sigur ca nu numai), pot sa poveseasca un astfel de gest de camaraderie pe care il intalnesti doar in cursele de anduranta.
La finish ma astepta Carmen, filmand de zor. 1:43:34 timpul meu final. Nu prea grozav – nici macar mai bun ca anul trecut, ca sa nu mai zic ca nu mi-am atins targetul. Ramane pe anul viitor. Totusi, in clasament am fost pe locul 90 din 500 de alergatori la semi, deci n-as zice ca e chiar asa rau, nu?
Am primit medalia – anul aceasta una foarte frumoasa si am plecat schiopatand spre masina, unde m-am schimbat. Dupa care, evident, am mers la stand unde am stat pana pe la ora 16, timp in care s-a perindat pe acolo tot clubul, pentru a-si primi cadourile surpriza din partea… clubului.
Per total a fost un concurs foarte reusit, pentru multi dintre noi. Am avut o multime de oameni in club care au alergat primul lor maraton sau semi din viata – un moment care nu se uita vreodata. As mai vrea sa simt emotiile de la primul meu maraton, dar se pare ca “m-am tocit” si acum am alta perspectiva.
Totusi a fost si pentru mine o experienta noua si plina de semnificatii si emotii noi – dimensiunea sociala si caritabila pe care noi am dat-o participarii noastre la MIB, prin proiectul “42 pentru o sansa”. Pana acum n-am mai participat la asa ceva, dar de data asta, fiind proiectul nostru, m-am implicat cat de mult am putut pe toate planurile. Si mi-a placut. E frumos sa primesti, dar e minunat cand poti sa daruiesti (daca va suna a slogan, ar trebui sa incercati si o sa-mi dati dreptate).
Peste cateva zile plec la Atena. O sa fie o cursa grea, pentru ca e multa urcare, dar ma voi bucura sa alerg acolo unde s-a alergat prima data maratonul, la fix 2500 de ani dupa. Sa-mi tineti pumnii!
Mai avem nevoie de 9300 euro!
Pare o suma mare, dar sunt sigur ca mai exista oameni generosi. Pana cum am strans 20.700 euro. Daca ne poti da o mana de ajutor, cauta-ne.
La impartit de tricouri (ieftin, doar 500 euro bucata)
Gata, a trecut si Maratonul Bucuresti. Parca si vremea de afara s-a abtinut cu greu sa nu dea cu ploaie in ziua concursului, pentru ca de a doua zi sa inceapa in toata “splendoarea” ei.
Dar pana sa povestesc despre cursa, hai sa incep cu inceputul. Pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu (vorba unui DJ de la Radio Guerilla), va reamintesc ca in ultimele doua luni mi-am petrecut o mare parte din timp cu proiectul 42 pentru o sansa. Momentul final al acestui proiect ar fi trebuit sa fie Maratonul Bucuresti, dar pentru ca l-am inceput destul de tarziu, n-am reusit sa strangem decat 2/3 din suma, adica vreo 20.000 euro. Nu-i nimic – ce e greu a trecut, o sa rezolvam noi cumva si cu restul.
In zilele dinaintea maratonului am fost extrem de prins cu organizarea standului nostru din Expo Maraton, unde in afara de prezentarea clubului, ne-am ocupat si cu vanzarea unor produse, iar banii au intrat tot in proiect. Am vandut in principal tricouri (inclusiv unele foarte frumoase de “finisher”, facute de Gabi – apropo, m-ai avem din asta, asa ca cine doreste sa doneze 50 de lei si sa primeasca si un tricou frumos, sa imi spuna); Carmen si-a aratat maiestria si a facut niste bratari foarte reusite, care s-au dat foarte bine. In plus, cu sprijinul Adelinei de la Isostar am organizat o tombola cu premii, care a mers foarte bine in ziua de sambata.
Dupa parerea mea, am avut cel mai atractiv si vizitat stand din Expo, mai ales ca noi nu am facut negustorie (nu ca ar fi ceva rau in asta), ci am promovat o actiune de caritate, iar banii colectati i-am pus in contul proiectului. Am primit ajutor din partea multor colegi de club la stand, si le sunt recunoscator pentru asta.
Sambata, cu o zi inainte de maraton am organizat (desi poate mai corect ar fi “am imporovizat”) o actiune de prezentare a proiectului si de inmanare a tricourilor sponsorizate (adica acele tricouri imprimate cu logourile firmelor care au dat cate 500 de euro pentru un tricou; raportez cu mandrie ca si firma mea, Superfit, a achizitionat impreuna cu Isostar un astfel de tricou ). Nu mai deschid o noua paranteza ca sa spun cata bataie de cap a fost sa gasim sponsori, sa promovam proiectul, sa comandam tricourile etc. Important e ca le-am facut cu placere (noi, nu numai eu), pentru ca am crezut in acest proiect si atunci cand faci ceva cu drag, nu mai pare deloc dificil.
Asadar, sambata, pe o vreme destul de neprietenoasa, n-am adunat cu mic cu mare in cortul pus la dispozitie de organizatorii MIB-ului si am facut exact ce o sa vedeti in continuare.
In prima faza am cuvantat eu putin (desi eram ingrozitor de ragusit), dupa care am dat cuvantul d-nei Racila, sufletul organizatoric al maratonului, apoi lui Gabi Solomon, sufletul organizatoric al proiectului “42 pentru o sansa” (nu vreau sa o omit pe Oana, celalalt suflet organizatoric, doar ca n-a mai apucat sa scoata niciun cuvant in plen, la cat de mult am vorbit noi), apoi dr. Catalin Carstoveanu, de la Spitalul Marie Curie, cel care va folosi aparatul in beneficiul copiilor nostri si in final dl. Octavian Netcu, de la Radiusmed, firma care ne aduce aparatul, si care a facut un gest minunat, renuntand la TVA (in acest fel pretul final al aparatului a ajuns acum la 30.000 euro).
In urmatorul filmulet o sa il vedeti pe colegul Daniel Lixandru, foarte vesel si vorbaret ca de obicei, plin de idei si initiative bune. Apoi le-am dat cuvantul partenerilor din Anglia si Italia. Englezii ne-au oferit si o donatie de 350 euro. Cu italienii ne-a facut placere sa ne revedem – ei sunt cei cu care am organizat actiunea de la Roma.
Dupa ce am cuvantat cu toti, am purces la etapa cea mai importanta, respectiv impartirea tricourilor sponsorizate, in ordinea inscrierii pe site. In filmarile urmatoare nu apar toti sponsorii – unii nu au dorit sa apara pe tricou (au preferat sa faca doar o sponsorizare simpla), iar unele tricouri nu apar pentru ca au fost niste probleme cu filmarea (dar acele tricouri au existat in concurs). Mai spun odata – 1 tricou = 500 euro pentru campanie.
Din nefericire nu s-au cumparat toate tricourile, si din acest motiv nici nu am reusit sa strangem toata suma, asa ca am oferit o parte dintre tricourile de campanie branduite cu clubul (iar englezii si italienii au primit cu cluburile lor – pacat doar ca o parte dintre ei nu au inteles sau nu au vrut sa le poarte in concurs, asa cum ar fi fost bine).
Filmarea urmatoare este din dimineata zilei de concurs, cand ne-am adunat (aproape) toti sa facem o mare poza de grup. Aveam emotii, incepusem sa ne incalzim pentru start si toata lumea era cu gandul la cursa. O sa va povestesc in alt post despre cursa mea.
Cam asta a fost. Sa-i zicem ETAPA 1. Nu ne oprim aici. Cu siguranta vom strange toti banii si vom oferi aparatul spitalului Marie Curie.
Avem nevoie de ajutorul tau!
Acum ai vazut cine suntem si ce facem. Daca esti un om generos, fa o donatie! Daca ai alergat la MIB, cumpara un tricou de finisher – in afara faptului ca e foarte frumos si ca il pot purta cu mandrie, faci si un gest frumos. Daca esti patronul unei firme, oricat de mica, mergi la contabilitate si intreaba daca nu poti face o sponsorizare deductibila din impozitul pe venit. Daca ai profit, exista sansa sa ne poti da niste bani fara ca acest lucru sa iti afecteze in vreun fel banii firmei (iti vom oferi tot cadrul legal pentru asta – contract etc.). Sigur, poti face o sponsorizare chiar daca nu ai profit, dar asta e alta poveste. Fac o oferta speciala: orice firma care doneaza minim 500 de euro pentru campanie beneficiaza de 1 luna de publicitate pe www.doctor.info.ro si pe www.maraton.info.ro (banner 728×90 in header, pe toate paginile, in rotatie cu alte bannere).
In final mai vreau sa adaug ca azi implinesc 36 de ani Am parcurs cam o treime din cat mi-am propus pentru viata asta Si important e ca ma simt doar de vreo 16 ani
Cum a fost la Campionii Sanatatii
A fost ok. Daca nu ar fi plouat, probabil ca ar fi fost mult mai bine. Am avut totusi noroc ca nu a plouat chiar de dimineata, pentru ca nu stiu cati oameni ar mai fi venit. Asa, am strans 115 cupluri parinte-copil, ceea ce e rezonabil pentru o zi de octombrie cu 8 grade Celsius si nori urati pe cer.
Cam asa s-a desfasurat concursul:
Pentru mine a fost o placere sa le fac copiilor o bucurie, dar a fost si un efort. E clar ca e nevoie de o echipa mai inchegata. E adevarat ca in ziua concursului au venit multi colegi din club si le multumesc pentru asta, insa in zilele premergatoare am innebunit dand telefoane, facand drumuri si spargandu-mi capul cu tot soiul pe probleme. Sparat, Victor facea cam aceleasi lucruri. Sa tot fi presedinte si vicepresendinte de club, nu? Si se mai trezeste cate un … (sa nu zic ce), sa arunce ironii pe forum ca vezi-Doamne, de ce nu organizam un maraton si facem concursuri d-astea marunte…
Nici daca ar fi pe bani, nu cred ca m-as incumeta sa organizez un maraton. Este o munca imensa. Fiind parteneri cu cei care organizeaza MIB-ul, am prins o parte din tot ce inseamna organizarea unui astfel de eveniment. Pana una alta, am si eu copii mici acasa, am un biznis de condus… si pana mea, nici nu trebuie sa ma justific.
Campionii Sanatatii a iesit ok. Probabil ca vom mai face si alte editii. E cadoul nostru pentru cei mici, pentru a le transmite si lor bucuria miscarii in aer liber. Noi nu castigam nimic din asta – material vorbind. Sufleteste castigam foarte mult.
Imi fac o datorie de onoare sa multumesc tuturor celor care s-au implicat:
- Ro Club Maraton – dragii mei colegi, cei care chiar cred in clubul asta si vor sa faca ceva
- Asociatia Emovere – parteneri principali si oamenii sufletisti
- parteneri – Primaria Sectorului 3, Inspectoratul Scolar, Sindalimenta, Asociatia Bucurest Running Club
- sponsori – Danone, SebaMed, Asoctiatia pentru Protectia Consumatorilor – copiii au apreciat foarte mult darurile oferite
O serie despre obiectivele nutritiei sportive
Am inceput o serie de filmulete in care voi prezenta obiectivele nutritiei sportive. Sunt constient ca nu e un subiect foarte popular si nu o sa intereseze pe foarte multi, insa imi doresc sa atrag atentia in aceasta directie si sa vin cu ceva structurat si util pentru cei care vor sa aprofundeze domeniul
In prima parte fac o enumerare a obiectivelor nutritiei sportive:
Aici despre primul obiectiv, ce se refera la ajustarea dietei astfel incat sa asigure necesarul de energie si nutrienti pentru sustinerea programului de antrenament
In continuarea primului obiectiv, cateva cuvinte despre “eficienta energetica”:
Campionii Sanatatii, editia 2-a
Va invitam la crosurile “Campionii Sanatatii”, sambata 9 octombrie 2010, incepand cu ora 10 !
Aici puteti vedea imagini de la prima editie a acestui eveniment.
Evenimentul este organizat in parteneriat cu Asociatia Emovere, cu sprijinul Primariei Sectorului 3 Bucuresti, Sindalimenta, Inspectoratul Scolar al Mun. Bucuresti, Asociatia Bucharest Running Club. Danone si SebaMed sunt sponsor principali ai evenimentului.
Acest concurs se adreseaza in egala masura copiilor si parintilor. Se va alerga pe categorii de varsta de la 6 luni la 12 ani, in perechi copil + parinte, legati printr-o panglica (de mana).
Loc de intalnire: intrarea in Parcul IOR (Al.I. Cuza) de la intersectia Baba Novac cu Campia Libertatii, pe aleea din spatele statuii lui Cuza, ora 10. Inscrierile incep la ora 9,30 si se continua pana cu 10 minute inainte de startul la fiecare categorie.
Intrecerile au loc pe categorii de virsta (dupa virsta copilului) avind starturi separate:
- copii 6 luni – 2 ani (mamici cu copii in carucioare)
- copii 2 – 4 ani (fete; baieti)
- copii 4 – 6 ani (fete; baieti)
- copii clasa I – II (fete; baieti)
- copii clasa III – IV (fete; baieti)
Se acorda diplome si premii primelor trei cupluri parinte-copil care trec linia de sosire (de la fiecare categorie de virsta).
Toti copiii care participa la cros vor primi cadouri din partea partenerilor si diplome.
Citeste aici regulamentul concursului.
Aceasta editie este dedicata si sustinerii proiectului caritabil “42 pentru o sansa“, initiat de Ro Club Maraton. Participantii la crosuri vor avea ocazia sa primeasca tricouri inscriptionate, pentru care vor putea face donatii de minim 50 lei, bani ce vor intra integral in conturile proiectului.
Va asteptam!
