Cam intr-o doara am cumparat aceasta carte. Asta pentru ca multe dintre cartile de nutritie sau despre slabire ce apar pe la noi sunt niste porcarii din care nu te alegi cu mare lucru – ori aceleasi vesnice informatii pe care le gasesti oriunde, ori pareri personale ale unora, care in final se dovedesc fara nicio valoare.

Nu acelasi lucru se poate spune despre aceasta carte – “Mituri, fobii si adevaruri despre alimente”, aparuta la House of Guides si scrisa de un doctor canadian numit Joe Schwarcz.

Cartea trateaza 66 de probleme de alimentatie, mai bine zis constatari stiintifice ce pot avea impact asupra sanatatii noastre.

Cred ca oricare dintre noi, indiferent daca ne intereseaza zona nutritiei sau nu, ne-am lovit de tot felul de mailuri, articole in presa sau pe net, discutii la tv, discutii intre prieteni etc avand la baza subiecte contradictorii pe teme de sanatate si mai recent pe teme de nutritie (nutritia a devenit un fel de vedeta in ultimii ani). Primim informatii care se bat cap in cap – mananca aia ca iti prelungeste viata; ba nu manca, pentru ca nu are niciun efect, e doar marketing; nu manca ailalta pentru ca o sa mori intoxicat; ba poti sa o mananci fara grija, e doar panica creata de presa … si asa mai departe. Spuneti-mi ca nu v-ati lovit de asa ceva si nu o sa va cred.

Unii se apuca si studiaza pe cont propriu si mai rau se afunda in necunoastere. Altii ignora problemele ridicate si isi vad mai departe de viata lor, ca oricum avem destule pe cap incat sa ne mai incarcam cu altele.

Dr. Schwarcz trateaza cateva dintre aceste controverse in cartea lui. Nu vreau sa se inteleaga ca este o capodopera acest volum sau vreo “biblie” cu care ar trebui sa dormim sub perna, insa am apreciat echidistanta cu care este scrisa, modul deschis in care sunt tratate problemele, nivelul informatiilor oferite si tonul calm, ponderat, pe alocuri jovial, ceea ce face din acest text unul usor de parcurs si care parca mai lamureste din nebuloasele in care ne invartim.

Cartea este structurata in 4 sectiuni. In prima parte sunt analizate cateva dintre substantele ce se gasesc in anumite alimente, despre care de obicei aflam cat sunt de minunate, cum ne salveaza ele viata, cum ne fac sa traim vesnic. Dau trei exemple la intamplare “Rosiile si licopenul”, “Broccoli si sulforafanul”, “Spanacul si vitaminele B”. Autorul cartii analizeaza aceste substante si ne spune cat adevar si cata publicitate sau exagerare exista aici.

Capitolul 2 trateaza utilizarea alimentelor – de exemplu aromele artificiale, nitritii sau OMG-urile.

In capitolul 3 se discuta despre agentii de contaminare – antibiotice, hormoni, benzen etc. Oare e adevarat tot ce se vehiculeaza? Cat este exagerare si cat adevar?

Capitolul 4 a fost preferatul meu – “greu de inghitit”, adica despre bullshit-ul de care ne lovim tot mai des – cure de “detoxifiiere”, cure de “alcalinizare” si altele.

Intr-un cuvant: interesant. Recomand cartea.

Autorul nu isi incheie lucrarea inainte de a-si pune o problema pe care ne-o punem toti – “Pe cine sa credem?” Chiar el recunoaste ca este foarte greu de dat un raspuns, pentru ca in zona asta a nutritiei temele stiintifice nu sunt nici albe, nici negre, ci undeva in zona gri. Concluzia lui este urmatoarea: “Nimeni nu detine monopolul asupra adevarului. Cel mai bine este sa ne formam opiniile pe baza unor lucrari stiintifice aparute in publicatii de specialitate de mare reputatie. Din pacate, specialistii, atunci cand trebuie sa transmita informatii opiniei publice, au tendinta de a recita pur si simplu niste date – de cele mai multe ori, intr-o maniera de-a dreptul plictisitoare – in vreme ce activistii tipa cat ii tin puterile de la inaltimea tribunelor lor. Dar preluarea unor dogme si manifestari emotionale nu ar trebuie confundate cu stiinta.”

Sunt complet de acord cu el. Populatia aflata in ceatza are tendinta sa dea credit unora care isi construiesc o “aparenta” credibilitate prin faptul ca “tipa” tare pe unde apuca (inclusiv la tv…), sunt agresivi, dau impresia ca ei si numai ei detin niste secrete de maxima importanta, arunca cu noroi in cei din jur (si mai ales in cei la al caror nivel nu au nicio sansa sa ajunga vreodata). Sigur, asemenea gunoaie au viata scurta, ca si metodele minune pe care le promoveaza, insa fac ceva valuri si racoleaza cativa naivi, dand impresia ca e ceva de capul lor.

Pana la urma, fiecare este liber sa manace ce vrea, sa isi aleaga sursa de informare pe care o considera cea mai potrivita, sa citeasca blogul oricui, sa creada sau nu ce citeste acolo (valabil inclusiv pentru blogul meu). Ne facem viata asa cum credem de cuviinta, dar nu uitati ca la un moment dat vine si “pay-back time” pentru orice.