Gata, am un nou target pe tzeava – maratonul Budapest ape 4 octombrie! Asadar nu mai am nicio scuza, trebuie sa marchez milioane de kilometri pe saptamana, sa tocesc adidasii si sa imi pun la grele incercari periostul gambelor (din pacate, abia ce ma laudam ca de luni de zile periostita m-a lasat in pace, iata ca de cateva zile ma doare o tibie intr-un fel care ma ingrijoreaza – si ca paranteza la paranteza – sunt exact ca multi pacienti, adica stiu ca ar trebui sa ma tratez, dar paradoxal, “uit” sa o fac).

Una peste alta, sunt bucuros ca o sa alerg la Budapesta, pentru ca am auzit numai vorbe frumoase despre acest marathon. La doua saptamani dupa asta va fi maratonul Bucuresti, dar acolo voi merge la semi sau la stafeta. Stiu ca unii imi vor reprosa faptul ca nu sunt un exemplu positiv pentru ca nu alerg tot maratonul la MIB, dar asta e, trebuie sa impac si capra si varza, adica si alergarea si excursie afara cu nevasta 🙂

Nu stiu de ce nu prea m-a mai tras ata sa scriu pe blog, desi ar fi fost destule lucruri de povestit. Cum ar fi faptul ca vara asta am alergat doua semimaratoane. Hai sa va zic:

Semimaratonul Tusnad

Semi Tusnad a fost in prima editie, asa ca mi l-am pus in program fara sa stau sa ma gandesc prea mult. Mai mult decat atat, pe la Paste am fost contactat de catre organizator pentru a face un parteneriat cu siteul si clubul. Bineinteles m-am bucurat ca putem face ceva pentru alergarea din Ro, asa ca am mobilizat cat mai multa lume. Pentru membrii clubului a fost gratis, asa ca lumea a venit masiv. Au fost cam 40 de oameni de la noi, adica o multime de tricouri alb-albastre. A fost foarte, foarte misto din acest punct de vedere. Mi-a crescut inima in piept vazand in ce ritm se dezvolta Ro Club Maraton. Partea frumoasa este ca am luat o multime de premii. “Am luat”, adica “noi, clubul”. Am dominat podiumul la toate probele si la toate categoriile.

Am urcat si eu pe scena, dar nu pentru ca am alergat prea bine, ci mi s-a acordat un premiu special pentru ca am adus o multime de oameni la concurs.

Concursul in sine a fost ok ca organizare, dar groaznic de greu. Cel putin eu asa l-am perceput. Traseul a inceput din localitatea Tusnad, spre Bixad si apoi urcare pe drumul spre lacul Sfanta Ana. Si cand spun urcare, atunci ma gandesc la ceva ucigator. Vreo 15-16 km doar de rampa. Pana la un moment dat a fost cum a fost, insa dupa jumatate incepusem sa vad negru in fata ochilor de atata urcare. Dupa fiecare curba se inalta inca o rampa si apoi inca una… O adevarata provocare pentru cineva care alearga aproape exclusive pe plat, ca mine. Tot traseul a avut vreo 23 km si s-a terminat exact la lac. Peisaj frumos, lume multa, durere de picioare. Iar la intoarcere mi-a fost atat de greata in autocar, incat simteam ca o sa imi vars toate matzele, dar nu prea aveam ce, dupa un asemenea concurs.

In fine, concursul a fost chiar reusit, dar nu stiu daca la anul o sa ma mai incumet. Prefer oricand un maraton plat, decat un semi in urcare.

La premiere a fost foarte frumos – in afara faptului ca tot timpul cineva de la noi era pe podium, am deschis sampanie si am facut o multime de poze.

Semimaratonul Sfantu Gheorghe

De fapt, nici nu vroiam sa merg anul acesta. Am fost anul trecut si ma gandeam sa sar peste el anul acesta. Totusi m-am decis in ultima clipa. Am plecat cu o seara inainte si am innoptat la o cabana in creierii muntilor, pe la Rasnov (frate, ce se construieste pe acolo… vile de vile…). Au mai venit si Ilie, Victor si Viorel. Ne-am culcat tarziu si ne-am trezit devreme, asa ca eram deja obosit pentru cursa. In plus, afara era o caldura infernala. Da, imi gasesc scuze pentru faptul ca nu am reusit sa obtin timpul pe care mi-l doream, insa pe caldura nu am niciun fel de randament. Am ajuns destul de aproape de momentul startului, asa ca am intrat rapid in “dispozitia” de concurs, vrand-nevrand. Si la Sf. Gheorghe m-am intalnit cu o multime de cunoscuti. Mai mult sau mai putin, cam aceeasi oameni de anul trecut. Oricum, din nou o multime de oameni din club. Si din nou, inima mea bum-bum, hipertrofiata de atata mandrie 🙂

Cursa in sine nu e spectaculoasa. Sase ture prin oras, printre masini. Destul de mult de alergat pe la soare. Nu imi plac cursele astea cu “ture” pentru ca e de-a dreptul demoralizant sa vezi cum “unii” te depasesc cu o tura si mai bine – a se citit dl. vicepresedinte al clubului, Vlad Victor, un superalergator, care la cei +40 de ani se bate cot la cot cu pustani de 19-20 de ani si ii invinge, iar cu lesinati ca mine nici nu are ce discuta (in concurs, bineinteles). In mod normal ar fi fost rost de un record personal. Tinand cont ca la un semi neoficial facut in IOR prin primavara am reusit 1:43, in conditii de concurs ar fi fost niste sanse sa cobor sub 1:40. Dar n-a fost sa fie. A fost cald rau de tot si nu pot pe caldura… Asa ca abia am scos un 1:49 chinuit si fara glorie. In fine, a fost un concurs de rutina.

Din nou, Ro Club Maraton a luat o multime de medalii si din nou am baut sampanie dupa (sponsor – Alex, care implinea o varsta – la multi ani!). Poze de la concurs aici.

Intre timp m-am antrenat cat am putut. Situatia e foarte neplacuta vara. Daca nu ies la prima ora la antrenament, apoi degeaba ies. Pur si simplu nu pot sa alerg pe caldura. Am sensatia ca muschii nu vor sa raspunda la comanda si imi vine sa ma asez pe marginea drumului si sa ma uit la cer. Din pacate imi este atat de greu sa ma trezesc dimineata…

Abia astept toamna, ca sa fac niste super-antrenamente. O sa avem o toamna plina de concursuri – Petrom, Loteria, Powerade, MIB, iar eu Budapesta.