Interviu cu dr. Anca Colita, despre copiii cu cancer

oct. 14, 2011 | 0 comments | cancer, copii, spital, tratament

Campania noastra “Aripi Deschise” este in plina desfasurare. Deja avem primii sponsori, iar locurile la cros incep sa se umple. Avem perspectivele unui super eveniment.

Am stat de vorba cu d-na dr. Anca Colita, medic primar pediatru, specializat in oncologie si transplant medular, de la Spitalul Fundeni. Doamna doctor a avut amabilitatea sa-mi raspunda la cateva intrebari despre situatia copiilor cu cancer in Romania. Nu avem mai multi ca in alte tari, insa suntem mai saraci si mai prost dotati decat altii. Tocmai de aceea sper din tot sufletul sa reusim sa strangem bani macar pentru un echipament necesar acestui spital. Asta ar insemna minim 8000 euro. Noi ne-am propus sa strangem 20.000 euro. Poate reusim.

Cu ocazia filmarii am fost prin sectia de oncopediatrie si am plecat tulburat de acolo. Ca parinte, este cutremurator gandul ca vreodata copilul tau ar putea ajunge acolo. Nici nu vreau sa imi imaginez.

Imi aduc aminte ce spunea dl. dr. Carstoveanu, anul trecut in campania “42 pentru o sansa” – spitalul nu este un bun al cuiva, ci este al comunitatii, al nostru al tuturor, de aceea suntem datori sa il sustinem. Ok, statul este incapabil sa asigure o multime de lucruri necesare, insa daca punem mana de la mana, macar atunci cand altii se straduiesc sa puna pe roate o campanie, reusim sa mai rezolvam din probleme. Si in acest fel ne dam o sansa in plus noua, copiilor nostri, vecinilor nostri, prietenilor, pentru ca nu stim niciodata cand ne loveste nenorocirea… si nu putem toti sa fugim rapid la clinica din Viena, asa cum fac vipurile si politicienii…

Asadar va rog sa ma sustineti cu aceasta campanie. Puteti si voi sa donati un ban sau puteti sa vorbiti la companiile unde lucrati, pentru a-i convinge sa devina sponsori in campania noastra.

Toate detaliile se gasesc aici – http://42pentruosansa.ro/aripideschise/

12 Like



Acest articol a fost vizualizat de 1.516 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.