A fost al 12 maraton pe care l-am alergat. 22 mai 2011. Rezultat 3:55:30

Dar sa incep cu inceputul.

Mi-a intrat in reflex ca odata ce trec de un concurs sa imi stabilesc in scurt timp un alt obiectiv, pentru ca e deja o certitudine ca cel putin pentru mine, aceste obiective pe termen mediu ma motiveaza mai mult ca orice, imi dau o directie clara si imi ordoneaza viata. Odata stabilit, pus in calendarul competitional si achitat, deja devine un reper clar si stiu exact ce am de facut in lunile ce urmeaza. Asadar, anul trecut, dupa ce am alergat la Atena si apoi timp de o luna am stat pe bara din cauza accidentarii, am inceput sa imi caut o noua destinatie. Tot uitandu-ma pe calendarul AIMS, mi-a atras atentia maratonul de la Riga. Era chiar pe 22 mai. Suna foarte interesant – o destinatie destul de “exotica”, un maraton maricel, mai mult decat atat, linie directa pe Tarom, cazare foarte ieftina, taxa de inscriere mica. Parea a fi alegerea perfecta, asa ca n-am mai stat pe ganduri. Partea proasta a fost ca dupa cateva luni, cam prin martie, am primit mail de la Tarom ca desfiinteaza linia aeriana Bucuresti-Riga… Am cautat in disperare o alta solutie, insa n-am reusit sa gasesc nimic convenabil. Toate variantele erau mult mai scumpe, cu escale mari, asa ca am renuntat la idee.

Problema era ca ramasesem fara maraton de primavara. As fi mers la Rotterdam, insa am ales Clujul, care s-a desfasurat chiar in aceeasi zi.

Maratonul Copenhaga s-a desfasurat chiar pe 22 mai, in aceeasi zi cu Riga. Stiam despre el, insa nu il luasem in considerare, in special pentru ca auzisem ca nu e o destinatie deloc ieftina. In fine, pana la urma m-am inscris, platind taxa de 80 euro (fata de 20 la Riga… pe care oricum i-am pierdut). Paradoxal, avionul nu a fost asa de scump cat ma asteptam. Exista cursa Malev, cu escala in Budapesta, care costa in jur de 160 euro, ceea ce e destul de rezonabil. Cu cazarea este cu totul alta poveste, pentru ca acolo chiar si cele mai prost cotate hoteluri costa cu mult mai mult decat prin alte parti ale Europei. Din fericire, am gasit si aici un hotel decent, care s-a dovedit a fi nu numai primitor, dar si aproape de centru si de aeroport.

Trecand peste aceste detalii financiare (importante, dar nu esentiale), trebuie spus ca nu regret nicio clipa aceasta schimbare de plan. Copenhaga este un oras minunat, in care m-as intoarce oricand si in care mi-ar place sa locuiesc. Mai las un timp sa se decanteze impresiile si apoi voi povesti despre el.

Despre maratonul Copenhaga numai de bine. Este un maraton mare (12000 alergatori), foarte bine organizat, plat si rapid. Se vede ca au experienta, dar si bani. Sponsorul principal este o banca mare, Nykredit. Vineri inainte de concurs am fost la Expo pentru a-mi lua numarul de concurs. Expozitia a fost organizata intr-o sala mare langa un stadion, departe de centrul orasului si de punctul de start (puncte asta, pentru ca nu e absolut obligatoriu ca zona de inregsitrare si expo sa aiba loc exact in zona de start, asa cum am fi tentati sa consideram). Destul de multi expozanti, firme mari, reduceri etc… totusi mic fata de ceea ce am vazut la Paris, Berlin si chiar Roma, unde expozitiile erau adevarate targuri unde puteai petrece ore intregi la shopping si cascat gura.

Sambata am umblat impreuna cu Carmen de ne-au luat foc talpile… deci exact ce nu ar trebui facut inainte de un concurs. Sunt invatat totusi cu aceasta treaba si nici nu ma mai stresez. Cand ai doar cateva zile la dispozitie intr-un oras nou, este complet aiurea sa stai in hotel ca sa iti menajezi picioarele, pentru cateva minute in minus la finis… care oricum nu fac nicio diferenta, nicaieri.

Duminica dimineata vremea promitea a fi perfecta pentru alergare. Se adunasera niste nori pe cer si coborase temperatura. Cu o zi inainte fusese un soare superb, insa chinuitor pentru cine alearga. In zona de start era un puhoi de oameni. Ca de obicei aveam emotii, insa eram pregatit psihic pentru cei 42 de kilometri. Lumea forfotea peste tot. Cu 30 de minute inainte de start m-am indreptat relaxat catre zona de toalete, insa soc si groaza – erau cozi imense care se miscau extrem de incet. In fine, cu cateva minute inainte start am intrat si eu in culoarul de start, unde am avut bucuria sa reintalnesc un prieten italian, Mauro, pe care l-am cunoscut la maratonul Budapesta, apoi l-am intalnit la Roma si iata-ne acum din nou impreuna, pe strazile din Copenhaga. Omul are la activ 89 de maratoane si si-a propus sa alerge 100 pana in martie. Este organizator de maratoane si are o agentie de pacemakeri (adica alergatori care alearga intr-un anumit ritm avand scris pe tricou sau ducand cu ei baloane cu timpul propus, iar daca te tii de ei, ai garantia ca poti termina in timpul respectiv).

Un singur lucru m-a enervat la danezi, faptul ca aproape toata comunicarea lor (mailuri, scrisori, vorbe la microfon) a fost in limba daneza. Cam nepotrivit pentru un eveniment international, zic eu. Din limba aia a lor nu poti intelege nimic, pentru ca nu seamana cu nimic cunoscut (poate cu suedeza, pe care eu unul o stapanesc la fel de bine ca si pe daneza).

M-a uimit numarul mare de tineri de la acest maraton. De unde la alte maratoane media de varsta este undeva pe la 35-40 ani, aici cred ca a fost mult mai jos. Erau foarte multi oameni de 20 de ani, toti aratand foarte bine. De altfel, danezii arata bine in general. N-am prea vazut oameni grasi pe strada. Tinerii au un aer sportiv, iar cei in varsta au imbatranit frumos.

Au trecut cam 5 minute din momentul in care s-a dat startul si cel in care am trecut si eu linia de start. In primul pluton erau aproape numai albi. Am apreciat faptul ca nu s-au stresat sa aduca kenyeni si alti africani, doar pentru a cobori timpul de pe podium. Din cauza aceasta, maratonul a fost castigat cu 2:21, ceea ce este un timp slab daca raportam la alte concursuri.

M-am inceput cursa destins, avand in minte un timp sub 3:40. Amicul Mauro mai disparea din cand in cand pentru a face poze, apoi aparea din senin si ma impingea putin de la spate, asa in gluma. Am alergat ok in prima jumatate. Ma incadram pentru 3:40. La km 16 ma astepta Carmen, si asta m-a inviorat. Pe masura ce ma indreptam spre semi, norii se adunau, si la un moment dat a inceput sa ploua. Nu mi-a placut, dar nici rau nu a fost. Am inceput insa sa am o senzatie de sufocare si lipsa de energie. De la km 21 am inceput sa reduc ritmul. Imi parea rau ca sa intampla asta, insa nu aveam resurse pentru mai mult. Am alergat un timp langa niste baieti care impingeau un fel de sanie (pe roti). In timpul maratoanelor vezi tot felul de ciudati. De exemplu, unul alerga avand deasupra capului un fel de balon (din acela cu care se zboara). Noi il avem pe Ilie Rosu care alearga cu steaguri in mana. In fine, fiecare cu nebunia lui. Pana la urma, insasi alergarea unui maraton presupune o doza de nebunie, pentru ca aparent nu are niciun sens sa te supui unui asemenea efort.

Dupa kilometrul 30 n-am mai simtit nicio placere in a alerga si abia asteptam sa se termine odata. La km 26 m-am intalnit din nou cu Carmen, insa nici macar intalnirea cu ea n-a mai reusit sa ma remonteze. Ma dureau toate partile corpului. La un moment dat a trecut pe langa mine si grupul de 3:50, dar nu imi mai pasa prea mult. Am reusit sa ma adun pe ultimii kilometri si sa mentin un ritm ceva mai rapid, ca sa nu risc sa depasesc 4 ore. Pe culoarul de final, intr-o mare imbulzeala, ma astepta Carmen, cu steagul legat de mana ca sa o identific. N-am vrut sa ma opresc sa il iau, pentru ca mai erau doar cativa metri pana la linia de finis si nu mai vroiam altceva decat sa ma opresc.

3:55:40. Locul 3477 din 12000.

Aici este un video de pe siteul maratonului, in care se vede linia de sosire; apar si eu in primele secunde:

Cu medalia de gat am mers spre iesire ca sa-mi ling ranile. Ma dureau picioarele de imi venea sa plang. Medalia m-a dezamagit putin: in afara de faptul ca au gresit data, scriind 21 mai, in loc de 22 mai, au ales sa puna pe ea cladirea Radisson, care e doar un bloc de sticla, fara nimic aparte. Probabil ca au epuizat toate catedralele si cladirile istorice care abunda in Copenhaga.

Per total, mi-a placut acest concurs. As fi dorit sa imi bat recordul, insa n-a fost momentul. Acum trebuie sa ma concentrez pentru ce va urma. Peste o luna ma asteapta un concurs mult mai greu.

Traseul maratonului:

Spliturile mele:

Timpii intermediari:

Acest grafic arata distributia gaussiana a timpilor obtinuti de maratonisti. Este cam aceeasi distributie ca la toate maratoanele mari si se vede ca cei mai multi alergatori se aglomereaza in segmentul 3:30-4:30, cu maxim la 3:45 (asta ma indreptateste sa afirm ca sunt modelul tipic de maratonist “obisnuit”).