(Semi-)Maratonul DHL 2008

iul. 04, 2008 | 1 comment | 2008, DHL, maraton

Au trecut 2 saptamani de la Maratonul DHL si n-am scris nimic despre el. Nu neaparat pentru ca n-am avut timp, ci pentru ca dureaza o perioada pana se sedimenteaza impresiile si trairile, in special atunci cand e vorba de un eveniment atat de intens.

Nu am plecat cu asteptari prea mari la acest concurs (nota: in cazul meu “asteptari” inseamna sa scot un timp ceva mai bun decat la alte concursuri, pentru ca la altceva nu ma pot gandi… de genul “top 10”, “top 5” etc). Dupa maratonul de la Belgrad (care a fost al 5-lea maraton in ultimele 12 luni) m-am simtit de-a dreptul obosit. Am cazut intr-un fel de “goapa energetica”, de unde abia acum incep sa imi revin. Aparent am fost ok. Adica nu se vedea nimic din exterior, eram ok, tinar si ferice. Doar ca nu mai aveam deloc spor la antrenamente. Viteza imi scazuse considerabil, oboseam usor si mental abia trageam de mine sa ma antrenez. Cu toate acestea, am reusit sa ies la antrenamente in mod constant, avand totusi grija sa nu ma epuizez. Am inceput sa iau si ceva mai multe suplimente nutritive ca de obicei, doar-doar…

Partea “amuzanta” a venit la jumatatea lunii mai, cand IN SFARSIT am avut acel “declic” mental si am reusit sa incep o cura de slabire. Ca mai toata lumea, mi-am propus de n-spe mii de ori sa incep sa mai dau jos cele cateva kilograme restante, insa fara succes. Eu am totusi o scuza: incercati si voi sa tineti cura atunci cand va pregatiti pentru maraton… Aparent este un paradox: cum, tu alergi atat si nu reusesti sa slabesti? Pai, nu prea reusesc, fiindca trebuie sa si mananc suficient pentru a face fatza antrenamentelor. Cu toate acestea, am profitat de “declic” si am zis la naiba cu toate, ma apuc acum… Si m-am apucat, scapand de 3 kg in prima luna. Partea proasta este ca antrenamentele de anduranta  nu se pupa deloc cu un regim low-carb… Adica poti sa le faci, insa nu merg cum trebuie. Anyway, n-a mai contat…

Revenind la DHL.

Emotiile mele se indreptau in special in directia inaugurarii clubului. Din momentul in care am decis sa il facem, eu (fiind cel mai implicat datorita circumstantelor – ca initiator al proiectului) am trecut prin neumarate momente de indoiala, daca nu cumva ma bag intr-o chestie care imi va manca timp si nervi, fara sa imi aduca satisfactii (la beneficii materiale nici nu ma gandesc). Totusi, faptul ca cei mai multi dintre membri fondatori se dovedesc din ce in ce mai interesati de acest proiect, m-a facut si ma face in continuare sa perseverez si sa nu ma las tras in jos de indoieli.

Ma agitasem o groaza pentru a face “tricoul oficial”… Nu mai eu stiu cati nervi mi-am facut cautand un tricou “de running” care sa nu fie enorm de scump, dar sa fie de calitate. Pana la urma lucrurile s-au legat si cu ajutorul lui Cosmin de la Intel am reusit sa producem niste tricouri frumoase, pe care toata lumea le-a apreciat. Eu as fi vrut ca “echipa” sa alerge branduita cu noile insemne ale clubului, insa n-am reusit sa ne sincronizam bine, asa ca doar 5 dintre noi au purtat tricoul in concurs. A fost doar un inceput, asa ca nu conteaza.

Peste noapte am dormit destul de iepureste, insa am dormit, spre deosebire de alte concursuri unde am avut incredibil de multe emotii. Am plecat tiptil de langa Carmen si Dora (evident ca am foit prin lucruri suficient de mult incat sa le stric somnul matinal) si apoi, impreuna cu Cosmin si amicii lui am pornit de Predeal. Pe drum, m-am felicitat de nenumarate ori ca nu m-am inscris decat la semi, pentru ca a doua bucata de maraton este ucigatoare – panta de innebunesti… In starea mea, mai mult ca sigur ca nu il terminam, sau poate ca il faceam “la pas” in vreo 6 ore… adica mai bine nu…

 La start am avut bucuria sa ma revad cu o multime de cunostinte – fie din club, fie de pe la alte concursuri, cei din staff-ul DHL, plus oameni pe care nu ii cunosteam, dar care ma stiau de pe site si au venit la mine sa imi spuna ca le place siteul, felicitari etc (toti ma luau cu “dumneavoastra”, iar mie imi vine sa ma urc pe pereti cand cineva cu varsta apropiata de a mea, imi vorbeste atat de oficial). In tot cazul, aceasta a fost una dintre cele mai mari satisfactii – sa aflu ca munca mea nu e in zadar, ca e apreciata de cineva.

S-a intraziat putin cu startul si chiar am fost luat prin surprindere cand s-a plecat. Cerul era acoperit cu nori si ma rugam sa ramana asa, ceea ce nu s-a intamplat. Am plecat intr-un ritm relativ ok, fara sa ma las tentat sa o iau la goana. Stiam ca primii 4 km sunt de urcare si chiar i-am simtit putin. Ca niciodata, a inceput sa ma doara prin abdomen, nu tare, dar suficient cat sa ma ingrijoreze. Am decis sa ignor durerea si sa imi vad de drum. Nu apucasem nici sa imi pregatesc mp3-ul, asa ca i-am dat drumul de unde ramasese la ultimul antrenament si am dat peste Moby, care e prea lent pentru un inceput de concurs. Nu puteam sa ma opresc sa schimb, asa ca l-am lasat sa imi zica de jale in urechi.

Dupa portiunea de urcare a urmat o bucata de vreo 7 km de coborare, chiar destul de abrupta. E destul de greu sa alergi si la vale, dar totusi e altceva. Mi-am temperat tentatia de a o lua la goana – Marian ma sfatuiese sa nu cad prada acestei tentatii, pentru ca atunci cand ajungi pe portiunea orizontala, ai impresia ca bati pasul pe loc. Pe coborare a fost bine – drumul era prin padure, deci ceva mai ferit de soare, care intre timp iesise dupa nori si ne ardea fix in cap. Aveam o viteza foarte buna. Am trecut de kilometrul 10 sub 50 de minute si imi mergea bine. Totusi ceva nu s-a legat. Poate nu am reusit eu sa ma hidratez cum trebuie, poate caldura, poate “groapa energetica”… cert e ca dupa kilometrul 15 s-a cam dus dracului totul… Imi era groaznic de sete si mi se usca gura, imi era rau de cald si nu mai puteam sa trag. Imi venea sa mor de ciuda, pentru ca avusesem un ritm bun si speram sa scot un timp rezonabil. Am fost nevoit sa alternez portiuni de mers si alergare ursoara. Mi-am zis, la naiba, doar nu era sa mor pe acolo… cat o sa scot, asta e… Si multumesc lui Dumnezeu ca nu m-am inscris la tot maratonul…

Ultimii kilometri au trecut foarte greu. Ma gandeam ca ajung ultimul la semi. Foarte “amuzant”, semimaratonul se termina cu o bucata de vreo 0,5-1 km de urcare destul de abrupta. Am tras de mine cat am putut. Ma uitam disperat la cronometru si vedeam cum se scurg secundele spre 2 ore. Timpul oricum nu era deloc bun, dar cel putin sa nu trec de doua ore.

Asa ca am terminat in 1:59:53. :))))))

 Eram varza. Mi-am revenit totusi destul de repede si am plecat spre Poiana Brasov.

Ce a urmat e istorie – si ma refer aici la “ceremonia” de lansare a clubului. Am reusit, destul de greu, sa ne adunam toti la un loc, sa facem poze si sa bem sampanie. Din pacate, multi au trebuit sa plece spre casa, asa ca nu am mai avut timp de discutii. Nu s-au alaturat si alti alergatori dornici sa se inscrie in club. Premizele sunt bune. Sa vedem daca vom sti sa ne organizam astfel incat sa iasa ceva cu acest club.

Maratonul a fost bine organizat – oricum, de departe cel mai bun fata de ce am mai vazut pe la noi. Faptul ca au reusit sa adune 650 de oameni (38 maraton, 68 semi, restul stafeta) este mare lucru. Au avut chip-uri, numere de concurs, tricouri, suplimente nutritive (Sponser), medalii, cupe, party… deci cam tot ce trebuie. Mi-ar fi placut sa scriu despre eveniment in MH, dar daca nu s-au aratat prea interesati, ramane pe alta data. Sper sa pot scrie despre club.

Dintre prietenii de la club, s-au remarcat cu rezultate foarte bune:

– Mihai Orleanu – maraton (baieti)  locul 2 – 3:11:08 – primul sau maraton!!!

– Hiroko Ogawa – maraton (fete) locul 1 – 4:18:54

– Silvia David – maraton (fete) locul 2 – 4:39:24

– Cosmin Bustan – maraton locul 5 – 3:28:54

– Sandor Boldiszar – maraton locul 8 – 3:33:01

– Dan Lixandru – maraton locul 13 – 3:50:59

Din pacate, Marian Tudorica s-a accidentat pe traseu si a trebuit sa abandoneze, dupa ce o buna bucata s-a mentinut in primii 3.

La semimaraton:

Danut Cernat – locul 2 – 1:19:34

Alexandru Ionica – locul 7 – 1:35:07

Marian Chiriac – locul 9 – 1:36:31

Liviu Bica – locul 19 – 1:43:45

Adina Ciurar – locul 10 (fete) – 2:14:24

La stafeta, Victor Vlad si Stefan Oprina, concurand pentru Walmark, au iesit pe locul 2, la cateva secunde de echipa Ogilvy One.

Mai multe poze de la eveniment – pe siteul oficial.




Acest articol a fost vizualizat de 1.209 ori.

Related Posts

Comments (1)

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.