Maratonul Bratislava a fost al 16-lea pentru mine. L-am alergat pe 1 aprilie, dar n-a fost nicio pacaleala la mijloc, ci o cursa autentica, lunga, grea ca orice maraton, insa terminata cu satisfactia de a mai atarna pe perete o medalie de finisher.

Nu am ales Bratislava pentru un motiv anume. Pur si simplu s-a potrivit la inceput de sezon competitional, aproape de casa si in plus nici nu vazusem acest oras. Doi dintre colegii de club, Florin Simion si Danut Cernat aveau in plan sa participe, asa ca am format rapid un mic grup de maratonisti romani. Pana la urma am aflat ca au participat 10 romani la maraton si semi, insa nu am stiut unii de altii.

La Bratislava se ajunge relativ usor. Iei avionul pana la Viena si de acolo ai din ora in ora autobuze spre Bratislava. Costa doar 7,70 euro si calatoresti o ora.

Bratislava este un oras destul de mic – doar vreo 5-600.000 de locuitori. Nu e din cale afara de interesant sau atragator, insa e un oras placut, curat, cu ceva istorie bine conservata, preturi decente, lume amabila (dar nu prietenoasa), fete foarte frumoase si elegante, suveniruri prea scumpe si berarii relativ ieftine. Realitatea e ca nu prea ai ce vizita mare lucru. Punctul principal de atractie este castelul care domina orasul si este un simbol la fel de urat ca si Casa Poporului pentru Bucuresti. Castelul asta e o chestie mare si patratzoasa, fara absolut niciun ornament (ce contrast fata de Praga). Dupa ce il vizitezi pleci de acolo fara nicio impresie. E ca si cum ai manca o mancare fara gust. Are si un soi de muzeu intern, unde dai 2,5 euro si vezi 3 monede chioare si cateva sali goale… Florin, colegul de club cu care am alergat, s-a dus si i-a spus unei tanti care pazea usa muzeului ca nu i-a placut muzeul si ca isi vrea banii inapoi… lol.

In rest, in Bratislava mai ai de vizitat centrul vechi, un fel de Lipscani ceva mai bine conservat si fara atatea bodegi, dar pe care il parcurgi in 15 minute. In rest, un amestec de cladiri istorice, cladiri comuniste si cladiri moderne. Cam ca la noi. Dar fara haz (nu ca la noi ar avea vreun haz).

In fine, nu pot sa zic ca nu mi-a placut, dar nici nu m-a dat pe spate. L-am bifat si nu cred ca o sa mai revin prea curand pe acolo.

Maratonul nu este foarte mare – au alergat vreo 600 la maraton, vreo 1700 la semi, inca vreo 4-5000 la stafeta, cursa de 10 km si cros. A fost organizat bine, fara aspecte negative de mentionat. A avut si un mic expo, de unde mi-am luat o bluza cu maneca lunga, foarte buna, dintr-un material grozav, care mi-a prins extrem de bine in cursa. Asta pentru ca am prins o vreme oribila. In dimineata cursei erau vreo 3-4 grade si batea un vant de simteai frigul pana in oase. Ba chiar a nins de vreo doua ori pe durata maratonului. Am alergat cu acea bluza cu maneca lunga, si doua tricouri deasupra. Si tot mi-a fost frig din cand in cand. La gat mi-am pus tricolorul, dar nu din motive patriotico-obsesive, ci pentru ca imi era frig si nu imi daduse prin cap sa imi iau bufful cu mine (de acum am zis ca in “trusa” obligatorie de maraton se va gasi si un buff, manusi, jambiere, maneci, fes… indiferent de sezon).

Am plecat spre start impreuna cu Danut si Florin, zgribuliti ca vai de noi. Acolo era lume multa, freamat, emotii, agitatie. Timpul a trecut rapid si s-a dat startul. Eram ok si abia asteptam sa alerg, mai ales ca sa ma incalzesc. Traseul maratonului era pe doua bucle, trecand putin prin centrul orasului si foarte mult pe la dracu in praznic, adica pe niste sosele si printr-un soi de parc, unde nu era nici tzipenie de om. La inceput a fost ok, ca s-a dat startul simultan la maraton si la semi, deci era lume multa pe traseu, insa din tura doi s-au rarit mult concurentii si fiecare alerga in supararea lui, blestemand rafalele reci care ne loveau ba din fata, ba din spate. Primii 30 de kilometri am fost ok. Pe la kilometrul 26 am simtit chiar putin “runners’s high” si am savurat momentele, ca de mult nu mi s-a mai intamplat si imi era dor. Bineinteles, dupa 30 km m-a lovit “depresia”, adica oboseala si nevoia de a reduce ritmul. Si l-am redus, ca n-am avut incotro. Mi-a fost greu pe ultimii 3-4 km, cand imi simteam tot corpul rigid si ma parasise orice chef de alergare. Aveam nevoie de o incurajare, de o figura prietenoasa, dar in Bratislava nu prea interesa pe nimeni alergarea noastra…

Dupa 3 ore si 53 de minute am trecut in sfarsit linia de finish. Acolo ma astepta Florin, care terminase de mult, Mariana, sotia lui, care a fost atat de amabila incat sa filmeze cu camera mea si doi prieteni de-ai lor – asadar micul nostru grup de suport, atat de binevenit dupa un asemenea efort. Multumesc mult pentru sustinere!

Am primit o medalie frumoasa, care a mai spalat putin din “anostitatea” acestui maraton. Nu sunt foarte incantat de timpul obtinut, poate ca as fi putut ceva mai bine in alte conditii, insa n-am simtit nicio motivatie sa trag mai tare. Per total a fost o experienta ok, insa fara nicio sansa de a intra in topul celor mai grozave maratoane pe care le-am alergat pana acum.

Spliturile mele – se vede cum mi-am dat duhul pe ultimii 10 km…

Aici niste imagini din oras, vazut de sus, de la castel:

Prin Bratislava sunt niste statui “urbane”, care dau o nota mai aparte orasului.

Aici gasiti un filmulet cu castelul:

Iar aici un filmulet cu imagini din oras, in special centrul vechi: