Au mai ramas doar 2 zile pana la maratonul DHL (unde eu voi participa doar la semi).

Nu am emotii. Din pacate, DHL-ul nu reprezinta un obiectiv important pentru mine, nu pentru ca nu ar fi un concurs care merita atentie, ci pentru ca dupa Belgrad mi-am dat seama ca sunt intr-o cadere de forma si atunci am decis sa ma relaxez, iar DHL-ul sa fie doar un antrenament mai lung in vederea maratonului Berlin. Emotiile mele sunt legate mai mult de faptul ca in acest week-end vom avea prima intalnire oficiala a clubului de maraton si petrecerea de lansare. Clubul asta e “copilul meu”, pe care l-am “mosit” impreuna cu prietenii mei alergatori.

Acum se naste intrebarea fireasca – avem un club, cum procedam? 🙂

Sunt sigur ca o sa facem lucruri frumoase impreuna. Deja am reusit, cu ajutorul firmei Intel sa producem niste brosuri de nutritie pentru maraton, care au fost distribuite de catre organizatorii DHL catre toti participantii. Mai mult decat atat, am facut si tricoul oficial al clubului. Mi-a fost extrem de greu sa gasesc niste tricouri bune de running, la preturi rezonabile. Pana la urma, dupa indelungi cautari, am descoperit un producator autohton care face niste tricouri foarte misto. Le-am branduit cu insemnele clubului si abia astept sa vad ce vor spune colegii de club.

Duminica am facut un antrenament senzational. Nu stiu exact de ce a fost atat de bine, mai ales ca eram dupa o saptamana in care deja alergasem 50 km (practic saptamana trecuta am alergat 6 zile din 7, ceea ce este un record pentru mine). Statea sa ploua si era mult mai racoare decat in zilele anterioare. Am alergat 10 km si am avut kilometri spre final pe care i-am alergat cu 4’36”. Nu-mi venea sa cred. In alte zile abia ma tirasc…

A fost o faza foarte tare. Eram pe kilometrul final si trageam cat de tare puteam. Eram congestionat la fatza si respiram rapid. Trec pe langa o baba (pardon, o batranica 😀 ) si ce credeti – ma intreaba senina cat e ceasul… Mi-a venit sa rad, dar nu puteam… ce sa mai zic de raspuns la astfel de intrebari. Probabil ca si atunci cand alerg tare, tot nu dau impresia ca fac cine stie ce efort, din moment ce ma intreaba lumea cat e ceasul, de parca as fi la o plimbare de relaxare prin parc :))

Nu stiu ce o sa fac sambata la semi. Sper sa fie bine si sa scot un timp rezonabil. Vor fi vreo 600 de oameni, dintre care vreo 40 la maraton, 80 la semi si restul la stafete. Cu asemenea participare incepem sa ne apropiem de normalitate (desi 40 de oameni la maraton… fatza de zeci de mii cati vin afara…).

Saptamana viitoare o sa povestesc pe larg aventurile de la Poiana Brasov! Pana atunci, va invit sa veniti pe forumul de maraton.