Din ciclul “hai sa mai filozofam putin…”, iata cu ce ganduri imi mai pierd eu vremea in aceasta iarna. Evident legate tot de maraton, ca asta e hobby-ul meu actual.
Stateam si cugetam (ca in bancul ala “bade, stai si cugeti?”, “nu, doar stau” 🙂 ) care ar trebui sa fie atitudinea mea pe viitor, legata de alergarea la maraton. Vad pe cate unii preocupati sa coboare musai sub nu-stiu-ce timp, sa doboare recordul personal si pentru asta investesc o multime de timp si de efort. Tot respectul pentru stradania lor.

Dar intrebarea mea existentiala este: sunt eu defect daca raman la nivelul in care fac maratoane doar de placere, fara sa ma cramponez prea mult de timpul cu care le termin?

Ca sa termini un maraton, chiar si un semimaraton, e clar ca trebuie sa te antrenezi continuu timp de cateva luni si la un nivel care depaseste jogging-ul de placere sau mersul la sala doar pentru intretinere. 42 de kilometri alergati, inseamana totusi o distanta mare, pe care nu ai cum sa o parcurgi nici mergand daca nu esti intr-o forma buna.
Analizandu-ma, am constatat ca nu sunt foarte ahtiat dupa performanta. Adica, ok, sa zicem ca as putea ajunge sa cobor sub 3:30, poate vreodata si mai jos. Nu spun ca nu mi-as dori asta, pentru ca inseamna ca as manca rahat. Sportul in sine inseamna autodepasire. Insa vreau sa lasa asta sa se intample natural, fara sa ma stresez sau sa fac sacrificii prea mari. De exemplu, nu cred ca pot sa fac mai mult de 4-5 antrenamente pe saptamana. Ar inseamna ca incep sa imi neglijez familia, joburile, pregatirea profesionala. Si oricat de mult mi-ar place maratonul, nu cred ca merita sacrificiul.
Pe de alta parte, sunt realist: nu am un telent special pentru acest sport. Ceea ce nu ma impiedica sa il practic. Adica ce, daca nu am 6-pack, nu am voie sa trag de fiare sau daca nu joc fotbal ca Hagi, inseamna ca nu trebuie sa mai dau cu piciorul in minge la o partida cu prietenii?
La maratoanele mari, “grosul” participantilor este alcatuit din alergatori mediocrii, care il termina in 4-5 ore. E vreo problema daca raman printre ei, indiferent cate maratoane as face? Stiu sigur raspunsul: absolut nicio problema! Si atunci de ce bat campii pe aici? 🙂 Ca asa ma mai apuca pe mine, cateodata, accesul de filozofie.