Maratonul Viena 2013, 4:05:17

Apr 20, 2013 | 0 comments | 2013, alergare, maraton, viena

Maratonul de la Viena a adunat la start peste 41000 de alergatori din toată lumea. Dintre aceștia, în jur de 9000 au alergat maraton, iar restul semi și ștafetă. Oricum, la linia de start a fost aceeași înghesuială ca la toate maratoanele mari, dar și aceeași bună organizare.

Pentru mine a fost maratonul numărul 22, programat încă de toamna trecută, pentru că de obicei la astfel de maratoane mari se termină rapid înscrierile. Am avut plăcuta surpriză să număr în jur de 100 de români pe listele de înscriere, fapt datorat probabil și apropierii, dar și atractivității turistice a acestui oraș. În plus, anul acesta a avut loc a 30-a ediție a maratonului și este deja o regulă că la edițiile jubiliare organizatorii încearcă să dea tot ce au mai bun.

Taxa de înscriere nu a fost mică, ceva de genul 70 euro, nu îmi amintesc exact și spre deosebire de multe alte concursuri nu am găsit aproape nimic în kitul de concurs, doar niște pliante și mostre de cereale și detergent. Tricoul oficial (Adidas) putea fi cumpărat separat, pentru 25 euro, iar chipul de concurs a trebuit să fie închiriat cu 10 euro, dintre care am recuperat 7 după concurs. Am primit totuși medalie, și încă una frumoasă, și niște mărunțișuri nesemnificative la finiș. Fac toate aceste precizări, că poate înțeleg și unii alergători români că nu este normal să plătești puțin și să ai pretenții mari…

Am ajuns la Viena în plină viroză, ca un făcut. Nu pot să spun că mă simțeam rău, dar oricum nu e plăcut și nici bine să alergi maraton atunci când behăi și secreți tot felul de chestii în căile respiratorii. Dar nu aveam cum să dau înapoi. Ca nivel de pregătire am fost cvasi-ok. Mi-am făcut toate long run-urile, însă am cam sărit peste alergările obișnuite, cele de tempo, pentru că le-am cam înlocuit cu antrenamente la sală (ce să fac dacă îmi place…?). Nu am avut emoții de genul că nu l-aș termina, însă eram tare curios ce o să se întâmple cu timpul final.

Vineri am fost la expo să îmi iau kitul de concurs. Nici nu se deschisese bine expoziția, că a fost invadată de o mare de oameni. Am stat la 2 cozi lungi să îmi iau cele necesare, dar a mers repede, nemțește. Apoi am căscat gura pe la tot felul de standuri. Expoziția de la Viena a fost foarte mare, așa cum mă așteptam – o mulțime de firme de echipament, suplimente nutritive, organizatori de concursuri. M-am oprit la un stand unde prezentau un echipament de electrostimulare musculară foarte interesant și l-am testat și eu. Mi-am schimbat radical părerea despre acest tip de echipament, după ce am făcut febră musculară la brațe în 30 de secunde de stimulare de test.

Dimineața concursului a fost însorită și calmă, spre deosebire de ziua anterioară când a bătut un vânt destul de puternic. Am plecat pe jos la zona de start, pentru că nu aveam de trecut decât podul peste Dunăre spre clădirile UN. Acolo forfotă mare, lume puhoi. Am avut proasta inspirație să optez pentru zona 4-4,30 și m-am așezat chiar la capătul plutonului din această zonă. Acest lucru m-a costat în mod sigur câteva minute bune, pentru că pe primii kilometri a trebuit să mă strecor printre alergători mai lenți și la un moment dat când am văzut în fața mea pacemaker-ul de 4,30 am intrat în panică și am accelerat.

Traseul a fost foarte ofertant din punct de vedere al obiectivelor turistice – am trecut pe lângă mai toate clădirile importante. Primii 21 km i-am făcut relaxat. Chiar mă gândeam că îmi e prea bine. Probabil că ritmul ceva mai lent decât la alte maratoane și-a spus cuvântul. Evident, spre kilometrul 30 a început să se instaleze oboseala, dar nu ceva exagerat. Pe traseu m-am întâlnit cu câțiva români, unii chiar din club și am mai schimbat câteva vorbe și încurajări. Era o atmosferă foarte plăcută, deși nu pot să spun că am văzut prea mulți spectatori, iar aceștia nu se oboseau prea mult să ne încurajeze. Austriecii sunt destul de reținuți, așa mi s-au părut mereu. Ultimii 10-15 km au fost pe niște linii lungi în parc, pe două sensuri. La un moment dat am văzut pacerul de 4 ore trecând în sens opus, dar n-am putut să îmi dau seama dacă era în fața sau în spatele meu. Bănuiam că este în fața mea, însă tot speram să mă înșel. Oboseala își spunea cuvântul.

La această cursă am avut grijă să iau geluri mai devreme decât la altele. Veneam după o perioadă mai deosebită și nu aș fi vrut să mă trezesc fără energie. Mi-au prins bine cele 4 geluri luate la 15, 25, 30 și 35 km.

Mă bucuram că se apropie finișul, însă calculele mele îmi arătau că voi depăși 4 ore. Am băgat puțină viteză pe ultimii 2 km, însă nu m-a ajutat prea mult. Am terminat în 4:05:17.

Per total a fost o cursă reușită, de care m-am bucurat pentru că nu m-a durut nimic, n-am avut niciun fel de “senzații” digestive și nici nu m-am simțit foarte dărâmat pe ultimii kilometri. Probabil că a contat faptul că am alergat cam cu 20-30 secunde mai mult pe kilometru, față de cursele unde am făcut timpi mai buni.

Viena este un maraton ce trebuie făcut, pentru că este foarte bine organizat, traseul este frumos, nu are pantă aproape deloc. Poate mai vin.

Seara, la inițiativa unei colege maratonistă, care trăiește în Viena, ne-am adunat o gașcă mare de români la o berărie tradițională vieneză și am petrecut o seară frumoasă, la care mi-am permis o abatere culinară reprezentată de clasicul șnițel vienez și bere austriacă.

In poza asta sunt impreuna cu Mircea, un prieten alergator, fericiti ca am scapat cu viata si de aceasta data 😀

22 Like

Acest articol a fost vizualizat de 2.154 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *