Ce influenta are media asupra imaginii corporale?

Feb 24, 2010 | 0 comments | imagine corporala

Psihiatrii din Marea Britanie se declara ingrijorati in legatura cu influenta potential nociva pe care o are mass media asupra imaginii corporale, in special in randul tinerilor si sustin ca este nevoie de un “cod editorial” care sa limiteze promovarea tipului de corp subponderal si prezentarea tulburarilor de alimentatie ca pe un lucru pozitiv. De asemenea, ei recomanda ca media sa promoveze o diversitate mai larga de tipuri coroporale, ajutand astfel oamenii sa aiba sentimente pozitive in privinta aspectului corporal. Mai mult decat atat, asociatia psihiatrilor din UK doreste sa fie introdus un simbol care sa se aplice pe toate imaginile care au fost prelucrate digital pentru a face modelul sa se apropie de perfectiune.

De fapt, acesti psihiatri englezi s-au suparat foarte rau pe cei din media, deoarece, spun ei, tot mai multe cercetari arata faptul ca interactiunea dintre fotografiile “aranjate” plus continutul nu tocmai ok al multor publicatii si mintea inca incomplet dezvoltata a copiilor si adolecentilor conduce in tot mai multe cazuri la aparitia unor grave tulburari de alimentatie, cum ar fi anorexia nervoasa si bulimia.

Desi factorii biologici si genetici joaca un rol important in aparitia acestor probleme medicale, nu poate fi ignorat aportul adus de factorii psihologici si sociali.

Tinand cont de aceste premize, psihiatri sustin ca media trebuie sa dea dovada de mai multa responsabilitate si sa fie atenta la mesajele pe care le transmit publicului.

Asa cum era de asteptat, nici presa nu a ramas fara replica in aceasta problema. Redactorul sef al unei reviste pentru adolescenti a declarat la BBC ca “semnalul de alarma” transmis de catre psihiatri este exagerat si ca asteapta sa primeasca macar un exemplu de articol care sustine tulburarile de alimentatie, publicat (de ei) in ultimii 3 ani. Cat despre existenta unui simbol atasat imaginilor, in opinia sa este nepractic deoarece este dificil de gasit niste criterii valide (de exemplu, prelucrarea digitala poate insemna imbunatatirea culorilor sau a luminozitatii).

In raspuns la aceasta reactie, asociatia psihiatrilor a punctat o serie de aspecte care ii ingrijoreaza:

– fotografiile cu adolescente subponderale folosite in ilustrarea articolelor si in reclame, sugerand astfel ca idealul este un corp cat mai subtire, la care se adauga prelucrarea digitala ce conduce la o imagine nerealista de “perfectiune fizica”
– articolele despre tot felul de diete (de genul “slabeste 7 kg in 2 saptamani”), care nu spun nimic despre efectele pe termen lung ale acestor abordari si despre pericolele dietelor extreme
– articole care ridica in slavi scaderea in greutate cu orice pret
– articole care ii prezinta pe cei cu tulburari de alimentatie ca pe persoane fara vointa sau din contra, minimalizeaza importanta acestor afectiuni care sunt de ceva timp incluse in randul afectiunilor psihiatrice ce necesita tratament sub urmarirea unui specialist
– articole care critica persoane publice din perspectiva aspectului corporal (de genul ca sunt supraponderale, subponderale sau au diverse imperfectiuni fizice) – aceste articole, in opinia psihiatrilor, transmit un mesaj dezechilibrat in legatura cu ceea ce este “normal” si induc cititorilor sentimente de insatisfactie privind propriul aspect corporal.

Problema ridicata de catre asociatia de psihiatri a fost pusa intr-un mod foarte serios, astfel incat a fost propusa chiar o motiune in parlament pentru a sustine sugestiile asociatiei. Este sustinuta ideea ca media joaca un rol critic in instalarea si sustinerea unei imagini negative asupra propriului corp si a tulburarilor de alimentatie, in special prin imaginile prezentate.

In practica mea mi s-a intamplat nu de putine ori sa fiu solicitat pentru scadere in greutate din partea unor persoane cu greutate absolut normala sau chiar la limita de jos. Ba chiar am avut2 cazuri de persoane subpoderale (IMC<18,5) care isi doreau sa slabeasca. De fapt pe aceste persoane (100% femei) nu greutatea in sine le deranjeaza. Unele se leaga de aspectul corporal – ceva mai multa grasime pe fese sau coapse (asa cum de fapt este de asteptat sa fie la persoanele de sex feminin). Am avut o pacienta care este efectiv disperata ca mai are putina grasime pe coapse… abia daca putea prinde pliul cutanat intre degete… Alte persoane se leaga de amintiri de genul “as vrea sa fiu ca in urma cu 5 ani, cand aveam cu 3 kg mai putin”, desi atunci erau aproape subponderale, iar acum sunt mai aproape de normal. Nu vreau sa spun ca toate aceste cazuri sunt victimele presei, insa in mod sigur exista o impregnare la nivelul subconstientului cu imaginile unei perfectiuni false, iar persoanele mai fragile din punct de vedere psihologic, daca au “nesansa” sa nu se nasca cu corpul perfect, risca sa dezvolte frustrari care se vor reflecta in diverse aspecte ale existentei lor – increderea in sine, capacitatea de a relationa normal cu cei din jur, capacitatea de a dezvolta o relatie sentimentala armonioasa etc.
Ca nutritionist nu pot sa fac mare lucru pentru ei. E nevoie de un psiholog aici. Pacientul de genul acesta asteapta o cura de slabire de la mine, insa va primi o indicatie de consiliere psihologica.

Neacceptarea propriului corp este un aspect adesea neglijat si mare generator de frustrari. Nu zic sa te accepti daca ai 120 kg. Ar fi o prostie (si cu toate astea, cunosc o multime de oameni care nu au absolut nicio problema cu faptul ca au foarte multe kilograme in plus). Vorbesc de cei normali, cu greutate normala, cu aspect normal, dar care nu au aratat si nu vor arata niciodata spectaculos. Se pune intrebarea – are sens sa te stresezi pentru faptul ca nu ai abdomen cu “patratele”, sau bicepsii nu stiu cum, sau fundul bombat ca nu stiu cine? Vorbesc aici de lucruri care teoretic ti-ar sta in posibilitati sa le transformi de unul singur, nu prin chirurgie estetica sau alte proceduri.

Daca ai un corp sanatos, performant (in sensul ca poti sustine o serie de solicitari fizice de mai mica sau mare intensitate), cu aspect placut, oare merita sa iti canalizezi o buna parte din energia fizica si mentala pentru a obtine niste rezultate, de altfel extrem de efemere?

Concluzia mea este ca nu. Daca structura ta corporala iti permite sa ajungi relativ usor la acele rezultate, atunci da, ok, dar mi se pare o mare pierdere de timp sa te cramponezi “sa scoti abdomenul la lumina” (vorba americanilor…), daca asta presupune o lupta acerba cu felul tau de a fi. Unii dintre noi pur si simplu nu suntem facuti sa aratam ca baietii pe coperta Men’s Health-ului sau ca fetele din Playboy (sa ma scuze puritanii…). Putem fi performanti intr-o multime de alte domenii. Oricum, mai devreme sau mai tarziu, fiecare descopera acest lucru, insa ar fi de preferat sa o afle in timp util si adolescentii, ca sa evite toate frustrarile inutile.

Ca sa revin la tema initiala, as spune ca MH-ul este una dintre revistele cu o abordare foarte realista a acestei probleme. Desi pe coperta si in interior sunt fotografii cu barbati foarte apropiati de perfectiune din punct de vedere fizic, mesajul transmis de revista este unul corect – nu poti sa ajungi asa decat daca transpiri pentru asta, daca te hranesti cum trebuie si mai ales, daca esti programat sa arati asa. Experimentele de genul “hai sa facem un corp de coperta dintr-un gras cu procent de grasime 25%” sunt echivalente cu experimentul (clasic romanesc) “hai sa facem din rahat bici”. N-a pocnit si nu o sa pocneasca niciodata. Insa poti sa faci din omul respectiv un normoponderal decent, care sa arate ok, sa aiba performante fizice bune sau chiar foarte bune. Asa cum am reusit, nu doar odata, prin programul “Da jos burta”.


Acest articol a fost vizualizat de 1.918 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *