Sigur ca ma bucur pentru victoria lui Bute, asa cum ma bucur pentru orice sportiv roman care are un rezultat bun. Dar asta nu inseamna ca o sa imi placa vreodata boxul. E un sport mult prea violent pentru gusturile mele. Sunt foarte fericit ca in cei 33 de ani de existenta n-am fost niciodata nevoit sa dau un pumn, sau mai rau, sa il primesc. Daca asta ma face mai putin barbat, va rog sa ma scuzati 😀

Am facut in schimb cativa ani de judo si am putut sa simt gustul unui sport de contact, dar care este atat de elegant si de non-violent in fondul lui, incat il poate practica si cea mai delicata domnisoara. In judo, urmatorul lucru pe care il inveti dupa “scoala caderilor” (adica sa stii sa cazi fara sa te lovesti), este protejarea partenerului. Chiar daca ajungi sa finalizezi un procedeu, una dintre preocuparile tale importante este sa ai grija sa nu patzeasca ceva cel cu care lupti. Multe procedee pot fi foarte periculoase. In conditii de lupta reala, poti sa omori sau sa schilodesti un om, fara nicio problema.

Am amintiri foarte frumoase din anii in care am facut judo. Toata copilaria mea am avut probleme cu “raul de masina” (si de miscare, in general). Fata mea ma mosteneste, din pacate… Nu puteam sa fac o “tumba” (rostogolire), ca orice copil, sau sa ma invartesc in jurul axei, fara sa ametzesc sau sa imi fie greatza jumatate de ora. Apoi am descoperit judo. Primele luni au fost un calvar, dar ma duceam pentru ca abia asteptam sa fac si eu ce vedeam la “avansati”. Imi era greata la fiecare antrenament, pentru ca se punea multa baza pe rostogoliri. Insa asa m-am vindecat de “kinetoza”. Si de frica de confruntari.

Hai ca am pornit de la Bute si am ajuns la amintirile mele despre anii de judo. Concluzia e ca daca voi avea si un baiat, sigur il voi indruma catre judo (sau alta arta martiala), dar nu catre box.