Studiile pe animale au demonstrat deja că există o legătură puternică între fondul genetic și nivelul de activitate fizică. Scopul studiului(*) despre care vorbesc în acest articol a fost de a investiga asociațiile intre profilul genetic, nivelul de activitate fizică și durata de viață.

Studii observaționale au raportat că există o relație puternică între nivelul crescut de activitate fizica si durata lungă a vieții. În plus, teste pe animale au arătat că o capacitate aerobă mare determinată genetic este asociată cu sănătate bună și longevitate crescută, chiar și în lipsa antrenamentelor de anduranță.

În contrast, capacitatea aerobă redusă se corelează pozitiv cu excesul de greutate, factori de risc metabolici și cardiovasculari, precum și o durată de viață mai redusă. Studii anterioare au aratat ca persoanele active din punct de vedere fizic sunt mai sănătoase și au o durată de viață mai lungă în comparație omologii lor sedentari. Cu toate acestea, nivelul de activitate fizică diferă în mod substanțial între indivizi, în parte din cauza factorilor genetici.

Fondul genetic afectează capacitatea aerobă

Știința modernă ne oferă posibilitatea să studiem indivizi care diferă ca nivel intrinsec (adică genetic) al capacității aerobe. Acest lucru poate fi realizat cu ajutorul a două tulpini distincte de șobolani, una numită HCR (high-capacity runner, alergător cu capacitate aerobă mare) și cealaltă LCR (low-capacity runner, alergător cu capacitate aerobă redusă). Aceștia au fost creați la Universitatea din Michigan. Șobolani HCR au o capacitate aerobă genetică mare; ei sunt activi fizic, sănătoși și au o durată de viață mai mare, comparativ cu șobolanii LCR. Șobolani LCR sunt predispuși la creștere în greutate și au un risc mai mare de a dezvolta boli metabolice și boli cardiovasculare. În studiul finlandez au introdus două grupuri de studiu din ambele tipuri de șobolan; o jumătate dintre șobolanii au avut posibilitatea de a alerga liber de la maturitate până la finalul vieții lor, în timp ce cealaltă jumătate a trăit în cuști standard.

Studiul a fost aplicat și pe oameni, respectivi cupluri de gemeni identici și neindentici de același sex, în fiecare cuplu unul fiind activ fizic, iar celălalt sedentar. A fost analizată corelația dintre nivelul de activitate fizică și durata vieții pe un interval de 23 de ani.

Aceeași factori genetici afectează atât nivelul de activitate fizică, cât si durata de viață

Studiul a arătat că aceleași factori genetici afectează nivelul fizic de activitate fizică, capacitatea aerobă și durata de viață. Rezultatele de la ambele studii (pe animale și pe gemeni) au condus la același rezultat. Ca și în studiile anterioare, capacitatea aerobă la varstă fragedă a fost un predictor puternic al duratei de viață la animale. Animalele care s-au mișcat liber, fără restricții au prezentat o capacitate aerobă mai mare (la ambele tulpini de șobolan), iar metabolismul glucidic s-a îmbunătățit la șobolani LCR. Cu toate acestea, activitatea fizică începută la vârsta adultă nu a crescut durata de viață la aceste animale. Animalele din grupul care s-a putut mișca liber a avut de fapt o durată a veții cu 16% mai scurtă în comparație cu animalele sedentare.

În cazul gemenilor, nivelul crescut de activitate fizică a fost asociat cu o durată de viață mai mare, fapt constatat la gemeni non-identici, deci care diferă ca fond genetic. Cu toate acestea, în situația gemenilor identici, deci care împart același fond genetic, nu s-au constatat diferențe în ceea ce privește durata vieții, între cei activi și cei sedentari. Rezultatele studiului sunt în concordanță cu constatările anterioare: animalele care au capacitate aerobă mai mare sunt fizic mai active, comparativ cu animale cu o capacitate aerobă redusă. Constatarile făcute pe gemenii umani au condus la aceste concluzii: discordanța în ceea ce privește nivelul de activitate fizică a fost mai frecventă în rândul gemenilor non-identici, decât în cazul gemenilor identici, ceea ce arată un efect al fondului genetic asupra nivelului de activitate fizică.

Activitatea fizică făcută la vârsta adultă nu crește durata de viață

Activitatea fizica intensă făcută la vârsta adultă nu a crescut durata de viață nici la animale de experiment, nici în cazul gemenilor umani, chiar dacă sunt bine-cunoscute efectele pozitive ale activității fizice asupra sănătății, condiției fizice și bunei funcționări a organismului.

În baza acestui studiu, autorii  propun ca explicație pentru asociația observată între nivelul crescut de activitate fizică și durata vieții, existența unor factori genetici predispozanți. Constatările se referă la activitatea fizică începută la vârsta adultă; cea începută în copilărie ar putea avea efecte diferite.

Dacă dorești să îți faci o evaluare a capacității aerobe, te aștept la Centrul Superfit pentru o testare cardiometabolică.

* “Physical activity in adulthood: genes and mortality”, Sira Karvinen, Katja Waller, Mika Silvennoinen, Lauren G. Koch, Steven L. Britton, Jaakko Kaprio, Heikki Kainulainen & Urho M. Kujala. Scientific Reports doi:10.1038/srep18259. Published online: 15 December 2015.