Da, știu este un titlu tâmpit, dar dacă vroiam puteam să îl fac și mai tabloidizant: “Șoc! Cercetătorii americani au descoperit metoda prin care poți să slavezi planeta mâncând doar păpădie.”

Să trecem la lucruri serioase.

În emisiunea de vineri de la radio am abordat o temă care mie mi-a atras atenția în mod deosebit la Conferința de Nutriție Sportivă la care am participat în decembrie. Deși tema nu are o legatura strictă cu nutriția dedicată practicanților de sport, este un subiect care ar trebui să ne intereseze pe toți, pentru că fiecare dintre noi mănâncă, iar prin alegerile pe care le facem influențăm mai mult sau mai puțin mediul în care trăim. Nu am pretenția de a fi un specialist în aceste probleme, dar cred că oricare dintre noi poate înțelege câteva principii și noțiuni de bun-simț.

Așadar, există o legătură între stilul de viață, hrană și sustenabilitate?

Dar, mai intai, ce este această “sustenabilitate”? Este un termen pe care îl întâlnim tot mai frecvent. Conform DEX, sustenabilitatea se referă la calitatea unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare. Cu alte cuvinte, să te gândești la cei care vor trăi după tine, atunci când desfășori o activitate care implică resurse și care are un impact asupra mediului. Când se referă la dezvoltarea economică de ansamblu a unei țări sau regiuni, este de obicei preferat termenul sinonim dezvoltare durabilă.

Modernitatea a adus o mulțime de lucruri bune și un avans uriaș în multe arii – știință, tehnologie, însă în același timp au apărut enorm de multe probleme, atât la nivelul sănătății individului, cât și în ceea ce privește sănătatea mediului.

În momentul de față apare ca fiind din ce în ce evident faptul că fiecare dintre noi este responsabil și de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, nu doar de propria persoană. Și la nivel de specialist acest lucru este adevărat: indicațiile și recomandările pe care le facem oamenilor pentru a-și schimba stilul de viață trebuie să vizeze și alte aspecte importante, care au legătură cu lumea în care trăim. O să vedeți curând la ce mă refer.

Vorbim despre poluare, despre încălzire globală, despre modificări climatice (oare o avea vreo legatura ca azi la prânz au fost vreo 12 grade, deși este “miezul iernii”…?). Se știe că bună parte dintre aceste modificări se datorează emisiilor de gaze de seră și trebuie să mai știți că în jur de 29% dintre aceste gaze provin de la sistemul industrializat de producere a hranei. O să pară ciudat, mai ales din gura unui nutriționist, însă tot mai multe păreri converg către ideea că ceea ce se consideră azi o dietă bună pentru sănătate, nu se aliniază perfect cu o ideea de dietă optimă pentru protejarea mediului, mai ales atunci când vorbim despre carne, lactate și pește.

În secolul XX am pierdut 75% din biodiversitatea plantelor și implicit și valoarea nutritivă a acestora.

Pentru prima dată în istorie vedem una lângă alta foametea și abundența de hrană. Iar aceste diferențe nu apar doar între țări, ci și în cadrul aceleiași țări.

Stilul de viață modern este nesănătos, nesustenabil și disconectat de la natură.

Agricultura intensivă este unul dintre cei mai mari generatori de gaze de seră, prin utilizarea fertilizatorilor, dezvoltarea unor noi specii care sunt cultivate intensiv, precum și utilizarea unor suprafețe tot mai întinse de teren doar pentru agricultură. Pentru că se cunoaște acum impactul pe care agricultura îl are asupra mediului, este necesar să se acorde o mai mare atenție unui sistem de alimentație mai sustenabil..

Zootehnia este cea mai importantă sursă de metan (vorbim de sursele agricole), iar metanul este un gaz mai poluant decât CO2. Un alt gaz de seră ce provine din agricultură este oxidul nitros, care este degajat de fertilizatorii chimici. Metanul și oxidul nitros reprezintă 70% din emisiile de gaze de seră nonCO2, din agricultură. Alte gaze de seră provin de la biomasa care arde, producția de orez și managementul excrementelor. Se estimează că emisiile de metan și oxid nitros vor crește cu 35-60% până în 2030, datorită utilizării în exces a fertilizatorilor și creșterii producției de carne.

Vorbind despre producția de carne, în prezent vacile sunt hrănite cu soia și porumb. 70% din producția de cereale este folosită pentru animale. 90% din producția de soia este folosită în zootehnie. Soia este produsă în special în SUA și Brazilia, 80% este modificată genetic, cu un input uriaș de ierbicide și pierdere mare de terenuri fertile. Foamea noastră de carne are un impact uriaș asupra mediului. În lume se fac despăduriri uriașe pentru a obține terenuri necesare pentru creșterea animalelor, și mai ales pentru cultivarea de cereale necesare acestora. Un exemplu dureros sunt despăduririle din jungla Amazonului, ceea ce duce la pierderea biodiversității și înlocuirea cu monoculturi.

Ca să ne dăm seama de impactul asupra mediului pe care îl are carnea din farfuria noastră, haideți să analizăm câteva date. Pentru fiecare kilocalorie produsă din carne e nevoie de 10 kcal din cereale, deci fiecare kilogram de carne necesită de 8-10 ori mai multe cereale. Așadar 2-7 kg de cereale sunt necesare pentru a produce 1 kilogram de proteină animală (la limita inferioară se află carnea de pasăre și ouăle, iar la limita superioară carnea de vită, porc, lactatele). Pentru producerea fiecărui kilogram de carne se consumă 43.000 litri de apă.

E clar că acest tip de producție nu este nici eficient, nici curat și nici corect, dacă luăm în considerare provocarea de hrăni o lume în expansiune, dar și de a crea un viitor sustenabil. Pe de-o parte e nevoie de un sistem de producție sustenabil, însă aici e treaba guvernelor, companiilor etc. (în cazul în care le pasă…). De cealaltă parte suntem noi, consumatorii, care avem puterea de a influența cerând sau refuzând. Dacă hrana de origine animală este cea care poluează atât de mult, haideți să devenim vegetarieni! Nu, stați ușor, glumesc! Îmi mențin opinia că suntem o specie făcută să consume (și) carne, însă nu în modul excesiv și risipitor din zilele noastre. Reducând consumul de carne și lactate la niște limite rezonabile am putea să ne aducem aportul la un mediu mai curat.

Și în alte domenii ar trebui intervenit. De exemplu, pescuitul nesustenabil pune în pericol resursele marine și deteriorează viabilitatea mediului marin. FAO estimează că 69% dintre speciile importante de pești sunt în declin și este nevoie de o intervenție rapidă pentru a le salva. E nevoie atât de modificarea tehnicilor de pescuit, cât și de reducerea consumului. Da, peștele este un aliment hrănitor, dar dacă vom continua să îl exploatăm excesiv, la un moment dat va deveni o amintire.

Nu doar producția este o sursă de poluare, ci și transportul hranei. În momentul de față, hrana călătorește în jur de 2500 km până la consumator, ceea ce presupune o serie de mijloace de transport, fiecare în parte poluând mediul.

În final ar mai trebui spus că o altă problemă dureroasă este hrana irosită. Până la 30-40% din hrana produsă la nivel mondial este aruncată, și asta în condițiile în care în lume există atât de multă foamete și insecuritate alimentară. Reducând pierderile, contribuim și la reducerea poluării.

Rezumând, măcar noi cei cărora ne pasă putem să ne modificăm stilul de viață în ideea de a lăsa și copiilor noștri ceea ce noi încă avem acum, iar asta înseamnă (printre altele):

– să mai reducem consumul de alimente de origine animală: carne (mai ales de mamifer), lactate, dar și pește

– să consumăm hrană produsă local, deci care nu a călătorit prea mult până să ajungă în farfuria noastră

– să încercăm să ne producem propria hrană – o gradină la țară ar fi ideală

– să limităm cât mai mult irosirea hranei pe care o cumpărăm (sau o producem)

– să consumăm hrană cât mai puțin procesată

Vă invit să urmăriți și înregistrarea emisiunii radio, în care veți regăsi în linii mari aceste idei, plus altele câteva.