Sunt aici pentru a câştiga – istoria unui triatlonist de top

aug. 10, 2013 | 0 comments | carte, chris mccormack, hawaii, ironman, preda publishing, triatlon

Prin amabilitatea Preda Publishing am citit o nouă carte autobiografică a unui sportiv de top, Chris McCormack, cu nume de alint “Macca”, unul dintre triatloniştii de la Ironman, care a scris istorie în acest sport.

Ironman este un gen de competiţie la care eu ma uit cu maximă admiraţie, uimire şi, cel puţin deocamdată, fără tentaţia de a o încerca. Primul meu contact cu sporturile de anduranţă a avut loc în calitate de observator (sau jurnalist, dacă vreţi, deşi n-aş vrea să îmi asum această “etichetă” atâta timp cât nu am nicio pregătire specifică în această zonă). Am mai povestit şi nu vreau să mă repet, cum în 2005-2006 am însoţit un prieten la 3 concursuri Ironman, în urma cărora am publicat articole în Men’s Health, şi mai important decât atât, am avut acel declic care m-a determinat să încep să alerg şi să particip la maratoane (puteţi citi istoriile respective aici, aici si aici). Este oarecum şocant să mergi la un Ironman – din nou spun, ca observator, când nu ştii prea multe despre acest sport şi nu conştientizezi duritatea lui, nivelul de efort, volumul uriaş de muncă pentru a ajunge măcar să îl termin, nu mai zic să câştigi. Atunci când vezi oameni de 50-60 ani sau chiar mai mult, terminând un Ironman (3,8 km înot, 180 km bicicletă, 42 km alergare), doamne pe care dacă le-ai întâlni pe stradă n-ai bănui în veci că pot să facă aşa ceva, ţi se schimbă în mod fundamental viziunea despre capacităţile corpului omenesc, nu neapărat cele fizice, pentru că aici ştiu că avem resurse destule, dar mai ales cele psihice, pentru că a termina un Ironman înseamnă de fapt să ai un mare control asupra minţii. Aşa cred, aşa am citit, aşa am aflat de la cei care au fost acolo… deocamdată vorbesc din experienţa altora.

Am colegi de club şi prieteni, care au pornit de la zero şi au ajuns să termine un Ironman. Este fantastic să vezi o astfel de evoluţie. Mă înclin în faţa lor. Ce să mai zic de unicul “double-Ironman” al României, Andrei Roşu, despre care am scris la momentul respectiv şi care am înţeles că intenţionează să participe la un triple-Ironman (adică 11,4 km înot, 540 km bicicletă şi 126 km alergare)…

În fine, să revenim la carte.

“Sunt aici pentru a câştiga” este povestea vieţii lui Chris McCormack, triatlonist australian, care s-a remarcat printr-o carieră strălucită în acest sport, culminând cu 2 victorii la Ironman Hawaii, acest Holy Grail al ironmanilor, unde nu ajung să concureze decât sportivi care obţin anumiţi timpi de calificare la alte concursuri Ironman importante. E un soi de Boston al maratoniştilor. Simplul fapt de a ajunge să concurezi acolo este o mare realizare, iar ca să câştigi trebuie să fii “ză best of ză best”, pentru că te lupţi cu sportivi de top din toată lumea. Ca să nu mai adaug că gradul de dificultate al concursului este mai mare decât altele de acest gen, datorită temperaturii mari şi a diferenţei de nivel. Este deci provocarea supremă, care aduce glorie şi bani celor care reuşesc să urce pe podium.

Pe mine m-a fascinat această carte. Nu e o operă literară, dacă vă aşteptaţi la aşa ceva, deci dacă nu sunteţi pasionaţi de sporturile de anduranţă s-ar putea să vă plictisiţi. Dacă însă sunteţi pasionaţi de sport în general şi de anduranţă în particular, vă spun că trebuie să citiţi această carte. E ca şi cum ai avea şansa să pătrunzi în mintea şi amintirile unui sportiv de elită, să înţelegi măcar câteva frânturi din trăirile şi gândurile lui. Nu ştiu dacă voi v-aţi imaginat vreodată cum ar fi să poţi fi în capul altcuiva, de exemplu al unui chirurg în timpul unei operaţii sau al unui pilot în timpul zborului. SF-ul abundă de povestiri cu această temă şi poate cândva chiar o să putem accesa amintirile altora. Deocamdată o putem face prin intermediul unor astfel de cărţi.

Chris McCormack a fost (şi probabil este în continuare) un om tare încrâncenat. Cel puţin mie aşa mi-a făcut impresia. A fost extrem de bun la sporturile pe care le-a practicat încă din tinereţe şi a simţit curând gustul victoriei. Asta i-a alimentat dorinţa de a fi cel mai bun, dar nu aşa doar de amorul artei, pentru că la un moment dat a trecut la profesionişti, ceea ce înseamnă în primul rând bani. Din carte se desprinde totuşi senzaţia că toată lupta lui de a fi numărul 1 a fost alimentată mai mult de un ego foarte, foarte mare şi mai puţin de dorinţa de a câştiga mulţi bani. Am terminat cartea şi nu pot să spun că am exclamat “wow, ce om minunat!”, ba din contra, tipul ăsta mi s-a părut extrem de arogant şi orgolios, însă în aceeaşi măsură foarte muncitor, cu o voinţă ieşită din comun şi în acelaşi timp uin sportiv inteligent, care până la urmă şi-a văzut visele îndeplinite.

McCormack nici măcar nu încearcă să pozeze într-un om cumsecade, ci povesteşte cu amănunte, ba chiar subliniază tot “jocul mental” cu care a încercat în diverse ocazii să îşi intimideze concurenţii. Foarte interesant este că la nivel înalt, chiar şi triatlonul este un soi de şah, în care îţi faci strategii directe împotriva lui X şi Y, nu doar concurezi ca să termini cursa, aşa cum facem noi, muritorii de rând. Spre finalul cărții chiar spune că nu dorește să fie simpatizat de către ceilalți sportivi, ci să fie respectat. Probabil că a reușit acest lucru, datorită palmaresului său impresionant și datorită perseverenței deosebite. Visul său a fost să câștige la Kona (Ironman Hawaii). A reușit să o facă de două ori, după ce câțiva ani a avut tot felul de întâmplări care l-au ținut departe de podium. Capitolul în care povestește a doua sa victorie la Kona este emoționant și te face să retrăiești cursa. M-am bucurat să găsesc pe net acest filmuleț care arată bătălia finală dintre el și ocupantul locului 2, pe care l-a bătut în principal datorită experienței sale de concurs, “păcălindu-l” pe ultimele sute de metri.

Cartea este nu doar o poveste a vieții lui Chris McCormack, ci și un manual practic pentru oricine este interesat de triatlon și mai ales de Ironman, plin de sugestii și idei extrem de utile. Desigur, s-ar putea să vă intimideze puțin rapoartele anuale de antrenament, care arată ceva de genul 1170 km înot, 32058 km bicicletă și 4833 km alergare (acesta e raportul pentru sezonul 2005, de exemplu). Vorbim totuși de un sportiv care la 39 de ani câștigase 76% din evenimentele la care participase, se clasase pe podium la 88% dintre evenimente, câștigase peste 200 de curse în întreaga lume (și vorbim de curse importante, nu triatloane obscure cu 30 de participanți), obținuse 12 victorii la Ironman, dintre care 2 la Ironman Hawaii și a reușit să termine de 4 ori curse de distanță Ironman cu un timp sub 8 ore. Deci ultra, super, extra.

M-a distrat foarte mult capitolul în care vorbește despre nutriție. Pe scurt, pentru că avea crampe și alte probleme, la un moment dat s-a dus la un laborator unde a fost analizat în detaliu, iar specialiștii i-au indicat soluții specifice pentru ziua cursei. Rezultatul a fost că i-a fost rău, a vărsat și și-a revenit datorită unui alt sportiv care i-a sugerat să renunțe la ce consuma el și să treacă pe cola și apă. În concluzie, afișează în carte un dispreț fățiș pentru specialiști… Trecând peste asta, găsiți în cartea lui o serie de sfaturi pertinente și pe partea de nutriție. Și da, cola poate fi o alegere ok în cursele de anduranță, dar nu aș ridica-o în slăvi, ci doar aș spune că e o alternativă la băuturile izotonice clasice.

Sper să citiți această carte și să vi se pară la fel de interesantă precum a fost și pentru mine. În ceea ce mă privește, mă uit cu drag la următoarea carte care mă așteaptă – e vorba de “O viață fără limite”, despre un alt mare sportiv, triatlonista Chrissie Wellington, de 4 ori campioană mondială la Ironman.




Acest articol a fost vizualizat de 1.147 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.