Unul dintre avantajele pasiunii mele pentru alergare este oportunitatea de a cunoaste oameni absolut deosebiti, cu care altfel probabil nu as fi ajuns sa interactionez. Multi dintre cei pe care ii cunosc si care intra in categoria “alergatori” sunt oameni aparte, deosebindu-se de marea masa prin calitati cum ar fi disciplina, seriozitatea, modestia, apetitul pentru un stil de viata sanatos… si ar mai fi multe alte calitati, dar nu vreau sa le insir pe toate aici pentru ca vi se urca la cap (stiu ca subiectele acestea despre alergare sunt citite in general de prietenii mei alergatori, asa ca gata cu lauda 😀

Andrei si Andrei. Gligor si Rosu. Doi alergatori pe care i-am cunoscut prin Ro Club Maraton, cu care am alergat si pe care ii admir pentru curajul de a incerca sa fie altfel.

Andrei Gligor si-a incheiat saptamana trecuta un proiect foarte ambitios si in acelasi timp solicitant. Practic el a inceput sa alerge anul trecut in iunie in proiectul “Andrei Gligor pana in Sahara”, realizat impreuna cu asociatia Inima Copiilor, ceea ce a presupus parcurgerea a cate (minim) 15 km pe zi, astfel incat sa se adune distanta de 3600 km, reprezentand distanta dintre Bucuresti si Sahara, locul unde sambata trecuta Andrei ar fi trebuit sa alerge Maratonul Sahara. De ce tot acest efort? Pentru ca fiecare kilometru parcurs de Andrei putea fi in mod simbolic cumparat, iar cu banii stransi urma sa se cumpere un echipament medical important pentru Spitalul Marie Curie (este vorba de RetCam, un aparat cu care se testeaza vederea nou-nascutilor si care ar putea sa previna orbirea multora dintre acestia). Cu toate eforturile lui si ale asociatiei, Andrei a strans cam 2/3 din suma, deci strangerea de fonduri va continua.

Andrei a trecut prin destule momente grele. L-am simtit si l-am incurajat. Nu stiu daca va puteti imagina cum este sa alergi cate 15 km pe zi, pe frig, zapada, ploaie, lipsa de chef, oboseala, probleme personale etc etc. Eu nu pot decat sa imi imaginez, pentru ca nu am alergat niciodata intr-o luna atat cat a alergat Andrei (cam 4-500 km pe luna). Practic, Andrei a petrecut 319 ore in akergare in aceste 8 luni, consumand in jur de 220.000 kcal, adica echivalentul a vreo 411 Big Mac, asa cum a analizat el intr-un articol amuzant. Daca s-ar scrie pe produsele fast food cat trebuie sa alergi ca sa le “arzi”, cred ca oamenii s-ar gandi de doua ori inainte sa le cumpere 😀

Dupa luni si luni de alergare, dupa mii de kilometri parcursi (mai exact 3600), Andrei ar fi trebuit sa alerge sambata trecuta Maratonul Sahara, ca o incununare a eforturilor sale. Din pacate, din cauza situatiei politice din Algeria, maratonul a fost anulat… Asa ca impreuna cu Inima Copiilor au organizat un maraton ad-hoc pe banda de alergat, in noua sectie de chirurgie de la Marie Curie, care acum este inca in stadiul de constructie. Stiu sigur ca Andrei ar fi preferat sa alerge un maraton adevarat, nu unul pe banda, insa a fost un final frumos, la care a venit presa, au venit prieteni si sustinatori. Eu i-am oferit din partea Ro Club Maraton o cupa, pe care am scris “Din inima pentru un sufletist!”.

Daca vreti sa aflati povestea lui completa, intrati aici si ati putea chiar sa faceti o donatie!

Andrei Rosu este deja un “personaj” in lumea pasionatilor de anduranta. In urma cu vreo 3 ani parca, Andrei venea la mine la cabinet sa imi ceara cateva sfaturi legate de nutritie, pentru ca urma sa alerge primul sau maraton… la Polul Nord. Recunosc ca l-am privit cu suspiciune. E ceva sa iti propui sa debutezi cu un maraton extrem… Insa Andrei a tintit de la inceput sus. Si-a marketat inteligent actiunile, si-a atras sponsori si a pornit intr-o aventura unica. La inceput si-a propus sa alerge cate un maraton pe fiecare continent, pentru a intra astfel intr-un club exclusivist al celor care au reusit sa faca acest lucru. Cand se afla la maratonul din Antarctica a avut inspiratia sa alerge acolo si ultramaratonul de 100 km (cum e sa dai ture de 25 km in Antarctica?…). Asa ca proiectul lui a capatat o noua dimensiune – sa alerge si cate un ultramaraton pe fiecare continent. Interesant este si faptul ca, cel putin in privinta maratoanelor, si-a ales cele mai dificile concursuri – Polul Nord, Everest, Sahara… Pacat ca nu sunt psiholog, pentru ca ar fi interesant sa stiu de ce toate acestea. O spun fara pic de malitiozitate. Andrei spune ca urmareste sa afle care ii sunt limitele. Trebuie sa recunoastem ca pe 99,9% dintre noi nu ne intereseaza aceste lucruri. Din nou, fara malitiozitate sau ironie.

Anul trecut, Andrei a intrat in Cartea Recordurilor ca fiind persoana care a reusit sa faca in cel mai scurt interval 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe 7 continente.

Doar ca aventura lui nu s-a oprit aici. La un moment dat, Andrei a inceput sa cocheteze cu triatlonul. Nu stia sa inoate. Nu-i nimic, a luat lectii si a invatat. A participat la cateva curse scurte, apoi s-a dus la un Half Ironman (1,9 km inot, 90 km bicicleta, 21 km alergare). In cateva luni dupa aceea, a participat la Ironman (3,8 km, 180 km bicicleta, 42 km alergare). Acum, intre noi fie vorba, un Ironman este un concurs extrem de dificil, si nu ma refer doar la competitia in sine, ci mai ales la perioada de pregatire, care presupune a te antrena pentru trei sporturi diferite, ceea ce practic tripleaza timpul si eforturile depuse.

Din nou, aventura nu s-a oprit aici. Ieri, Andrei Rosu a participat si a terminat cu bine Double Iron Florida, un concurs extrem, care a presupus parcurgerea a 7,6 km inot, 360 km bicicleta si 84 km alergare… Greu de imaginat asa ceva. Andrei a terminat in 35 ore 8 minute si 50 secunde (timpul limita fiind 36 ore), fiind singurul roman care a terminat un ultratriatlon. Si el a dedicat acest concurs unei cauze umanitare – proiectul Padurea Copiilor, al asociatiei Viitor Plus. O sa gasiti curand povestea acestui concurs pe andreirosu.me

Ce poti sa mai spui in fata unor astfel de recorduri?

Nu prea multe. Felicitari si admiratie.

Povestea lor este de fapt povestea tuturor celor care reusesc sa duca la bun sfarsit proiecte ambitioase. Nu cred ca cei 2 Andrei au caracteristici fizice iesite din comun, care le dau un avantaj special, insa in mod sigur se disting fata de multi oameni prin trasaturi ce tin de personalitatea lor – incredere in sine si in puterilor lor, optimism, curaj, capacitate de planificare si de concentrare asupra obiectivului propus, perseverenta, tenacitate. Este o formula castigatoare si cred ca acest lucru ii face deosebiti.

Jos palaria in fata lor!