Campionii Sanatatii, editia 4-a

mai 14, 2012 | 0 comments | 2012, IOR, campionii sanatatii, mai

Nu imi vine sa cred ca deja am ajuns la a 4-a editie a acestui concurs. Am avut peste 700 de copii si parinti la linia de start, adica neasteptat de mult si chiar greu de tinut piept unui asemenea val de oameni. Per total am iesit bine, insa au fost momente despre care nu imi face placere sa imi amintesc. Oricat as vrea sa imi imaginez ca traiesc intr-o tara civilizata si intr-un oras civilizat, manelismul scarbos isi face aparitia la tot pasul, chiar si la un concurs pentru copii si parinti.

Dar sa o iau cu inceputul. Pentru aceasta editie n-am avut prea mult timp de pregatire. Asa cum se intampla totdeauna, fiecare dintre noi am avut pe cap propriile probleme si am lasat pe planul 14 acest concurs. Eu unul nu mi-am vazut capul de treaba si diverse alte preocupari in ultimele saptamani. Una peste alta, ne-am sincronizat destul de bine cu partea de promovare, am obtinut si cateva mici ajutoare de la firme partenere, am strans si niste voluntari, cateva premii (dar mult mai subtiri decat in alti ani), vremea urma sa fie frumoasa… deci premizele erau bune.

Am facut totusi greseala sa nu facem nicio sedinta organizatorica inainte, iar asta ne-a costat niste nervi.

Sambata dimineata ne-am adunat in IOR la treaba. Am instalat tot ce trebuia. Multumesc mult tuturor celor care au venit sa dea o mana de ajutor.

Timpul a trecut rapid, iar lumea a inceput sa se adune. Si au venit, frate, cu mic cu mare, adica vreo 365 de cupluri copil-adult.  Ei s-au distrat. Noi mai putin. Victor se plangea ca nu are suficienti oameni pe traseu. Bogdan si Gabi erau terorizati de tot felul de “indicatii pretioase”… In zona de inregistrare nici nu vreau sa stiu ce a fost. Acolo e un soi de macel. Noroc ca se ocupa cei mai puternici dintre noi, adica fetele.

Eu filmam. Lucky me!

Ba chiar am alergat impreuna cu Antonia la categoria “Piticei”. Alergat e mult spus, pentru ca Antonia avea un ritm de molusca iesita la pensie, insa ea isi lua foarte in serios treaba – ma uitam la ea cat e de concentrata si ma pufnea rasul. Ok, probabil ca asa sunt si eu la maratoane, cand mi se pare ca alerg ca vantul si ca gandul, dar practic stau pe loc fata de cei care vin pe primele locuri. Oricum, mi-a facut placere sa alerg impreuna cu “piticoata”, care considera treaba asta cu alergarea ca fiind “serviciul” meu. Si culmea e ca in mod normal alearga mult mai repede, dar acum cred ca era si putin emotionata.

Dupa ce am terminat “cursa” mi-am reluat locul in spatele camerei. Am putut admira o multime de parinti si copii draguti, dar si cativa parinti disperati, pe care i-as fi batut in cap cu trepiedul de la camera – trageau de copii ca de valize sau ii imbranceau ca sa alerge mai repede… Disperati, asta e cuvantul…. Nu mai zic cati dintre ei nu respectau regula principala, aceea de a nu tine copilul de mana. Ideea de baza era ca parintele sa insoteasca copilul, nu sa traga de el. Insa “marile” premii puse in joc reprezentau o tentatie mult prea mare.

Odata terminate toate cele 9 curse, am revenit in foisor unde avea sa urmeze festivitatea de premiere. Si aici a inceput balamucul maxim, care m-a dezgustat pana peste poate. Noi promisesem ca dam fiecarui copil cate un premiu de participare. Practic acel premiu era o carticica si o cosmeticala mica si amarata. Deci ceva simbolic. Unii romanii insa sunt disperati, hrapareti, necivilizati si manelisti pana in maduva oaselor. Au inceput sa intre puhoaie in foisor pentru a-si revendica premiul. Noi le spuneam sa nu intre, pentru ca le vom da tuturor. Ei, nimic. Va imaginati cateva sute de oameni in amfiteatrul din jurul foisorului, iar noi o mana de oameni incercand sa le facem fata.

Ati vazut “Resident Evil”? Fazele alea cu zombi care incearca sa ii manance pe cei cativa oameni izolati intr-o cladire… Diferenta e ca oamenii din film aveau niste pusti cu care le zburau creierii scarbelor de zombi. Noi nu aveam nimic, decat interminabila rugaminte sa nu intre in foisor. Am vazut parinti care isi impingeau copiii sa se duca sa ia o punga. O cucoana a intrat si a furat vreo 5 pungi pe care le-a dat altuia peste gard. Un puradel se cocotase peste pungi si cand l-am impins putin, 1 milimetru, era sa iau bataie de la taticul sau minunat, din etnia romulana…

Brusc m-am intristat si nu mi-a mai trebuit nimic. Sincer. Mi s-a facut o asa scarba, incat imi venea sa dispar in momentul ala din acel loc, din Bucuresti si din Romania, in general.

A fost si greseala noastra ca nu le-am dat acele pungi imediat ce au trecut linia de sosire. In felul acesta s-ar fi dus naibii acasa si poate ar fi ramas doar cei cuminti si civilizati, pentru care de fapt am facut tot efortul asta. Pentru ca trebuie sa spun ceva: daca isi imagineaza cineva ca vreunul dintre noi castiga ceva din aceasta “afacere”, se inseala rau de tot.

La editia urmatoare, daca o sa o mai facem, o sa fim mai multi si mai eficienti.

Sigur, impresiile mele sunt poate prea “negre”. Am primit multe reactii pozitive dupa concurs. Oamenii s-au distrat si au apreciat munca noastra. E important ca mesajul nostru ajunge la tot mai multi parinti si copii. Sunt sigur ca cei mai multi dintre ei vin pentru a se simti bine si pentru a face sport, nu pentru acele premii…

Daca imi permiteti sa termin aceasta relatare cu o filozofie (marunta): asa cum cei de la Viitor Plus se straduiesc sa planteze pomisori pentru a combate fenomenul de desertificare, cred ca ar trebui sa existe o asociatie care sa planteze bun-simt in societate, pentru a combate “manelizarea”. Sau daca nu reusim asa, atunci macar sa le plantam cate un par in cap tzoapelor si mitocanilor 😀

15 Like

Acest articol a fost vizualizat de 196 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.