Am un sentiment de multumire cand ma gandesc la campania Aripi Deschise, pe care am incheiat-o sambata 29 octombrie prin Crosul Aripi Deschise.
Si vreau neaparat sa povestesc despre asta, nu neaparat pentru ca ma simt eu multumit de aceasta realizare, ci pentru ca am de multumit multor oameni deosebiti care si-au adus contributia si fara de care nu am fi avut nicio campanie si niciun cros.
Campania de anul acesta a fost o continuare a celei de anul trecut “42 pentru o sansa”. Ar fi trebuit sa o facem tot legata de Maratonul International Bucuresti, insa nu s-a putut. Pentru ca lucrurile nu se fac de la sine – e nevoie de timp si de liniste pentru a gandi o astfel de campanie. Iar noi, echipa de organizare, n-am avut nici timp si nici liniste in ultima vreme.

Cu luni in urma noi am inceput sa ne gandim ce facem la MIB, ma refer la o actiune umanitara. Am decis sa gasim o cauza si am venit cu propuneri. Nimic nu se lega. La un moment dat, am primit un telefon de la o doamna de la Asociatia Pavel, o organizate caritabila care desfasoara diverse actiuni pentru copiii cu cancer si boli grave de la Spitalul Fundeni. Era vara cand n-am intalnit cu doamnele de la aceasta asociatie si am decis sa facem un proiect comun. Ele erau destul de dezamagite de un alergator care le propusese un proiect, apoi le lasase pur si simplu balta, dupa ce se bucurase de sprijinul si promovarea acestei asociatii.
Au urmat lunile de agitatie si framantari cu Adunarea Generala a clubului, iar noi nu reuseam sa ne decidem asupra proiectului. Imi era asa rusine ca apucasem sa promitem implicarea intr-un proiect si acum riscam sa fim pusi in aceeasi “oala” de neseriozitate cu acel alergator… Intr-o perioada foarte grea pentru mine, cand Dora a fost in spital cu meningita, pacienti gramada si presiune foarte mare legata de AG, am decis sa iau taurul de coarne si sa demarez impreuna cu prietenii mei dragi un proiect de caritate pentru Spitalul Fundeni.

Cu sprijinul doamnelor de la Asociatia Pavel am ajuns la dl. Prof . Arion, seful sectiei de pediatrie de la Fundeni si am povestit despre posibila campanie. Dl. Profesor, cu care am facut si eu pediatria in anul 6 de facultate, a parut putin suspicios la inceput, insa apoi mi-am dat seama ca a devenit interesat. In fond nu trebuia sa faca nimic, decat sa accepte sa folosim numele spitalului in campanie.
Impreuna cu d-na dr. Colita si d-na. asistent Ulmeanu am identificat necesitatile si am decis sa avem drept scop al campaniei cumpararea unor echipamente medicale foarte scumpe, care au rol de monitorizare a copiilor ce fac tratamente cu citostatice.
Nu stiu cum sunteti voi, dar eu cand ma gandesc ca unul din copiii mei ar putea fi diagnosticat vreodata cu o boala grava, ma cutremur si reprim imediat acel gand.

Dupa aceasta vizita la spital a avut loc Adunarea Generala a clubului; am profitat de moment pentru a prezenta acest proiect colegilor. Stiam sigur ca vor rezona la propunerea mea. Trebuie sa fac o precizare, utila probabil unora care isi imagineaza ca Ro Club Maraton functioneaza ca o firma, in care patronul da niste ordine, iar subalternii executa. Departe de a fi asa. In Ro Club Maraton oamenii se alatura unui proiect sau altuia, daca au timp, chef si incredere in cel care propune si in reusita proiectului. Imi vine greu sa cred ca vreodata colegii mei se vor lasa manipulati, astfel incat sa faca jocul cuiva si sa urmeze un drum care satisface doar interesele personale ale nu stiu cui.
Eu mi-am asumat public rolul de “project manager” pentru aceasta actiune si am sperat ca oamenii mi se vor alatura. Si asa s-a intamplat.
Dupa o perioada de la AG am inceput discutiile in grupul meu de oameni de incredere si am schitat proiectul. Cu ajutorul lor extrem de pretios a aparut si siteul, materialele media, documentele legale… deci tot ce ne trebuia pentru a porni la drum.

Timpul era foarte scurt. Am avut emotii. Trebuia ca in mai putin de o luna sa conducem o campanie cu target de minim 10000 euro si sa organizam un cros. Pentru cei care n-au trecut niciodata prin asta, va asigur ca nu este deloc usor. Mai ales ca noi nu suntem niste oameni care ne ocupam full time de asta, ci avem si noi joburile noastre, copii, antrenamente, diverse probleme personale.
Lucrurile s-au complicat suplimentar si datorita faptului ca la jumatatea acestei luni urma sa organizam a 4-a editie a crosului Campionii Sanatatii, dar apoi s-au simplificat, pentru ca nu s-a mai putut… din motive pe care doar primaria le stie…

Asadar, cu hei-rup-ul de rigoare, am definitivat materiale de prezentare, filmari, strategii, discutii si am inceput sa cautam cu infrigurare sponsori.
Ca si anul trecut, primul sponsor am decis sa fiu eu, prin firma mea Superfit, avand alaturi si pe cei de la Isostar, parteneri de nadejde ai clubului (multumesc Adelina si Cristi!). Si a inceput asteptarea. Zilele treceau si aveam tot doi sponsori. Intre timp am inceput discutiile pentru cros. Organizarea unui cros nu e deloc simpla. Sunt atat de multe aspecte de luat in calcul, incat iti vine sa iti iei campii la un moment dat. Noroc ca noi suntem o echipa bine inchegata, avem experienta multor altor concursuri organizate, iar lucrurile incep sa se lege mai usor.

Campania noastra s-a numit “Aripi Deschise” – un nume foarte frumos, care pe mine m-a inspirat si mi-a dat incredere atunci cand incepeam sa imi pierd speranta.
Cu 2 saptamani inainte de cros au inceput sa “curga” sponsorii. Imi amintesc cu cata incantare ne anuntam unii pe altii despre noii sponsori care se alaturau campaniei : Digital Optics Corporation (multumes Andrei Vasiliu !), Philips (multumesc Anton Panaitescu!), Enel (multumesc Oana Badea !), Ixia (multumesc Daniel Musat !), Banca Italo-Romena (multumesc Loredana Harabor !), City Grill (multumesc Dragos Petrescu, Daniel Mischie si Victor Vlad !), Porche (multumesc Mihaela Moldovan !), Becel, Coca Cola, Carrefour (multumiri si celor care ne-au intermediat aceste sponsorizari). Dupa cum se observa, cele mai multe dintre numele mentionate sunt ale unor colegi de club. Stiu ca si altii au incercat sa sa aduca bani, dar n-au reusit. Le multumim si lor pentru bunavointa. Sunt oarecum dezamagit de lipsa de interes pentru campania noastra a unor persoane cu pozitii inalte, pe care eu personal le-am ajutat candva si care ne-au tratat cu spatele.
Am avut si sustinere media in aceasta campanie: Men’s Health, Zile si Nopti, TVR, B1Tv, Kamikaze, Hotnews, CSR media, Unica, SensoTV si altii.
Multumiri speciale colegului Marian Costache de la MVCom.ro, care ne-a oferit o sustinere cu totul deosebita in aceasta campanie, plimband timp de 1 saptamana o echipa de panotaj mobil prin tot Bucurestiul. Cate campanii caritabile se mai pot lauda cu asa ceva?

Asadar cu sponsorizarile ne-am linistit. Nu stransesem chiar 20.000 euro cum ne-am propus initial, ci in jur de 11.000 euro, ceea ce era oricum foarte bine pentru o campanie de 1 luna de zile, facuta de o mana de oameni, in timpul lor liber.
Ultima saptamana inainte de cros a fost foarte grea. Crosul a fost momentul culminant al acestei campanii. De fapt, ceea ce nu am spus, este ca modul in care am strans banii a fost “vinderea” spatiului publicitar pe spatele tricourilor pe care urmau sa le poarte alergatorii la cros.

Organizarea unui cros nu este deloc o treaba simpla, mai ales atunci cand te astepti sa vina o multime de alergatori. Noi am decis sa organizam patru crosuri distincte: 2 de copii (pe categorii de varste), un cros de 3,1 km pentru adulti si inca unul de 9,3 km tot pentru adulti. Ne-am ales ca loc de desfasurare a ostilitatilor parcul Al.I.Cuza din Bucuresti, care este foarte ofertant din punct de vedere organizatoric, iar autoritatile sunt foarte cooperante, motiv pentru care le multumim.
Am avut nenumarate intalniri si sedinte tehnice. Sunt atat de multe detalii si maruntisuri de pus la punct, incat fara o munca de echipa nu ai absolut nicio sansa sa duci la bun sfarsit un astfel de eveniment. Colegii mei au muncit foarte mult la partea organizatorica. Cu o seara inainte am pus totul cap la cap si am realizat kiturile de concurs. A fost o munca ce parea sa nu se mai termine – sortarea pe curse, pe sponsori, pe marimi… Pe la 1 noaptea eram franti de oboseala.

A doua zi la ora 6, cand afara era inca noapte, eram in parc pentru a aranja totul. La ora 8 incepeau sa vina alergatorii, iar noi trebuia sa avem totul aranjat. Colegii din Ro Club Maraton mobilizati ca voluntari au inceput sa apara. Sunt atat de bucuros cand vad ca oamenii din club reactioneaza pozitiv la astfel de actiuni si isi rup din timpul lor liber pentru a contribui. Este exact spiritul pe care am dorit sa il cultiv. In timp s-a selectat un grup de oameni minunati care formeaza nucleul clubului si pe care ne putem baza ori de cate ori organizam ceva.

La un moment dat au inceput sa vina si concurentii. Din ce in ce mai multi. Oamenii erau dornici de alergare si stiau ca un eveniment marca Ro Club Maraton nu are cum sa fie altfel decat reusit.
Am inceput cu proba pentru “profesionisti” – crosul de 9,3 km, adica trei ture de IOR. Asta e antrenamentul meu obisnuit, doar ca de data aceasta am stat pe margine si am filmat. Exista momente in care trebuie sa renunti la postura de alergator si sa ti-o asumi pe cea de organizator. Nu pot sa spun ca nu m-am uitat cu putina invidie la colegii care alergau in cursa. Mi-ar fi placut si mie sa fiu acolo, dar nu-i nimic, ma voi duce la curse organizate de altii. Ma uitam la ei – pentru unii era o adevarata competitie pentru podium si timp, pentru altii o alergare de antrenament, iar pentru altii o prima mare aventura pe o distanta lunga. Imi amintesc cat de incantat am fost si eu candva cand am alergat primii mei 10 km.

Dupa cursa de 9,3 km a urmat cea de 3,1 km. Si aici am vazut oameni mai mult decat incantati ca au reusit sa alerge o tura de parc. M-am bucurat pentru bucuria lor. Se vedea pe fetele concurentilor ca savureaza evenimentul. Adevarul este ca ne-a iesit foarte bine, iar feed-back-ul posteveniment a fost 99% pozitiv.
Cursele copiilor au fost momentele cele mai simpatice. Intotdeauna imi place sa ii privesc pe cei mici la alergare. Sunt atat de in elementul lor.
Cursele s-au terminat fara incidente importante. Am trecut la premiere. Iesise soarele. N-am avut cine stie ce premii, pentru ca de fapt nici nu era acesta scopul. Pana la urma era un cros de caritate. Am facut premieri pe tot felul de categorii, incluzand si bloggerii si medicii. Un singur incident neplacut a umbrit momentul premierii, insa l-am trecut cu vederea, pentru ca asa sunt unii oameni – trebuie neaparat sa se faca remarcati si sa le strice altora munca…

Per total am iesit foarte bine. Am strans in jur de 11.000 euro, bani cu care vom cumpara echipamente pentru spital. Am realizat un eveniment sportive foarte reusit la care au participat in jur de 400 de oameni. Am promovat Ro Club Maraton si am consolidat si mai mult echipa.
Aproape nu imi vine sa cred ca am reusit sa facem toate acestea in doar 1 luna, cu resurse minime si strecurandu-ne printre problemele noastre curente. Asta dovedeste inca odata ca atunci cand iti propui ceva si o faci din toata inima, sansele de reusita sunt maxime!

Mai multe poze – AICI