Trage de fiare la orice varsta

iul. 08, 2009 | 0 comments | forta, varstnici

Mentalitatea romaneasca – prafuita, invechita si pe alocuri (prin partile esentiale) stupida, nu prea lasa loc imaginii unui varstnic tragand de fiare, tonic si plin de viata. Nu, batranii nostri sunt in mod obligatoriu terminati fizic si psihic, dependenti de un pumn de medicamente, de un medic de familie plictisit (si frustrat de salariul prea mic), supraponderali sau slabi ca vai de ei, asteptand pensia mizera dupa ani multi de munca.

Ne miram cand mai vedem cate un “nene” in forma, care indrazneste sa iasa din norma si sa fie sanatos, intreg la cap si care eventual mai face si sport (ca sa nu mai zic ca poate alearga si maraton, asa cum am avut ocazia sa cunosc cativa).

Cochrane Review vine si spune clar si fara indoiala ca antrenamentul de forta nu numai ca ii tine pe varsnici in forma si ii face mai puternici, dar le creste si calitatea vietii.

Pe masura ce anii trec, forta musculara se diminueaza, iar acest fapt altereaza calitatea vietii. Mai exact,  oamenii ajung sa se miste cu dificultate, sa nu se poata ingriji, deplasa si in general sa nu se mai bucure de viata.  Antrenamentul de forta nu este o chestie asa complicata cum ar putea sa para la prima vedere. In principiu, inseamna sa te antrenezi impotriva unei rezistente, care poate fi o greutate libera (gantera, haltera), un aparat de forta sau o banda elastica. Secretul este sa cresti progresiv incarcatura de lucru, pe masura ce organismul se adapteaza.

Daca ai bunici in varsta, ia intreaba-i daca sunt sau nu frustrati de faptul ca nu mai pot cara cumparaturile de la piata? Sau ca nu isi pot ridica nepotii in brate?

Ei bine, acest lucru inseamna “calitatea vietii” (ca sa nu vorbesc despre imposibilitatea ingrijirii personale), iar antrenamentul de forta poate face diferenta chiar daca vorbim de persoane de 80 de ani si chiar si unii varstnici cu patologii diverse.  Au fost revazute 120 de studii care au cuprins in jur de 6700 de varstnici ce se antrenau cu greutati de 2-3 ori pe saptamana. Rezultatele au fost uimitoare – ameliorare semnificativa a fortei musculare, cu aplicare incepand de la activitati simple (cum ar fi ridicarea de pe scaun), pana la unele mai complexe (de exemplu pregatirea mesei).

Deci daca ai bunici sau parinti in varsta, nu ezita sa ii convingi sa faca antrenamente cu greutati. Nu e nevoie de mult, iar beneficiile sunt imense.




Acest articol a fost vizualizat de 1.368 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.