Ce mai e nou la gazeta

iun. 01, 2009 | 0 comments | alergatori, mh

Gazeta, adica Men’s Health, care orice e, dar numai o gazeta nu.

In MH-ul pe iunie am un articol original (pe langa cele cateva adaptari) despre alergare, subiectul meu preferat in ultima vreme. Am vrut sa punctez cateva aspecte specifice fiecarei decade – ma refer la varstele alergatorilor. Asa ca am rugat patru prieteni si colegi de club sa ma ajute cu imaginea lor si cu interviuri. Gabi, Florin, Dan si Viorel (pe care ii gasiti aici) au venit intr-o duminica dimineata in Herastrau, unde fotograful Horatiu Linca, i-a “tras” in poza. Ne-am distrat bine la sedinta foto, pentru ca i-am pus pe oameni sa faca tot felul de miscari si sa alerge ba in panta, ba pe plat… Articolul nu a iesit asa cum il vedeam eu (design mult prea simplu, daca mi-ar cere cineva parerea), dar tot e bine ca a existat. Ideea de la care am pornit a fost aceea de a prezenta 4 oameni absolut normali (in sensul de non-performeri), care pe langa preocuparile lor profesionale si de familie (Dan are 2 copii mici, Viorel este bunic), isi fac timp sa se antreneze si ajung la performante remarcabile. In rest, am venit cu cateva sfaturi despre antrenament si nutritie, adaptate fiecarei decade.

Poate ca voi relua vreodata acest model de articol, pentru ca sunt oameni care alearga si la 70-80 de ani, iar eu m-am oprit la categoria “+50” pentru ca nu aveam atat spatiu la dispozitie.

Tot in acest numar de MH puteti citi un reportaj cu Vali Tomescu, fostul sot si actualul antrenor al campioanei olimpice Constantina Tomescu-Dita. Reportajul este semnat de Razvan si puncteaza foarte bine aspecte din cariera lor comuna, ca si cuplu antrenor-sportiv de performanta.

Mi-as dori ca la un moment dat sa ii pot invita pe cei doi la o intalnire a Ro Club Maraton. In fond suntem singurul club de maratonisti din Romania si poate ca noi intelegem cel mai bine performanta extraordinara a Constantinei (altii arunca cu cutii de bere in ea, asa cum scria prin ziare zilele trecute).




Acest articol a fost vizualizat de 800 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.