Sunt afisate toate articolele cu tagul sportiva
2016
Dec
16

Speaker la 4 conferinte nationale

Anul acesta am avut placerea si onoarea sa fiu invitat ca speaker la patru conferinte nationale, care au tangenta cu domeniul meu de activitate si cu preocuparile mele. Am acceptat cu bucurie, dar si cu destule emotii, pentru ca nu e putin lucru sa vorbesti in fata unor specialisti respectati, asa cum am intalnit la toate aceste evenimente. Participarea la aceste conferinte inseamna pentru mine o provocare bine-venita, deoarece ma obliga sa ma documentez si sa ma straduiesc sa aduc informatii relevante si interesante. Pentru ca de fiecare data reactiile au fost bune, ma gandesc ca am reusit ce mi-am propus.

Prima conferinta a fost la Iasi, in aprilie si s-a numit “NOBEZ – Abordul multidisciplinar in preventia si managementul obezitatii“. Despre aceasta conferinta am povestit aici. Tema pe care mi-am ales-o a fost despre dozarea corecta a efortului fizic la pacientul obez cu ajutorul testarii cardiometabolice, investigatie pe care eu o fac de aproape 3 ani. A fost o conferinta reusita si ii multumesc domnului doctor Dan Timofte pentru invitatie.

nobez

In luna iunie am participat la Conferinta Nationala de Medicina Sportiva, care s-a desfasurat in Bucuresti, la Comitetul Olimpic si Sportiv Roman. De ani de zile particip la aceasta conferinta, insa spre deosebire de toti anii trecuti cand am fost doar in public, anul acesta am avut onoarea sa ma aflu printre cei care au sustinut o lucrare in plen. Pentru aceasta invitatie ii multumesc doamnei profesor dr. Anca Ionescu, de la Institutul National de Medicina Sportiva.

Pentru aceasta conferinta mi-am ales o tema care pe mine, ca nutritionist sportiv, ma intereseaza foarte mult: “Carbo-loading vs. fat-loading. Manipularea nutrientilor in sporturile de anduranta.” E vorba despre diversele strategii nutritionale folosite in sporturile de anduranta: de la procent mare de carbohidrati la procent mare de lipide. Exista studii si de-o parte si de alta, si bineinteles controverse cat cuprinde. In final, cele mai multe studii arata ca tehnicile de “incarcare” cu grasimi nu aduc beneficii reale in ceea ce priveste cresterea performantelor, in timp ce carbohidratii raman importanti, asa cum se stie de mult timp. In cadrul acestei conferinte am avut sansa sa prezint pe scurt si rezultatele studiului pe care l-am facut cu ocazia lucrarii de licenta de la master.

cnms2016

La inceputul lunii noiembrie am ajuns ca si anul trecut la Targu Mures, pentru a 2-a editie a Conferintei Nationale de Nutritie Sportiva, organizata de UMF Targu Mures. Pentru participarea la aceasta manifestare ii multumesc doamnei conferentiar dr. Monica Tarcea. Aici sunt cel mai aproape de domeniul meu principal de activitate. Mi-am ales ca tema “Creatina – utilizare si beneficii in sportul de performanta”, in mod particular pentru ca in jurul acestui supliment nutritiv exista o multime de mituri si idei prostesti, fara nicio baza stiintifica si este pacat pentru ca este unul dintre putinele produse pentru sportivi care a fost extensiv studiat (exista peste 1000 de studii) si a fost clasificat drept supliment de clasa A, adica cu efecte ergogenice reale si fara efecte secundare.

cnns2016

La finalul lui noiembrie am ajuns la Cluj, la Conferinta “Nutritia, medicina viitorului”, organizata de UMF Cluj Napoca. La aceasta conferinta am fost si anul trecut si m-am simtit atat de bine, incat n-as fi ratat ocazia sa ajung si anul acesta pentru nimic in lume. Multumesc mult pentru invitatie si primirea calda doamnei profesor Lorena Filip, care reuseste sa organizeze o manifestare stiintifica minunata. Tema mea a fost “Cafeina, de la o placere cotidiana la un supliment alimentar pentru cresterea performantei”. Sunt fascinat si indragostit de cafea, asa ca mi-a facut multa placere sa ma documentez si sa vorbesc despre acest subiect. In sport, cafeina este larg folosita si de asemenea exista o multime de studii despre efectele ei, care sunt la fel de reale si documentate, ca si in cazul creatinei.

cnn2016

 

2016
Mar
1

Luna femeilor performante (1) – de vorba cu Diana Gal

Atunci cand mi-a trecut prin cap ideea de a face aceasta serie de articole/interviuri nici n-am realizat ca se va suprapune cu debutul lunii martie, pe care o numim si “luna femeilor”. O coincidenta grozava, pentru ca ceea ce mi-am propus sa fac are legatura directa cu doamnele si nu cu orice fel de doamne, ci unele deosebite, pentru ca indeplinesc cateva criterii: au varsta peste 30 de ani, au 1 sau mai multi copii, au o cariera/afacere/job si peste toate acestea, fac sport. Nu neaparat la nivel profesionist, insa caracteristicile lor fiziologice, constatate in laboratorul meu de testare a performantelor sportive, sunt deosebit de bune. Asadar, niste femei extraordinare, care demonstreaza ca poti avea un corp performant chiar daca ai inceput mai tarziu sa faci sport, chiar daca ai trecut printr-o sarcina, chiar daca cresti un copil si mergi la servici sau conduci o afacere.

Cu ceva timp in urma prezentam intr-un alt articol caracteristicile fizice de exceptie a 2 barbati trecuti de 50 de ani, in ideea de a arata ca varsta nu este un impediment. Acum vreau sa le prezint pe aceste doamne, pe care le admir foarte mult, cu gandul ca poate cineva va citi acest articol si se va gandi o secunda “cred ca as putea si eu!”, apoi acest gand se va materializa in fapta.

Timp de cateva zile voi publica pe blog aceasta serie de interviuri si le multumesc protagonistelor pentru ca au raspuns propunerii mele.

Diana-1

Incep seria cu Diana Gal, in varsta de 33 de ani, Escalation Manager in telecomunicatii si mama a 2 copii, unul de aproape 9 ani si unul de 1 an si 8 luni. Diana este polisportiva – alearga, merge cu bicicleta, inoata. Am avut placerea sa ma viziteze la Centrul Superfit pentru o testare cardiometabolica, in urma careia am constatat un excelent VO2max de 44,6 ml/min/kg.  Ea are un procent de grasime de doar 20% si a suportat o incarcare maxima de 265W la testul de efort, cu o trecere in TZ3 la aproximativ 160W. Cu alte cuvinte, o capacitate de efort foarte buna.

Diana-6

test-Diana

Asa ca am luat-o pe Diana la intrebari:

citeste tot

21 Like
2015
Jan
12

ISENC14 – impresii de la cea mai importantă conferință internațională de nutriție sportivă

Anul trecut, în decembrie, am ajuns din nou la conferința de nutriție sportivă la care fusesem și în 2013. Se numește International Sport and Exercise Nutrition Conference și s-a desfășurat tot In orașul Newcastle upon Tyne din Marea Britanie, unul dintre centrele lor universitare importante, în care au o puternică secțiune de cercetare în fiziologie sportivă și nutriție sportivă. Conferința este organizată de către echipa care coordonează și programul internațional de pregătire în nutriție sportivă pe care l-am urmat și eu cu ani în urmă și din acest motiv reprezintă pentru mine o ocazie foarte bună să mă întâlnesc cu profesori, cu foști și actuali studenți. În plus, cam toți delegații au legătură cu nutriția sportivă: nutriționiști practicanți, cercetători din diverse universități, medici, veniți din toată lumea. Pentru că în România practic nu există această specialitate, ocazia de a merge acolo este una deosebită, pentru că găsesc oameni cu același preocupări, cu aceleași studii, cu aceleași cărți citite, cu aceleași provocări și oarecum, cu același orizont înainte. Pe scurt, mă simt integrat.

Conferința este foarte bine organizată și are loc la Northumbria University, care are niște facilități excelente pentru tot felul de evenimente, iar campusul arată foarte bine. Din câte am înțeles, este o universitate destul de bine cotată în UK. Ediția aceasta a conferinței a acoperit două zone: sport de performanță și activitate fizică (bineînțeles, corelația cu nutriția). Partea cea mai frustrantă a fost că în toate cele trei zile au avut loc sesiuni de comunicări concomitente, așa că trebuia să te decizi în care sală mergi și la ce vrei să participi. Cred că am reușit să fac alegerile potrivite, dar tot îmi pare rău că nu am putut să particip la toate comunicările. În plus, ca la orice conferință, au existat sesiuni de postere și am putut să stau de vorbă cu câțiva autori ale unor studii foarte interesante. Prin alte zări chiar se face cercetare la modul serios. A existat și o expoziție a sponsorilor, care au venit cu lucruri foarte interesante, fie pe parte de suplimente nutritive, fie pe analiză sau pe publicații.

isenc3

Pe lângă partea științifică, care de fapt este principalul câștig al participării la un astfel de eveniment, organizatorii conferinței nu te lasă să te plictisești nici seara, după o zi plină de informații noi. În fiecare zi au organizat o seara socială, în care pe lângă mâncare și băutură, discuții și atmosferă plăcută, au adus oameni celebri din sport, care ne-au povestit despre cariera lor și apoi au răspuns la întrebări.

citeste tot

14 Like
2014
May
25

Conferinta internationala pentru stiinta sportului si medicina sportiva

Zilele trecute a avut loc conferinta “Sanatate si performanta in societatea moderna”, organizat de Societatea Romana de Medicina Sportiva si Institutul National de Cercetari pentru Sport. Din cele doua zile de conferinta am reusit sa ajung doar la cea de-a doua, dar tot a fost mai bine decat deloc. A fost o ocazie buna sa revad cativa prieteni din lumea medicinii sportive, dr. Gabriel Panait, dr. Alin Popescu si dr. Virgil Hudici, plus o serie de alti cunoscuti.

Conferinta2014

O sa spun cateva vorbe despre prezentarile la care am asistat, cu dedicatie pentru onorabilul M.C., redactor-sef la revista Alerg, care ma tot cearta ca amagesc lumea cu poze de la conferinte si apoi tin doar pentru mine stiinta acumulata, in loc sa o dau mai departe, asa cum ar trebui sa fac.

Deci, de la nashu’ mare pentru toti cei interesati de medicina sportiva:

Prima prezentare la care am asistat a fost a unui expert in performanta umana, John Underwood, o personalitate in domeniu, care a venit cu o adevarata avalansa de informatii privind studiile la care a luat parte. In principiu, datele prezentate de acest domn s-au centrat in jurul ideii ca de fapt creierul este cel care dicteaza performanta sportiva (si umana, general), nu corpul. M-am bucurat sa recunosc o serie dintre ideile pe care le stiam deja, pentru ca am citit cate ceva in acest domeniu si sunt oarecum familiar cu teoriile profesorului sud-african Tim Noakes (ba chiar pot sa ma laud ca am vorbit si eu despre asta intr-o editie a emisiunii mele la radio). Desigur, datele prezentate de John Underwood au fascinante: studiile lui privind fiziologia creierului, obiectivate imagistic sunt extrem de interesante. Sper sa pot face rost de mai multe informatii si sa scriu despre asta mai mult. Concluzia este ca cel mai important element pe care trebuie sa il antrenezi este creierul. Pe mine nu trebuie sa ma mai convinga; observatiile mele empirice mi-au demonstrat de atatea ori ca atunci cand ai un creier convins sa creada in reusita, vei face niste lucruri extraordinare, iar daca nu, vei esua lamentabil.

Mi s-au parut extrem de interesante cateva imagini ale creierului, obtinute prin analiza activitatii electrice (cred…) care reprezentau un creier normal in comparatie cu un creier dupa un traumatism, sau dupa AVC, consum de alcool, diverse droguri, Alzheimer etc. Este incredibil sa vezi un creier “ciuruit” de consumul de cocaina, dar mai ales de alcool… si cat de greu se reface (incomplet, desigur).

Am facut o sigura poza la prezentarea sa, pentru ca mi s-a parut foarte interesanta pentru cei care fac antrenament de forta. E vorba de implicarea unitatilor motorii in cazul diverselor exercitii. Muschii nostri nu se contracta niciodata complet – diversele solicitari implica intr-o masura mai mare sau mai mica unitatile motorii. Iata ce diferenta uriasa este intre exercitiile de forta de izolare (scripeti, gantere) – cele din dreapta si exercitiile complexe din stanga – sarituri, ridicarile de la haltere sau sprinturile (aviz colegilor mei alergatori). Pe la mijloc sunt exercitiile clasice – indreptari, geno. Deci oameni buni, daca mergeti la sala, lasati pe ultimul plan aparatele “fancy” si puneti mana pe haltera!

ms1

Regret ca am pierdut prezentarea d-lui profesor de Hillerin; sunt convins ca a fost foarte interesanta.

Urmatoarea prezentare a apartinut d-nei dr. Anca Ionescu, care a abordat tema prescrierii exercitiului fizic pentru sanatate. In general o tema cunoscuta, insa interesanta si de actualitate. M-a interesant in special partea despre evaluarea sportivului amator, in vederea prescrierii exercitiului fizic. Stiti cum scrie peste tot – sa faci un control medical inainte de a incepe un program de activitate fizica. In realitate, cati fac asta? Sau daca isi propun sa urmeze aceasta indicatie de bun-simt, cui se adreseaza? Medicului de familie? Ii da cuiva prin cap sa se adreseze medicului de medicina sportiva? Ma indoiesc. Concluzia ar fi ca la acest specialist ar trebui sa se ajunga. Medicul de medicina de familiec (si alti specialisti) nu pot face decat un screening, insa in realitate doar medicul sportiv poate decide corect cine se poate angaja intr-un program sportiv. Din pacate, nu exista o reglementare in acest sens. Ma lovesc de asta in situatia adeverintelor pentru concursuri de anduranta (de amatori). Unele concursuri cer aceste adeverinte, altele merg pe declaratia pe proprie raspundere. In mod normal, aceste adeverinte ar trebui obtinute de la medicul sportiv, dupa o serie de teste specifice. Sigur, unii dintre noi mergem la nspe concursuri pe an, deci cred ca ar putea sa functioneze un soi de aviz medico-sportiv, ca la sportivii de performanta, care sa fie valabil un an, ca sa nu fii nevoit  sa mergi pentru fiecare concurs in parte. Si ca sa il citez pe doctorul Panait, aceste avize nu reprezinta “certificate de garantie” ca nu o sa patesti nimic. E clar ca un consult amanuntit poate depista anumite afectiuni cu potential fatal, insa… shit happens, ca sa ma exprim delicat.

Ca tot vorbim despre aceste mici probleme, de genul moarte subita, mi-a placut foarte mult prezentarea d-nei dr. Mariana Georgescu, specialist in cardiologie sportiva, care a prezentat o serie de aspecte EKG specifice sportivilor. Prezentarea mea a fost destul de tehnica pentru mine, insa interesanta pentru ca a sintetizat cam toate situatiile in care EKG-ul poate sa fie modificat (la sportivi) si sa nu aiba relevanta patologica si de asemenea, situatii in care este modificat si reprezinta un semnal de alarma, caz in care sportivul este trimis la cardiolog pentru investigatii suplimentare.

ms3

Ok, plansa asta e complicata chiar si pentru mine, insa urmatoarea e cu dedicatie speciala pentru alergatori:

ms4

Deci domnilor, daca aveti puls 35-40 dimineata, nu e cazul sa va aprindeti o lumanare la capat, dar nici sa va credeti mari campioni 😀  E doar o simpla adaptare.

Am mai asistat la o prezentare sustinuta de dl. dr. Mihai Berteanu, care a vorbit despre doua produse interesante, despre care as vrea sa va atrag atentia, pentru ca stiu ca blogul meu este citit de multi alergatori si din pacate noi ne mai si accidentam cateodata. Unul este Dicloreum, o forma de diclofenac ce se administreaza atat topic, cat si oral, dar care spre deosebire de alte forme de diclofenac (si alte antiinflamatoare) este formulat astfel incat sa produca mai putine efecte adverse gastrointestinale. Sper sa nu am ocazia sa il testez, daca daca voi fi pus in situatia sa o fac, o sa ii dau o sansa. Al doilea produs este ALANerv, o combinatie ce contine pe langa clasicele B-uri si alte vitamine, acid alfa-lipoic (ALA), care limiteaza procesele degenerative la nivelul sistemului nervos. Se recomanda in mai toate neuropatiile, inclusiv in cele de natura traumatica. Pare interesant.

Am mai fost o prezentare despre rolul ecografiei musculo-scheletale in umarul posttraumatic la sportivi – interesant pentru cei care au legatura cu asa ceva, mai putin pentru cei ca mine.

Din pacate a trebuit sa plec pe la jumatatea prezentarii despre coaching in sport a d-nei dr. Paula Drosescu de la Iasi. Cred ca exista o lege a lui Murphy pentru conferinte, de genul “trebuie sa pleci exact atunci cand te intereseaza mai mult subiectul”…

Am incheiat ziua cu o vizita la postul tv The Money Channel, unde am avut o discutie despre importanta consumului de fructe si legume, legata de campania despre care povesteam mai devreme. Asta ca sa fie si ceva nutritie, pentru ca din pacate conferinta n-a avut nimic in aceasta zona. Poate ar trebui sa imi incerc si eu fortele anul viitor…? O sa ma gandesc.

ms5

 

13 Like
2011
Sep
29

Nutritia in baschet si alte sporturi de echipa

Sporturile de echipa presupun un efort intermitent, in care jucatorii intercaleaza etape scurte de efort intens, cu etape mai lungi de efort usor sau mediu.

Urmatoarele indicatii generale se adreseaza sportivilor din baschet, dar si din handbal, polo, volei si alte jocuri de echipa, care prezinta caracteristici comune.

 Necesarul de energie

 Numarul de calorii pe care trebuie sa ti-l asiguri depinde de dimensiunile corpului (greutate, inaltime), intensitatea antrenamentului, alte tipuri de antrenament practicat (cross training) si timpul petrecut in joc.

O jucatoare de talie mica care practica baschet la liceu ar putea avea un consum de aproximativ 2000 kcal/zi, in timp ce un jucator profesionist, barbat, 1,90 m, ar putea avea nevoie de pana la 6-7000 kcal/zi.

Sportivii de sex masculin, care se antreneaza mai mult de 90 de minute pe zi ar putea avea nevoie de mai mult de 45 kilocalorii/kgcorp/zi, iar sportivele de 40 kcal/kgcorp/zi

 Jucatorii de baschet fac in medie 997 de schimbari ale directiei de miscare pe timpul unui meci, ceea ce inseamna o schimbare la fiecare 2 secunde. Desi doar 15% din durata unui meci presupune efort de mare intenistate, acest procent poate face diferenta intre a castiga si a pierde, iar efortul de mare intensitate trebuie sustinut din punct de vedere energetic.

Jucatorii de baschet au nevoie de mai mult de 6 g/kgcorp/zi carbohidrati, iar in perioadele cu antrenamente grele si concursuri necesarul creste la peste 8-10 g/kgcorp/zi. Sursele cele mai bune de carbohidrati sunt painea si cerealele integrale, fructele si legumele.

In privinta aportului de proteine, jucatorii de baschet trebuie sa isi asigure 1,4-1,7 g/kgcorp/zi, iar cele mai bune surse sunt: peste, pui, curcan, carne de vita,
lapte, branza, iaurt, oua, nuci, soia.

 Necesarul de lipide ar trebui sa se situeze in jurul valorii de 1 g/kgcorp/zi, iar acestea sa provina din surse cu grasimi polinesaturate – ulei de masline, nuci, seminte.

citeste tot

27 Like
2009
Apr
13

Nutritionist sportiv cu diploma CIO

Da, in sfarsit am obtinut mult dorita diploma de nutritionist sportiv. Si nu o diploma oarecare, ci una extrem de pretioasa, pentru ca este oferita de catre Comitetul Olimpic International, motiv pentru care se bucura de o recunoastere internationala. Am calatorit in Elvetia, chiar la sediul central al CIO din Lausanne pentru a o primi alaturi de colegii mei din toata lumea, chiar din mainile profesorilor nostri.

Asa cum spunea si profesorul Ron Maughan, aceasta diploma nu este sfarsitul unei etape, ci inceputul. Abia de aici inainte incepe greul. Tot ce imi doresc este sa pot pune in aplicare cunostintele acumulate, in sprijinul sportivilor romani. Important este sa existe deschidere catre asta, asa cum se intampla in mai toate tarile civilizate.

Nu pot sa fiu decat recunoscator celor care m-au sustinut sa fac acest curs.

Sper sa am suficient timp incat sa pot transmite mai departe din cunostintele acumulate si sub forma unor articole pe acest blog si pe siteuri (evident, in primul rand sub forma de consultanta pentru sportivi).

Cateva poze de la ceremonia de absolvire:

Profesorul Ron Maughan, o somitate in materie de nutritie sportiva, unul dintre cei trei coordonatori ai cursului

ceremoniecio1

Primesc diploma din mana profesorului Arne Ljungqvist, directorul comisiei medicale a CIO

ceremoniecio2

O parte din promotia 2008, alaturi de trei distinsi profesori – Louise Burke (Australia), Susan Shirreffs (USA) si Ron Maughan (UK)

ceremoniecio3

ceremoniecio4

ceremoniecio5


CENTRUL DE NUTRITIE SUPERFIT
Centru pentru testarea performantelor sportive

Articole pe Doctor.info.ro


Noutati pe Doctor.info.ro


Articole pe Maraton.info.ro


Urmareste-ne pe Facebook


Calendar

April 2017
M T W T F S S
« Mar    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhiva blogului

Calendar evenimente sportive