Sunt afisate toate articolele cu tagul legume
2016
Nov
16

Integrează mai multe fructe și legume în alimentația ta!

Nu puține sunt situațiile în care ramân uimit auzind pacienți care îmi spun că se ating doar foarte rar de legume și mai ales de fructe. Iar dacă îi iau la bani mărunți, “legume” înseamnă doar cartofi prăjiți și eventual o salată de varză rătăcită. Îmi este greu să îmi imaginez o zi fără a consuma măcar o legumă și măcar un fruct, nu mai zic o săptămână.

Varietatea de fructe și legume este foarte mare, așa că scuza “mie nu îmi plac fructele și legumele” nu stă în picioare. Cu puțină bunăvoință fiecare își poate găsi câteva fructe și legume pe care să le consume cu plăcere. Asta presupune în primul rând să îți propui să consumi aceste alimente și să le introduci în mod voluntar în regimul zilnic.

philips2-1

Fructele și legumele, mai ales atunci când sunt crude, presupun un timp mai mare pentru a fi mâncate, necesitând un timp mai lung de masticare, ceea ce în principiu este un lucru bun, pentru că nu ne permit să le înfulecăm ca pe alte alimente. În același timp, pentru omul zilelor noastre, care suferă de o lipsă de timp permanentă, acest fapt poate fi un impediment. De aceea, putem recurge la soluții mai rapide, cum ar fi stoarcerea sau presarea lentă, metode prin care se pot produce cantități mai mari într-o singură etapă, care apoi poate fi distribuită în mai multe porții pe durata zilei. Presarea lentă cu ajutorul aparatului Philips Avance HR1896 îți va ușura substanțial munca, pentru că este foarte ușor de utilizat. Tot ce trebuie să faci este să speli bine fructele și legumele, să le cureți coaja celor care nu se consumă integrale și apoi să le introduci una câte una în storcător. Vei obține rapid un suc care poate conține până la 90% din pulpă, deci este consistent și plin de fibre. Dacă iese prea gros îl poți dilua cu apă. După ce termini de preparat sucul, apeși pe capac pentru a activa funcția antipicurare. La final vei constata că storcatorul Philips este si extrem de ușor de curățat.

Fructele și legumele pot fi consumate în nenumărate combinații. În caz că ți-a pus întrebarea, nu se poate vorbi despre o combinație “ideală”, așa cum nu există combinații “interzise”. Nu e nimic în neregulă să consumi câte un singur tip de fruct sau legumă odată, dar asta n-ar trebui să fie o regulă. De ce? Pentru simplul fapt că nu există niciun motiv, documentat științific pentru a evita combinațiile diverselor tipuri de fructe, diverse tipuri de legume sau între fructe și legume. Organismul uman este suficient de bine adaptat să digere tot felul de combinații alimentare. Desigur, există particularități individuale, în sensul că o anumită persoană ar putea să nu tolereze o anumită combinație. Dar acest lucru nu trebuie extrapolat la nivel de regulă general valabilă.

philips2-2

Fructele și legumele coapte se digeră ușor și au o compoziție nutritivă relativ identică, constând în cea mai mare parte în carbohidrați, o cantitate mai mare sau mai mică de fibre alimentare, un procent redus de proteine și grăsimi. Corpul nostru nu are absolut nicio problemă în a le digera împreună.

Dintr-un anumit punct de vedere, chiar e bine să mai combinăm uneori aceste alimente. De exemplu, citricele și ananasul au o aciditate mai mare și pot să favorizeze distrugerea smalțului dentar (dacă e vorba de un consum repetat și în cantități mari), de aceea e bine să adaugăm fructe mai alcaline, așa cum ar fi perele, mango sau pepenele roșu.

Îți propun o rețetă simplă și interesantă. Vei presa la rece 300 g mere, 2 căni de spanac tocat (aprox. 50 g), jumătate de avocado 100 g. La final vei obține un amestec destul de gros, însă foarte gustos și nu în ultimul rând hrănitor, pentru că îți aduce 244 kcal, 42 g carbohidrați, 7 g grăsime, 3 g proteine, 33 mg sodiu, 6 g fibre, 100 mg calciu, 2 mg fier.

Poftă bună!

 

2016
Oct
20

Obișnuiește-ți copiii să consume fructe și legume

Mulți părinți sunt obișnuiți cu scena deja clasică de la masă: copilul lasă legumele în farfurie, se strâmbă, nu se atinge de ele, le alege doar pe cele câteva pe care le acceptă și în general este un război continuu în jurul acestei probleme. La fel se întâmplă și cu fructele, deși aici mai există o șansă pentru că acestea au gust dulce și pot fi asimilate în unele cazuri cu dulciurile. În multe situații părinții obosesc să mai încerce și copilul se obișnuiește cu lipsa acestor alimente, devenind astfel un adult care nu se va atinge de fructe și legume, iar copiii lui vor primi exemplul lui…

Fructele și legumele reprezintă una dintre cele mai importante componente ale alimentației copiilor. Principalul avantaj al unui consum adecvat de fructe și legume este aportul optim de micronutrienți, respectiv minerale și vitamine, care reprezintă doar o fracțiune dintre miile de oligoelemente ce se găsesc în compoziția acestor alimente. Pe lângă aceste avantaje, fructele și legumele reprezintă o sursă bună de apă și fibre. Conținutul în grăsimi este redus, iar valoarea calorică a acestor produse este una modertă, fiind de ordinul a 30-80 kcal/100 grame.

philips-v11

Un consum zilnic adecvat de fructe și legume le dă șansa celor mici să se dezvolte normal, să aibă performanțe fizice și intelectuale bune și îi protejează împotriva diverselor afecțiuni. Există o mulțime de studii în această privință și nimeni nu poate contesta utilitatea lor în alimentația zilnică.

Așa cum spuneam, uneori copiii pot respinge legumele și fructele, iar noi ca părinți nu putem accepta această situație. Ne străduim să găsim soluții diverse pentru a le strecura în meniul lor. Sucurile de fructe și legume reprezintă o astfel de soluție, mai ales dacă sunt făcute corect, ceea ce înseamnă că în produsul final să se regăsească o cât mai mare parte din fruct sau legumă. O metodă utilă este presarea lentă cu ajutorul storcatorului prin presare la rece Philips Avance, care are avantajul de a păstra până la 90% din cantitatea inițială de fruct și legumă, ceea ce înseamnă că sucul final nu este doar un simplu suc, ci conține o bună parte din fibrele alimentului, ca să nu mai vorbim de vitamine și minerale. Fructele și legumele proaspete sunt excelente surse de fibre alimentare, compuși absolut necesari pentru menținerea stării de sănătate a tubului digestiv. Se evită astfel constipația, iar pe termen lung acestea sunt factori de protecție împotriva bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat tip 2 și a anumitor forme de cancer.

philips-v12

Fructele și legumele administrate în cantități optime reprezintă și o metodă de protecție împotriva excesului ponderal. O tot mai mare parte dintre copiii zilelor noastre sunt supraponderali și obezi, în special pentru că se face abuz de alimente cu concentrație calorică mare, provenind din zaharuri și grăsimi (dulciuri, înghețată, patiserie). Înlocuind aceste alimente cu fructe și mai ales cu legume, putem reduce din valoarea calorică totală a meniului zilnic, reducând concomitent și aportul de grăsimi (mai ales a celor saturate). Fructele, pentru că au gust dulce, pot fi integrate sub formă de gustări între mese, iar legumele proaspete, preparate ca salate pot fi garnituri perfecte pentru prânz și cină.

Nu în ultimul rând, un consum adecvat de fructe și legume contribuie la dezvoltarea creierului și a funcțiilor intelectuale. Studii recente arată că acei copii care consumă suficiente fructe și legume au o capacitate mai mare de concentrare la școală și obțin note mai mari la teste, iar pe termen lung au rezultate mai bune.

Pentru copilul tău, dar și pentru tine îți propun o rețetă simplă, pe care să o pregătești cu ajutorului storcătorului prin presare la rece Philips Avance HR1896. Spală, curăță și feliază 150 măr, 100 g pepene galben, 30 g afine, 30 g zmeură, 50 g papaya, apoi introdu-le pe rând în storcător. Vei obține un suc dens, cu o culoare plăcută și o aromă și un gust de neegalat. Sucul tău va avea aceste valori nutriționale: 155 kcal, 40 g carbohidrați, 2 g proteine, 0,5 g grăsime, 315 g apă, 7,5 g fibre, 65 mg vitamina C, 1200 UI vitamina A

Va invit sa urmariti si un video pe aceasta tema:

2016
Oct
18

Tot ce trebuie sa stii despre sucuri si smoothieuri din fructe si legume

Cei care ȋmi urmăresc blogul ştiu că am scris de nenumărate ori despre importanţa şi beneficiile consumului de fructe şi legume. De mulţi ani sunt implicat în campanii naţionale de promovare a alimentaţiei sănătoase, cu accent pe aceste alimente foarte importante, am scris articole, am fost la mese rotunde cu participare internaţională etc. Orice persoană interesată de propria sănătate şi de o alimentaţie echilibrată ştie că recomandarea OMS este de a consuma zilnic minim 400 g de fructe şi legume, pentru că este dovedit prin studii că în acest fel se reduce riscul instalării unor afecţiuni grave, ce au legătură cu stilul de viaţă defectuos, aşa cum sunt bolile cardiovasculare, diabetul zaharat tip 2 şi obezitatea. Însă nu doar fructele şi legumele consumate ca atare aduc beneficii, ci şi  sucurile şi smoothie-urile pe care le putem face din acestea, pentru că ele păstrează în mare parte vitaminele, mineralele, fitonutrienţii, fibrele şi apa din alimentul de origine. Aceste sucuri şi smoothie-uri reprezintă alternative atractive deoarece se prepară rapid, se consumă uşor şi ne dau posibilitatea unor combinaţii deosebit de interesante, nu doar ca gust, textură şi aromă, ci şi ca nutrienţi – o alimentaţie sănătoasă, înseamnă varietate, iar combinaţiile ne permit să introducem în meniul nostru fructe şi legume pe care poate altfel nu le-am fi consumat.

philips

Unii se tem că aceste preparate conţin prea mult zahăr, însă realitatea este că ele conţin la fel de multe zaharuri ca fructele şi legumele din care sunt preparate. Dacă vrem să mai reducem din cantitatea totală de zaharuri, putem să punem mai multe legume şi mai puţine fructe, deoarece acestea au în compoziţie o cantitate mai redusă de glucide simple. Combinaţiile pe care le putem obţine sunt limitate doar de imaginaţia noastră. Nu există formule prestabilite, combinaţii interzise sau nepotrivite. E de preferat să experimentăm, pentru că în felul acesta vom găsi combinaţii nu doar foarte sănătoase şi hrănitoare, ci şi încântătoare ca gust, aromă, culoare şi textură.

De curând am început o colaborare cu Philips şi veţi avea ocazia să vedeţi pe blog o serie de articole şi filmuleţe despre linia lor de blendere şi storcătoare. Aceste electrocasnice performante sunt instrumentele ideale pentru a vă prepara sucuri şi smoothie-uri – rapid, eficient şi curat (asta e o calitate extrem de importantă, mai ales pentru bărbaţii fără talent deosebit în bucătărie şi care vor să îşi menţină relaţia conjugală în zona liniştită 🙂 ).

De ceva timp folosesc aceste produse şi sunt încântat de uşurinţa cu care se manevrează şi de posibilităţile de combinaţii pe care le pot face. Cu ajutorul blenderului de 900 W, Philips Avance, am preparat în fiecare zi smoothie-uri pentru sportivii cu care lucrez şi asta m-a ajutat foarte mult, pentru că nu e simplu atunci când eşti într-un conatonament, să prepari rapid 30 de porţii conţinând diverse combinaţii de fructe, cu sau fără adaos de concentrat proteic.

O să mai povestim despre asta în articolele viitoare, dar până atunci puteţi afla mai multe pe aceasta pagină – http://www.philips.ro/c-m-ho/procesarea-alimentelor/liquid-health.html

2016
Jun
28

Sucuri și mousse-uri – subiectul principal al reuniunii experților internaționali

În luna mai, in cadrul reuniunii internaționale de experți care a avut loc în Varşovia si la care am participat si eu in calitate de expert, s-a discutat despre tendințele pieței de sucuri din 5 țări vizate de campania „Mousse și suc 100%! – vitamine într-o formă avantajoasă”.

Va redau mai jos comunicatul de presa emis dupa acest eveniment:

Experți din România, Lituania, Cehia, Slovacia și Polonia au dezbătut rezultatele studiului privind gradul de conștientizare a consumatorilor privind consumul de sucuri și mousse-uri și valorile nutriționale ale acestora. Ei au recomandat activități educaționale menite să promoveze obiceiurile unei alimentații corecte.

Subiectul principal al dezbaterii a constat în rezultatele cercetării privind consumatorii, cercetare solicitată de „Asociația Poloneză a Producătorilor de Suc (KUPS)” în 2015 și 2016. În cadrul cercetării, au participat femei cu vârsta cuprinsă între 25-45 de ani din România, Lituania, Cehia, Slovacia și Polonia. În toate țările, consumul mediu de suc este mai mic decât cel al Uniunii Europene și mult mai scăzut decât al recomandărilor din WHO. Un român consumă în medie 1 l anual, ceea ce reprezintă mai puțin de 3 ml de suc în fiecare zi. În celelalte țări, consumul de sucuri este considerabil mai mare:  11,9 l pentru Polonia, 5,2 l pentru Cehia, 4,8 l pentru Lituania și 4,1 l pentru Slovacia, pe cap de locuitor, anual. Cu toate acestea, un consum de suc 100% în Uniunea Europeană în perioada 2010-2014 pe media statelor este de 13,3 l pe cap de locuitor, în timp ce în Germania se consumă chiar 29,7 l pe cap de locuitor.

 soki2

Rezultatele studiului solicitat de „Asociația Poloneză a Producătorilor de Suc” indică o discrepanță uriașă între declarațiile consumatorilor și consumul actual de sucuri din toate cele cinci țări.

Peste 40% dintre femeile chestionate din România declară că în gospodăriile lor se consumă mai puțin de 3 litri de suc pe săptămână, în principal, între mese sau la micul dejun. Aproape toate femeile chestionate au declarat că în gospodăriile lor se consumă sucuri de fructe (94%), un procent semnificativ mai scăzut declară că se consumă sucuri de legume (48%). Principalii consumatori de sucuri de fructe din țara noastră, ca și cei din în celelalte piețe/țări, sunt copiii (77%) și femeile, însă aceștia reprezintă un număr considerabil mai mic. În orice caz, în comparație cu cercetarea realizată anul trecut, numărul de consumatori de sucuri de fructe a crescut cu respectiv 4% în rândul copiilor și cu 6% în rândul femeilor. Sucurile de legume sunt de cele mai multe ori alese de femei (64%) și aceasta este tendința prezentă pe toate piețele vizate de cercetare.

Tot mai mulți români sunt conștienți de efectele benefice ale fructelor și legumelor, cât și a produselor fabricate din acestea. După cum declară respondenții români, sucurile au un impact benefic asupra copiilor și a sănătății altor membri ai gospodăriei (93%) și reprezintă o sursă naturală de vitamine (91%). În plus, majoritatea consumatorilor din toate cele cinci țări sunt de acord cu afirmația că sucurile și mousse-urile reprezintă vitamine într-o formă avantajoasă, care ar putea fi și rezultatul campaniei „Mousse și suc 100%! – vitamine într-o formă avantajoasă”. În ultimul an, numărul persoanelor care declară că beau sucuri de fructe în fiecare zi a crescut cu 4%.

citeste tot

2016
Apr
19

Sucuri de fructe prin presare la rece cu storcatorul Philips Avance

Mai tineti minte acea scena din filmul de animatie “Ratatouille”, cand criticul culinar gusta preparatul pregatit de Remy, soarecele-bucatar si brusc are o serie de flash-back-uri din copilarie, regasind exact acelasi gust si aroma?

Exact asa am patit si eu atunci cand am luat prima inghititura din sucul de  fructe preparat prin presare la rece, cu storcatorul Philips Avance HR 1897. Mi-am amintit de sucul pe care mi-l facea mama, zdrobind si storcand fructele pe o sita speciala din sticla rezistenta. Un gust pur, nealterat, o gama complexa de arome, o textura aparte. Nu stiu voi cum sunteti, insa eu am ramas in minte cu gusturi si arome din copilarie, pe care nu le-am mai regasit de atunci. De exemplu, painea neagra de la tara, unsa cu margarina (ei bine, da, am mancat margarina… pe vremea aceea era un fel de delicatesa). Sau iaurtul la borcanele de sticla. Sau nuga. Sau dulceata de cirese amare. Nu mai continui… 🙂

storcator-Philips-2

Stim cu toti cat de importante sunt fructele si legumele in alimentatia noastra si mai ales a copiilor. Sunt surse extrem de valoroase de micronutrienti, dar si de energie. Modul principal de consumare este cel crud, integral, insa nu trebuie sa neglijam modalitatile alternative, la fel de valoroase, asa cum este si presarea la rece. Va garantez ca cei mici se vor da in vant dupa sucurile de fructe, dar si dupa sucurile cu multa pulpa obtinute prin aceasta tehnica. Sucul cu pulpa obtinut prin presare la rece pastreaza toate calitatile fructului intreg, una dintre acestea fiind prezenta fibrelor, foarte importante pentru alimentatie. In felul acesta, impactul asupra secretiei de insulina este mai bland (acesta fiind unul dintre aspectele care ne pot da batai de cap in cazul sucurilor…).

storcator-Philips-1

Philips Avance se remarca printr-un design compact, placut, usor de depozitat (latime de doar 11 cm), este silentios (deci poti sa il folosesti si la 6 dimineata, cand vrei sa ii pregatesti celui mic sucul de fructe si nu vrei sa il trezesti) si mai are un mare avantaj: se desface si se curata extrem de usor, sub 1 minut (sa nu imi spuneti ca nu apreciati asta…). Este doatat si cu o functie anti-picurare, ceea ce inseamna ca nu va trebui sa te chinui prea mult cu curatenia “la locul de munca”, dupa ce ai terminat operatiunile.

Ca sa rezolv dintr-o lovitura un “mit”: nu exista combinatii adecvate si interzise intre diversele fructe. Asta inseamna ca poti experimenta linistit tot felul de combinatii, in diverse proportii, experimentand o gama nesfarsita de arome si gusturi. Daca iti face placere, poti adauga diverse seminte si frunze si chiar condimente.

Dupa ce am hranit copiii, care erau nerabdatori sa incerce preparatele, am trecut si la lucruri “de oameni mari” 😀 Mai exact am vrut sa vedem cum ar iesi baza pentru Pina Colada.

presare-la-rece-1

Am inceput cu nuca de cocos, care asa cum era de asteptat nu a produs prea multa parte lichida, insa am obtinut o cantitate buna de fulgi de cocos, pe care ii vom folosi la prepararea de orez cu curry.

Apoi am adaugat ananasul, care a lasat in urma o cantitate importanta de parte lichida si doar putina parte fibroasa (pe care… am mancat-o, ca doar nu era sa aruncam bunatate de pulpa).

presare-la-rece-2

Ce rezulta din amestecul de lapte de cocos si ananas se poate consuma ca atare, cu gheata, sau, ca sa iasa o treaba serioasa, adaugi si niste rom alb (cam 60 ml la 100 ml de suc de ananas).

15 Like
2015
Dec
1

Mai multe fructe si legume in adolescenta pentru o inima mai sanatoasa

Se stie deja ca fructele si legumele sunt excelente pentru sanatate si se recomanda cat mai multe portii zilnic. Acum, un nou studiu ne dezvaluie si mai mult de atat, dovedind ca un consum crescut de fructe si legume in adolescenta aduce beneficii pentru sanatatea inimii chiar si 20 de ani mai tarziu.

Publicat in revista Circulation, studiul arata ca tinerii care au consumat intre 7 si 9 portii de fructe si legume in fiecare zi, si-au redus semnificativ sansele de a dezvolta boli ale arterelor coronare fata de cei care au consumat mai putine vegetale.

fructe

Placile ateromatoase calcifiate la nivelul arterelor coronare poate fi un indicator al aterosclerozei – o rigidizare a arterelor care creste riscul atacului de cord si a bolilor coronariene.

Acesta nu este primul studiu care asociaza consumul de cruditati cu reducerea riscului de a dezvolta boli de inima. Medical News Today a publicat anul trecut un studiu conform caruia consumul de legume verzi protejeaza impotriva bolilor de inima, dar si alte studii au legat dieta bogata in fructe si legume de un risc scazut al bolilor cardiace.

Cu toate acestea, Dr. Michael D. Miedema, autorul principal al acestui studiu si consultant cardiolog la Minneapolis Heart Institute din Minnesota, spune ca studiul lor este primul care evalueaza consumul de fructe si legume la adolescenti pentru a stabili efectele pe termen lung asupra inimii.

Nu ar trebui sa asteptam sa imbatranim pentru a manca mai sanatos

Studiul CARDIA (riscul dezvoltarii de boli coronare la adolescenti) a fost efectuat pe 2,506 participanti, care au completat un chestionar cu detalii despre dieta lor, statutul de fumator, greutate si factorii de risc cardiovascular, cum ar fi tensiunea arteriala.

Participantii au fost repartizati in 3 grupe in functie de cantitatea de fructe si legume consumate zilnic. In grupul cu cel mai ridicat consum de vegetale femeile au consumat in medie 9 portii zilnice, iar barbatii 7 portii.

In grupul cu cel mai scazut consum femeile au consumat, in medie, 3 portii zilnice, iar barbatii 2.6.

Toti participantii au fost suspusi unei tomografii computerizate 20 de ani mai tarziu, pentru a evalua acumularea de calciu pe peretii arterelor coronare. Cu cat mai ridicat nivelul, cu atat mai mare riscul de atac de cord si alte evenimente legate de boli cardiace coronariene.

Cercetatorii au descoperit ca subiectii care au consumat cele mai multe fructe si legume la varsta adolescentei au avut cu 26% mai putine sanse de a dezvolta placa coronara calcifiata 20 de ani mai tarziu, in comparatie cu participantii care au mancat cele mai mici cantitati de fructe si legume ca adulti tineri.

Autorii studiului spun ca vor efectua mai multe studii pentru a descoperi ce alte alimente sunt recomandate in tinerete, chiar copilarie, pentru a reduce riscurile de boli de inima pe viitor.

In concluzie, introduceti in dieta zilnica cat mai devreme cel putin 7 portii de fructe si legume pentru a evita bolile de inima, dar si multe alte afectiuni legate de un stil de viata defectuos.

2015
Jan
14

Modul corect in care trebuie depozitate si consumate legumele si fructele

Modul cum depozitam si pregatim termic alimentele poate influenta intr-o maniera importanta calitatea si continutul in nutrienti ale fructelor si legumelor. Aflati mai multe din acest reportaj CSID:

2014
Sep
11

Legumele şi fructele prelungesc viaţa – studiu

V-aţi întrebat vreodată dacă legumele şi fructele ne fac să trăim mai mult? Sau în ce cantităţi ar trebui să consumăm aceste produse pentru a obţine rezultatul dorit? Ei bine, în încercarea de a răspunde la aceste întrebări, o cercetare “gigant” a celor de la British Medical Journal a analizat datele de la 16 studii realizate pe 800 000 de persoane.

Rezultatul: pentru fiecare masă în plus la care au fost mâncate fructe şi legume (până la 5 porţii pe zi), riscul de a muri din diverse cauze pe perioada desfăşurării studiului a scăzut cu 5%. În plus, riscul de a muri din boli ale inimii a scăzut cu 4 procente.

 fructe si legume

Cercetătorii au remarcat totuşi existenţa unui prag marcat de numărul “5”. După consumarea celor cinci porţii pe zi, datele arată că nu a mai existat nici o reducere a riscului mortalităţii. Desigur, această observaţie este legată strict de prelungirea vieţii, iar motivele pentru a mânca multe fructe şi legume rămân în picioare – inclusiv faptul că mâncând mai multe legume şi fructe înseamnă că nu mai apelăm la alte mâncăruri care pot avea un efect nociv asupra nivelului colesterolului, presiunii sangvine, taliei s.a.m.d.

Motivul principal pentru care se ajunge la prelungirea vieţii: antioxidanţii din fructe şi legume – cred aceiaşi cercetători, deoarece s-a demonstrat că aceste substanţe previn oxidarea colesterolului şi a altor lipide din artere. De asemenea, fructele şi legumele produc în cantităţi mari magneziu şi potasiu, cele două minerale recunoscute pentru faptul că ajută la reducerea presiunii arteriale.

Ce înseamnă o porţie?

Spunem că pentru a fi sănătos trebuie să mănânci în fiecare zi 5 porţii de fructe, legume sau suc de fructe. Însă o precizare importantă se cere a fi făcută aici: indicaţia de a consuma 5 porţii pe zi reprezintă doar un minim necesar, căci optimul este de fapt de 3-5 porţii de legume pe zi, respectiv 2-4 porţii de fructe pe zi. Majoritatea ţărilor se învârt în jurul acestor valori.

De asemenea, pot apărea anumite dileme atunci când ne punem întrebarea: ce înseamnă o porţie? Pe scurt, o porţie este echivalentul a aproximativ 80 de grame de fruct sau legume. În detaliu despre ce înseamnă o porţie am scris aici.

Ştiu românii că trebuie să mănânce 5 porţii de legume şi fructe?

În ultimii trei ani, am promovat în ţara noastră Campania “5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe” – un program educativ de nutriţie unic la nivel naţional care subliniază rolul fructelor şi legumelor în dieta zilnică.

Apariţia acestui program a fost determinată de situaţia îngrijorătoare a României, unde educaţia nutriţională este aproape inexistentă. La momentul demarării programului (2012), cercetările arătau că 89,6% dintre mame erau conştiente de faptul că legumele şi fructele trebuie consumate de cel puţin trei ori pe zi, iar 58,8% dintre mame confirmau că porţiile alcătuite din legume şi fructe sunt o sursă de sănătate.

La aceasta se adăuga o mare problemă a mamelor: de ce copiii preferă diferite gustări în loc de fructe şi legume? În realitate, copiii nu resping în mod automat legumele şi fructele, ci este o chestiune de educare a gustului şi de aplicare a unor principii de alimentaţie sănătoasă în familie şi în mediul în care trăiesc copiii (grădiniţă, şcoală, alte comunităţi). Mai multe despre acest subiect am scris aici.

După trei ani de campanie, rezultatele sunt îmbucurătoare. Din cel mai recent studiu (noiembrie 2013), în care au fost implicate mame de 25-45 de ani care au copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 10 ani, reiese că mamele din România au devenit mai conştiente de consumul zilnic de 5 porţii de fructe şi legume recomandat, dintre care una poate fi înlocuită cu suc. Citeşte mai multe despre rezultatele campaniei “5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe”.

12 Like
2014
May
22

3 ani de promovare a consumului de legume, fructe si suc de fructe

Am incheiat 3 ani de campanie intr-un proiect deosebit, care s-a potrivit perfect mesajelor pe care incerc sa le transmit zi de zi in activitatea mea profesionala. Campania „5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe” este un program educativ de nutriţie unic la nivel naţional care subliniază rolul fructelor şi legumelor în dieta zilnică, implementat în ultimii ani – atât în România cât şi în Polonia. Activităţile de publicitate extinse, acţiunile pentru copii şi întâlnirile informative cu experţii au avut ca efect creşterea conştiinţei sociale privind consumul de fructe şi legume.

fructe-4

fructe-2

Educăm consecvent din anul 2008 (program realizat în Polonia)

Campania „5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe” este cunoscută în Polonia din anul 2008, unde a demarat cu un program-pilot de informare şi educare de 2 ani, încheiat cu studii de conştientizare care au arătat o creştere a nivelului de cunoştinţe în rândul grupului ţintă. „Acest proiect – un fel de pionierat – ne-a arătat în mod clar că mamele poloneze sunt deschise la activităţi educaţionale, au nevoie de ele şi văd aplicarea reală a sfaturilor noastre în viaţa de zi cu zi. Rezultatele de după încheierea proiectului au arătat o creştere de conştientizare de 10% cu privire la consumul de legume, fructe şi sucuri, precum şi o creştere a consumului în rândul copiilor a legumelor, fructelor sau sucurilor, ca un obicei important al unei nutriţii adecvate” – explică Barbara Groele, secretar general al Asociaţiei Uniunii Naţionale a Producătorilor de Sucuri, iniţiator şi organizator al campaniei „5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe”.

fructe-1

Ca răspuns la rezultatele pozitive ale studiilor de conştientizare de după prima ediţie a campaniei 2008-2010, Asociaţia KUPS (Uniunea Naţională a Producătorilor de Sucuri) a pregătit o a doua ediţie, extinsă tematic şi geografic, care a fost lansată în septembrie 2011, pe teritoriul României şi al Poloniei, şi care va fi încheiată în ambele ţări în septembrie anul curent. Pentru acest proiect, Asociaţia KUPS este finanţată din bugetul Uniunii Europene, al Republicii Polone precum şi din bugetul Fondului de Promovare a Fructelor şi Legumelor, administrate de către Agenţia Pieţei Agricole.

În prezent, campania „5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe”, realizată pe teritoriul României şi Poloniei, este un proiect informativ-educaţional cu caracter pro-social. Principalul scop este promovarea stilului corespunzător de viaţă, care constă în principal într-o dietă echilibrată, bogată în legume şi fructe, precum şi sucuri 100% – fiind cea mai naturală formă de servire a legumelor şi fructelor proaspete. Un aspect important al campaniei este acela de a stârni interesul public pentru legume, fructe şi sucuri, precum şi creşterea gradului de conştientizare a copiilor şi adulţilor cu privire la consumul legumelor şi fructelor recomandate (cel puţin 400 de grame pe zi, împărţit în 5 porţii, dintre care una poate fi înlocuită cu suc de 100% ), ca o componentă de neînlocuit a dietei noastre.

fructe-3 Activităţi realizate şi acţiunile complexe ale campaniei

Într-o perioadă de 36 de luni, s-au desfăşurat activităţi intensive de informare şi promovare, atât în raport cu grupul ţintă principal (mamele cu copii cu vârsta între 4-14 ani, femei care fac treburile casnice în familie), cât şi grupuri suplimentare legate de subiectul de educaţie pentru sănătate (experţi în nutriţie, jurnalişti).

Purtătorul principal de informaţii la un nivel foarte mare a fost televiziunea: atât în România cât şi în Polonia, pentru consumul celor 5 porţii de legume şi fructe ne încurajează familia “Cincinescu”. Spoturile publicitare TV au fost văzute de 97,8% din populaţia ţării (94,7% din populaţie le-au văzut minimum de 5 ori , adică 18 015 000 milioane de locuitori. În total, la televiziunile româneşti s-au difuzat 21 911 de spoturi, cu un număr de 4 adaptări. Spotul care a promovat campania în Polonia a fost văzut de 100% din populaţie (94,11% din populaţie a văzut spoturile de cel puţin 4 ori) . În total, au fost difuzate 19 423 de spoturi, cu un număr de 4 adaptări.

Purtătoare importante ale mesajului campaniei educaţionale au fost de asemenea şi presa generalistă, presa de life-style şi presa pentru femei – pentru care au fost pregătite, în România, un total de 120 de advertoriale iar în Polonia – 104 de advertoriale. Suplimentar, un alt canal de propagare a mesajului campaniei „5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe”, a fost internetul: site-ul tematic al campaniei din România a fost vizitat de 7472 utilizatori pe lună, în timp ce în Polonia – de 95 995 de persoane pe lună. Pentru vizitatorii site-ului campaniei au fost pregătite materiale informative adaptate pentru fiecare grupă de vârstă. Forme de vizualizare modernă ale campaniei (bannere online) au apărut pe pe 21 de portaluri şi site-uri internet din România precum şi pe 5 site-uri internet şi portaluri în Polonia.

În cadrul activităţilor de promovare a stilului de viaţă sănătos, cu un accent deosebit pe un regim alimentar bine echilibrat, bazat pe porţii de fructe şi legume, în România şi în Polonia, au fost organizate anual o serie de reuniuni tematice pentru jurnaliştii care se ocupă în presă cu problemele legate de nutriţie. La reuniunile din România (conferinţele de presă, întâlniri de informare, întâlniri individuale), au participat un total de 75 de jurnalişti, în Polonia – 119, iar comunicatele de presă au ajuns la mai mult de 130 de jurnalişti români şi 600 de jurnalişti polonezi.

 Educaţia pentru consumul de legume şi fructe de către copiii de vârstă preşcolară prin metoda jocului

Campania „5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe” pune un mare accent pe educaţia directă a copiilor de vârstă preşcolară, a celor care se află deci în perioada de explorare a lumii şi dezvoltarea celui mai valoros obicei de nutriţie pe toată viaţa. În această zonă, organizatorii campaniei au planificat şi executat cele două ediţii ale acţiunii educaţionale pentru grădiniţele din România şi Polonia, care au s-au axat pe stimularea implicării copiilor cărora le-au fost distribuite (materiale educative pregătite special de către metodişti, pentru copii şi educatori. Le-au fost oferite şi certificate care confirmă participarea la proiect precum şi s-au realizat concursuri pentru grădiniţe, cu premii atractive (premii individuale pentru copii precum şi premii pentru grădiniţe).  În ediţia 2012/2013, la acest program au luat parte aproape 400 de grădiniţe din România, iar în Polonia aprox. 1500 de grădiniţe. La ediţia 2013/2014, în România au fost implicate 400 de grădiniţe, iar în Polonia 1541 de grădiniţe. Pentru desfăşurarea ambelor ediţii, au fost transmise către grădiniţele din România 55 000 exemplare de cărticele pentru copii, iar în Polonia – 150 000 cărticele pentru copii.

Ecoul activităţilor organizate în grădiniţe a depăşit interesul asumat iniţial de către organizatori atât din partea copiilor cât şi din partea educatorilor şi a părinţilor. „Cu mare satisfacţie ne uităm la rezultatele cantitative cât şi calitative ale acţiunii în grădiniţe. Materialele noastre au fost foarte apreciate de către educatori, care le-au considerat ca fiind interesante, că suscită interesul  copiilor şi că angajează în mai multe moduri funcţiile lor cognitive. Melodiile şi poeziile propuse de noi sunt auzite în casă şi în locurile de joacă. Ne bucură, de asemenea, şi primirea pozitivă din partea părinţilor – doar de ei depinde ce mănâncă copiii în afara grădiniţei şi cât de mult este avută în vedere distracţia cu legume şi fructe!” spune d-na Barbara Groele Asociaţia KUPS.

fructe-5

 Rezultatele studiilor de conştientizare

Campania „5 porţii de legume, fructe sau suc de fructe” presupune, de asemenea, monitorizarea schimbărilor de sensibilizare a opiniei publice în domeniul înţelegerii nevoilor unei diete adecvate şi aportul de porţii de fructe şi legume, inclusiv suc de 100%. De aceea, pentru a fi identificate nevoile campaniei, au fost realizate anual studii de conştientizare, care au arătat evoluţia percepţiei mesajului campaniei precum şi obiceiurile alimentare. Din cel mai recent studiu (noiembrie 2013), realizat prin metoda CATI (telefonic), în care au fost implicate mame cu vârsta cuprinsă între 25-45 de ani, care au copii cu vârsta cuprinsă între 3-10 ani, reiese că, în urma campaniei, mamele din România au devenit mai conştiente de consumul zilnic de 5 porţii de fructe şi legume recomandat, dintre care una poate fi înlocuită cu suc. Deja 12% dintre mame cred că fructele şi legumele trebuie să fie consumate de cinci ori pe zi, iar aproape 60% au susţinut că porţiile de legume şi fructe ar trebui să fie consumate cel puţin de 3 ori pe zi. Totodată, mamele au confirmat faptul că, copiilor lor le plac fructele (aprox. 80% dintre respondente) dar nu prea le plac legumele (57%), care trebuie să fie „adăugate” în alimentaţia acestora cu mare pricepere. Aproape 90% dintre mame dau fructe copiilor la şcoală, iar 14% au menţionat legumele. 49% dintre respondente sunt conştiente de faptul că fructele şi legumele în dietă nu se pot înlocuit cu nimic altceva, iar 8% dintre ele ştiu că cea mai apropiată formă naturală de substituire pentru fructele proaspete şi legume sunt sucurile (în timp ce aproape jumătate (45%) dintre persoanele intervievate au pus acest obicei în practică iar 53% folosesc acest obicei în dieta copilului ca o formă confortabilă şi plăcută pentru copii în special la şcoală). „Aceste rezultate indică o creştere lentă în conştientizarea legată de necesitatea de a consuma 5 porţii de fructe şi legume pe zi. Dar trebuie să ţinem minte că aceste schimbări se formează în ani de zile – este important rezultatul. Acest studiu arată că obstacolele majore în dezvoltarea obiceiului consumului de fructe şi legume la copii sunt dezinteresul faţă de acestea precum şi lipsa de timp a mamelor, iar în cazul dietei  mamelor – lipsa unor obiceiuri corecte din copilărie şi lipsa de timp. Deci, capcana principală rămâne cea a lipsei de timp, în vremuri în care trebuie să alergăm şi avem numeroase responsabilităţi, deşi tot aceleaşi mame au grijă de propria familie, aşa cum pot mai bine! Şi au nevoie de sprijin, promovând masiv obiceiurile adecvate de alimentaţie, de aceea campaniile de acest gen au o importanţă semnificativă, deoarece oferă informaţii practice mamelor, în beneficiul nostru, al tuturor”

2014
May
7

Legumele la gratar

O alternativa la legumele crude:


CENTRUL DE NUTRITIE SUPERFIT
Centru pentru testarea performantelor sportive

Articole pe Doctor.info.ro


Noutati pe Doctor.info.ro


Articole pe Maraton.info.ro


Urmareste-ne pe Facebook


Calendar

March 2017
M T W T F S S
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva blogului

Calendar evenimente sportive