Sunt afisate toate articolele cu tagul dieta
2016
Apr
14

Dieta alcalina (partea 6). Cum ne ajută organismul o dietă alcalină?

Deși nu există date concrete în ceea ce privește influența totală a dietei alcaline asupra organismului, nu trebuie omis faptul că alcalinitatea are anumite beneficii.

Dietele alcaline duc la un pH alcalin al urinei și pot influența reducerea calciului din urină. Totuși, după cum arată studii recente, dietele alcaline nu reprezintă un criteriu exact în balanța totală de calciu din cauza unor altor factori cum ar fi fosfatul, de exemplu. Nu există vreo dovadă clară că acest tip de dietă îmbunătățește sănătatea sistemului osos ori protejează împotriva osteoporozei. Cu toate acestea, dietele alcaline pot avea multe avantaje pentru sănătate:

  1. Un consum mai mare de fructe și de legume în dietele alcaline pot îmbunătăți raportul potasiu/sodiu și poate avea efecte pozitive asupra sănătății sistemului osos, asupra reducerii de pierderi la nivelul masei musculare, precum și asupra hipertensiunii arteriale și a atacurilor cerebrale.
  2. Dezvoltarea hormonului de creștere printr-o dietă alcalină poate aduce beneficii de la sistemul cardiovascular și până la sistemul cognitiv și memorie.
  3. O creștere a magneziului intracelular, care este foarte important pentru funcționarea optimă a multor enzime sistemice, este un alt aspect pozitiv al alimentelor alcaline. Magneziul disponibil, necesar pentru activarea vitaminei D, poate avea beneficii la nivelul sistemelor apocrin și exocrin, în ceea ce privește vitamina D.
  4. De asemenea, alcalinitatea poate ajuta în tratamente chimioterapeutice având în vedere faptul că un pH mai ridicat este benefic pentru anumiți agenți chimioterapeutici.

Din toate dovezile prezentate rezultă că ar fi prudent dacă am considera că dieta alcalină reduce morbiditatea și mortalitatea în rândul bolilor cronice de care suferă populația vârstnică. Una dintre primele considerații în dieta alcalină, care include mai multe fructe și legume, este să se știe în ce tip de sol au fost crescute acestea având în vedere influența semnificativă a conținutului de minerale. La acest moment, în această privință, există studii științifice limitate, dar multe alte studii indică beneficii la nivelul masei musculare, a hormonului de creștere și a interacțiunilor cu vitamina D.

2016
Apr
13

Dieta alcalina (partea 5). Alcalinitatea și chimioterapia

Eficiența chimioterapiei este puternic marcată de pH. Numeroși agenți chimioterapeutici ca epirubicina și adriamicina (doxorubicina) au nevoie de un mediu alcalin pentru a fi mai eficienți. Alții, cum ar fi cisplatin, mitomycin C și thiotepa, sunt citotoxici într-un mediu acid.

Moartea celulelor corelată cu acidoza și un pH intracelular alcalin, după chimioterapie, poate fi un răspuns la organismului la chimioterapie. S-a sugerat că inducerea alcalozei metabolice poate fi utilă în consolidarea unor regimuri de tratament prin utilizarea bicarbonatului de sodiu, carbicarbului și furosemidului. Alcalinizarea extracelulară, prin utilizarea bicarbonatului, poate avea eficacitate terapeutică crescută. În acest moment, nu există literatură de specialitate care să stabilească beneficiile dietei alcaline pentru prevenirea cancerului.

Organismul ”știe” cum să-și mențină pH-ul adecvat în sânge

Corpul omenesc deține o abilitate extraordinară de a menține un pH adecvat în sânge. Multe dintre membranele din corpul nostru au nevoie de un mediu acid pentru a ne proteja și pentru a ne ajuta să digerăm hrana. S-a sugerat că o dietă alcalină poate preveni multe dintre boli și poate avea rezultate pozitive pentru sănătatea noastră. Totuși, analizând discuțiile privind sănătatea oaselor, de pildă,  anumite aspecte au beneficii îndoielnice. S-ar părea că nu există suficiente dovezi potrivit cărora, laptele sau brânzeturile pot fi dăunătoare, așa cum sugerează formula Remer, atâta timp cât fosfatul aduce beneficii sănătății sistemului osos și are rezultate pozitive în balanța de calciu. Cu toate acestea, un alt mecanism pentru beneficiile sistemului osos prin dieta alcalină este dezvoltarea hormonului de creștere și a osteocalcinei. Există dovezi conform cărora, rația de potasiu / sodiu este importantă iar o cantitatea mare de sare în alimentație este dăunătoare. Sunt guverne care solicită industriei alimentare să reducă nivelul de sare din produse. Chiar dacă anumite proteine sunt bune pentru funcționarea sistemului osos, dietele bazate pe cantități mari de proteine pot afecta sănătatea oaselor. Pierderea masei musculare pare să se reducă cu o dietă alcalină, aceasta ajutând și la durerile de spate, totodată. Iar un mediu alcalin poate îmbunătăți eficiența anumitor agenți chimioterapeutici, dar acest lucru nu este valabil pentru toți agenții chimioterapeutici.

2016
Apr
12

Dieta alcalina (partea 4) – Dietele alcaline și musculatura

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pierdem din masa musculară, iar acest fenomen poate predispune la căderi și fracturi ale oaselor.

Un studiu derulat timp de trei ani, în care s-a analizat dieta bogată în potasiu – bazată pe fructe și legume – și săracă în alimente acide a arătat o conservare a masei musculare la persoanele vârstnice atât femei, cât și bărbați. Bolile cronice renale duc la acidoze cronice metabolice care, la rândul lor, determină accelerarea rupturilor în musculatura scheletică. Corectarea acidozei poate conserva masa musculară în condițiile în care deteriorarea masei musculare este destul de frecventă în cetoacidoza diabetică, traume, septicemie, boli cronice de plămâni și boli de rinichi. În situații ce duc la acidoze acute, administrarea suplimentelor pe bază de bicarbonat de sodiu, pacienților tineri, se observă o reducere a acidozei din sânge comparativ cu cei cărora nu li s-a administrat acest tratament.

Suplimentele alcaline și hormonul de creștere

Se știe de foarte multă vreme că formele severe de acidoză metabolică la copii, ca acidoza tubulară renală, sunt asociate cu un nivel scăzut al hormonului de creștere cu rezultate în statura copiilor. Corectarea acidozei cu bicarbonat sau cu citrat de potasiu ajută semnificativ hormonul de creștere. Consumul unei cantități suficiente de bicarbonat de potasiu în dietă pentru a neutraliza încărcarea zilnică cu acid, în cazul femeilor aflate în post-menopauză duce la o dezvoltare a hormonului de creștere și la rezultate bune la nivelul oaselor. Îmbunătățirea nivelului hormonului de creștere poate duce la o mai bună calitate a vieții, la reducerea riscurilor de natură cardiovasculară, aduce beneficii la nivel corporal, mental și cognitiv. Mai mult decât atât, se remarcă reducerea pierderilor de calciu prin urină echivalent cu 5% din conținutul de calciu din oase pe o perioadă de trei ani.

Dieta alcalină și durerile de spate

Există dovezi potrivit cărora, durerea cronică de spate se atenuează prin suplimentele de minerale alcaline. Prin suplimentare, s-a înregistrat o creștere ușoară dar semnificativă a magneziului în pH-ul sângelui și la nivel intracelular. Asigurarea unei cantități suficiente de magneziu în celule permite funcționarea corectă a enzimelor sistemice și a activării vitaminei D. Iar toate acestea duc la o ameliorare a durerilor de spate.

2016
Apr
11

Dieta alcalina (partea 3). Acidoza cronică și bolile oaselor

Calciul, sub formă de fosfați și carbonați, reprezintă un rezervor important bazic în organismul nostru. Ca efect al unei alimentări cu produse acide, cum este dieta modernă, aceste săruri sunt eliberate în circulația sistemică pentru a ajunge la pH-ul caracteristic homeostazei.

Potrivit studiilor, s-a estimat că toată cantitatea de calciu eliminată prin urină, prin alimentația modernă pe termen lung, poate fi destul de ridicată ajungând la aproape 480 miligrame în peste 20 de ani. Ceea ce înseamnă jumătate din calciul din oase. Cu toate acestea, pierderile de calciu din urină nu sunt indicii directe de osteoporoză. Există mulți alți factori ce pot compensa pierderea de calciu prin urină. Atunci când pH-ul sanguin de la nivelul arterelor are valori normale, scade ușor bicarbonatul – fracțiunea anionică plasmatică – ducând la valori negative ale calciului. O soluție ar fi suplimentarea de bicarbonat sub formă de potasiu bicarbonat. S-a descoperit că bicarbonatul, care crește conținutul alcalin al unei diete, și nu potasiul poate ajuta în menținerea sănătății oaselor în cazul vârstnicilor. Pierderea prin urină a mineralor esențiale oaselor nu se compensează prin absorbție la nivelul intestinelor, ceea ce se presupune că duce la osteoporoză. Totuși, nivelul adecvat 25-OH al vitaminei D poate ajuta absorbția necesară de calciu, magneziu și fosfat atunci când este nevoie. Din păcate, însă, majoritatea populației are deficiență de vitamina D, mai ales cei care trăiesc în ținuturile nordice.

Cum ajută bicarbonatul acidoza metabolică?

În problemele cronice renale, corectarea acidozei metabolice cu bicarbonat îmbunătățește semnificativ nivelurile paratiroide și nivelurile formei active de vitamina D 1,25 (OH)2D3. Recent, un studiu a arătat importanța fosfatului în formula PRAL Remer. Potrivit formulei, se estimează că o creștere a nivelului de fosfat poate duce la o creștere a cantităților de calciu pierdute prin urină și o balanță negativă a calciului în oase. Ar trebui notat că suplimentele de fosfat pentru pacienții aflați în repaos la pat au redus pierderile de calciu prin urină, dar nu au prevenit pierderea de calciu de la nivelul sistemului osos. Cele mai recente studii arată că nivelul optim de calciu este menținut și îmbunătățit cu fosfat, ceea ce este în contradicție cu ipotezele ”acid-ash” potrivit cărora, alimente ce conțin substanțe acide (cum ar fi unele proteine din lapte, carne sau chiar unele vegetale) duc la un nivel alcalin scăzut în pH-ul sângelui.

Este posibil ca nivelul crescut de aciditate, potrivit clasificării Remer, să fie revizuit pentru o ușoară compensare a aportului de fosfat. Există o promovare atât la nivel online cât și offline – cărți de specialitate – pentru  dieta alcalină. Potrivit acestor informații, alimentele alcaline sunt sănătoase pentru sistemul osos.

Cum influențează excesul de sodiu organismul uman?

Un alt element al dietei moderne este excesul de sodiu în alimentație. Există dovada că, pentru oamenii sănătoși, creșterea nivelului de sodiu din alimentație poate anticipa gradul de acidoză metabolică hipercloremică atunci când este vorba despre consumul de acid produs de dietă. De asemenea, sunt dovezi clare ale efectelor adverse cauzate de clorura de sodiu în îmbătrânirea populației. Totodată, excesul de sodiu a dus la hipertensiune și osteoporoză la femei. Iar dietele bazate pe potasiu, care este scăzut în alimentația modernă, ar putea avea efecte de creștere a nivelului de calciu.

Dietele bogate în proteine cu aciditate crescută la nivel renal pot duce la o scădere a densității osoase dacă nu se ia în calcul suplimentarea alimentelor cu proprietăți alcaline. Proteinele adcevate sunt necesare pentru prevenirea osteoporozei și a sarcopeniei (scăderea calității masei musculare cu înaintarea în vârstă); în plus, se recomandă creșterea cantității de fructe și de legume în alimentație și nu neapărat o reducere a cantității de proteine.

2016
Apr
10

Dieta alcalina (partea 2). Care este rolul pH-ului în celule, organe și membrane?

PH-ul din corpul nostru poate varia considerabil de la o zonă la alta cu cea mai mare aciditate în stomac (pH de la 1.35 la 3.5) pentru a ajuta și proteja împotriva microorganismelor și a microbilor.

La nivelul stomacului, stratul din afara epiteliului are ca funcție de bază prevenirea accidentelor la nivelul mucoasei. S-a sugerat că scăderea acidității gastrice prin bicarbonat și scăderea secreției acide/alcalinității în ulcerul duodenal poate juca un rol important în ulcerele duodenale. Pielea are un pH acid (între 4 și 6.5) pentru a creea o barieră împotriva dezvoltării mediului microbian. Există  un nivel ridicat de pH – 4 – și unul scăzut – 6.9 iar acest nivel poate fi observat și la nivelul vaginului unde un pH mai redus – 4.7 – protejează împotriva dezvoltării microbiene.

PH-ul urinei poate fi acid sau alcalin

Urina poate avea pH variabil de la la acid la alcalin în funcție de nevoia de echilibru la nivelul mediului intern. Excreția acidului în urină poate fi estimată de formula descrisă de către Remer (sulfat+cloruri+1.8 x fosfat + acizi organici) minus (sodiu+potasiu+2 x calciu+2x magneziu) mEq.

Alimentele pot fi clasificate în funcție de alimentarea cu acid la nivel renal (PRALs). Fructele, legumele, sucurile de fructe, cartofii și băuturile alcaline sărace în fosfor (vinurile albe și roșii, apele minerale) au o contribuție redusă de acid la nivel renal. La polul opus, se află cerealele, carnea, lactatele și brânzeturile, peștele și băuturile slab alcaline și cu un conținut scăzut de fosfor (cacao, bere) au o contribuție ridicată de aciditate la nivel renal. Analizele pH-ului din urină (revizuite într-un studiu recent din două eșantioane prelevate la prima oră a dimineții timp de 5 ani) nu au prezis fracturi de oase ori reducerea densității de minerale în oase. În tot acest timp, nu s-a evidențiat concentrarea pe o dietă bazată pe alimente alcaline sau acide.

2016
Apr
6

Dieta alcalină (partea 1). Ce beneficii aduce pH-ul alcalin sănătății?

Dieta alcalină este unul dintre acele subiecte la modă în nutriție: tot felul de articole, cărți, seminarii, am vazut chiar și tabele de „detox și dietă alcalină”. Cât este adevăr și cât este pseudoștiință aici? Am gasit un review interesant pe care îl voi prezenta aici într-o serie de articole, cu scopul de a aduce puțină lumină în această privință.

man-219928_960_720

Viața pe Pământ depinde de nivelul adecvat al pH-ului în celulele oricărui organism viu. Pentru supraviețuire, viața umană are nevoie de un nivel al pH-ului de 7.4.

În ultima sută de ani, prin industrializarea tot mai accentuată, pH-ul oceanului a scăzut de la 8.2 la 8.1 din cauza creșterii nivelului de dioxid de carbon (CO2). Acest aspect are un impact negativ asupra vieții din ocean și poate duce la dispariția recifului de corali. Chiar și pH-ul solului în care cresc plantele poate avea influențe considerabile asupra conțintului de minerale a hranei pe care o consumăm (având în vedere că mineralele sunt necesare tocmai pentru a menține stabil nivelul pH-ului din organism). PH-ul ideal pentru sol, pentru asigurarea tuturor nutrienților necesari, este între 6 și 7.

Solurile acide, cu pH mai mic de 6, au un conținut mai redus de calciu și de magneziu iar în cazul celor cu pH mai mare de 7, poate fi vorba despre lipsa de fier, mangan, cupru și zinc. Prin adaosul gunoiului de grajd și a dolomitului se poate înregistra o creștere a pH-ului în sol acolo unde este sub 6.

Dieta modernă duce la o creștere a acidității

Când vine vorba despre pH și aciditatea din dieta oamenilor, ne referim la schimbări majore. Astfel, dieta a suferit modificări importante de la vremea în care oamenii se hrăneau cu ceea ce vânau și prezent. Cu revoluția din agricultură (din ultimii 10,000 de ani) și cu industrializarea din ultimii 200 de ani, în dietă, s-a constatat o scădere a potasiului (K), comparativ cu sodiul (Na) și o creștere a clorurilor, comparativ cu bicarbonatul. Raportul între potasiu și sodiu s-a inversat. Dacă înainte, raportul între potasiu și sodiu era de 10 la 1, în prezent, alimentația modernă a dus la un raport de 1 la 3. Se știe că agricultorii zilelor noastre au o dietă săracă în magneziu, potasiu și fibre și bogată în grăsimi saturate, zahăr, sare și cloruri comparativ cu perioada dinaintea agriculturii. Acești parametri în dietă pot duce la acidoză metabolică care este nepotrivită pentru cerințele nutritive determinate genetic.

Cu înaintarea în vârstă, se poate observa o pierdere progresivă a funcţiei renale de reglare a echilibrului acido-bazic şi o creştere a acidozei metabolice induse de dieta modernă.

O dietă bazată pe alimente bogate în proteine și sărace în carbohidrați, acidă, va duce la schimbări minore în chimia sângelui și a pH-ului. Pe de altă parte, va afecta foarte mult chimia la nivelul urinei. Astfel, în urină, se vor înregistra scăderi ale pH-ului, magneziului și citratului urinar și creșteri ale calciului, acidului uric și fosfatului. Și toate acestea determină un risc major de apariție a calculilor renali.

De altfel, despre dieta alcalină s-a tot scris. Multe site-uri online, de pildă, au expus beneficiile acestor alimente alcaline. Acest studiu, însă, are rolul de a prezenta rezultatele cercetărilor științifice pentru a se vedea concret ce înseamnă acest tip de dietă.

Va urma.

Bibliografie:  J Environ Public Health. 2012; 2012: 727630.The Alkaline Diet: Is There Evidence That an Alkaline pH Diet Benefits Health? Gerry K. Schwalfenberg

2015
Jul
16

O dieta sanatoasa intarzie imbatranirea creierului

Un studiu publicat in mai, in revista Neurology, arata ca persoanele care au o dieta bazata pe multe fructe si legume, isi vor mentine memoria si abilitatile de gandire pe o perioada de timp mai indelungata, pe masura ce imbatranesc.

Rezultatele acestui studiu intaresc multimea de dovezi care sustine ca obiceiurile alimentare sanatoase scad riscurile de dementa.

Cercetatorii acestui studiu au descoperit ca din randul a aproape 28.000 de adulti in varsta din 40 de tari, cei care s-au situat in top 20%, in ceea ce priveste “alimentatia sanatoasa”, au fost mai putin predispusi la pierderi de memorie, deficit de atentie si de alte abilitati mentale in urmatorii cinci ani.

fructe-si-legume

Comparativ cu adultii mai in varsta care consuma regulat alimente cum ar fi carnea rosie si dulciurile, riscul de declin mental fata de grupul care manca sanatos a fost cu 25% mai mare. Dintre oamenii cu cea mai sanatoasa dieta, aproximativ 14% au aratat deficiente in gandire, comparativ cu aproximativ 18% in cazul celor cu o dieta mai putin sanatoase.

Studiul insa nu dovedeste ca doar dieta, de una singura, confera acest beneficiu pentru sanatatea creierului, conform spuselor lui Andrew Smyth, cercetator la Universitatea McMaster din Canada.

Insa tot acesta, impreuna cu echipa sa, a venit cu explicatii suplimentare cum ca, in general, persoanele cu obiceiuri alimentare sanatoase sunt si mai educate, mai slabe, fac mai mult sport  si este mai putin probabil sa fumeze sau sa aiba alte obiceiuri nocive.

Inclusiv analizele foarte bune ale persoanelor cu o dieta sanatoasa sunt corelate cu o claritate mentala superioara.

Ce inseamna alimentatia sanatoasa cand vine vorba de mentinerea acuitatii mentale

In acest studiu, echipa lui Smyth a notat dietele persoanelor implicate folosind un index al alimentatiei sanatoase. De exemplu, un scor mare inseamna ca o persoana mananca o multime de fructe, legume si alte alegeri sanatoase si foarte putine optiuni daunatoare, cum ar fi alimentele prajite sau grasimile trans.

Dar nimeni nu stie cu siguranta ce dieta este optima pentru dezvoltarea abilitatilor cognitive si mentinerea sanatatii sistemului nervos, pentru a prescrie un plan de alimentatie concret.

Alti cercetatori din SUA, care studiaza nutritia si riscurile dementei, au descoperit ca  persoanele adulte care urmeaza o “dieta a mintii” au un risc mai scazut de a dezvolta Alzheimer.

Dieta este un hibrid a celebrei diete mediteraneene si dieta DASH – Dietary Approaches to Stop Hypertension (abordari dietetice pentru a opri hipertensiunea). Ambele diete sunt corelate cu un aport major in scaderea riscului de infarct si a bolilor de inima.

“Dieta mintii”(MIND in engleza), pune accentul pe consumul de legume si fructe (in special legumele cu frunze verzi si fructele de padure), cereale integrale, nuci, ulei de masline, fasole, carne de pasare si peste. Pe cealalta parte, descurajeaza consumul de carne rosie, branzeturi, unt, dulciuri si alimente prajite.

La fel ca in studiul precedent, nu s-a demonstrat ca doar adoptarea acestei diete poate preveni aparitia dementei, fara sa fie sustinuta de alte activitati benefice creierului. Pentru asta ar trebui sa se inceapa un nou studiu, pe o perioada indelungata, in care persoanele participante sa fie supuse aleatoriu acestei diete, acest tip de studiu fiind si foarte scump si complex.

De ce ar ajuta alegerile alimentare sanatoase mentinerea unei memorii optime pe masura ce imbatranesti? O posibilitate este faptul ca substantele anti-inflamatorii care se regasesc in alimente precum fructele, legumele si pestele contribuie la pastrarea sanatatii creierului.

In plus, ceea ce este bun pentru inima este adesea bun si pentru creier. Prin scaderea tensiunii arteriale si imbunatatirea circulatiei scad si riscurile de accidente vasculare. Avand in vedere beneficiile deja dovedite ale dietelor DASH si meditareneene pentru sistemul cardiovascular, rezulta ca sunt o alegere inteleapta si pentru mentinerea sanatatii creierului.

Mai multi cercetatori din domeniu s-au pus de acord ca ceea ce face bine pentru bolile de inima si infarct, pot aduce un beneficiu notabil si intarzierii declinului cognitiv.

Desi este din ce in ce mai greu pentru oameni sa isi schimbe obiceiurile alimentare inradacinate, mai ales intr-o era a mancarii procesate, de tip fast-food sau provenind din tonomate, daca iti doresti cu adevarat sa mentii sanatatea creierului tau si sa gandesti lucid pana la o varsta foarte inaintata, merita sa inlocuiesti aceste alimente cu cat mai multe fructe, legume, nuci si peste.

2014
Aug
25

Cand gheata nu se toarna in cap, ci se mananca

Noua moda internautica numita “Ice Bucket Challenge” (“provocarea galetii cu gheata”) mi-a amintit de doua situatii bizare din nutritie si care implica “infamele” cuburi de gheata.

1) Daca ati auzit de oameni care manifesta un apetit neobisnuit pentru gheata, ei bine, posibil ca ei sa sufere de “pagofagie”. Este vorba de o forma particulara a Sindromului Pica, acea boala care se manifesta prin nevoia de a manca lucruri ciudate, fara valoare nutritiva. Sa nu ne speriem insa, doar unul din 23 de milioane de oameni sufera de acest sindrom.

Gheata1

Daca ne gandim ca persoanele diagnosticate cu Pica pot avea dorinte culinare foarte grave, precum ingerarea de pietre, bureti, pamant s.a.m.d., probabil ca a rontai gheata nu pare a fi un obicei atat de rau. Totusi, trebuie stiut ca pagofagia a fost asociata lipsei de fier, dupa cum arata studiile. Cu alte cuvinte, nevoia de a o rontai gheata trebuie vazuta ca un semnal de alarma in fata unei viitoare anemii feriprive. Pentru a contracara aceasta dependenta ciudata, este necesar sa consumati alimente bogate in vitamina B (favorizeaza producerea de celule rosii) si vitamina C (ajuta la absorbtia fierului in organism).

2) Dieta pe baza de gheata porneste de la ideea ca organismul va arde multe calorii pentru a incalzi cuburile inghitite. “The Ice – Diet” a fost creata de un doctor gastroenterolog din Statele Unite ale Americii, Brian Weiner, care sustine ca a aplicat pe propriul corp aceasta dieta.

Weiner afirma ca ingerarea unui kilogram pe gheata pe zi va stimula metabolismul si vom ajunge sa ardem 117 calorii pe zi. Intrigat de afirmatiile lui Weiner, un alt specialist, pe nume Andrew Zimmerman Jones, a facut niste calcule si a demonstrat ca aceasta dieta de fapt nu merita efortul. Pentru a arde 3500 de kilocalorii, adica pentru a slabi jumatate de kilogram, este nevoie sa consumam 30 de kilograme de gheata. Or asta in mod sigur nu este o activitate care sa merite efortul. In acest timp, mai bine am face sport.

De asemenea, Weiner mai sustine si ca mancand gheata ne simtim mai satui. Dar acelasi rezultat poate fi obtinut si daca mancam alimente satioase.

Mai mult, nutritionista Elisa Zied ataca teoria lui Weiner si sustine ca greutatea de care vom reusi sa scapam in timpul dietei cu gheata se va pune la loc, foarte probabil, dupa ce incetam regimul.

Nu numai ca efortul de a tine o astfel de dieta este mult prea mare pentru rezultatele pe care le ofera, dar The Ice – Diet se poate dovedi si foarte periculoasa pentru sanatate:

  • Intai prin durerile de gat si de dinti pe care le poate provoca (stim ca dintii nu se comporta bine cand dau de ceva rece).
  • Apoi, din cauza cantitatii imense de apa (ce este gheata, pana la urma, daca nu apa in forma solida?) vom pierde o serie de nutrienti esentiali pentru organism, prin urinare excesiva: sodiu, potasiu, magneziu.
  • Sau, chiar mai rau, putem ajunge chiar la hipotermie: in urma expunerii prelungite la temperaturi scazute, organismul nu va mai face fata si se va ajunge la o scadere a temperaturii noastre sub 35 grade Celsius.

“The Ice Diet” poate fi downloadata gratuit aici. Vezi si o lista cu diete absurde.

Va indemn sa nu va turnati cuburile de gheata in cap, nici sa le rontaiti, nici sa le folositi in diete. Parca sunt mai utile intr-o limonada sau in ceai, ca tot e arsita afara.

2014
Feb
24

Dieta Dukan – o alegere buna?

Nu m-ar fi preocupat sa public o postare in mod special despre aceasta dieta, insa am fost solicitat de catre o televiziune sa dau un interviu pe aceasta tema. Dieta Dukan este o alta moda, asa cum a fost si keto si dieta pe grupe de sange si dieta Catalin Crisan si tot felul de astfel minuni…

Daca vreti sa aflati parerea mea despre aceasta dieta, precum si raspunsurile la alte intrebari legate de alimentatie si slabire, va invit sa urmariti acest interviu.

10 Like
2013
Nov
21

Greseli in dieta hiperproteica

Cand este o dieta PREA hiperproteica? Si ce probleme pune pentru sanatate?

Urmariti acest material.


CENTRUL DE NUTRITIE SUPERFIT
Centru pentru testarea performantelor sportive

Articole pe Doctor.info.ro


Noutati pe Doctor.info.ro


Articole pe Maraton.info.ro


Urmareste-ne pe Facebook


Calendar

April 2017
M T W T F S S
« Mar    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhiva blogului

Calendar evenimente sportive