Sunt afisate toate articolele cu tagul carte
2016
Feb
3

Cartea “Să ne hrănim sănătos”

coperta-carte-sanatate1 Sunt aproape sigur că dacă te-aș întreba ce este azuki, kuzu, dulse sau pruna umeboshi, te-ai repezi la sfântul Google să îl întrebi. Trebuie să recunosc că așa aș fi făcut și eu, dacă nu aveam ocazia să citesc cartea “Să ne hrănim sănătos”, scrisă de Anne-Laure Jaffrelo și publicată în limba română, în condiții foarte bune de către editura Mara books & publishing.

Dacă o ajungi să citești această carte, o să afli o mulțime de lucruri interesante despre alimente mai puțin cunoscute sau mai puțin folosite, în mod particular în bucătăria românească. Iar dacă ești orientat către curentul raw vegan, atunci chiar o să te intereseze foarte mult această lucrare.

Am avut plăcerea să scriu o opinie despre și pentru această carte, ce apare pe coperta 4 cu semnătura mea. O public aici ca un argument în plus pentru a procura această carte de nutriție.

coperta-carte-sanatate-verso

2015
Jan
18

Prizonier în Carpați. O carte despre supraviețuire.

Nu știu ce au cu mine oamenii ăștia de la Preda Publishing… Din când în când îmi trimit câte o carte din cele nou apărute la editura lor și nu știu cum se nimerește, dar mereu sunt cărți pe care odată începute, nu le mai pot lăsa din mână până când nu le termin.

Recent am primit cartea “Prizonier în Carpați”, scrisă de Ken Jones. La primul contact nu mi-a spus nimic, însă am admirat calitatea copertei și m-am bucurat din nou de mirosul de hârtie, pe care doar unele cărți îl au.

Înainte de a începe să vorbesc despre conținutul cărții, vreau să fac un scurt preambul. Relația mea cu muntele este una episodică și nu neapărat foarte cordială. Sunt crescut în oraș, mi-am petrecut cea mai mare parte din viață pe asfalt și doar vacanțele din copilărie într-o zonă subcarpatică. Doar în ultimii ani am ajuns pe munte, și asta pentru că am participat la câteva concursuri de alergare montană, cum ar fi Cozia, Ciucaș sau Olympus Marathon. Îmi place muntele, e extrem de frumos, însă (oricâte de rușinos ar fi să recunosc asta) prefer să îl admir în poze. Asta pentru că nu m-am simțit niciodată prea în siguranță pe munte.

Ei bine, după ce am citit “Prizonier în Carpați”, cred că o să îmi placă și mai mult să văd muntele doar în poze.

prizonier-in-carpati

Și acum, spoiler. Deci dacă nu vreți să știți mai multe de la mine, cumpărați cartea și vă promit că o să vă placă.

Dacă totuși citiți în continuare, o să vă spun că această carte, care spune povestea adevărată a lui Ken Jones, te ține cu sufletul la gură… în ciuda faptului că știi de la bun început că se termină cu bine, pentru că altfel nu ar fi ajuns să fie scrisă.

Autorul este un englez, fost militar, cu pregătire fizică foarte bună și pasionat de alpinism. Povestea e simplă: ca orice om normal, cu câțiva ani în urmă, acest Ken și-a propus să escaladeze vârful Moldoveanu din masivul Făgăraș, imediat după Anul Nou, deci în plină iarnă. O plimbare relaxată de o zi: urcat până la 2544 metri, spus “am făcut-o și pe asta!”, coborât în Făgăraș și plecat acasa în UK. Deci, simplu.

Doar că englezii nu au auzit de proverbul “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”.

Excursia lui începe bine. Găsește un taximetrist nebun care să îl ducă cu un hârb de Dacie până la baza muntelui, apoi începe ascensiunea și se tot minunează cât de frumos e pe acolo.

Nici nu treci bine de pagina 28 că începe cu adevărat acțiunea. Pe scurt, îl surprinde o avalanșă. Ciudat… o avalanșă în miezul iernii… ce neașteptat…

Trebuie să recunosc că inițial am gândit destul de cinic: fraiere, ți-ai căutat-o! Și mai trebuie să recunosc că în următoarele zeci de pagini am vrut să renunț la carte de câteva ori. Dar nu pentru că ar fi prost scrisă, ci din contră. Suferințele prin care trece Ken Jones sunt atât de realist descrise, încât ajungi să nu le mai suporți tu, ca cititor. Timp de trei zile, acest om coboară muntele cu un picior rupt, fără echipamentul de supraviețuire, dormind în frig, traversând râuri înghețare, pierzând un bocanc, delirând, plângând, înjurând… Prea mult pentru oricine. Marele lui noroc a fost pregătirea fizică extrem de bună, fără de care ar fi murit fără nicio îndoială.

După toată această agonie, urmează a doua jumătate a cărții, care este extrem de interesantă, mai ales pentru cineva pasionat de medicină. Este descrisă lunga și anevoioasa sa recuperare, care a durat aproape 2 ani. Stresul incredibil pe care l-a trăit l-a făcut să piardă 32 kg, să fie operat pentru ulcere perforate cu hemoragii masive, să aibă o degerătură imensă la piciorul fără bocanc și să fie la un pas de pericolul de a nu mai putea merge niciodată.

Se pare că totuși a făcut ceva în scăldătoare când era mic, așa că reușește să depășească toate problemele, să aibă parte de o reconstrucție de șold și să fie permanent susținut de o familie iubitoare și de o mulțime de prieteni. Pe mulți oameni, o asemenea experiență i-ar fi doborât cu siguranță, însă Ken reușește să își reia viața, să se înscrie la o facultate și după un timp să devină pasionat de ciclism și chiar să concureze.

Mi-a plăcut foarte mult această carte. M-a făcut să reflectez din nou asupra capacității extraordinare a oamenilor de a depăși situații extreme și asupra importanței pregătirii fizice, pe care noi, oamenii moderni, o neglijăm cu nonșalanță.

12 Like
2013
Aug
10

Sunt aici pentru a câştiga – istoria unui triatlonist de top

Prin amabilitatea Preda Publishing am citit o nouă carte autobiografică a unui sportiv de top, Chris McCormack, cu nume de alint “Macca”, unul dintre triatloniştii de la Ironman, care a scris istorie în acest sport.

Ironman este un gen de competiţie la care eu ma uit cu maximă admiraţie, uimire şi, cel puţin deocamdată, fără tentaţia de a o încerca. Primul meu contact cu sporturile de anduranţă a avut loc în calitate de observator (sau jurnalist, dacă vreţi, deşi n-aş vrea să îmi asum această “etichetă” atâta timp cât nu am nicio pregătire specifică în această zonă). Am mai povestit şi nu vreau să mă repet, cum în 2005-2006 am însoţit un prieten la 3 concursuri Ironman, în urma cărora am publicat articole în Men’s Health, şi mai important decât atât, am avut acel declic care m-a determinat să încep să alerg şi să particip la maratoane (puteţi citi istoriile respective aici, aici si aici). Este oarecum şocant să mergi la un Ironman – din nou spun, ca observator, când nu ştii prea multe despre acest sport şi nu conştientizezi duritatea lui, nivelul de efort, volumul uriaş de muncă pentru a ajunge măcar să îl termin, nu mai zic să câştigi. Atunci când vezi oameni de 50-60 ani sau chiar mai mult, terminând un Ironman (3,8 km înot, 180 km bicicletă, 42 km alergare), doamne pe care dacă le-ai întâlni pe stradă n-ai bănui în veci că pot să facă aşa ceva, ţi se schimbă în mod fundamental viziunea despre capacităţile corpului omenesc, nu neapărat cele fizice, pentru că aici ştiu că avem resurse destule, dar mai ales cele psihice, pentru că a termina un Ironman înseamnă de fapt să ai un mare control asupra minţii. Aşa cred, aşa am citit, aşa am aflat de la cei care au fost acolo… deocamdată vorbesc din experienţa altora.

citeste tot

2013
Jul
9

Procrastinarea. Mic eseu despre pierderea timpului

A procrastina înseamnă a amâna într-un mod nejustificat începerea unei acțiuni, în special din cauza neglijenței habituale sau a lenei. Sinonime = a temportiza, a tergiversa sau (preferatul meu) a tărăgăna. Îmi place mult acest cuvânt “a tărăgăna” – sună mult mai sugestiv decât termenul științific “procrastinare” (care îmi amintește cumva de “exorcizare”) – tărăganarea noastră cea de toate zilele sună ca și cum te-ai plimba pe stradă trăgând după tine niște conserve goale, care fac un zgomot enervant, în loc să fii la muncă, la școală sau oriunde ar trebui de fapt să te afli în acel moment.

Procrastinarea este un soi de maladie extrem de enervantă. De exemplu, eu mi-am propus de vreo 3 zile să scriu acest articol despre procrastinare, însă din nenumărate motive l-am amânat. Astăzi m-am trezit foarte hotărât să îl scriu. De dimineață am fost la antrenament, deci asta nu se pune ca procrastinare, apoi când m-am întors m-am spălat, am pus hainele transpirate la spălat, am mâncat ceva, am hrănit pisica, am răspuns la nșpe mailuri și x telefoane, mi-am verificat toate conturile pe Facebook, yahoo, gmail, youtube, siteurile mele, am mai intrat pe nu știu câte bloguri și siteuri… și iată că abia la ora 11, mi-am încordat brusc mușchii creierului și m-am apucat de scris. Cel puțin n-am dat drumul la televizor. Ei bine, asta se numește PROCRASTINARE. Și o urăsc.

Până de curând nu eram foarte sigur ce înseamnă procrastinare. Întâmplător am cumpărat o carte “atașată” la ziarul Academia Cațavencu (care a ajuns atât de slab, încât nu mai merită cumpărat decât dacă aduce ca bonus o astfel de carte… sorry… eram fan cândva…). Cartea se numește “Arta de a (NU) pierde timpul”, este scrisă de Piers Steel și publicată la noi de Editura Litera (o puteți găsi aici – http://www.litera.ro/index.php/arta-de-a-nu-pierde-timpul-11184.html).

Cartea este foarte interesantă și bine scrisă. Se vede că autorul are ceva de spus în domeniu și că s-a documentat serios. O să vorbesc puțin despre procrastinare, pe baza ideilor asimilate din această carte, pe care v-o recomand spre citire, mai ales dacă sunteți și voi “procrastinatori cronici” și încercați să găsiți o soluție. Apropo de soluție, ca și în cazul slăbitului, concluzia mea este că nici aici nu putem vorbi despre vreun quick fix, ci e nevoie de voință, perseverență și o luptă acerbă cu propria persoană.

Ca să aveți o viziune rapidă asupra procrastinării, gândiți-vă la toate promisiunile pe care le-ți făcut de-a lungul vieții față de voi înșivă și pe care nu le-ați respectat – o să termin proiectul până miercuri, de luni merg la sală, din ianuarie mă apuc de slăbit, peste o oră încep să învăț, joi duc pisica la veterinar, săptămâna viitoare îmi fac analizele anuale, o să plătesc factura la curent după-amiază etc. etc. etc. Se recunoaște cineva?

Partea proastă cu procrastinarea nu este că nu ai plătit factura la curent marți, ci că această meteahnă te poate costa pe termen lung ratarea sansei unei vieți mai frumoase sau o carieră mai reușită, vise care rămân doar vise, sănătate din ce în ce mai șubredă. Cam neplăcut, zic eu…

Interesant e că nu vorbim despre lene aici. Da, există oameni indolenți, pur și simplu leneși, pe care îi doare în… nas de îndatoriri, însă procrastinatorii vor să facă treabă, sunt conștienți de importanța lucrurilor în care sunt agrenați, de beneficiile pe care le-ar putea obține ducând la bun sfârșit un obiectiv propus, însă ceva îi ține în loc. De multe ori ei reușesc să își atingă obiectivele, însă cu efort și cu consum nervos mare. Nu că viața ar fi simplă, însă e mult mai greu să termini un maraton dacă ai legat de un picior un lanț cu o bilă de fier, ca în filmele din anii ’30.

Deși procrastinarea este un comportament care s-a dezvoltat în milioane de ani (zice autorul cărții), partea bună este că poate fi controlat.

citeste tot

18 Like
2013
Feb
19

9.58 – Povestea celui mai rapid om din lume

Usain Bolt, bineinteles! Lightning Bolt, adica “fulgerul”.

Daca vreti sa aflati povestea acestui atlet extraordinar, va invit sa cititi cartea “Usain Bolt. Povestea mea” care a aparut in urma cu putin timp la editura Preda Publishing.

Intr-un limbaj simplu si accesibil, fara prea multe floricele si pe un ton chiar modest, Usain Bolt povesteste in aceasta carte drumul sau in viata, care l-a condus pana in punctul in care a devenit cel mai rapid om de pe planeta si probabil cel mai bun atlet al tuturor timpurilor. Nu vreau sa va spun prea multe despre Bolt, ca sa nu va stric placerea lecturii.

Cartea este excelent publicata, cu o multime de poze de foarte buna calitate. Povestea in sine este una clasica – un om cu calitati fizice de exceptie, care ajunge sa fie cel mai bun muncind foarte mult. Desi imaginea publica a lui Usain Bolt a fost usor condusa catre cea a unui petrecaret, din carte se intelege destul de clar faptul ca omul a muncit foarte mult pentru a ajunge acolo unde este acum. Sper sa nu aflam si despre el peste un timp, ca a gustat din “doape”, la fel ca Lance Armstrong. In carte povesteste ca a fost testat de nenumarate ori – sportivii de nivelul lui trebuie sa comunice permanent unde se afla, astfel inca sa poata fi gasiti pentru controale neanuntate.

M-a amuzat pozitia lui fata de alimentatie. Ne-am putea imagina ca un sportiv de o asemenea anvergura este super-atent cu ceea ce mananca, ia cele mai bune suplimente nutritive si este monitorizat permanent de medici si nutritionisti. Usain Bolt afirma in aceasta carte ca nu este un atlet conventional, face ce vrea, mananca ce vrea si nu respecta regulile. “Daca vrei sa stii ce mananca un atlet, nu ma intreba pe mine,” zice Bolt. “Nu-mi pasa de echilibrul corect dintre carbohidrati si proteine. Nu am nutritionist, asa cum fac multi alti sportivi renumiti, care au niste grafice si li se spune exact ce trebuie sa manance la diferite ore din zi. Nutritionistii ar fi fost ingroziti daca ar fi aflat de dieta mea de la Olimpiada, cu nuggets de pui. Dar iata ca la mine a functionat.”

Bolt, daca vreodata te razgandesti si ai nevoie de un sfat, un regim ceva, stii unde ma gasesti, da? 😀

Pana comandati cartea si va apucati sa o cititi, va invit sa urmariti cursa extraordinara de 100 metri, la care Usain Bolt a doborat recordul mondial:

2012
Sep
17

Daca va plac pisicile si cartile…

Daca va plac pisicile si cartile atunci ar trebui sa cititi “Dewey”, care a aparut si in limba romana la editura Humanitas. Cartea a fost bestseller New York Times si cea mai bine vanduta carte la Bookfest 2012.

Ca sa nu insel asteptarile cititorilor pretentiosi, trebuie spus ca nu e vorba de vreo capodopera literara, ci doar de o carte emotionanta si scrisa sincer. Si e vorba de o pisica, ceea ce pentru un “cat lover”, asa cum sunt si eu, s-ar putea sa fie suficient pentru a scoate din buzunar 29 de lei, cat costa cartea.

Povestea lui Dewey este una adevarata. El a devenit unul dintre cei mai populari si cunoscuti motani din lumea intreaga. Nu zbura, nu vorbea, nu facea calcule matematice. Practic nu facea nimic altceva decat face orice pisica obisnuita: dormea, manca, se juca. A, da, si inveselea orice fiinta umana cu care intra in contact. Pentru ca asta stiu cel mai bine pisicile sa faca. Cine a avut vreodata o pisica, imi va da dreptate.

Destinul lui a fost strans legat de cel al unui oras din Iowa, Spencer si mai ales de biblioteca acestui oras, unde a trait timp de 19 ani. A fost gasit intr-o zi geroasa de iarna, aruncat in cutia de recuperare a cartilor (un soi de tobogan metalic unde americanii puteau lasa cartile imprumutate de la biblioteca, pe durata week-end-ului). Sansa lui a fost ca bibliotecarii si in special Vicki Myron, autoarea cartii, sa il adopte imediat si sa ii ofere o viata buna.

Prezenta acestui motan in biblioteca din Spencer a devenit un element de atractie pentru cei din oras, apoi din alte state si chiar international. Fara un motiv anume, ci doar pentru ca exista acolo, pentru ca era frumos si prietenos cu toata lumea. S-au scris zeci de articole despre el, s-au facut emisiuni la radio si tv.

Dewey a murit in urma cu cativa ani si apoi Vicki a scris aceasta carte emotionanta despre el, despre viata ei si despre orasul Spencer. Asa ca daca va plac pisicile, cred ca merita sa cititi povestea lui Dewey (este chiar cel de pe coperta). Asa cum era de asteptat, exista si un site cu informatii despre el.

2012
Jul
23

Nascuti pentru a alerga

Odata cu dezvoltarea aproape exploziva a pasiunii romanilor pentru alergare – crestere inregistrata in ultimii cativa ani, au inceput sa apara si fenomenele “colaterale” – siteuri, publicatii, carti, asta ca sa amintesc doar cateva. In primavara aceasta am aflat cu bucurie ca o editura noua (Preda Publishing) isi propune sa publice o serie de carti despre alergare si alte sporturi de anduranta, iar primul produs scos pe piata a fost cartea “Nascuti pentru a alerga. Tribul ascuns, ultra-alergatorii si cea mai frumoasa cursa pe care lume n-a vazut-o niciodata.”

Am citit pe nerasuflate acest roman. Il cumparasem in urma cu ceva timp si in limba engleza, dar am renuntat sa il citesc pentru ca mi-am dat seama ca nu stapanesc chiar atat de bine engleza literara incat sa inteleg toate subtilitatile si as fi pierdut din frumusetea acestui text captivant. “Nascuti pentru a alerga” este scrisa de un jurnalist american, Cristopher McDougall, coleg cu mine la Men’s Health editia americana ( 😀 ), pasionat de alergarea pe distante lungi, editor pentru Runner’s World si multe alte publicatii.

Romanul aduce in prim plan povestea unui trib de amerindieni, Tarahumara, oameni care exista de mii de ani in Mexic si care se pare ca traiesc reproducand (cel putin partial) stilul de viata preistoric. Ei au capacitatea uimitoare de a alerga sute de kilometri prin canioanele din Mexic, incaltati doar cu niste sandale primitive (o talpa legata cu un siret de glezna) si hranindu-se in principal cu fasole, porumb, grau, legume. Acesti indieni traiesc izolati de tot ce inseamna civilizatie, de care nu sunt interesati, perpetandu-si traditiile si credintele si ducand o viata linistita sau macar sa spunem lipsita de stresul, agitatia si bolile cu care ne confruntam noi, ceilalti.

Autorul ia contact cu acest trib de alergatori fantastici prin intermediul unui personaj-cheie, Caballo Blanco, un american care a renuntat la stilul de viata occidental si a inceput sa traiasca la fel ca Tarahumara si care are ambitia sa organizeze un ultramaraton in acea zona salbatica, aducand cei mai buni alergatori de curse extreme din SUA. Cristopher McDougall ii prezinta pe tot acestia dedicandu-le cate un capitol – fiecare dintre acestea fiind o particica fascinanta din intregul ce formeaza acest roman.

citeste tot

15 Like
2012
Jun
22

Arta de a manca

A manca este o arta. Si nu ma refer aici la calcularea caloriilor, alegerea proportiilor “ideale” intre nutritienti, combinatii potrivite sau nepotrivite intre alimente (din punct de vedere al reactiei organismului la acestea), aport de oligoelemente sau mai stiu eu ce alte criterii pe care le gasim in tratatele de nutritie sau articolele de specialitate. Sigur aceste aspecte sunt importante, nimic de spus (ar fi culmea sa incerc sa le discreditez, tinand cont ca e vorba chiar de meseria mea). Vorbesc aici de arta gastronomica, adica ceea ce se intampla pana cand alimentele devin materie prima pentru organism.

Actul alimentar este unul mult mai complex decat parte la prima vedere. Este legatura noastra primordiala, energetica cu tot ceea ce ne inconjoara. De aceea nu este exagerat sa spunem ca este poate cel mai important aspect al existentei noastre. Masa are dimensiuni multisenzoriale, culturale, estetice, creative, emotionale. In functie de cultura noastra, mediul in care traim, educatia pe care am primit-o dam o importanta mai mare sau mai mica mancarii.

Vreau sa va deschid apetitul despre acest subiect care pe mine ma intereseaza tot mai mult, vorbindu-va despre 2 creatii artistice ce au legatura directa cu mancarea si masa.

In primul rand despre un album de fotografie. Ieri am fost invitat la o emisiune la TrinitasTV, televiziunea Patriarhiei Romane. Este a doua oara cand merg acolo si pot sa spun ca o fac cu placere, pentru ca de fiecare data am gasit seriozitate, profesionalism si un spatiu unde se pot dezbate probleme interesante, fara sa existe absolut nicio presiune a zonei comerciale. Puteti urmari emisiunea pe care am inregistrat-o, luni 25.06 la ora 19. A fost vorba, evident despre alimentatie. In studio, alaturi de mine, au fost 2 alti invitatie, 2 persoane foarte interesante – d-na Elena Graura, expert in gastronomie, si dl. Razvan Voiculescu, fotograf si calator (asa cum s-a prezentat chiar el). Cei doi invitati au vorbit despre un proiect numit Bucataria Hoinara, care s-a desfasurat pe durata a 2 ani si s-a finalizat printr-un foarte frumos album de fotografie. Ei au umblat prin toata tara, au gatit prin gospodariile taranilor si au fotografiat “bucatele”. Rezultatele acestei aventuri iti starnesc nu numai pofta de mancare, dar si admiratia pentru modul inedit de a pune in valoare ceea ce de multe ori trecem prea usor cu vederea – masa si mancarea, elemente de baza ale existentei noastre atat ca fiinte pur si simplu, cat si ca fiinte sociale.

Fotografiile sunt atent gandite si analize. O parte dintre ele le gasiti pe siteul acestui proiect, alaturi de cateva filmulete interesante.

Cred ca acest album este o incantare pentru cei care stiu sa aprecieze o mancare sau o masa buna nu numai prin prisma gustului si a mirosului, ci si prina cea a aspectului. De asemenea, munca celor 2 artisti vorbeste despre gatit, o alta arta care tinde sa fie uitata in aceste timpuri cand totul este pe modul “fast”.

***************************

 Tot legat de mancare, de arta de a alege hrana, vreau sa va povestesc despre o carte deosebit de interesanta, pe care am terminat-o de curand, dar pe care imi propun sa o mai citesc odata. Este vorba de “Dilema omnivorului“, o carte scrisa de un jurnalist american, Michael Pollan, foarte premiat si cunoscut in SUA si in lume. Cartea a aparut in 2006 si a fost tradusa si in romana de editura House of Guides, asa ca o gasiti la orice librarie. Este o carte scrisa excelent, bine documentata, interesanta, incitanta si care mie mi-a deschis ochii asupra multor probleme privind alimentatia omului modern. Sigur, cartea se refera la alimentatia americanilor, insa noi recuperam rapid diferenta de 20 de ani (sau cati or fi…) fata de ei, insa nu intr-un sens pozitiv, ci din contra.

Nu este o carte “de diete”, genul “cum sa slabim sanatos”. Este mai curand un eseu si o carte de calatorie.

Michael Pollan vorbeste despre mancare – de la felul cum sunt produse materiile de baza, ce implicatii uriase a avut industrializarea asupra mediului si asupra omenirii, despre aparenta “diversitate” a alimentatiei omului modern, despre modalitatile de producere a hranei – industrial vs. traditional si despre situatia ingrata in care ne aflam astazi, cand practic nu mai stim sa mancam sau trebuie sa facem eforturi deosebite pentru a gasi hrana adevarata.

Cartea incepe cu un capitol fascinant despre porumb, o planta si un aliment care a invadat pur si simplu bucataria omului modern. Pollan explica cu lux de amanunte cum ne-am transformat in consumatori pe scara larga a acestui aliment si daca o sa aveti curiozitatea sa cititi cartea, veti descoperi in cate forme consumam de fapt acest porumb si cat de distructiva este pervertirea si alterarea fluxurilor naturale de alimentatie. Totul este bineinteles din vina si lacomia noastra, a oamenilor.

 Pentru a scrie aceasta carte si pentru a intelege in detaliu problemele pe care le dezbate, Pollan a calatorit, a cercetat, a incercat sa patrunda in mediul industrial, acolo unde marile corporatii fac legea, a mers la ferme unde se practica productia naturala de alimente (un capitol absolut superb descris), a mers la vanatoare si la cules de ciuperci.

Desi cartea este foarte interesanta si bine scrisa, eu am ramas cu un gust foarte amar dupa terminarea ei, pentru ca in fond mesajul nu este unul prea optimist. Se pare ca nu prea mai avem sanse sa mancam asa cum o faceau bunicii nostri… Sa ne mai miram de ce avem generatii de copii obezi, de ce 66% dintre oamenii de pe planeta mor de boli cardiovasculare care au la baza “infundarea” vaselor de sange cu grasime, de ce exista o adevarata mafie in industria alimentara (vezi si la noi in tara “ministrul Monsanto”…)…

Nu vreau sa termin intr-o nota pesimista, pentru ca cele 2 proiecte sau opere de arta, daca vreti, sunt totusi un mesaj ca exista oameni care incearca sa aduca la suprafata ceva ce a existat, ceva ce ne face bine si pentru care merita sa facem eforturi, macar si numai prin informare a noastra si a celor din jur.

16 Like
2012
Mar
7

Fanaticii. Despre o carte premiata

Pe Vlad Mixich l-am cunoscut anul trecut la o conferinta medicala. Eu ajunsesem acolo in primul rand ca medic si in al doilea rand ca jurnalist. El, in ordine inversa. L-am reintalnit apoi, cu totul intamplator si neasteptat intr-una din salile Muzeului Metropolitan de arta din New York.

Imi puteam imagina ca Vlad este un jurnalist talentat prin faptul ca scrie pentru unul dintre cele mai importante siteuri din Ro – hotnews.ro, insa nu mi-am imaginat ca este chiar atat de talentat pana nu i-am citit cartea aparuta la editura Humanitas si premiata cu premiul Kundera, “Fanaticii. Portretele a zece oameni cu vocatie”.

Cartea este o colectie de interviuri scrise de Vlad in ultimii ani si publicate pe hotnews sau in Esquire. Personajele lui sunt oameni cunoscuti – Marcel Iures, Raed Arafat, Monica Macovei – ca sa dau doar cateva exemple. Pe restul va las sa ii descoperiti voi. Am spus ca sunt oameni cunoscuti in sensul ca ne-am intalnit de multe ori cu numele si realizarile lor, insa va asigur ca perspectiva pe care o prezinta Vlad in cartea lui o sa va surprinda si o sa va incante. Eu i-am citit cartea dintr-o rasuflare, pentru ca este extrem de bine scrisa si interesanta.

Este de admirat stilul placut, onest, cult cu care sunt scrise aceste interviuri. Mi-a placut in mod particular faptul ca nu a incercat sa ii flateze pe acesti oameni, desi este evident ca ii admira (sau macar ii respecta).

Pot sa spun doar doua lucruri: 1. mi-ar placea sa pot scrie la fel ca Vlad si 2. va recomand cu caldura si ii cititi cartea! (apoi sa imi spuneti daca v-a placut).

2012
Feb
16

Concurs: castiga cartea “Fii in forma fara sa mergi la sala!”

ITI PLACE SA FACI MISCARE, DAR NU POTI SA MERGI LA SALA?

Crezi ca nu ai timp pentru exercitii fizice? Te-ai saturat sa platesti multi bani pentru un abonament la sala pe care nici macar nu il folosesti prea des? Cu ajutorul cartii “Fii in forma fara sa mergi la sala!”, vei descoperi cum sa it folosesti timpul liber pentru a fi in forma fara costuri mari.

Cartea include:

– Exercitii pas cu pas si programe pe care le poti face acasa pentru forta, flexibilitate si sanatate.

– Sfaturi profesioniste cu privire la elaborarea unor planuri proprii de fitness, in functie de ceea ce doresti sa obtii.

– Recomandari cu privire la dieta si evitarea accidentarilor.

Ce trebuie sa faci ca sa castigi aceasta carte?

1. Aboneaza-te la newsletterul doctor.info.ro pentru a primi cele mai interesante articole despre sanatatea ta.

2. Da un Like paginii de Facebook a siteului doctor.info.ro

3. Raspunde sincer la intrebarea “Cata miscare faci?” (pe pagina de Facebook)

Toti cei care urmeaza acesti 3 pasi vor participa la tragerea la sorti ce va avea loc pe data de 26 februarie. Castigatorul va primi cartea acasa prin posta.

Succes!


CENTRUL DE NUTRITIE SUPERFIT
Centru pentru testarea performantelor sportive

Articole pe Doctor.info.ro


Noutati pe Doctor.info.ro


Articole pe Maraton.info.ro


Urmareste-ne pe Facebook


Calendar

April 2017
M T W T F S S
« Mar    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhiva blogului

Calendar evenimente sportive