Daca esti un copil crescut de bunici, roaga-i pe parintii tai sa fie atenti la aceasta stire!

Cercetarea a fost efectuata pe un esantion de 12.000 de copii, cu varsta de trei ani, si a scos la iveala faptul ca riscul de declansare a obezitatii este cu 34% mai mare pentru micutii care se afla permanent in grija bunicilor.

Mai mult, dupa o analiza mai amanuntita a datelor rezultate in urma studiului, s-a constatat ca riscul crescut de declansare a obezitatii apare cu precadere in cadrul celui mai avantajat grup de copii – cei ale caror mame au o functie de conducere sau o diploma universitara.

Psihiatrii din Marea Britanie se declara ingrijorati in legatura cu influenta potential nociva pe care o are mass media asupra imaginii corporale, in special in randul tinerilor si sustin ca este nevoie de un “cod editorial” care sa limiteze promovarea tipului de corp subponderal si prezentarea tulburarilor de alimentatie ca pe un lucru pozitiv. De asemenea, ei recomanda ca media sa promoveze o diversitate mai larga de tipuri coroporale, ajutand astfel oamenii sa aiba sentimente pozitive in privinta aspectului corporal. Mai mult decat atat, asociatia psihiatrilor din UK doreste sa fie introdus un simbol care sa se aplice pe toate imaginile care au fost prelucrate digital pentru a face modelul sa se apropie de perfectiune.

De fapt, acesti psihiatri englezi s-au suparat foarte rau pe cei din media, deoarece, spun ei, tot mai multe cercetari arata faptul ca interactiunea dintre fotografiile “aranjate” plus continutul nu tocmai ok al multor publicatii si mintea inca incomplet dezvoltata a copiilor si adolecentilor conduce in tot mai multe cazuri la aparitia unor grave tulburari de alimentatie, cum ar fi anorexia nervoasa si bulimia.

Desi factorii biologici si genetici joaca un rol important in aparitia acestor probleme medicale, nu poate fi ignorat aportul adus de factorii psihologici si sociali.

Tinand cont de aceste premize, psihiatri sustin ca media trebuie sa dea dovada de mai multa responsabilitate si sa fie atenta la mesajele pe care le transmit publicului.

…citeste in continuare…

Cele mai multe mamifere alearga aterizand pe partea din fata a labei piciorului, in timp ce oamenii calca mai intai pe calcai (in cele mai multe cazuri).  Deloc surprinzator, studiile au aratat ca aterizarea pe varful picioarelor este mai eficienta. Se pune intrebarea: de ce am ramas la acest gen de calcatura aparent ineficienta, in timp ce corpul uman a fost in timp transformat si adaptat pentru alergarea pe distante lungi, cum ar fi maratonul?

Cercetatorii de la Univeristatea din Utah au incercat sa gaseasca un raspuns si au ridicat ipoteza ca acest stil de mers mostenit de la maimute ar putea fi mai avantajos atunci cand mergem. Ei au studiat o serie de voluntari tineri care au fost pusi sa mearga si sa alerge (cu aterizare pe calcai). Mersul s-a desfasurat in trei modalitati – normal, cu aterizare pe calcai; cu aterizare pe partea anterioara a talpii (cu calcaiul usor ridicat); pe varfuri.

Apoi i-au pus sa alerge normal si cu aterizare pe varfuri. Ulterior au calculat cantitatea de energie necesara pentru mers si alergare si au constatat ca mersul cu calcaiele usor ridicate creste cu 53% necesarul energetic fata de mersul normal, iar mersul pe varfuri este chiar mai consumator de energie. In privinta celor 2 forme de alergare nu s-a constatat nicio diferenta.

Tipul uman de mers cu aterizare pe calcaie ne face extrem de eficienti, in timp ce in alergare ambele posturi sunt la fel de eficiente. Mersul presupune un consum energetic cu 70% mai mic decat alergarea pe aceeasi distanta. Avantajul in ceea ce priveste eficienta se pierde imediat la trecerea la mers pe varfuri.

Analizand rezultatele, echipa de cercetatori a constatat ca pierdem mai putina energie atunci cand calcam mai intai pe calcaie decat pe varfuri si de asemenea transferam mai multa energie de la un pas la altul, ceea ce ne imbunatateste performanata.

Iata deci de ce inca folosim tipul de mers al stramosilor nostri, care erau nevoiti sa parcurga distante mari in mers pentru a gasi hrana.

Studiul a fost publicat in The Journal of Experimental Biology

Te-ai gandit vreodata cum calci in timp de alergi?

In foarte multe cazuri, adultii sunt tentati sa considere copiii rotofei ca fiind sanatosi, fiind dati chiar de exemplu. Din nefericire, buna parte dintre acestia ajung adulti obezi, suferind de diabet zaharat tip 2 si hipertensiune arteriala.

Intr-un articol publicat recent in Clinical Pediatrics se arata faptul ca “punctul critic” in care se instaleaza “mugurii” obezitatii este in jurul varstei de 2 ani (iar in unele cazuri chiar mult mai devreme, pe la 3 luni) atunci cand copilul incepe sa invete cat si ce sa manance.

Medicii atrag atentia ca preventia obezitatii trebuie inceputa de foarte timpuriu; in niciun caz nu trebuie asteptat ca aceasta sa se instaleze si mai ales sa apara complicatii.

Obezitatea infantila a cunoscut o crestere alarmanta in lume (in Romania exista in jur de 16.000 de cazuri dupa unele statistici). Medicii americani au inceput sa isi puna problema cat de devreme trebuie sa intervina pentru a preveni instalarea acestei boli.

Studiind un grup de 111 copii cu IMC mai mare cu 85% fata de populatia generala, ei au determinat faptul ca greutatea acestora a inceput sa creasca in primii ani de viata, cu aproximativ 0,85 unitati IMC pe luna. In medie, aceasta crestere a inceput de la varsta de 3 luni. Jumatate dintre copii au devenit supraponderali la varsta de 2 ani si 90% erau supraponderali inainte de 5 ani.

Se considera ca momentul critic in care daca nu se intervine, evolutia va fi aproape sigur catre obezitate la varsta adulta, este in jurul varstei de 2 ani.
Realizatorii acestui studiu afirma faptul ca pediatrii ar trebui sa verifice dieta copiilor inca de la primele vizite si sa se astepte la o lupta acerba (si adesea sortita esecului) cu parintii si copiii pentru schimbarea obiceiurilor si stilului de viata.

Pentru ca sunt interesati de sanatatea populatiei, englezii au facut un studiu national privind alimentatia conationalilor si iata cateva dintre rezultate:

- aportul de grasimi saturate a scazut la 12,8%, fata de 13,3% in urma cu 10 ani, totusi se mentine peste recomandarea de 11% din aportul energetic zilnic
- s-a redus aportul de zahar
- a scazut consumul de grasimi trans, ajungand la 0.8% din aportul energetic zilnic, ceea ce se incadeaza in limitele recomandare
- in medie, o persoana adulta consuma 4,4 portii de de legume si fructe pe zi
- inca nu sunt consumate suficiente fibre, absolut necesare pentru o digestie sanatoasa – recomandarile actuale sunt de 18 g/zi, iar in medie se consuma 14 g/zi
- consumul de ulei de peste, sursa principala de acizi grasi omega 3 ramane redus
- aportul de fier la fetele intre 11 si 18 ani este inca redus in multe cazuri, ceea ce poate conduce la anemie; cu toate acestea, aportul general de vitamine si minerale s-a imbunatatit usor

Astept cu interes un astfel de studiu realizat in Romania. Insa ca sa avem termeni de comparatie, ar trebui sa realizam astfel de studii la interval de 5-10 ani, pentru a trage niste concluzii. Evident, in urma acestor concluzii, ar trebui demarate programe nationale… Doar ca nu suntem in UK, asa ca mai avem de asteptat.

Cam intr-o doara am cumparat aceasta carte. Asta pentru ca multe dintre cartile de nutritie sau despre slabire ce apar pe la noi sunt niste porcarii din care nu te alegi cu mare lucru – ori aceleasi vesnice informatii pe care le gasesti oriunde, ori pareri personale ale unora, care in final se dovedesc fara nicio valoare.

Nu acelasi lucru se poate spune despre aceasta carte – “Mituri, fobii si adevaruri despre alimente”, aparuta la House of Guides si scrisa de un doctor canadian numit Joe Schwarcz.

Cartea trateaza 66 de probleme de alimentatie, mai bine zis constatari stiintifice ce pot avea impact asupra sanatatii noastre.

Cred ca oricare dintre noi, indiferent daca ne intereseaza zona nutritiei sau nu, ne-am lovit de tot felul de mailuri, articole in presa sau pe net, discutii la tv, discutii intre prieteni etc avand la baza subiecte contradictorii pe teme de sanatate si mai recent pe teme de nutritie (nutritia a devenit un fel de vedeta in ultimii ani). Primim informatii care se bat cap in cap – mananca aia ca iti prelungeste viata; ba nu manca, pentru ca nu are niciun efect, e doar marketing; nu manca ailalta pentru ca o sa mori intoxicat; ba poti sa o mananci fara grija, e doar panica creata de presa … si asa mai departe. Spuneti-mi ca nu v-ati lovit de asa ceva si nu o sa va cred.

Unii se apuca si studiaza pe cont propriu si mai rau se afunda in necunoastere. Altii ignora problemele ridicate si isi vad mai departe de viata lor, ca oricum avem destule pe cap incat sa ne mai incarcam cu altele.

Dr. Schwarcz trateaza cateva dintre aceste controverse in cartea lui. Nu vreau sa se inteleaga ca este o capodopera acest volum sau vreo “biblie” cu care ar trebui sa dormim sub perna, insa am apreciat echidistanta cu care este scrisa, modul deschis in care sunt tratate problemele, nivelul informatiilor oferite si tonul calm, ponderat, pe alocuri jovial, ceea ce face din acest text unul usor de parcurs si care parca mai lamureste din nebuloasele in care ne invartim.

Cartea este structurata in 4 sectiuni. In prima parte sunt analizate cateva dintre substantele ce se gasesc in anumite alimente, despre care de obicei aflam cat sunt de minunate, cum ne salveaza ele viata, cum ne fac sa traim vesnic. Dau trei exemple la intamplare “Rosiile si licopenul”, “Broccoli si sulforafanul”, “Spanacul si vitaminele B”. Autorul cartii analizeaza aceste substante si ne spune cat adevar si cata publicitate sau exagerare exista aici.

Capitolul 2 trateaza utilizarea alimentelor – de exemplu aromele artificiale, nitritii sau OMG-urile.

In capitolul 3 se discuta despre agentii de contaminare – antibiotice, hormoni, benzen etc. Oare e adevarat tot ce se vehiculeaza? Cat este exagerare si cat adevar?

Capitolul 4 a fost preferatul meu – “greu de inghitit”, adica despre bullshit-ul de care ne lovim tot mai des – cure de “detoxifiiere”, cure de “alcalinizare” si altele.

Intr-un cuvant: interesant. Recomand cartea.

Autorul nu isi incheie lucrarea inainte de a-si pune o problema pe care ne-o punem toti – “Pe cine sa credem?” Chiar el recunoaste ca este foarte greu de dat un raspuns, pentru ca in zona asta a nutritiei temele stiintifice nu sunt nici albe, nici negre, ci undeva in zona gri. Concluzia lui este urmatoarea: “Nimeni nu detine monopolul asupra adevarului. Cel mai bine este sa ne formam opiniile pe baza unor lucrari stiintifice aparute in publicatii de specialitate de mare reputatie. Din pacate, specialistii, atunci cand trebuie sa transmita informatii opiniei publice, au tendinta de a recita pur si simplu niste date – de cele mai multe ori, intr-o maniera de-a dreptul plictisitoare – in vreme ce activistii tipa cat ii tin puterile de la inaltimea tribunelor lor. Dar preluarea unor dogme si manifestari emotionale nu ar trebuie confundate cu stiinta.”

Sunt complet de acord cu el. Populatia aflata in ceatza are tendinta sa dea credit unora care isi construiesc o “aparenta” credibilitate prin faptul ca “tipa” tare pe unde apuca (inclusiv la tv…), sunt agresivi, dau impresia ca ei si numai ei detin niste secrete de maxima importanta, arunca cu noroi in cei din jur (si mai ales in cei la al caror nivel nu au nicio sansa sa ajunga vreodata). Sigur, asemenea gunoaie au viata scurta, ca si metodele minune pe care le promoveaza, insa fac ceva valuri si racoleaza cativa naivi, dand impresia ca e ceva de capul lor.

Pana la urma, fiecare este liber sa manace ce vrea, sa isi aleaga sursa de informare pe care o considera cea mai potrivita, sa citeasca blogul oricui, sa creada sau nu ce citeste acolo (valabil inclusiv pentru blogul meu). Ne facem viata asa cum credem de cuviinta, dar nu uitati ca la un moment dat vine si “pay-back time” pentru orice.

Parintii ne-au batut la cap cand eram copii sa mancam legume. Acum e randul nostru sa ne “torturam” copii. Dar in acelasi timp nu trebuie sa uitam ca si noi, adultii avem mare nevoie de legume verzi.

Ce ati zice daca v-as spune ca acestea va pot salva viata?

A fost constatat faptul ca administrarea unei doze mici de clorofila si clorofilina – substante ce se gasesc in funzele verzi ale spanacului, broccoli si kale – pot anihila efectele nocive ale aflatoxinelor.

Aflatoxinele sunt un micotoxine naturale cu puternic efect carcinogenic, care se gasesc in 2 tipuri de fungi Aspergillus flavus si Aspergillus parasiticus. Alimentele cele mai predispuse la contaminare cu acesti fungi sunt porumbul si derivatele de porumb, alunele, nucile şi laptele.

Cercetatorii de la Oregon State University au constatat ca legumele cu frunze verzi au efect protector.
Aflatoxinele pot contamina alimentele in orice moment – in timpul proceselor de productie, la procesare, in timpul transportului si atunci cand sunt depozitate. Intoxicatiile acute cu aflatoxine au fost raportate in special in tarile in curs de dezvoltare care nu au capacitatea de a depista contaminarea alimentelor. Pentru ca aflatoxinele, in special aflatoxina B1, au capacitate carcinogenetica puternica la unele animale, interesul pentru ele a crescut in ultima vreme, in special in ceea ce priveste expunerea pe termen lung la oameni.

Studiul a aratat ca prin consumul concomitent de clorofila si clorofilina, biodisponibilitatea aflatoxinelor ingerate este limitata (studiul a fost realizat pe animale).

Expunerea la factori carcinogeni din mediul inconjurator are o contributie foarte importanta la aparitia celor mai multe forme de cancer la oameni – carcinogeni din fumul de tigara, amine heterociclice ce apar prin gatirea carnii la temperaturi inalte, aflatoxinele ce apar in urma contaminarii fungice.

Ulterior au fost efectuate si studii pe oameni. Cativa voluntari au primit doze mici de aflatoxine marcate cu carbon 14 si concomitent clorofila sau clorofilina. A putut astfel fi demonstrat ca aceste substante ce se gasesc in plante reduc semnificativ absorbtia si biodisponibilitatea aflatoxinelor.

Este un fapt pe care il constat la foarte multi pacienti – atunci cand sunt intrebati ce alimente nu consuma, in foarte multe cazuri sunt mentionate preparatele din frunze verzi – spanac, urzici, broccoli. Nimeni nu spune ca ar trebui sa mancam in fiecare zi asa ceva, insa macar odata la cateva saptamani am putea sa facem acest “sacrificiu”. Insa daca vrem sa ne bucuram de efectul lor protector, ar trebui sa le introducem in meniu mult mai frecvent. Frunzele verzi pot fi consumate atat gatite, dar si sub forma de salata.

Afibon, Ectiva, Lindaxa, Meissa, Meridia, Minimacin, Minimectil, Obesan, SibutraSitrane, Redoxade, Reductil, Zelixa, Sibutril, Siluton si Zelium.

Sau ca sa-i spunem pe nume “demonului” – sibutramina, primele fiind numele de scena ale acestei substante folosita din 1999 si pana pe 21 ianuarie 2010 in tratamentul obezitatii. Pentru ca de la aceasta data inainte (sa vedem pentru cat timp) licenta sibutraminei a fost suspendata de catre EMEA (Agentia Europeana a Medicamentului).

In mod normal, in fiecare an sunt aprobate si retrase cateva zeci de medicamente de pe piata. Nici macar medicii nu le stiu pe toate acestea, decat daca lucreaza in mod direct cu ele. Poate doar farmacistii, care intra in contact cu toate medicamentele. Cu atat mai putin publicul “telespectator”, care de exemplu pun pariu ca habar nu are ca banalul Algocalmin (metamizol sodic) nu se mai administreaza la copii…

Ei bine, cu Reductilul situatia sta altfel, pentru ca tot ce are tangenta cu slabitul capata in timp o aura de vedeta si intra in vizorul tuturor celor care au kilograme in plus – de la cateva pana la zeci…

Ce e sibutramina? Este un medicament care a fost folosit in tratamentul obezitatii, datorita capacitatii lui de a actiona la nivel central, printr-un mecanism de inhibare a recaptarii serotoninei, noradrenalinei si dopaminei, in acest fel reducand apetitul, mai exact stimuland aparitia senzatiei de satietate.

Ca orice medicament cu actiune centrala, lista contraindicatiilor si efectelor secundare era destul de mare. Principala ingrijorare era legata de interactiunea cu afectiuni preexistente din sfera cardiovasculara, ceea ce ar fi putut conduce la aparitia de AVC-uri si infarcte de miocard. Rezultatele studiului SCOUT (Sibutramine Cardiovascular Outcome Trial) au fost cele care l-au scos din joc pe Reductil, pentru ca au aratat ca exista acest risc la o anumita fractiune dintre cei care l-au folosit, comparat cu placebo.

Nu am citit inca o declaratie mai cuprinzatoare a celor de la Abbott, decat cateva vorbe de la un presedinte al companiei, care spunea ca dupa parerea lor medicamentul ar putea ajuta mult oameni suferinzi de obezitate si ca nu este de acord cu decizia EMEA. Sigur, era de asteptat.

Pe de alta parte, presa a latrat si ea putin pe tema “otrava din pastilele de slabit” etc etc

Se mai trezesc si unii imbecili care sa vina cu teorii ale conspiratiei precum ca medicii au fost mituiti din greu de catre Abbott ca sa prescrie aceasta otrava, desi stiau foarte bine ca aceste medicamente iti prajesc creierii bla-bla-bla… cine are timp sa ii bage in seama…?

Atat timp cat medicamentul este perfect legal, are toate aprobarile posibile pe plan international, este prezentat ca sigur si eficient (in limitele sale bine definite) la conferinte si prin reviste, eu ca medic nu am niciun motiv sa nu il prescriu, repet, respectand limitele sale de prescriere, dozajul, contraindicatiile etc.

Reductilul a fost prescris de zeci sau sute de medici in Romania – endocrinologi, nutritionisti, medici de familie si chiar am avut rezultate bune cu el. Rata efectelor secundare inregistrate a fost sub 10%, iar acestea au fost dintre cele “nenocive” (insomnie, agitatie, gura uscata).

Sigur, de acum vom respecta indicatiile EMEA si nu vom mai prescrie Reductil. Nu ma incurca cu nimic. Oricum nu era baza terapiei in cazul obezitatii. Oricum incercam initial abordarea clasica, care de altfel este cea mai importanta – schimbarea stilului de viata – miscare si alimentatie.

Ce se va intampla cu programul Reductostart? Ar fi o prostie sa fie inchis. Asta pentru ca nu are nicio legatura cu Reductilul. O spun public – nici macar o secunda nu m-am simtit constrans sau “stimulat” sa prescriu Reductil celor ce veneau prin acest program. Abordarea terapeutica a fost totdeauna decizia mea si sunt convins ca acelasi lucru s-a intamplat si in cazul celorlalti zeci de colegi medici din program.

A, da, sa nu uit. Am primit de la Abbott un pix si un carnetel. Ma autodenunt pentru luare de mita ca sa prescriu Reductil )

Mos Craciun ar trebui sa isi schimbe imaginea: ar trebui sa renunte la sanie si sa mearga pe jos, ar trebui sa slabeasca, ar trebui sa manance morcovii pe care copiii ii lasa pentru reni si ar trebui sa uite de sherry si placinta si ca sa o spunem pe-a dreapta, n-ar mai trebui sa promoveze imaginea unui obez, care bea in timp ce conduce si are un stil de viata nesanatos.
Aceasta este tema unui articol publicat in British Medical Journal, una dintre cele mai bine cotate reviste medicale. Autorul articoului este dr. Nathan Grills de la Monash University.

Se pare ca imaginea clasica a lui Mos Craciun poate avea un impact negativ asupra a milioane de minti fragede de copii. Grills considera ca ar trebui sa ne folosim de popularitatea acestui personaj pentru a promova un stil de viata sanatos.
Dr. Grills a studiat problema si a ajuns la concluzia ca Mos Craciun este un personaj extrem de cunoscut printre copii, asta pentru ca este foarte bine promovat. De exemplu, el este mult mai familiar copiilor de varsta scolara din SUA decat Ronald McDonald, un alt personaj foarte intens promovat, care are menirea de a asocia mancarea McDonald’s cu sentimente pozitive precum bucuria, satisfactia, fericirea.
Imaginea lui Mos Craciun este folosita pentru a vinde anumite produse si de multe ori este infatisat promovand produse nu prea bune pentru sanatate, iar impactul este global. Un exemplu foarte graitor – Coca-Cola (in aceasta perioada aveti ocazia sa va convingeti de asocierea intre acest produs si Mos Craciun in campaniile de marketing).

Grills mai puncteaza si aceste aspecte:

- in felicitarile de Craciun, mosul este de multe ori reprezentat fumand pipa sau trabuc
- Mos Craciun promoveaza consumul de alcool in timpul “sofatului” (coniac si ce ii mai place lui)
- in ciuda faptului ca este reprezentat calatorind prin aer cu mare viteza, niciodata nu apare purtand centura sau casca
- ar putea fi acuzat ca promoveaza si alte activitati periculoase – cataratul pe acoperis si saritul prin hornul casei
- tuseste si stranuta frecvent… tocmai acum cand circula virusul gripei porcine

Grills sugereaza ca ar cam fi timpul pentru o updatare a imaginii lui Mos Craciun. Ce ati zice de un mos in forma, facand exercitii la sala?

Ne place sa facem sport. Endorfine, adrenalina, satisfactii imediate… Unora ne place sa mergem la concursuri. Chiar daca stim ca sansele sa urcam pe podium sunt foarte mici. Conteaza insa senzatiile pe care le traim in acele momente. Competitia este cu noi insine.

Vine totusi un moment cand dorim sa iesim invingatori in aceasta competitie cu noi. Sa fim mai buni decat am fost la concursurile precedente. Ce facem atunci? Pai, cei mai multi se gandesc imediat ca au nevoie de MAI MULT antrenament. Pana la un punct ar putea fi adevarat, dar numai pana la un punct – de unde nimic nu pare sa mai functioneze.

Daca te regasesti in situatia aceasta, da-mi voie sa te intreb – te-ai gandit vreodata sa te antrenezi mai putin? In temeni de “volum de antrenament”. Adica sa nu mai petreci chiar atat de multe ore alergand / inotand / pedaland, ci sa folosesti mult mai eficient un timp de antrenament mai redus, marind intensitatea.

Probabil ca ati auzit de sprinturi, intervale, bucati etc. Si eu am auzit de atatea ori de la prietenii mei maratonisti cu multa experienta. De cate ori nu mi-am propus sa le introduc si eu in antrenamentele mele…

Poate ca acum o voi face. Am citit un studiu realizat la Universitatea din Copenhaga in care a fost demonstrat ca introducerea sprinturilor de 30 de secunde creste mult mai mult nivelul de antrenament, fata de mentinerea unui ritm constant (de exemplu, tempo running, daca vorbim de alergare).

Ei au aratat ca reducand cu 25% volumul antrenamentului, insa introducand de 3-4 ori pe saptamana cate un antrenament compus de 6-12 sprinturi de 30 de secunde, sportivii de anduranta si-au ameliorat performantele atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.

Dupa 6 saptamani de astfel de antrenamente, alergatorii cuprinsi in studiu si-au redus timpul obtinut pe distanta de 10 km de la 37.3 la 36.3 minute. Doar cine a participat la o cursa de 10 km stie ce inseamna “sa furi” 1 minut (si vorbim de o viteza foarte mare de alergare).

Sase dintre cei 12 alergatori au obtinut recorduri personale pe aceasta distanta.

Se crede ca aceste sprinturi au capacitatea de a creste cantitatea de potasiu intracelular, ceea ce ajuta sportivii sa se miste mai rapid.