Cu gandul la Gerar 2013
Revin cu doua filmulete despre Gerar 2012. Am facut un soi de review, care este si un promo pentru editia din 2013:
Iar aici catreva imagini de la Expo. Am organizat in holul mare al Rectoratului Universitatii Politehnica o expozitie la care au expus sponsorii si partenerii concursului:
Semimaratonul Gerar 2012
Pare un paradox, dar nu e: este mai greu sa fii organizator de concurs, decat sa il alergi! Cand mergi la un concurs ai doar grija ta – cu ce te imbraci si te incalti, ce mananci, ce strategie adopti si alte maruntzisuri. Cand organizezi, trebuie sa te concentrezi la un miliard de detalii care pot face diferenta intre un concurs reusit si unul “asa si asa” sau chiar prost organizat. Ca sportiv activ, cu zeci de curse alergate, pot sa observ imediat aceste detalii si sa dau o nota respectivelor concursuri.
Cand un eveniment iese bine sau foarte bine, devine aproape o obligatie continuarea organizarii lui. Asa s-a intamplat si cu Semimaratonul Gerar. Dupa editia din 2011, dupa care am avut aproape numai reactii pozitive, am decis sa reeditam evenimentul si in 2012. Ne-am apucat de treaba undeva prin noiembrie, ceea ce este relativ tarziu. Aveam experienta primei editii, asa ca a fost ceva mai usor, insa aveam si obligatia sa corectam scaparile de data trecuta. “Masinaria” de organizat concursuri s-a pus in miscare. Nucleul “dur” (si muncitor) a fost format din AnaMaria, Oana si Gabi, care s-au agitat cel mai mult si in mare parte succesul acestei editii li se datoreaza. Implicarea mea a fost ceva mai limitata, pe de-o parte pentru ca am simtit nevoia sa ma detasez putin de problemele clubului dupa anul 2011 care a fost extrem de obositor si tensionat, iar incepand cu primele zile ale lui 2012 am avut o multime de pacienti, iar timpul meu a fost mult mai limitat. Totusi am incercat sa imi aduc si eu aportul cat am putut.
Pana cu vreo 10 zile inainte de concurs pierdusem orice speranta ca denumirea concursului ar mai putea sa-si gaseasca un corespondent in vremea de afara. Cu o saptamana inainte a inceput sa ninga. In ziua concursului termometrul arata minus 15,5 grade Celsius. GERAR!
Stiam ca am de stat afara, asa ca m-am blindat ca pentru Polul Nord. Si cu toate astea, dupa ore intregi de filmat, nu mai eram sigur daca mai am degete la picioare 
Important este ca a iesit foarte bine, chiar peste asteptarile noastre. Am avut o multime de sponsori. Am avut televiziuni la fatza locului, cat n-au vazut altii la evenimentele lor niciodata – B1, Antena 1 si 3, Realitatea TV (care a transmis startul in direct), Romania TV, Sport Klub, SensoTV, GigaTV. A fost o zi frumoasa si insorita. Oamenii aveau chef de alergat. M-am uitat cu jind la ei cum iau startul, dar m-am bucurat pentru bucuria lor.
Traseul nu este usor. Exista cateva urcari destul de abrupte, iar atunci cand este zapada pe jos, treaba devine si mai dificila. Din fericire n-am avut niciun incident pe traseu. Toata lumea a inteles ca nu e cazul sa exagereze. Au fost cateva echipe puternice care erau favorite la podium, iar ceilalti au venit la distractie. Alergarea in grup este mult mai amuzanta si mai stimulativa. Mai faci o gluma, mai primesti o incurajare – lucrurile se leaga intr-un mod subtil si daca esti mai slab ai sanse sa iti depasesti performantele, iar daca esti mai tare nu iti pare rau daca mergi sub timpul tau, pentru ca te concentrezi pe a-i sustine pe ceilalti.
La festivitatea de premiere am jucat si rolul de MC. Astea sunt lucruri pe care nu aveam vreodata in intentie sa le fac, insa uneori ajungem sa exploram anumite aspecte ale vietii, care ne ajuta sa ne dezvoltam. Cine ar fi zis in urma cu 4-5 ani ca o sa organizez concursuri sportive, ca o sa fiu MC-ul unui eveniment sau ca o sa alerg maratoane. Mai auzeam vorba aia “ce-i al tau e pus de-o parte” si ma gandeam ca e o prostie, insa chiar asa este: ne cramponam uneori sa obtinem nu-stiu-ce, pentru ca ni se pare noua la acel moment ca e cea mai grozava solutie pentru viitorul nostru, insa de fapt viata ne conduce in cu totul alta directie, si cand ne uitam in urma nu mai simtim nicio urma de regret ca nu am luat-o pe primul drum. Sigur, exista si varianta in catre viata esueaza intr-o fundatura, dar sa nu vorbim despre lucrurui deprimante.
Inaintea semimaratonului am organizat si un cros de 3,6 km, la care au venit cam 100 de oameni. S-a alergat foarte tare. Primii veniti aveau gheatza pe barbie si pe nas.
Ne-am bucurat sa avem la acest concurs si persoane cunoscute, cum ar fi prezentatorul Daniel Osmanovici de la Antena 1, care este pasionat de alergare, dar si sportivi de performanta – Ciprian Balanescu, triatlonist de top, Horia Colibasanu, primul alpinist roman care a urcat pe K2 si Toma Coconea, campion mondial la competitii tip adventure.
Tot cu ocazia acestui concurs, colegul nostru de club, Tudor Butu si-a lansat cartea “Ironman – Drumul meu spre implinire”, despre care o sa mai povestesc curand.
Pana la editia din 2013 va las sa urmariti imagini de la editia de anul acesta:
Crosul Gerar
Imagini de la startul semimaratonului si de pe traseu
Imagini de la linia de finis
Imagini de la festivitatea de premiere
La start s-au aliniat in jur de 250 de sportivi.
Un fel de “revelionul ospatarilor”
Stiti cum e: ospatarii trebuie sa munceasca in noaptea de Revelion, asa ca petrec si ei pe 1 sau pe 2. Tot asa, ieri am fost de garda la drapel ca organizator la Semimaratonul Gerar, dar azi n-am mai suportat si am iesit la o alergare in IOR, impreuna cu prietenul Marian. E foarte frig, undeva spre minus 7-8 grade, insa e foarte frumos. Imbracat bine, nu ai nicio problema. Important este sa nu te opresti. Lacul este complet inghetat, zapada e tare si scartaie sub talpi, copiii se dau cu saniile. Deci, e iarna, ceea ce nu credeam ca mai vedem anul acesta.
Despre Gerar o sa scriu cat de curand. A iesit foarte bine si m-am distrat, chiar si stand pe margine (ceea ce e destul de frustrant pentru un alergator, dar mi-am asumat chestia asta).
De fapt, scriu postul acesta ca sa povestesc despre un produs excelent – Yaktrax. Am primit o pereche de Yaktrax Pro de la prietenii mei, de ziua mea si azi am iesit cu ea la un test. Este Solutia cu S mare. Odata pusa in picioare nu mai ai absolut nicio problema cu alunecarea. De fapt este vorba de o sarma de otzel spiralata, prinsa de un cadru de cauciuc foarte rezistent, care se aplica pe orice pantof de alergare. Nu simti ca ai ceva in picioare decat daca mergi pe asfalt. In rest, pe zapada sau gheatza iti confera o aderenta incredibila. Am alergat fara nici cel mai mic stres ca as putea aluneca. Va recomand cu caldura acest produs. Il puteti gasi aici.
Mai putin de o saptamana pana la Semimaratonul Gerar!
Ce pot avea in comun un prezentator TV, cel mai bun alpinist roman si un campion la triatlon? Dar un student, un medic sau un om de afaceri? Evident, cu totii vin la Gerar.
Circa 500 de persoane vor participa duminica 29 ianuarie, incepand cu ora 10:30 la prima competitie de alergare din acest an: semi-maratonul Gerar.
Competitia, care va avea loc pe aleile din campusul Universitatii Politehnica din Bucuresti, include doua probe: cros de 3.6 km si un semi-maraton pe distanta de 21 de km. Semi-maratonul se va desfasura in echipe formate din cate trei alergatori, toate locurile fiind deja ocupate, la doar cateva zile dupa deschiderea inscrierilor.
Mai sunt insa locuri libere la cros, iar premierea participantilor se va face aici pe categorii de varsta, separat femin si masculin, dorindu-se astfel incurajarea cat mai multor oameni sa faca miscare.
“Interesul atat de mare pentru Gerar arata ca tot mai multi oameni acorda atentie alergarii si unui stil de viata sanatos. Sunt sigur ca temperatura scazuta si, poate, zapada nu vor fi deloc un obstacol pentru cei care, pe 29 ianuarie, vor veni sa se bucure de alergare la Gerar“, spune dr. Serban Damian, presedintele Ro Club Maraton, co-organizator al competitiei.
Printre participanti se regasesc mai multe nume cunoscute, precum prezentatorul TV, Daniel Osmanovici (Antena 1) sau alpinistul roman cu cel mai bun palmares, Horia Colibasanu. Lor li se adauga si sportivi consacrati, multiplul campion national la triatlon, Ciprian Balanescu sau ultra-maratonistul Toma Coconea. “Imi place sa alerg si am mai participat si la alte maratoane montane. Ma bucur sa ma alatur acum sutelor de oameni care vor alerga la Gerar“, spune Horia Colibasanu, care a reusit pana acum escaladarea mai multor varfuri de peste 8000 de metri in Himalaya.
Aceasta este a doua editie a semi-maratonului Gerar, competitie organizata in parteneriat de catre Ro Club Maraton si Facultatea de Inginerie Electrica.
Mai multe amanunte despre competitie gasiti pe www.gerar.ro.
Parteneri: Universitatea Politehnica Bucuresti, Dove, Clear, Flanco, Isostar, Republika, Asociatia Bucharest Running Club si Radio Romania.
Informatii suplimentare despre semi-maratonul Gerar sau despre participanti puteti obtine de la:
Serban Damian, Ro Club Maraton, tel: 0722616785
Marian Chiriac, Ro Club Maraton, tel: 0747010291
Va invit la Semimaratonul Gerar pe 29 ianuarie
Filmuletul e facut de mine
Start 2012!
Am intrat in 2012 asa cum imi doream, adica printr-o alergare de grup impreuna cu o parte din colegii din Ro Club Maraton si alti alergatori. Ne-am adunat cam 20 de alergatori si am umplut parcul pustiu in dimineata de 1 ianuarie.
La Multi Ani!
Ajutoarele Mosului prin Bucuresti :)
Uneori e bine sa mai dai si in mintea copiilor, iar Ajunul Craciunului este cel mai bun moment. Florentina, o colega inimoasa din Ro Club Maraton, care are grija de alergarile de grup din Parcul Tineretului ne-a convocat la o alergare “tematica”, obligatia fiind sa venim imbracati cat mai in rosu.
Ne-am strans vreo 15-20 de oameni, costumati fiecare cum a putut. Eu am avut noroc ca una din jachetele mele de alergare este rosie, asa ca m-am accesorizat doar cu niste betela alba. Initial trebuia sa alergam doar in parc, insa cuprinsi de euforie, am pornit pe strazile (aproape pustii) ale Bucurestiului – Piata Constitutiei, Izvor, Cismigiu, Universitate, Unirii si din nou in Tineretului.
A fost multa veselie in grupul nostru, iar “cetatenii” aproape nici nu ne-au bagat in seama. Chiar ma intrebam ce-ar fi daca m-as intalni cu vreun pacient… Probabil nimic, pentru ca cei mai multi dintre oamenii care ajung la mine sunt suficient de deschisi la minte incat sa se amuze si atat.
A fost frig, iar Bucurestiul este destul de trist si gri, asa pustiu si fara zapada, insa noi ne-am simtit bine. Cam asta e spiritul in Ro Club Maraton. Merry Christmas!
Primul cadou de Craciun
Mos Craciun s-a grabit anul acesta si mi-a adus un cadou cu totul deosebit: un reportaj la ProTv despre acel aparat medical pe care l-am donat Spitalului Marie Curie in 2010, ca urmare a campaniei “42 pentru o sansa“.
Pacat ca in acest reportaj nu se pomeneste nimic despre faptul ca acest aparat exista in Romania pentru ca niste oameni dintr-un ONG au facut ce le-a stat in putinta pentru a strange banii necesari. Macar atat trebuia spus, nu neaparat numele asociatiei (apropo, e vorba de Ro Club Maraton).
Aceasta campanie umanitara a fost prima pe care am desfasurat-o. Habar nu aveam daca o sa iasa, insa am avut incredere in noi si am mers inainte. A meritat din plin.
Acest reportaj m-a emotionat si ma face sa fiu increzator ca ceea ce facem este util, si ca trebuie sa continuam pe aceasta linie.
New York City Marathon 2011 – my story
New York. New York.
Acolo unde totul este mare. Zgarie-nori. Nivel de trai. Maraton.
Ok, nu ma refer la lungimea maratonului, ca si la americani tot 42,195 km are. Vorbesc despre dimensiunea evenimentului numit “New York City Marathon”.
47.000 de alergatori.
Dar sa o iau cu inceputul.
Unii colectioneaza timbre. Altii servetele. Altii ceasuri cu cuc. Mie imi plac maratoanele. Insa atunci cand ma gandesc la un maraton, in mintea mea este mai mult decat a alerga cei 42 km – no matter what, no matter where. E la fel cu a spune: imi place carnea de pui. Da, dar imi place sa fie gatita bine, cu mirodenii, cu o garnitura gustoasa, asezata pe o masa frumos aranjata, la care stau persoane dragi, intr-o casa frumoasa, cu soarele intrand vesel pe fereastra. Cam asa e si cu maratonul: imi place sa il “imbrac” intr-o excursie frumoasa, care sa se transforme intr-o experienta complexa – culturala, sportiva, multisenzoriala. Nu i-am inteles niciodata pe maratonistii care zboara mii de kilometri, bifeaza un maraton si vin acasa cu primul zbor.
De cand m-am apucat de alergat si mai ales de cand am inceput sa alerg maratoane, acestea devenit motivele pentru a ajunge in orase in care imi doream sa ajung candva, dar probabil ca as fi amanat, optand pentru destinatii mai accesibile.
Cam asa am ajuns si la New York. Ii cam venise randul, dupa ce am alergat la alte mari maratoane in capitale europene.
M-am inscris la deruta. Pentru New York City Marathon cererea este foarte mare. Anul acesta au fost peste 80000 de inscrisi pe cele 47000 locuri disponibile. Din acest motiv se face o loterie si se trag la sorti norocosii. Cum de obicei nu am noroc la astfel de chestii, nu mi-am pus mari sperante. Am platit cei 11$ pentru un “loz” si am asteptat ziua Z. Imi amintesc ca eram la cabinet si in timp ce stateam de vorba cu pacientii, cu un ochi ma uitam pe siteul maratonului, unde se transmitea in direct tragerea la sorti. Incercam sa imi zaresc numele in lista care curgea pe ecran. La un moment dat in inbox imi intra un email, ca cica “you’re in”. Mai sa sar de pe scaun, insa a trebuit sa ma stapanesc, ca sa nu sperii pacientul. Cateva ore am zambit prosteste, intr-un fel de euforie. Ma vedeam deja alergand pe Fifth Avenue.
A urmat stresul cu viza, dar care s-a dovedit a fi doar o formalitate. L-am castigat pe tipul de la ambasada din prima secunda cand i-am spus ca merg la maraton. Deci daca vreti sa aveti viza pe 10 ani garantata, inscrieti-va la un maraton din SUA.
Dupa vreo 20 de ore petrecute pe drum (zbor plus asteptari plus vama plus alte drumuri) am calcat in sfarsit pe pamant american.
Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc, decembrie 2011
1 Decembrie. Prima zi de iarna. Ziua Nationala. Ziua cand armata defileaza in centrul Bucurestiului. Ziua cand gloate de romani prostiti de saracie si foame se calca in picioare pentru o amarata de fasole… Ziua cand toate televiziunile transmit imagini cu gloata si ii injura pe politicieni.
Sau mai exista o varianta: ziua cand 150 de romani vin in Parcul Al.I.Cuza din Bucuresti si alearga un maraton.
Gest de patriotism? Nu stiu. Poate. Sau poate ca nu. Ca daca se numea Maratonul Fasole cu carnati, probabil ca tot aceeasi 150 de nebuni ar fi venit sa alerge. Sunt acid si nedrept, ar zice unii care nu ma cunosc si care nu stiu ca am organizat cot la cot, impreuna cu alti 4 alergatori, Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc.
Patriotismul e o chestiune delicata. Ca dragostea, de exemplu. Adica habar n-am daca sunt patriot pentru ca am organizat si alergat acest maraton pe 1 decembrie. E posibil sa fie un gest de patriotism – sa faci ceva mai aparte, pentru a marca un moment de sarbatoare.
Imi pun si eu niste intrebari existentiale…
Una peste alta, am mai adaugat in palmares un maraton organizat si un semi alergat.
Ideea a apartinut neobositului colonel in rezerva, Ilie Rosu, alergator cu steagurile, care anul acesta a alergat pe 5 continente. Am mai scris despre el cu ocazia Maratonului “Pe aici nu se trece!”, din august. El este un om care crede in patriotism. Probabil ca intelege mai bine decat multi dintre noi aceasta notiune, facand atatia ani de armata.
Omul a avut un vis: sa alerge maraton de ziua nationala! Si a spus in gura mare pe forum. Cum maratonistii nu asteapta prea multe indemnuri sa vina la o alergare, imediat a inceput sa se adune lume. Ceea ce la inceput parea a fi o alegare ad-hoc, s-a transformat rapid intr-un maraton in toata regula, cu toate aspectele aferente: inscrieri oficiale, taxa de concurs, tricou, medalie, diploma, arbitrii, hidratare, traseu marcat etc.
