Start 2012!
Am intrat in 2012 asa cum imi doream, adica printr-o alergare de grup impreuna cu o parte din colegii din Ro Club Maraton si alti alergatori. Ne-am adunat cam 20 de alergatori si am umplut parcul pustiu in dimineata de 1 ianuarie.
La Multi Ani!
Ajutoarele Mosului prin Bucuresti :)
Uneori e bine sa mai dai si in mintea copiilor, iar Ajunul Craciunului este cel mai bun moment. Florentina, o colega inimoasa din Ro Club Maraton, care are grija de alergarile de grup din Parcul Tineretului ne-a convocat la o alergare “tematica”, obligatia fiind sa venim imbracati cat mai in rosu.
Ne-am strans vreo 15-20 de oameni, costumati fiecare cum a putut. Eu am avut noroc ca una din jachetele mele de alergare este rosie, asa ca m-am accesorizat doar cu niste betela alba. Initial trebuia sa alergam doar in parc, insa cuprinsi de euforie, am pornit pe strazile (aproape pustii) ale Bucurestiului – Piata Constitutiei, Izvor, Cismigiu, Universitate, Unirii si din nou in Tineretului.
A fost multa veselie in grupul nostru, iar “cetatenii” aproape nici nu ne-au bagat in seama. Chiar ma intrebam ce-ar fi daca m-as intalni cu vreun pacient… Probabil nimic, pentru ca cei mai multi dintre oamenii care ajung la mine sunt suficient de deschisi la minte incat sa se amuze si atat.
A fost frig, iar Bucurestiul este destul de trist si gri, asa pustiu si fara zapada, insa noi ne-am simtit bine. Cam asta e spiritul in Ro Club Maraton. Merry Christmas!
Primul cadou de Craciun
Mos Craciun s-a grabit anul acesta si mi-a adus un cadou cu totul deosebit: un reportaj la ProTv despre acel aparat medical pe care l-am donat Spitalului Marie Curie in 2010, ca urmare a campaniei “42 pentru o sansa“.
Pacat ca in acest reportaj nu se pomeneste nimic despre faptul ca acest aparat exista in Romania pentru ca niste oameni dintr-un ONG au facut ce le-a stat in putinta pentru a strange banii necesari. Macar atat trebuia spus, nu neaparat numele asociatiei (apropo, e vorba de Ro Club Maraton).
Aceasta campanie umanitara a fost prima pe care am desfasurat-o. Habar nu aveam daca o sa iasa, insa am avut incredere in noi si am mers inainte. A meritat din plin.
Acest reportaj m-a emotionat si ma face sa fiu increzator ca ceea ce facem este util, si ca trebuie sa continuam pe aceasta linie.
Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc, decembrie 2011
1 Decembrie. Prima zi de iarna. Ziua Nationala. Ziua cand armata defileaza in centrul Bucurestiului. Ziua cand gloate de romani prostiti de saracie si foame se calca in picioare pentru o amarata de fasole… Ziua cand toate televiziunile transmit imagini cu gloata si ii injura pe politicieni.
Sau mai exista o varianta: ziua cand 150 de romani vin in Parcul Al.I.Cuza din Bucuresti si alearga un maraton.
Gest de patriotism? Nu stiu. Poate. Sau poate ca nu. Ca daca se numea Maratonul Fasole cu carnati, probabil ca tot aceeasi 150 de nebuni ar fi venit sa alerge. Sunt acid si nedrept, ar zice unii care nu ma cunosc si care nu stiu ca am organizat cot la cot, impreuna cu alti 4 alergatori, Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc.
Patriotismul e o chestiune delicata. Ca dragostea, de exemplu. Adica habar n-am daca sunt patriot pentru ca am organizat si alergat acest maraton pe 1 decembrie. E posibil sa fie un gest de patriotism – sa faci ceva mai aparte, pentru a marca un moment de sarbatoare.
Imi pun si eu niste intrebari existentiale…
Una peste alta, am mai adaugat in palmares un maraton organizat si un semi alergat.
Ideea a apartinut neobositului colonel in rezerva, Ilie Rosu, alergator cu steagurile, care anul acesta a alergat pe 5 continente. Am mai scris despre el cu ocazia Maratonului “Pe aici nu se trece!”, din august. El este un om care crede in patriotism. Probabil ca intelege mai bine decat multi dintre noi aceasta notiune, facand atatia ani de armata.
Omul a avut un vis: sa alerge maraton de ziua nationala! Si a spus in gura mare pe forum. Cum maratonistii nu asteapta prea multe indemnuri sa vina la o alergare, imediat a inceput sa se adune lume. Ceea ce la inceput parea a fi o alegare ad-hoc, s-a transformat rapid intr-un maraton in toata regula, cu toate aspectele aferente: inscrieri oficiale, taxa de concurs, tricou, medalie, diploma, arbitrii, hidratare, traseu marcat etc.
Proiectul “Aripi Deschise” – misiune indeplinita!
Am un sentiment de multumire cand ma gandesc la campania Aripi Deschise, pe care am incheiat-o sambata 29 octombrie prin Crosul Aripi Deschise.
Si vreau neaparat sa povestesc despre asta, nu neaparat pentru ca ma simt eu multumit de aceasta realizare, ci pentru ca am de multumit multor oameni deosebiti care si-au adus contributia si fara de care nu am fi avut nicio campanie si niciun cros.
Campania de anul acesta a fost o continuare a celei de anul trecut “42 pentru o sansa”. Ar fi trebuit sa o facem tot legata de Maratonul International Bucuresti, insa nu s-a putut. Pentru ca lucrurile nu se fac de la sine – e nevoie de timp si de liniste pentru a gandi o astfel de campanie. Iar noi, echipa de organizare, n-am avut nici timp si nici liniste in ultima vreme.
Cu luni in urma noi am inceput sa ne gandim ce facem la MIB, ma refer la o actiune umanitara. Am decis sa gasim o cauza si am venit cu propuneri. Nimic nu se lega. La un moment dat, am primit un telefon de la o doamna de la Asociatia Pavel, o organizate caritabila care desfasoara diverse actiuni pentru copiii cu cancer si boli grave de la Spitalul Fundeni. Era vara cand n-am intalnit cu doamnele de la aceasta asociatie si am decis sa facem un proiect comun. Ele erau destul de dezamagite de un alergator care le propusese un proiect, apoi le lasase pur si simplu balta, dupa ce se bucurase de sprijinul si promovarea acestei asociatii.
Au urmat lunile de agitatie si framantari cu Adunarea Generala a clubului, iar noi nu reuseam sa ne decidem asupra proiectului. Imi era asa rusine ca apucasem sa promitem implicarea intr-un proiect si acum riscam sa fim pusi in aceeasi “oala” de neseriozitate cu acel alergator… Intr-o perioada foarte grea pentru mine, cand Dora a fost in spital cu meningita, pacienti gramada si presiune foarte mare legata de AG, am decis sa iau taurul de coarne si sa demarez impreuna cu prietenii mei dragi un proiect de caritate pentru Spitalul Fundeni.
Cu sprijinul doamnelor de la Asociatia Pavel am ajuns la dl. Prof . Arion, seful sectiei de pediatrie de la Fundeni si am povestit despre posibila campanie. Dl. Profesor, cu care am facut si eu pediatria in anul 6 de facultate, a parut putin suspicios la inceput, insa apoi mi-am dat seama ca a devenit interesat. In fond nu trebuia sa faca nimic, decat sa accepte sa folosim numele spitalului in campanie.
Impreuna cu d-na dr. Colita si d-na. asistent Ulmeanu am identificat necesitatile si am decis sa avem drept scop al campaniei cumpararea unor echipamente medicale foarte scumpe, care au rol de monitorizare a copiilor ce fac tratamente cu citostatice.
Nu stiu cum sunteti voi, dar eu cand ma gandesc ca unul din copiii mei ar putea fi diagnosticat vreodata cu o boala grava, ma cutremur si reprim imediat acel gand.
Dupa aceasta vizita la spital a avut loc Adunarea Generala a clubului; am profitat de moment pentru a prezenta acest proiect colegilor. Stiam sigur ca vor rezona la propunerea mea. Trebuie sa fac o precizare, utila probabil unora care isi imagineaza ca Ro Club Maraton functioneaza ca o firma, in care patronul da niste ordine, iar subalternii executa. Departe de a fi asa. In Ro Club Maraton oamenii se alatura unui proiect sau altuia, daca au timp, chef si incredere in cel care propune si in reusita proiectului. Imi vine greu sa cred ca vreodata colegii mei se vor lasa manipulati, astfel incat sa faca jocul cuiva si sa urmeze un drum care satisface doar interesele personale ale nu stiu cui.
Eu mi-am asumat public rolul de “project manager” pentru aceasta actiune si am sperat ca oamenii mi se vor alatura. Si asa s-a intamplat.
Dupa o perioada de la AG am inceput discutiile in grupul meu de oameni de incredere si am schitat proiectul. Cu ajutorul lor extrem de pretios a aparut si siteul, materialele media, documentele legale… deci tot ce ne trebuia pentru a porni la drum.
Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc, 1 decembrie 2011
Serban Damian 
Alergare, Alergari de grup, Ro Club Maraton 
1 decembrie, ilie rosu, maraton, parcul IOR, Ro Club MaratonNeobositul si mereu suprinzatorul meu prieten, Ilie Rosu ne da de lucru chiar si pe perioada cand s-ar presupune ca suntem off-season, adica iarna. Dupa Maratonul “Pe aici nu se trece!”, ce a avut loc in august, intre localitatile Marasti si Marasesti, acum o sa alergam pe 1 decembrie, in Parcul Al.I Cuza din Bucuresti, pentru a aduce un omagiu celor care au infaptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Maratonistilor nu le trebuie prea mult ca sa fie imediat gata de un maraton. Imediat dupa ce Ilie a anuntat pe forum ca va organiza acest maraton, oamenii au inceput sa se inscrie. Cum Ro Club Maraton nu il putea lasa sa se chinuie de unul singur cu organizarea, am preluat alaturi de el aceasta problema si iata ca anuntam cu mandrie prima editie a acestui concurs inedit, care va avea proba de maraton (10 ture de parc), semimaraton (5 ture) si maraton stafeta (2 oameni). Traseul nu este unul usor. La fiecare tura vor fi scari de urcat si coborat. In plus, sansele sunt sa fie chiar frig la acea data. Poate chiar zapada.
Asadar, nu este un concurs pentru incepatori sau neavizati.
Eu m-am inscris impreuna cu un coleg la stafeta, pentru ca dupa New York nu ma simt in stare sa fac un maraton la mai putin de 1 luna. Totusi, fiind schimbul 1 la stafeta, nimic nu ma impiedica sa continui sa fac ture dupa ce imi termin semi de facut.
Gasiti toate detaliile despre concurs aici. Sunt disponibile doar 100 de locuri si jumatate s-au ocupat deja.
Jurnal de campanie
Am pornit destul de timid campania “Aripi Deschise”, trebuie sa recunosc. Ratand momentul Maratonului International Bucuresti, unde expunerea este foarte mare, n-am stiut cat de bine vor reactiona potentialii sponsori la o expunere ceva mai redusa, respectiv crosul Aripi Deschise pe care il vom organiza pe 29 octombrie.
Insa asteptarile noastre au fost intrecute. In mai putin de 10 zile am adunat in jur de 10.000 euro, ceea ce este extraordinar. Am spart gheata sponsorizand chiar eu campania, alaturi de firma Isostar, ca si anul trecut. Pana la urma este firesc sa contribui chiar tu la sustinerea unei cauze pe care o sustii, inainte sa astepti pe altii sa o faca. Cred ca asa ar trebui sa gandeasca fiecare dintre cei care chiar doresc sa ajute – o donatie cat de mica, un tricou de sustinator cumparat, reprezinta o contributie necesara… asta daca vrei cu adevarat sa ajuti si crezi in cauza pe care o sustii.
La standul din Expo MIB am adunat inca aproximativ 700 de euro din tombole, concursuri, vanzari de tricouri.
Apoi a urmat o perioada de liniste. Nu se anunta niciun sponsor.
Si de-odata: Porche Romania, Digital Optics, Coca-Cola, Banca Italo-Romena, Carrefour, Enel, Ixia. Iar lucrurile nu se vor opri aici, sunt sigur. Mai avem cateva promisiuni care credem ca se vor transforma in realitate.
Oamenii si companiile au incredere in noi, pentru ca in campania de anul trecut s-a vazut clar si cu maxim de transparenta ce am facut cu banii, si exact la fel vom proceda si anul acesta.
Joi am fost la matinalul de la TVR1 – Romania, Zi de zi! – http://tvr.ro/inregistrari.php?file=DATA-2011-10-20-7-28.flv&id=Romania, zi de zi! (de la minutul 37)
SensoTV, televiziune online ne sustine cu realizarea acestui reportaj:
Daca vreti sa ajutati, nu ezitati! Au mai ramas doar cateva zile. Faceti o donatie, cumparati un tricou de sustinator (sunt foarte frumoase) sau incercati sa obtineti pentru noi o sponsorizare la compania unde lucrati. Toti banii vor merge catre echipamentele medicale pe care le vom dona Spitalului Fundeni, sectia de oncopediatrie.
Promo Aripi Deschise
Mi-am pus la bataie talentele regizorale si am conceput un mic filmulet pentru campania “Aripi Deschise” . A fost destula munca, insa am facut-o placere. Si sper ca si cu folos. Pentru ca deocamdata lucrurile nu par sa se urneasca asa cum am vrea noi. Totusi nu ne pierdem speranta. Si anul trecut, cele mai bune lucruri s-au intamplat pe ultima suta de metri.
Crosul Casiopeea, impotriva cancerului de san
Duminica, pe o vreme rece (doar 5,5 grade la ora 9 dimineata) am sustinut lupta impotriva cancerului de san alergand la Crosul Casiopeea, in Parcul Tineretului. Lume multa si multi cunoscuti. Startul baietilor s-a dat pe la ora 11, ceea ce a insemnat ca am tremurat de frig cateva ore, insa am profitat de ocazie sa mai impart flyere pentru crosul Aripi Deschise de pe 29 octombrie.
S-a alergat o tura in jurul lacului – traseu destul de rapid, fara prea multe hopuri.
Pe final, m-am simtit urmarit de Conu’ Mila, caruia ii ardea de ras, din cate se vede in poza asta. Eu eram cu ficatul in gat si ma straduiam sa nu mor inainte de linia de sosire.
Aici un exemplu despre cum nu trebuie alergat un cros. Am plecat mult prea tare pentru nivelul meu. Primul kilometru l-am facut in 4 minute. Era clar ca nu pot sa o tin asa. Am fost nevoit sa reduc ritmul la peste 4:30 pe urmatorii doi kilometri, si abia pe ultima jumatate de km am scazut pe la 4:12. Cred ca daca na abtineam pe primul km si nu alergam ca nebunu’, reuseam un ritm constant de 4:10 – 4:20, ceea ce mi-ar fi adus o economie de cateva secunde. Am terminat cei 3,5 km in 15:16.
(Semi)Maratonul International Bucuresti 2011
A trecut si MIB-ul de anul acesta. Cu bine. In ciuda faptului ca se anunta o nereusita, atat pe plan general – schimbarea traseului pe ultima suta de metri, ca si pe plan personal – o perioada proasta prin care am trecut.
MIB-ul a inceput sa fie principalul punct de atractie pentru maratonistii romani, in primul rand pentru ca e acasa, in al doilea rand pentru ca intr-o masura mai mare sau mai mica, este “al nostru”. Eu cel putin asa simt. Clubul s-a nascut si a crescut in stransa legatura cu acest concurs si probabil asa va ramane.
Si anul acesta alergatorii din Ro Club Maraton au reprezentat peste 10% dintre alergatorii la probele competitive, ceea ce e un motiv de mandrie pentru noi.
Aproape toti membri Ro Club Maraton au concurat la cate o proba la MIB. In plus, pe langa membri obisnuiti, am avut o multime de alti alergatori din afara clubului care au dorit sa alerge pentru noi. Ca in niciun an, Ro Club Maraton a participat cu 14 stafete in concurs!! A fost mai frumos decat imaginam, cel putin din acest punct de vedere.
Modificarea traseului, din cauza summitului NATO a fost o pleasca ce a cazut pe capul organizatorilor cu doar 3 saptamani inainte de concurs. O chestie cat se poate de stupida – despre summit se stia din 2008, iar autorizatia pentru MIB a fost acordata in aprilie. Insa doar cu 3 saptamani inainte s-au prins cei de la primarie ca cele doua evenimente se suprapun in aceeasi zona. Si cum suntem o tarisoara mica si amarata, iar maratonul este privit (inca) drept o tzacaneala a unora, noi astia sariti de pe fix a trebuit sa ne dam cateva sute mai spre est si sa ne mutam cartierul general in Piata Alba Iulia, in loc de Piata Constitutiei. Parea o situatie naspa, ca sa zic asa, insa s-a dovedit a fi chiar ok. Traseul s-a dovedit a fi mult mai “alergabil” decat cel vechi, desi destul de anost. Pentru un strainez venit in Buc, cele 4 ture date pe Splai si pe la Muncii au fost probabil extrem de banale.
Inainte de un maraton si chiar de un semi se presupune ca trebuie sa te odihnesti, in niciun caz sa stai in picioare ore intregi. Pentru mine si cativa colegi inimosi, carora le multumesc foarte mult, cele 2 zile inainte de MIB au insemnat multe ore de stat la standul nostru din Expo. Dar n-am distrat – ne-am intalnit cu o multime de prieteni si cunoscuti, am organizat tombole si concursuri, am impartit si vandut tricouri. Ca si anul trecut, standul nostru a fost cel mai animat si vizitat. Din pacate, per total Expo de anul acesta nu a fost prea interesant. Cu exceptia standului Isostar, nu prea aveai ce vedea sau ce face. Mai e mult pana sa ajungem la nivelul expozitiilor de afara… (abia astept sa vad expo de la Maratonul New York, peste cateva zile).
Sambata am contribuit toti la organizarea Crosului Copiilor. Victor a fost organizator principal si i-a iesit din plin. Au venit foarte multi copii si vremea a tinut cu ei. Cine si-ar fi imaginat ca a doua zi va ploua si vor fi cu 10-15 grade mai putin.
In dimineata zilei de sambata colegul Marian de la MVCom a adus panourile pe care le gandisem impreuna – unul pentru a te fotografia cu el in spate si 2 pentru scris impresii. Am facut o greseala strategia imensa ca le-am pus de dimineata. Cele pentru impresii au fost rapid mazgalite de copiii de la cros si s-a pierdut tot efectul… In fine, invatam de la un an la altul.
Zilele petrecute la expo au fost intense si obositoare. Ne-am straduit sa iasa totul bine, atat pentru colegii nostri care stim ca apreciaza asta (99% dintre ei, pe care ii iubim si ii respectam… restul de 1%… make me feel sick…), cat si pentru a strange bani pentru campania noastra “Aripi Deschise“, pentru care am strans peste 700 de euro in aceste zile petrecute la expo.
Asadar, dupa toate zilele de stat in picioare, si dupa ultimele luni in care nu mi-au mers deloc antrenamentele, ma asteptam la un mare esec personal la MIB. Ca de obicei, mi-am propus sa fac record personal si mai ales sa cobor sub 1:40 pe semi, lucru pe care aproape il reusisem la Cluj. La initiativa lui Gabi au fost formate pace-grupuri, iar eu m-am lipit de cel de 1:40, impreuna cu Ioana cu care am alergat si la Cluj si cu Bogdan “Grossman”, care si el alergase in urma noastra la Cluj.
Dimineta concursului a fost una efervescenta, in ciuda frigului patrunzator.Toata lumea se agita. Era o atmosfera incredibila. N-am adunat pentru poza de grup – eram multi si frumosi. Suntem intr-adevar un club puternic si trebuie sa luptam sa ne mentinem asa si sa nu permitem unor oameni josnici si parsivi sa ne strice unitatea de grup si directia buna cu tot felul de “manevre” si sabotaje.
Nu ne asteptam la cine stie ce public, pentru ca afara era frig si ploua. Si mai suntem si romani, asa ca interesul pentru sport este foarte pipernicit. Cu toate acestea, la linia de start erau vreo 2 mii de alergatori.
S-a dat startul. Intr-o invalmaseala de nedescris, am incercat sa ne facem loc ca sa intram in ritm. Am stabilit rapid cu Ioana si Bogdan sa conducem fiecare cate 2 km. Stupizenia pamantului, pentru care imi vine sa imi trag palme a fost ca eu am ramas setat pe ideea ca trebuie sa alergam cu 5′/km pentru a face 1:40. Doar ca nu era adevarat. Pentru 1:40 trebuie alergat cu 4:44. Ritmul de 5′/km este pentru 3:30 la maraton – celalalt target “secret” al meu. In capul meu s-au amestecat.
Primul kilometru l-am parcurs cu 5:13 din cauza aglomeratiei. Apoi lumea s-a rasfirat, asa ca am inceput sa bagam. Ritmul a scazut vertiginos. Ma simteam neasteptat de bine. Vremea rece ma favorizeaza (deh, stratul adipos tine de cald…). Am alergat perfect primii 10 km. Am avut kilometri si cu 4:21, ceea ce pentru mine era SF cu ceva timp in urma. Cand am revenit in Piata Alba Iulia dupa prima tura am simtit ca zbor. Toate incurajarile “personalizate” (hai Serban!, hai Ro Club!) sunt extrem de motivante. Ne salutam permanent cu oameni cunoscuti cu care ne intersectam. Era o senzatie unica si de asta iubesc MIB-ul. Am mers foarte bine pana la km 17. Apoi a intrat Ioana la conducere si a inceput sa se distanteze usor. Mi-am dat seama ca nu pot sa ma tin de ea. Bogdan s-a desprins si el. Am bagat rapid cele 2 geluri pe care le luasem cu mine. Incepuse sa mi se faca frig, semn ca energia se cam ducea. Am sperat sa capat un pic de elan in zona populata de langa piata. In capul meu persista ideea de sub 5′/km. Am vazut ca am in jur de 4:50 si am zis ca e ok si asa. Ultimul km a fost chinuitor. Nu mai puteam sa trag. Am alergat cat am putut de tare si scoteam sunete aiurea din cand in cand, probabil ca sa respir mai usor. Vedeam cum se scurge timpul catre 1:40…
Am trecut linia in 1:40:24 (timp net). Cele 24 de secunde insemnau in jur de 100 de metri de alergare… Oricum, m-am clasat cam pe locul 130 din vreo 7-800 de alergator la semi, ceea ce nu e chiar rau.
Oricum, mi-am facut record personal si stiu sigur ca pot sa ajung mai jos, tinand cont ca pregatirea mea din ultima vreme nu a fost deloc buna, si cu toate astea am reusit un PB.
Dupa concurs m-am schimbat rapid si am plecat din nou la stand. Rand pe rand s-au perindat pe acolo mult colegi si si-au notat timpul obtinut pe un panou. Unii au realizat timpi fantastici, altii mai putin, insa toata lumea a terminat in stare buna de functionare. Sunt inconjurat de oameni ambitiosi, iar asta ma face sa fiu si eu asa.
Per total, MIB-ul a iesit foarte bine. Organizatorii sunt din ce in ce mai organizati de la an la an, iar Ro Club Maraton este o prezenta din ce in ce mai pregnanta la acest concurs.
Ne vedem la anul!
Za drim tim:
Noul traseu:
Spliturile mele:
