Sunt afisate toate articolele din categoria Carti, muzica, filme
2017
Feb
19

Mentalitatea ultra. Cele opt principii fundamentale ale unui campion

La sfârșitul lunii ianuarie, odată cu Gerarul, Preda Publishing a lansat Mentalitatea ultra. Cele opt principii fundamentale ale unui campion, de Travis Macy.

“Gândiți-vă la ea ca la un ultra decatlon: o cursă în care participanții trebuie să parcurgă 42 km de alergare pe teren accidentat, 80 km pe mountain bike, alți 160 km pe mountain bike și la final alți 160 km de alergare. Mai adăugați 10 km de alergare imediat după cursa de 160 km pe bicicletă (Dumnezeu știe de ce!), plasați toată acțiunea sus în Munții Stâncoși și veți obține Leadman, un eveniment de șase săptămâni, un iad al anduranței pe care eu, din motive care îmi scapă, voiam să-l câștig în 2013 mai mult decât orice pe lume.

Leadville îmi intrase în cap încă de când eram mic și îl urmărisem pe tata, insuficient antrenat, halucinând și clătinându-se până la linia de sosire de la Leadville din 1988. Ani mai târziu, când am auzit de această versiune de șase săptămâni a ultramaratonului Leadville, mi-am dat seama că era exact ceea ce voiam să fac. Voiam să devin nu doar un Leadville (atlet care terminase Leadville 100), ci un Leadman.”

TRAVIS MACY este un sportiv de anduranță care a finalizat peste 100 de competiții ultra în 16 țări. Mare parte din aceste realizări se datorează mentalității sale excepționale. Rezultatele sale au fost apreciate de New York Times, Runner’s World, Adventure Sports, Competitor, UltraRunning, Trail Runner și Breathe. Macy este speaker motivațional, antrenează sportivi de anduranță, scrie despre competițiile și călătoriile sale, oferă consiliere pentru admiterea la facultate și este profesor de liceu. Locuiește în Evergreen, Colorado.

Cartea este disponibila pe www.predapublishing.com

Utilizează codul MENTALITATEAULTRA si primești o reducere de 20% din prețul cărții.

2016
Feb
3

Cartea “Să ne hrănim sănătos”

coperta-carte-sanatate1 Sunt aproape sigur că dacă te-aș întreba ce este azuki, kuzu, dulse sau pruna umeboshi, te-ai repezi la sfântul Google să îl întrebi. Trebuie să recunosc că așa aș fi făcut și eu, dacă nu aveam ocazia să citesc cartea “Să ne hrănim sănătos”, scrisă de Anne-Laure Jaffrelo și publicată în limba română, în condiții foarte bune de către editura Mara books & publishing.

Dacă o ajungi să citești această carte, o să afli o mulțime de lucruri interesante despre alimente mai puțin cunoscute sau mai puțin folosite, în mod particular în bucătăria românească. Iar dacă ești orientat către curentul raw vegan, atunci chiar o să te intereseze foarte mult această lucrare.

Am avut plăcerea să scriu o opinie despre și pentru această carte, ce apare pe coperta 4 cu semnătura mea. O public aici ca un argument în plus pentru a procura această carte de nutriție.

coperta-carte-sanatate-verso

2015
Oct
22

Sanatate ca la carte

“Sanatate ca la carte” a fost un eveniment organizat de catre Editura Trei, care are o colectie extinsa si interesanta de carti dedicate sanatatii, pe diverse teme – bineinteles, multe sunt despre “dieta”,  pentru ca asta atrage publicul cititor, insa exista si o serie importanta de carti de psihologie. Impreuna cu colega mea de la Superfit, Manuela Tiron, am fost invitati sa discutam pe tema miturilor si adevarurilor despre nutritie si scadere in greutate. A fost o intalnire interesanta cu cititorii, in care am putut atinge o multime de subiecte. Eu am avut ca punct de plecare cartea editurii Trei, “Spune-mi adevarul, doctore!“, pe care v-o recomand, pentru ca este scrisa cu bun simt si cu documentare riguroasa. Evenimentul a avut loc la libraria Carturesti Verona, un loc in care iubitorii de carti se simt ca acasa (mie imi aduce aminte de librariile Barnes & Noble, pe care nu le ratez niciodata cand ajung in SUA).

intalnire-ed-3

2015
Jan
18

Prizonier în Carpați. O carte despre supraviețuire.

Nu știu ce au cu mine oamenii ăștia de la Preda Publishing… Din când în când îmi trimit câte o carte din cele nou apărute la editura lor și nu știu cum se nimerește, dar mereu sunt cărți pe care odată începute, nu le mai pot lăsa din mână până când nu le termin.

Recent am primit cartea “Prizonier în Carpați”, scrisă de Ken Jones. La primul contact nu mi-a spus nimic, însă am admirat calitatea copertei și m-am bucurat din nou de mirosul de hârtie, pe care doar unele cărți îl au.

Înainte de a începe să vorbesc despre conținutul cărții, vreau să fac un scurt preambul. Relația mea cu muntele este una episodică și nu neapărat foarte cordială. Sunt crescut în oraș, mi-am petrecut cea mai mare parte din viață pe asfalt și doar vacanțele din copilărie într-o zonă subcarpatică. Doar în ultimii ani am ajuns pe munte, și asta pentru că am participat la câteva concursuri de alergare montană, cum ar fi Cozia, Ciucaș sau Olympus Marathon. Îmi place muntele, e extrem de frumos, însă (oricâte de rușinos ar fi să recunosc asta) prefer să îl admir în poze. Asta pentru că nu m-am simțit niciodată prea în siguranță pe munte.

Ei bine, după ce am citit “Prizonier în Carpați”, cred că o să îmi placă și mai mult să văd muntele doar în poze.

prizonier-in-carpati

Și acum, spoiler. Deci dacă nu vreți să știți mai multe de la mine, cumpărați cartea și vă promit că o să vă placă.

Dacă totuși citiți în continuare, o să vă spun că această carte, care spune povestea adevărată a lui Ken Jones, te ține cu sufletul la gură… în ciuda faptului că știi de la bun început că se termină cu bine, pentru că altfel nu ar fi ajuns să fie scrisă.

Autorul este un englez, fost militar, cu pregătire fizică foarte bună și pasionat de alpinism. Povestea e simplă: ca orice om normal, cu câțiva ani în urmă, acest Ken și-a propus să escaladeze vârful Moldoveanu din masivul Făgăraș, imediat după Anul Nou, deci în plină iarnă. O plimbare relaxată de o zi: urcat până la 2544 metri, spus “am făcut-o și pe asta!”, coborât în Făgăraș și plecat acasa în UK. Deci, simplu.

Doar că englezii nu au auzit de proverbul “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”.

Excursia lui începe bine. Găsește un taximetrist nebun care să îl ducă cu un hârb de Dacie până la baza muntelui, apoi începe ascensiunea și se tot minunează cât de frumos e pe acolo.

Nici nu treci bine de pagina 28 că începe cu adevărat acțiunea. Pe scurt, îl surprinde o avalanșă. Ciudat… o avalanșă în miezul iernii… ce neașteptat…

Trebuie să recunosc că inițial am gândit destul de cinic: fraiere, ți-ai căutat-o! Și mai trebuie să recunosc că în următoarele zeci de pagini am vrut să renunț la carte de câteva ori. Dar nu pentru că ar fi prost scrisă, ci din contră. Suferințele prin care trece Ken Jones sunt atât de realist descrise, încât ajungi să nu le mai suporți tu, ca cititor. Timp de trei zile, acest om coboară muntele cu un picior rupt, fără echipamentul de supraviețuire, dormind în frig, traversând râuri înghețare, pierzând un bocanc, delirând, plângând, înjurând… Prea mult pentru oricine. Marele lui noroc a fost pregătirea fizică extrem de bună, fără de care ar fi murit fără nicio îndoială.

După toată această agonie, urmează a doua jumătate a cărții, care este extrem de interesantă, mai ales pentru cineva pasionat de medicină. Este descrisă lunga și anevoioasa sa recuperare, care a durat aproape 2 ani. Stresul incredibil pe care l-a trăit l-a făcut să piardă 32 kg, să fie operat pentru ulcere perforate cu hemoragii masive, să aibă o degerătură imensă la piciorul fără bocanc și să fie la un pas de pericolul de a nu mai putea merge niciodată.

Se pare că totuși a făcut ceva în scăldătoare când era mic, așa că reușește să depășească toate problemele, să aibă parte de o reconstrucție de șold și să fie permanent susținut de o familie iubitoare și de o mulțime de prieteni. Pe mulți oameni, o asemenea experiență i-ar fi doborât cu siguranță, însă Ken reușește să își reia viața, să se înscrie la o facultate și după un timp să devină pasionat de ciclism și chiar să concureze.

Mi-a plăcut foarte mult această carte. M-a făcut să reflectez din nou asupra capacității extraordinare a oamenilor de a depăși situații extreme și asupra importanței pregătirii fizice, pe care noi, oamenii moderni, o neglijăm cu nonșalanță.

12 Like
2013
Aug
10

Sunt aici pentru a câştiga – istoria unui triatlonist de top

Prin amabilitatea Preda Publishing am citit o nouă carte autobiografică a unui sportiv de top, Chris McCormack, cu nume de alint “Macca”, unul dintre triatloniştii de la Ironman, care a scris istorie în acest sport.

Ironman este un gen de competiţie la care eu ma uit cu maximă admiraţie, uimire şi, cel puţin deocamdată, fără tentaţia de a o încerca. Primul meu contact cu sporturile de anduranţă a avut loc în calitate de observator (sau jurnalist, dacă vreţi, deşi n-aş vrea să îmi asum această “etichetă” atâta timp cât nu am nicio pregătire specifică în această zonă). Am mai povestit şi nu vreau să mă repet, cum în 2005-2006 am însoţit un prieten la 3 concursuri Ironman, în urma cărora am publicat articole în Men’s Health, şi mai important decât atât, am avut acel declic care m-a determinat să încep să alerg şi să particip la maratoane (puteţi citi istoriile respective aici, aici si aici). Este oarecum şocant să mergi la un Ironman – din nou spun, ca observator, când nu ştii prea multe despre acest sport şi nu conştientizezi duritatea lui, nivelul de efort, volumul uriaş de muncă pentru a ajunge măcar să îl termin, nu mai zic să câştigi. Atunci când vezi oameni de 50-60 ani sau chiar mai mult, terminând un Ironman (3,8 km înot, 180 km bicicletă, 42 km alergare), doamne pe care dacă le-ai întâlni pe stradă n-ai bănui în veci că pot să facă aşa ceva, ţi se schimbă în mod fundamental viziunea despre capacităţile corpului omenesc, nu neapărat cele fizice, pentru că aici ştiu că avem resurse destule, dar mai ales cele psihice, pentru că a termina un Ironman înseamnă de fapt să ai un mare control asupra minţii. Aşa cred, aşa am citit, aşa am aflat de la cei care au fost acolo… deocamdată vorbesc din experienţa altora.

citeste tot

2013
Apr
26

Ultramaratonistul. Confesiunile unui alergator de noapte

În urmă cu puțin timp am primit de la editura Preda Publishing o carte pe care efectiv am devorat-o. De mult vroiam sa o citesc, în engleză ce-i drept, însă acum am avut ocazia să o citesc direct în română, într-o traducere foarte bună.

Cartea se numește “Ultramaratonistul” și este scrisă de unul dintre cei mai cunoscuți alergători pe distanțe ultra-lungi (dacă se poate spune așa), Dean Karnazes.

Povestea de viață a lui Dean este una simplă: un oarecare istoric sportiv în tinerețe, apoi intrat în viața de corporatist simte din ce în ce mai pregnant că îi lipsește ceva esențial și descoperă că acest lucru extrem de important este alergarea.
Apoi se declanșează nebunia cu alergarea pe distanțe foarte foarte lungi și în condiții extreme.

Cam asta e cursul firesc al vieții oricărui corporatist, nu-i așa? 🙂

Nu o să vă povestesc cartea, pentru că trebuie să o citiți neapărat, chiar dacă poate nu aveți nici cea mai mică legătură cu alergarea, dar poate vreți să citiți un roman autobiografic, pe care nu îl poți lăsa din mână până la final.

Cartea este scrisă frumos, impresionant, deloc tehnic (adică e o poveste, nu o carte pentru alergători). Este fascinantă transformarea acestui om, care ajunge să participe la niște curse de ultraanduranță, recunoscute pentru dificultatea lor extremă. El le povestește doar pe primele la care a participat, însă ulterior a ajuns chiar să le câștige pe unele dintre ele.

Poveștile lui despre cursele extreme la care a participat sunt scrise cu destul de mult dramatism, dar probabil fără (prea multă) exagerare. Oricât aș fi eu de pasionat de alergare pe distanțe lungi, n-am putut să empatizez cu Dean Karnazes. Îl admir, dar nu îl înțeleg, recunosc. Mi se pare prea mult, prea greu. Nu vad sensul în a alerga sute de kilometri prin deșert, la jdemii de grade Celsius. Desigur, nici nu trebuie căutat neapărat un sens. Dean Karnazes citează în carte un  explorator care a urcat pe Everest și întrebat de ce a făcut asta, a răspuns sec, dar revelator “pentru că există!”. Ei bine, da, atâta timp cât o să existe o provocare, se vor găsi nebuni care să o încerce. Realitatea este că până la urmă ne stabilim singuri limitele. Pentru Dean Karnazes, aceste limite sunt la o distanță imensă față de ceea ce suntem obișnuiți să vedem în jurul nostru. Însă pentru el este ceva normal și a ajuns în punctul în care nu mai poate trăi fără aceste provocări.

Vă recomand această carte. Vă garantez că o să o citiți pe nerăsuflate.

Vă atrag totuși atenția asupra unui potențial risc: dacă nu sunteți pasionați de alergare o să începeți să cochetați cu ideea, iar dacă sunteți “doar” maratoniști, s-ar putea să înmugurească în mintea voastră tentația unei astfel de nebunii – ultramaratonul.

17 Like
2013
Feb
19

9.58 – Povestea celui mai rapid om din lume

Usain Bolt, bineinteles! Lightning Bolt, adica “fulgerul”.

Daca vreti sa aflati povestea acestui atlet extraordinar, va invit sa cititi cartea “Usain Bolt. Povestea mea” care a aparut in urma cu putin timp la editura Preda Publishing.

Intr-un limbaj simplu si accesibil, fara prea multe floricele si pe un ton chiar modest, Usain Bolt povesteste in aceasta carte drumul sau in viata, care l-a condus pana in punctul in care a devenit cel mai rapid om de pe planeta si probabil cel mai bun atlet al tuturor timpurilor. Nu vreau sa va spun prea multe despre Bolt, ca sa nu va stric placerea lecturii.

Cartea este excelent publicata, cu o multime de poze de foarte buna calitate. Povestea in sine este una clasica – un om cu calitati fizice de exceptie, care ajunge sa fie cel mai bun muncind foarte mult. Desi imaginea publica a lui Usain Bolt a fost usor condusa catre cea a unui petrecaret, din carte se intelege destul de clar faptul ca omul a muncit foarte mult pentru a ajunge acolo unde este acum. Sper sa nu aflam si despre el peste un timp, ca a gustat din “doape”, la fel ca Lance Armstrong. In carte povesteste ca a fost testat de nenumarate ori – sportivii de nivelul lui trebuie sa comunice permanent unde se afla, astfel inca sa poata fi gasiti pentru controale neanuntate.

M-a amuzat pozitia lui fata de alimentatie. Ne-am putea imagina ca un sportiv de o asemenea anvergura este super-atent cu ceea ce mananca, ia cele mai bune suplimente nutritive si este monitorizat permanent de medici si nutritionisti. Usain Bolt afirma in aceasta carte ca nu este un atlet conventional, face ce vrea, mananca ce vrea si nu respecta regulile. “Daca vrei sa stii ce mananca un atlet, nu ma intreba pe mine,” zice Bolt. “Nu-mi pasa de echilibrul corect dintre carbohidrati si proteine. Nu am nutritionist, asa cum fac multi alti sportivi renumiti, care au niste grafice si li se spune exact ce trebuie sa manance la diferite ore din zi. Nutritionistii ar fi fost ingroziti daca ar fi aflat de dieta mea de la Olimpiada, cu nuggets de pui. Dar iata ca la mine a functionat.”

Bolt, daca vreodata te razgandesti si ai nevoie de un sfat, un regim ceva, stii unde ma gasesti, da? 😀

Pana comandati cartea si va apucati sa o cititi, va invit sa urmariti cursa extraordinara de 100 metri, la care Usain Bolt a doborat recordul mondial:

2012
Sep
17

Daca va plac pisicile si cartile…

Daca va plac pisicile si cartile atunci ar trebui sa cititi “Dewey”, care a aparut si in limba romana la editura Humanitas. Cartea a fost bestseller New York Times si cea mai bine vanduta carte la Bookfest 2012.

Ca sa nu insel asteptarile cititorilor pretentiosi, trebuie spus ca nu e vorba de vreo capodopera literara, ci doar de o carte emotionanta si scrisa sincer. Si e vorba de o pisica, ceea ce pentru un “cat lover”, asa cum sunt si eu, s-ar putea sa fie suficient pentru a scoate din buzunar 29 de lei, cat costa cartea.

Povestea lui Dewey este una adevarata. El a devenit unul dintre cei mai populari si cunoscuti motani din lumea intreaga. Nu zbura, nu vorbea, nu facea calcule matematice. Practic nu facea nimic altceva decat face orice pisica obisnuita: dormea, manca, se juca. A, da, si inveselea orice fiinta umana cu care intra in contact. Pentru ca asta stiu cel mai bine pisicile sa faca. Cine a avut vreodata o pisica, imi va da dreptate.

Destinul lui a fost strans legat de cel al unui oras din Iowa, Spencer si mai ales de biblioteca acestui oras, unde a trait timp de 19 ani. A fost gasit intr-o zi geroasa de iarna, aruncat in cutia de recuperare a cartilor (un soi de tobogan metalic unde americanii puteau lasa cartile imprumutate de la biblioteca, pe durata week-end-ului). Sansa lui a fost ca bibliotecarii si in special Vicki Myron, autoarea cartii, sa il adopte imediat si sa ii ofere o viata buna.

Prezenta acestui motan in biblioteca din Spencer a devenit un element de atractie pentru cei din oras, apoi din alte state si chiar international. Fara un motiv anume, ci doar pentru ca exista acolo, pentru ca era frumos si prietenos cu toata lumea. S-au scris zeci de articole despre el, s-au facut emisiuni la radio si tv.

Dewey a murit in urma cu cativa ani si apoi Vicki a scris aceasta carte emotionanta despre el, despre viata ei si despre orasul Spencer. Asa ca daca va plac pisicile, cred ca merita sa cititi povestea lui Dewey (este chiar cel de pe coperta). Asa cum era de asteptat, exista si un site cu informatii despre el.

2012
Jul
23

Nascuti pentru a alerga

Odata cu dezvoltarea aproape exploziva a pasiunii romanilor pentru alergare – crestere inregistrata in ultimii cativa ani, au inceput sa apara si fenomenele “colaterale” – siteuri, publicatii, carti, asta ca sa amintesc doar cateva. In primavara aceasta am aflat cu bucurie ca o editura noua (Preda Publishing) isi propune sa publice o serie de carti despre alergare si alte sporturi de anduranta, iar primul produs scos pe piata a fost cartea “Nascuti pentru a alerga. Tribul ascuns, ultra-alergatorii si cea mai frumoasa cursa pe care lume n-a vazut-o niciodata.”

Am citit pe nerasuflate acest roman. Il cumparasem in urma cu ceva timp si in limba engleza, dar am renuntat sa il citesc pentru ca mi-am dat seama ca nu stapanesc chiar atat de bine engleza literara incat sa inteleg toate subtilitatile si as fi pierdut din frumusetea acestui text captivant. “Nascuti pentru a alerga” este scrisa de un jurnalist american, Cristopher McDougall, coleg cu mine la Men’s Health editia americana ( 😀 ), pasionat de alergarea pe distante lungi, editor pentru Runner’s World si multe alte publicatii.

Romanul aduce in prim plan povestea unui trib de amerindieni, Tarahumara, oameni care exista de mii de ani in Mexic si care se pare ca traiesc reproducand (cel putin partial) stilul de viata preistoric. Ei au capacitatea uimitoare de a alerga sute de kilometri prin canioanele din Mexic, incaltati doar cu niste sandale primitive (o talpa legata cu un siret de glezna) si hranindu-se in principal cu fasole, porumb, grau, legume. Acesti indieni traiesc izolati de tot ce inseamna civilizatie, de care nu sunt interesati, perpetandu-si traditiile si credintele si ducand o viata linistita sau macar sa spunem lipsita de stresul, agitatia si bolile cu care ne confruntam noi, ceilalti.

Autorul ia contact cu acest trib de alergatori fantastici prin intermediul unui personaj-cheie, Caballo Blanco, un american care a renuntat la stilul de viata occidental si a inceput sa traiasca la fel ca Tarahumara si care are ambitia sa organizeze un ultramaraton in acea zona salbatica, aducand cei mai buni alergatori de curse extreme din SUA. Cristopher McDougall ii prezinta pe tot acestia dedicandu-le cate un capitol – fiecare dintre acestea fiind o particica fascinanta din intregul ce formeaza acest roman.

citeste tot

15 Like
2012
Jun
22

Arta de a manca

A manca este o arta. Si nu ma refer aici la calcularea caloriilor, alegerea proportiilor “ideale” intre nutritienti, combinatii potrivite sau nepotrivite intre alimente (din punct de vedere al reactiei organismului la acestea), aport de oligoelemente sau mai stiu eu ce alte criterii pe care le gasim in tratatele de nutritie sau articolele de specialitate. Sigur aceste aspecte sunt importante, nimic de spus (ar fi culmea sa incerc sa le discreditez, tinand cont ca e vorba chiar de meseria mea). Vorbesc aici de arta gastronomica, adica ceea ce se intampla pana cand alimentele devin materie prima pentru organism.

Actul alimentar este unul mult mai complex decat parte la prima vedere. Este legatura noastra primordiala, energetica cu tot ceea ce ne inconjoara. De aceea nu este exagerat sa spunem ca este poate cel mai important aspect al existentei noastre. Masa are dimensiuni multisenzoriale, culturale, estetice, creative, emotionale. In functie de cultura noastra, mediul in care traim, educatia pe care am primit-o dam o importanta mai mare sau mai mica mancarii.

Vreau sa va deschid apetitul despre acest subiect care pe mine ma intereseaza tot mai mult, vorbindu-va despre 2 creatii artistice ce au legatura directa cu mancarea si masa.

In primul rand despre un album de fotografie. Ieri am fost invitat la o emisiune la TrinitasTV, televiziunea Patriarhiei Romane. Este a doua oara cand merg acolo si pot sa spun ca o fac cu placere, pentru ca de fiecare data am gasit seriozitate, profesionalism si un spatiu unde se pot dezbate probleme interesante, fara sa existe absolut nicio presiune a zonei comerciale. Puteti urmari emisiunea pe care am inregistrat-o, luni 25.06 la ora 19. A fost vorba, evident despre alimentatie. In studio, alaturi de mine, au fost 2 alti invitatie, 2 persoane foarte interesante – d-na Elena Graura, expert in gastronomie, si dl. Razvan Voiculescu, fotograf si calator (asa cum s-a prezentat chiar el). Cei doi invitati au vorbit despre un proiect numit Bucataria Hoinara, care s-a desfasurat pe durata a 2 ani si s-a finalizat printr-un foarte frumos album de fotografie. Ei au umblat prin toata tara, au gatit prin gospodariile taranilor si au fotografiat “bucatele”. Rezultatele acestei aventuri iti starnesc nu numai pofta de mancare, dar si admiratia pentru modul inedit de a pune in valoare ceea ce de multe ori trecem prea usor cu vederea – masa si mancarea, elemente de baza ale existentei noastre atat ca fiinte pur si simplu, cat si ca fiinte sociale.

Fotografiile sunt atent gandite si analize. O parte dintre ele le gasiti pe siteul acestui proiect, alaturi de cateva filmulete interesante.

Cred ca acest album este o incantare pentru cei care stiu sa aprecieze o mancare sau o masa buna nu numai prin prisma gustului si a mirosului, ci si prina cea a aspectului. De asemenea, munca celor 2 artisti vorbeste despre gatit, o alta arta care tinde sa fie uitata in aceste timpuri cand totul este pe modul “fast”.

***************************

 Tot legat de mancare, de arta de a alege hrana, vreau sa va povestesc despre o carte deosebit de interesanta, pe care am terminat-o de curand, dar pe care imi propun sa o mai citesc odata. Este vorba de “Dilema omnivorului“, o carte scrisa de un jurnalist american, Michael Pollan, foarte premiat si cunoscut in SUA si in lume. Cartea a aparut in 2006 si a fost tradusa si in romana de editura House of Guides, asa ca o gasiti la orice librarie. Este o carte scrisa excelent, bine documentata, interesanta, incitanta si care mie mi-a deschis ochii asupra multor probleme privind alimentatia omului modern. Sigur, cartea se refera la alimentatia americanilor, insa noi recuperam rapid diferenta de 20 de ani (sau cati or fi…) fata de ei, insa nu intr-un sens pozitiv, ci din contra.

Nu este o carte “de diete”, genul “cum sa slabim sanatos”. Este mai curand un eseu si o carte de calatorie.

Michael Pollan vorbeste despre mancare – de la felul cum sunt produse materiile de baza, ce implicatii uriase a avut industrializarea asupra mediului si asupra omenirii, despre aparenta “diversitate” a alimentatiei omului modern, despre modalitatile de producere a hranei – industrial vs. traditional si despre situatia ingrata in care ne aflam astazi, cand practic nu mai stim sa mancam sau trebuie sa facem eforturi deosebite pentru a gasi hrana adevarata.

Cartea incepe cu un capitol fascinant despre porumb, o planta si un aliment care a invadat pur si simplu bucataria omului modern. Pollan explica cu lux de amanunte cum ne-am transformat in consumatori pe scara larga a acestui aliment si daca o sa aveti curiozitatea sa cititi cartea, veti descoperi in cate forme consumam de fapt acest porumb si cat de distructiva este pervertirea si alterarea fluxurilor naturale de alimentatie. Totul este bineinteles din vina si lacomia noastra, a oamenilor.

 Pentru a scrie aceasta carte si pentru a intelege in detaliu problemele pe care le dezbate, Pollan a calatorit, a cercetat, a incercat sa patrunda in mediul industrial, acolo unde marile corporatii fac legea, a mers la ferme unde se practica productia naturala de alimente (un capitol absolut superb descris), a mers la vanatoare si la cules de ciuperci.

Desi cartea este foarte interesanta si bine scrisa, eu am ramas cu un gust foarte amar dupa terminarea ei, pentru ca in fond mesajul nu este unul prea optimist. Se pare ca nu prea mai avem sanse sa mancam asa cum o faceau bunicii nostri… Sa ne mai miram de ce avem generatii de copii obezi, de ce 66% dintre oamenii de pe planeta mor de boli cardiovasculare care au la baza “infundarea” vaselor de sange cu grasime, de ce exista o adevarata mafie in industria alimentara (vezi si la noi in tara “ministrul Monsanto”…)…

Nu vreau sa termin intr-o nota pesimista, pentru ca cele 2 proiecte sau opere de arta, daca vreti, sunt totusi un mesaj ca exista oameni care incearca sa aduca la suprafata ceva ce a existat, ceva ce ne face bine si pentru care merita sa facem eforturi, macar si numai prin informare a noastra si a celor din jur.

16 Like

CENTRUL DE NUTRITIE SUPERFIT
Centru pentru testarea performantelor sportive

Articole pe Doctor.info.ro


Noutati pe Doctor.info.ro


Articole pe Maraton.info.ro


Urmareste-ne pe Facebook


Calendar

March 2017
M T W T F S S
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva blogului

Calendar evenimente sportive