Va invit sa cititi un articol despre boala celiaca.

Iar daca vreti sa participati la concurs:

Cele mai multe mamifere alearga aterizand pe partea din fata a labei piciorului, in timp ce oamenii calca mai intai pe calcai (in cele mai multe cazuri).  Deloc surprinzator, studiile au aratat ca aterizarea pe varful picioarelor este mai eficienta. Se pune intrebarea: de ce am ramas la acest gen de calcatura aparent ineficienta, in timp ce corpul uman a fost in timp transformat si adaptat pentru alergarea pe distante lungi, cum ar fi maratonul?

Cercetatorii de la Univeristatea din Utah au incercat sa gaseasca un raspuns si au ridicat ipoteza ca acest stil de mers mostenit de la maimute ar putea fi mai avantajos atunci cand mergem. Ei au studiat o serie de voluntari tineri care au fost pusi sa mearga si sa alerge (cu aterizare pe calcai). Mersul s-a desfasurat in trei modalitati – normal, cu aterizare pe calcai; cu aterizare pe partea anterioara a talpii (cu calcaiul usor ridicat); pe varfuri.

Apoi i-au pus sa alerge normal si cu aterizare pe varfuri. Ulterior au calculat cantitatea de energie necesara pentru mers si alergare si au constatat ca mersul cu calcaiele usor ridicate creste cu 53% necesarul energetic fata de mersul normal, iar mersul pe varfuri este chiar mai consumator de energie. In privinta celor 2 forme de alergare nu s-a constatat nicio diferenta.

Tipul uman de mers cu aterizare pe calcaie ne face extrem de eficienti, in timp ce in alergare ambele posturi sunt la fel de eficiente. Mersul presupune un consum energetic cu 70% mai mic decat alergarea pe aceeasi distanta. Avantajul in ceea ce priveste eficienta se pierde imediat la trecerea la mers pe varfuri.

Analizand rezultatele, echipa de cercetatori a constatat ca pierdem mai putina energie atunci cand calcam mai intai pe calcaie decat pe varfuri si de asemenea transferam mai multa energie de la un pas la altul, ceea ce ne imbunatateste performanata.

Iata deci de ce inca folosim tipul de mers al stramosilor nostri, care erau nevoiti sa parcurga distante mari in mers pentru a gasi hrana.

Studiul a fost publicat in The Journal of Experimental Biology

Te-ai gandit vreodata cum calci in timp de alergi?

De Sf.Valentin, de 8 Martie si cu multe alte ocazii, unul dintre cadourile cele mai la indemana si cele mai apreciate sunt bomboanele de ciocolata. O cutie frumoasa, bomboane gustoase… si ai rezolvat problema.

Iata ca un studiu realizat la Spitalul St.Michael arata ca acest cadou poate avea o semnificatie chiar mai importanta, deoarece s-a constatat ca prin consumul de ciocolata se reduce riscul de accident vascular cerebral si cel al decesului dupa un astfel de eveniment nedorit. Factorii de protectie in acest caz sunt flavonoizii continuti in ciocolata, care sunt antioxidanti puternici.

Cu toate acestea, nu uitati faptul ca acest produs deosebit de apreciat, ciocolata, este de fapt un amestec de zahar si grasime, deci concentratia energetica este foarte mare, iar consumul in exces poate conduce la cresterea greutatii corporale.

Clinica de medicina sportiva de la Universitatea Virgina a introdus o metoda terapeutica de ultima ora pentru tratamentul ligamentelor, tendoanelor si muschilor accidentati.

Terapia pe baza de plasma bogata in trombocite a intrat in atentia mass-media dupa ce a fost utilizata in tratarea unor sportivi de top (din fotbal american). Dr. David Diduch, ortoped si profesor la aceasta univeristate afirma faptul ca aceasta abordare este utila atat in cazul atletilor de elita, cat si pentru sportivii “de duminica”. Obiectivul este accelerarea procesului de vindecare si reducerea numarului de cazuri la care se intervine chirurgical.

Tratamentul consta in extragerea unei mici cantitati de sange de la pacient, care apoi se centrifugheaza pentru a concentra trombocitele si apoi se injecteaza in zona cu accidentarea. Trombocitele contin factori de crestere importanti pentru repararea tesuturilor, iar injectarea acestora determina organismul sa raspunda printr-un proces inflamator care in cele din urma conduce la vindecare. Partea si mai buna consta in faptul ca sangele provine chiar de la pacient si deci nu exista riscul unor efecte adverse ca in cazul medicamentelor.

Diduch spune ca tratamentul pe baza de plasma bogata in trombocite ar putea fi de ajutor in cazul sindroamelor de uzura cronica, cum ar fi tendinita achiliana, tendinita genunchiului si a cotului (cotul tenismanului sau al jucatorului de golf), fasciita plantara, tendinita coifului rotatorilor. De asemenea, ar putea fi utila in accidentari, cum ar fi intinderile musculare de la nivelul muschilor posteriori ai coapselor, cvadricepsilor sau muschilor din regiunea inghinala.

Realitatea este ca nimic nu poate fi mai frustrant si mai dureros ca o accidentare in cazul unui sportiv de performanta, care nu isi mai poate atinge performanta maxima sau ajunge “pe bara” pentru un timp. Daca pentru un om obisnuit o accidentare inseamna doar durere si discomfort, pentru un sportiv acest lucru inseamna ani de munca pierduti, bani pierduti, frustrare si poate chiar lipsa unui viitor, asadar orice noua terapie este mai mult decat binevenita, mai ales atunci cand se dovedeste in acelasi timp eficienta si fara efecte secundare.

Aici puteti vedea o explicatie stiintifica a acestei proceduri medicale:

Noi, maratonistii, suntem obisnuiti sa induram multe – tot felul de dureri tranzitorii, intinderi, periostite, miozite, bataturi si hematoame, unghii inegrite si care apoi cad, diferite grade de deshidratare, stari de hipertemie sau de hipotermie (in functie de anotimp), escoriatii si cate si mai cate…

Dar nu le bagam prea mult in seama, pentru ca nimic nu se compara cu euforia (si chinul) alergarii unui maraton.
Totusi, atunci cand vine vorba de inima, nimeni nu mai poate fi indiferent.

Intrebare-cheie: este inima afectata de alergarea pe distante lungi?

Vestile sunt bune: un studiu recent, care a folosit tehnologii de imagistica cardiaca de ultima generatie a indicat faptul ca anomaliile cardiace experimentate de catre unii alergatori de maraton dupa o competitie sunt temporare şi nu conduc la leziuni permanente ale miocardului.

Studiul realizat de cercetatorii de la Universitatea din Manitoba a marcat prima utilizare a imagisticii prin rezonanţa magnetica la nivel cardiac, intr-o situaţie post-maraton.

“Desi studiile anterioare efectuate pe maratonisti au demonstrat existenta unor markeri biochimici ai afectarii cardiace şi au corelat aceste constatari cu dovezi electrocardiografice ale disfuncţiei cardiace, aceasta a fost prima data cand imagistica prin rezonanta magnetica a fost utilizat pentru a evalua şi a inţelege efectele alergarii unui maraton asupra inimii”, a spus cercetatorul Davinder S. Jassal, profesor asistent de cardiologie, radiologie şi fiziologie la Centrul de Cercetare din Winnipeg.

Studiul a analizat starea de sanatate a inimii in cazul a 14 alergatori care au participat la Maratonul Manitoba 2008, desfasurat in Winnipeg, Canada. Toti alergatorii au fost alesi din categoria “non-elita”, adica maratonisti neprofesionisti, cu grad de antrenament redus.

Inainte de maraton, fiecare participant a trecut prin evaluari complete ale starii de sanatate, inclusiv teste de sânge pentru a determina nivelurile biomarkerilor cardiaci, factori prezenti in sânge care reflecta stare de sanatate a miocardului. Dupa cursa, au fost recoltate alte probe de sânge şi au fost efectuate ecografii cardiace şi teste de imagistica cardiaca prin rezonanta magnetica.

Studiile anterioare au confirmat faptul ca biomarkerii cardiaci sunt crescuti in cazul multor sportivi neprofesionisti dupa competitie, ceea ce ar putea indica posibile leziuni ale inimii musculare. In acest studiu, ecografiile cardiace si testele de imagistica cardiaca prin rezonanta magnetica efectuate imediat dupa maraton au evidenţiat anomalii, inclusiv nereguli in reumplerea diastolica (anomalii ale relaxarii) şi o scadere de la 64% la 43% a capacitatii de contractie a ventriculului drept.

Deşi biomarkerii cardiaci au crescut postmaraton, nu a existat nici o dovada directa a afectarii permanente a inimii, in urma investigarii prin rezonanta magnetica.

“Utilizand aceasta tehnica am reusit sa demonstram ca aceste fluctuaţii nu conduc la afectarea reala a inimii, iar disfunctia ventriculara dreapta este tranzitorie, recuperarea avand loc in maxim o saptamâna dupa cursa”, a afirmat Dr.Jassal.

Cercetatorii si-au propus acum realizarea unor studii suplimentare pentru a stabili daca aceste anomalii pot conduce la afectarea permanenta a structurilor cardiace in cazul alergatorilor care participa la mai mult de un maraton intr-o perioada de 12 luni.

Citeam pe un site de stiri cazul unui american de 15 ani care se afla la un pas de exmatriculare deoarece a fost prins la scoala detinand asupra sa un supliment nutritiv ce continea… creatina.

Scandal mare. Tatal lui a amenintat ca da scoala in judecata etc. etc.

La noi si steroizii anabolizanti sunt intr-o stare de semilegalitate A nu se intelege ca sunt de acord cu decizia scolii respective. Din contra. E o poveste de rasul lumii, care arata ce inseamna sa fi neinformat si sa iei decizi “eroice”, care nu pot sa te faca decat ridicol.

Cititi aici mai multe despre creatina, o substanta cat se poate de legala.

Primul sfat pe care o sa ti-l dea oricine – medic, nutritionist, mama, tata, bunica, vecinul de bloc – mananca fructe si legume!

Paradoxal, desi e un lucru atat de cunoscut, consumul de fructe si legume este mult prea scazut fata de necesitatile nutritionale ale omului sanatos.

O sa va dau un argument in plus pentru a manca mai multe fructe si legume. A fost dovedita legatura intre pectina ce se gaseste in fructe si legume si protectia impotriva dezvoltarii unor forme de cancer. Pectina este una dintre acele “fibre” naturale despre care ati tot auzit. Ea se gaseste in special in coaja fructelor si are capacitatea de a favoriza digestia si absorbtia unor vitamine si minerale, precum si sa duca la scaderea colesterolului. Pectina detoxifiaza  organismul prin eliminarea unor metale (cupru, plumb etc.), si astfel creste rezistenta organismului.

Recent s-a constatat ca ea are capacitatea sa se lege de o molecula numita galectina-3 (Gal3) care are un rol in mecanismul cancerului. Odata realizata aceasta legatura se constata incetinirea ritmului de dezvoltare a cancerului sau chiar blocarea acestui proces.

In plus, s-a descoperit ca in anumite conditii, pectina din gemuri de fructe elibereaza un fragment molecular care inhiba capacitatea numitor proteine de a stimula dezvoltarea cancerelor.

Daca ar fi sa alegeti intre fructe proaspete si gemuri (sau dulceata) mergeti pe prima varianta, datorita continutului crescut de zahar pe care il au cele din urma.

In industria alimentara se folosesc pectine rafinate pentru crearea de dulceturi, spume, bomboane, jeleuri  etc. (E440 i si E-ul 440 ii). Acestea, in combinatie cu alte substante din dulciuri dauneaza sanatatii, din cauza combinatiei nenaturale cu cantitati mari de zaharoza, amestecuri de glucoza si fructoza sau cu alte E-uri.

Popular se spune sa faci ce zice popa, nu ce face popa… sau ce nu face. Destul de adevarat si in cazul medicilor, care de multe ori spun “nu fuma” cu tigara in coltul gurii (ok… exagerez), spun “nu manca aia si ailalta” dar ei o fac (ok… ma declar vinovat… din cand in cand), spun “fa sport” dar ei sunt sedentari (aici nu m-ati prins).
Departe de mine gandul de a lovi in medici prin acest articol… las aceasta placere abjecta detractorilor, insa citeam un articol despre medicii englezi care nu prea se inghesuie atunci cand vine vorba despre activitate fizica, desi in mod evident o recomanda pacientilor lor.

Toata lumea stie ca efortul fizic practicat in mod regulat reprezinta o masura de prevenire pentru numeroase probleme de sanatate; in plus, a fost dovedit ca barbatii care se antreneaza isi reduc la jumatatea riscul de deces pentru cele mai importante afectiuni. Medicii o stiu mai bine decat oricine si cu toate acestea nu o pun in practica. In articolul despre care vorbesc era prezentat un studiu facut pe medici tineri (rezidenti) din doua spitale mari din Anglia, care au propria sala de fitness. Ei bine, da, in Anglia spitalele au sala de fitness pentru personal… N-are sens sa mai comentez sau sa fac vreo comparatie cu situatia de la noi. Au fost alesi in proportie egala baieti si fete; de asemenea, proportia a fost aceeasi in privinta specialitatilor – interne si chirurgicale. Ei au completat chestionare despre stilul de viata – activitate fizica, fumat, consum de alcool – asadar aspecte care influenteaza starea de sanatate in general.

Comparandu-se datele cu cele provenite de la populatia generala, medicii au stat mai bine la multe capitole – greutate optima, fumat, consum de alcool. Cu toate acestea, atunci cand a venit vorba despre activitate fizica, doar 21% dintre ei s-au incadrat in recomandari, mult sub 44% care este media populatiei generale in Anglia. Interesant este faptul ca desi munceau in spitale cu dotari complete pentru a face miscare, mai mult de o treime dintre ei nici nu stiu ca exista aceste facilitati.

Continuand studiu, s-a constatat ca exista o discrepanta mare intre ceea ce se intampla in timpul facultatii si dupa, respectiv in rezidentiat. Practic, 64% dintre studentii medicinisti reusesc sa respecte recomandarile privind timpul optim petrecut facand activitate fizica, insa odata ajunsi la etapa de specializare, procentul scade dramatic. Motivatiile sunt cele clasice – lipsa timpului, lipsa motivatiei, oboseala. Cam acelasi lucru probabil ca se intampla si la noi, desi nu am date statistice. As mai aduga un motiv in plus – lipsa banilor.
Necesitatea de a face miscare nu se rasfrange doar asupra starii de sanatate a medicilor, ci si asupra celei a pacientilor, deoarece s-a constatat ca medicii care fac sport au mai mare aplecare si dorinta de a-si sfatui pacientii sa adopte un stil de viata activ, decat cei care o spun doar pentru ca asa scrie in carti.

Care este minimul necesar de miscare?

Cam toata lumea medicala citeaza indicatiile Colegiului American de Medicina Sportiva (ACSM), care este cea mai mare organizatie din lume de medicina sportiva si stiinta sportului, numarand mai mult de 35.000 de membrii in toata lumea, din diverse domenii.

Chiar zilele acestea, ACSM a publicat noile ghiduri (cele vechi erau din 2001) privind nivelul de activitate fizica necesar pentru scadere in greutate si pentru prevenirea cresterii in greutate (dupa o etapa de scadere in greutate). Acestor indicatii li s-au adaugat si cele primite de la American Dietetic Association, o alta organizatie de profil din USA (care printre altele reglementeaza si activitatea nutritionistilor… sa nu uitam ca acolo nu oricine se poate da specialist, asa cum se intampla mult prea frecvent la noi).

Iata cateva idei extrase din documentul ACSM:

-    managementul greutatii corporale a devenit o problema stringenta de sanatate publica, deoarece mai mult de 66% dintre populatia adulta a Statelor Unite este supraponderala sau obeza; o reducere cu numai 2-3% a greutatii corporale in cazul acestor persoane este de natura sa reduca factorii de risc pentru boli cronice
-    e nevoie de o “cantitate” mai mare de efort fizic pentru scadere in greutate si pentru a preveni recidiva (comparativ cu indicatiile anterioare)

Si iata noile indicatii:

Pentru a preveni cresterea in greutate
150-250 minute/saptamana de activitate fizica cu intensitate moderata este asociata cu prevenirea cresterii in greutate
Mai mult de 150 minute/saptamana de activitate fizica cu intensitate moderata este asociata cu scadere modesta in greutate

Pentru scadere in greutate
150-250 minute/saptamana de activitate fizica cu intensitate moderata induce doar o scadere modesta in greutate. O scadere semnificativa se obtine pentru perioade mai mari de 250 minute pe saptamana

Pentru mentinerea greutatii dupa scadere in greutate
Exista unele dovezi ca mai mult de 250 minute/saptamana de activitate fizica cu intensitate moderata poate preveni cresterea recurenta in greutate
Restrictia energetica (dieta) combinata cu activitate fizica vor induce o scadere in greutate mult mai importanta, comparativ cu simpla “cura de slabire”

Pentru cei mai multi adulti, aceste indicatii pot fi destul de simplu de pus in practica: 30 de minute de activitate fizica timp de 5 zile pe saptamana, in cazul celor care urmaresc sa-si mentina greutatea. Pentru cei cu exces ponderal, “doza” creste la 50 de minute pe zi, timp de 5 zile. Antrenamentul cu greutati se numara printre indicatiile ACSM ca parte a activitatii fizice, ca element de baza al cresterii masei musculare.

Asadar, medic sau nu, normo sau supraponderal, nu uitati ca activitatea fizica este absolut necesara pentru mentinerea sanatatii.
Acestea fiind spuse, va las, ca trebuie sa plec la antrenament. Mai am doar 61 de zile pana la Maratonul Paris!

Multi dintre oamenii care au reusit sa atinga varste venerabile au povestit celor care i-au chestionat despre “secretul” longevitatii, ca toata viata lor au mancat cu moderatie, ba chiar cantitati semnificativ mai mici decat a celor din jur.

In ultimii ani a crescut interesul pentru dietele care impun o restrictie calorica, deoarece studiile experimentale pe animale au aratat ca exista sansa ca acestea sa creasca durata vietii, in plus avand capacitatea de a intarzia aparitia bolilor ce apar odata cu imbatranirea.

Cu alte cuvinte…  mananci mai putin = traiesti mai mult si mai bine.

Au existat studii pe animale care au confirmat aceasta ipoteza. In momentul de fata nu se poate trage o concluzie clara in cazul oamenilor, dar este un subiect de studiu incitant. Nici mecanismul nu este cunoscut, insa s-au emis mai multe ipoteze cum ar fi reducerea productiei de radicali liberi, precum si limitarea proceselor inflamatorii.

Recent, cercetatorii germani au constatat ca prin reducerea aportului caloric cu o treime se poate obtine o ameliorare a capacitatii de memorare, in special la persoanele in varsta.

Pacientii implicati in acest studiu au avut o varsta medie de 60 de ani si au fost impartiti in trei grupuri – primul cu un regim echilibrat (s-a respectat necesarul caloric), cel de-al doilea a avut un regim alimentar similar, dar cu un procent mai mare de acizi graşi nesaturaţi, cum ar fi cele găsite în uleiul de măsline şi peşte, iar pacientii din cel de-al treilea grup au primit un regim alimentar restrictiv.

Dupa trei luni nu a existat nicio diferenta in privinta memoriei la primele doua grupuri, insa in al treilea grup s-a observat o ameliorare importanta. De asemenea, s-a constatat imbunatatirea starii de sanatate, reducerea nivelului insulinei si o reducere a nivelului de markeri ai inflamatiei. Cercetatorii au lansat ipoteza ca aceste modificari ar putea explica capacitatea de memorare mai buna, prin mentinerea sanatatii celulelor creierului.
Pe toata durata studiului, desi a fost impusa restrictia calorica, pacientii au primit cantitatile necesare de micronutrienti (vitamine si minerale).

Dr Leigh Gibson, de la Universitatea Roehampton, a afirmat ca reducerea nivelului de insulina ar putea fi o explicatie pentru imbunatatirea performantelor mentale, deoarece se pare ca acest hormon actioneaza asupra acelor zone din creier responsabile cu memoria. Exista si constatarea ca pacientii cu diabet zaharat tip 2, care nu sunt controlati terapeutic in mod corespunzator prezinta tulburari cognitive, care se amelioreaza prin tratament.
Se pune totusi intrebarea cui poate fi aplicata o restrictie calorica de 30% fara sa existe probleme? Pentru un supraponderal sau obez evident ar fi chiar o indicatie, dar ce se intampla in cazul normo si subponderalilor?

Cercetatori din Finlanda si Suedia au urmarit peste 1400 de persoane de vârsta medie, si au constatat ca cei care au baut trei-cinci cesti de cafea pe zi, in perioada de mijloc a vietii lor, au fost mai putin susceptibili in a dezvolta dementa sau de boala Alzheimer, comparativ cu cei care fie nu au baut cafea deloc sau in cantitati mici.

Pentru acest studiu, cercetatorii au incadrat consumul de cafea in trei categorii: scazut (0-2 cani pe zi), moderat (3 – 5 cupe) si ridicat (peste 5 cesti pe zi).

Rezultatele au aratat ca:

* Cei care au baut cafea in perioada de mijloc a vietii au prezentat un risc mai mic de a dezvolta dementa si boala Alzheimer la batranete, fata de cei care au baut putin sau deloc cafea.

* Cel mai mic de risc a fost inregistrat printre cei care au baut cantitati moderate de cafea (3 – 5 cesti pe zi).

“Midlife Coffee and Tea Drinking and the Risk of Late-Life Dementia: A Population-based CAIDE Study.”
Marjo H. Eskelinen, Tiia Ngandu, Jaakko Tuomilehto, Hilkka Soininen, Miia Kivipelto.
Journal of Alzheimer’s Disease, Vol 16, No 1, January 2009