Prea multa invatatura… ingrasa
Se pare ca exista un sambure de adevar in aceasta afirmatie destul de ciudata.
Mai intai trebuie sa spun ca in discutiile pe care le am cu pacientii mei, nu de putine ori am aflat ca au suferit “varfuri” de crestere in greutate in perioada unor examene importante din viata lor – bacalaureat, admitere, licenta etc. La o prima privire s-ar putea arunca explicatia ca au trecut de la o viata cat de cat activa, la una complet sedentara – “cu burta pe carte”. Si totusi nu asta este problema, pentru ca multi dintre ei nu au suferit o schimbare semnificativa a stilului de viata pe partea de activitate fizica, ci mai curand pe partea de alimentatie.
Un studiu realizat la Universitatea Laval mi-a confirmat observatia. Cercetatorii de acolo au reusit sa demonstreze ca dupa o perioada de activitate intelectuala intensa (in studiul lor era vorba de serii de 45 de minute) consumul alimentar este semnificativ mai mare decat in mod normal. Activitatea in sine nu consuma mai multa energie comparativ cu “statul degeaba”. Dupa fiecare serie de activitati intelectuale, subiectii au fost lasati sa manance in voie – alegerea lor a fost undeva la 200-250 kcal per gustare (iar daca inveti, sa zicem 5 ore pe zi, si dupa fiecare iei o astfel de gustare, ai cumulat lejer 1000-1250 kcal).
Explicatia fiziologica pare sa fie urmatoarea – stresul intelectual produce o fluctuatie importanta a nivelului glicemiei (creierul functioneaza numai cu glucoza, si nimic altceva), asadar apare necesitatea de a compensa rapid scaderea glucozei sanguine.
Cumuland aceast consum caloric crescut cu lipsa activitatii fizice, rezultatul este clar – crestere in greutate.
Sa fim sinceri cu noi insine – cand esti ingrozitor de stresat din cauza unui examen sau concurs foarte important ce se apropie, iti trebuie multa putere si capacitate de a-ti ordona viata, incat sa nu te lasi furat de necesitatile acute, cum ar fi pofta pentru “ceva dulce”, pe care ti-o satisfaci dupa fiecare capitol pe care il parcurgi. Oamenii simt nevoia sa se recompenseze (mai ales cand aceasta nevoie trece denivelul psihic, ajungand la cel organic, care este mult mai greu de controlat), iar aceste “recompense” hipercalorice si repetate frecvent, pe un fond de inactivitate fizica, reprezinta reteta sigura pentru a trece de acel examen cu un balast de kilograme in plus.
Ce e de facut?
In primul rand sa nu lasi pe ultima suta de metri invatatul pentru acel examen sau concurs. Daca te pregatesti din timp, te vei simti mai sigur pe tine si nu vei mai fi atat de stresat. Programeaza-ti bine materia si tine-te de program.
Incearca sa nu renunti la activitatea fizica. Daca nu faci sport, macar fa-ti un program zilnic de plimbare. In afara de faptul ca vei schimba mediul si te vei relaxa, vei “arde” si cateva calorii. Mult mai eficient ar fi totusi sa faci cateva minute (15-30) de exercitii fizice.
Respecta un program al meselor. Vei reusi in acest fel sa mai reduci din “poftele” ce apar subit si cu care este greu de luptat.
Recompenseaza-te cu fructe, nu cu dulciuri. Totusi ai grija si aici – un mar nu iti aduce decat 80-100 kcal, in schimb 1 kg de mere inseamna 800-1000 kcal, adica aproape jumatate din necesarul tau zilnic (presupunand ca ai cam 65-70 kg si esti sedentar).






