Ce sanse are un cetatean obisnuit sa schimbe ceva in Bucuresti?
Astazi am inceput un soi de experiment, sa-i zicem “civic”. Vreau sa vad daca eu, simplu cetatean al mandrei noastre capitale pot sa schimb o situatie care ma deranjeaza, dar care nu ma priveste doar pe mine, ci si pe multi alti cetateni din zona in care locuiesc.
Despre ce e vorba?
In fiecare zi imi duc fata cea mare la Scoala 196 din sectorul 3 si pe cea mica la o gradinita in apropiere. Drumul de acasa si pana acolo e destul de scurt, insa presupune traversarea bulevardului Liviu Rebreanu pe la trecerea de langa capatul autobuzului 335, apoi parcurgerea strazii Ion Agarbiceanu si imediat am ajuns la scoala. Deci un drum de maxim 10-15 minute, in ritm de copil prescolar. Ar trebui sa fie o placere, insa nu este.
Strada Ion Agarbiceanu este o strada destul de ingusta, cu un singur trotuar. Pe partea cealalta este santierul unde s-au construit niste blocuri noi. Problema cu aceasta strada e ca aproape in permanenta sunt parcate masini pe trotuar – unele doar cu 2 roti urcate, altele chiar complet. Nesimtire cat cuprinde. In jumatatea de ora inainte de ora 8, cand copiii intra la scoala, pe aceasta strada este o vanzoleala de masini din ambele directii. Multi parinti isi aduc copiii cu masina. In mod normal, masinile ar putea sa treaca una pe langa alta, insa din cauza masinilor parcate pe trotuar, se formeaza coloane, soferii se claxoneaza si se injura, se fac tot felul de manevre… iar in tot acest timp, noi, parintii cu 1 sau 2 copii agatati de mana, ne strecuram catre scoala. Evident, pe carosabil, pentru ca trotuarul (unicul!) este loc de parcare… Sunt convins ca cei care aveti copii stiti ca acestia nu au simtul pericolului, asa ca atentia parintelui este solicitata la maxim.
Ii pasa cuiva de aceasta situatie? Daca vreodata o sa se intample un accident?
Nu vreau sa va mai povesesc cum a fost in lunile ianuarie si februarie, cand trotuarul era plin cu munti de zapada (si masini abandonate acolo), pe jos era gheatza, iar masinilor le mai ramasese o banda (pe o strada fara sens unic)…
Solutia ar fi simpla, dupa parerea mea – stalpi speciali montati la marginea troturarului, astfel incat sa nu se poata parca acolo. In felul acesta, trotuarul ar ramane doar pentru pietoni.
A doua chestiune este trecerea de pietoni de pe Liviu Rebreanu, in apropierea acestei strazi. Aceasta trecere este o adevarata capcana. Marcajul de pe asfalt a disparut de mult, semnele de trecere nu se vad bine, nu exista presemnalizare. Soferii nu opresc aproape deloc aici. Unii nici nu isi dau seama ca e trecere de pietoni, altora pur si simplu nu le pasa… Cum sa opreasca cocalarul cu bemve pentru un tatic cu niste copii de mana…
Gata, mi-am spus oful!
Dar nu ma limitez doar a scrie aici. Am trimis sesizari la Primaria Capitalei, la Primaria Sectorului 3 si la Politia Rutiera Bucuresti. Declar azi momentul zero al acestui experiment. Sa vedem daca am vreo sansa sa schimb ceva. Sper sa mai revim peste vreun timp si sa va povestesc ca lucrurile s-au schimbat. Cu sau fara aportul meu.
Concurs: castiga cartea “Fii in forma fara sa mergi la sala!”
ITI PLACE SA FACI MISCARE, DAR NU POTI SA MERGI LA SALA?
Crezi ca nu ai timp pentru exercitii fizice? Te-ai saturat sa platesti multi bani pentru un abonament la sala pe care nici macar nu il folosesti prea des? Cu ajutorul cartii “Fii in forma fara sa mergi la sala!”, vei descoperi cum sa it folosesti timpul liber pentru a fi in forma fara costuri mari.
Cartea include:
- Exercitii pas cu pas si programe pe care le poti face acasa pentru forta, flexibilitate si sanatate.
- Sfaturi profesioniste cu privire la elaborarea unor planuri proprii de fitness, in functie de ceea ce doresti sa obtii.
- Recomandari cu privire la dieta si evitarea accidentarilor.
Ce trebuie sa faci ca sa castigi aceasta carte?
1. Aboneaza-te la newsletterul doctor.info.ro pentru a primi cele mai interesante articole despre sanatatea ta.
2. Da un Like paginii de Facebook a siteului doctor.info.ro
3. Raspunde sincer la intrebarea “Cata miscare faci?” (pe pagina de Facebook)
Toti cei care urmeaza acesti 3 pasi vor participa la tragerea la sorti ce va avea loc pe data de 26 februarie. Castigatorul va primi cartea acasa prin posta.
Succes!
2011 la linia de finish
Mai sunt cateva ore pana intram in anul 2012. Dragi cititori ai blogului meu, va urez sa aveti un an mai bun, sa fiti mai sanatosi, mai fericiti si mai linistiti!
LA MULTI ANI!
Eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru un 2011 destul de bun, fara mari probleme (ca de cele mici si medii oricum nu avem cum sa scapam niciodata). Nu imi vine sa cred ce repede a trecut si acest an. Am avut atat de multe lucruri de facut incat timpul pur si simplu a zburat. O sa imi amintesc cu placere de 2011. A fost anul in care fetele mele au inceput scoala, respectiv gradinita – momente “delicate”, dar pe care le-am trecut cu bine. Ma intreb daca vor mai exista bloguri, sau sub ce forma vor exista, atunci cand vor incepe una facultatea si cealalta liceul…
Si in 2011 am pus umarul la “arderea” catorva sute de kilograme de grasime. Ii felicit pe pacientii mei care au reusit sa isi schimbe viata in acest an si le doresc sa mearga in continuare pe acest drum. Toata admiratia mea pentru cei seriosi si perseverenti. Daca as avea numai astfel de pacienti, munca mea ar fi un fel de extaz continuu 
Ro Club Maraton, preocuparea mea aproape mai importanta decat “biznisul” (cel putin din perspectiva timpului alocat) a continuat sa evolueze si sa isi consolideze pozitia de cel mai puternic club de alergatori amatori din Romania. Am cunoscut o multime de alti oameni interesanti si dornici sa se implice, mi-am largit cercul de prieteni alergatori si am pus pe picioare cateva noi proiecte foarte interesante. Cel mai important dintre acestea a fost campania “Aripi Deschise”, in urma careia Spitalui Fundeni se va alege cu un echipament medical foarte scump si performant pentru sectia de oncopediatrie. Am avut parte si de mult stres in privinta clubului, asta ”multumita” unor oameni carora nu le doresc altceva decat sa li se intoarca cu varf si indesat tot raul pe care au incercat sa mi-l faca mie, prietenilor mei si acestui club. Oricum, important este ca am trecut cu bine acest moment foarte tensionat, insa numai eu stiu cat de mult m-a consumat si cat timp am investit pentru a nu lasa se duca de rapa tot ce am construit in ultimii trei ani.
Am continuat sa fac sport si in acest an, din fericire fara nicio accidentare importanta. Am alergat 1743 km (plus ceva fitness si yoga). Totalul e mai slab ca in anii precedenti si asta datorita ultimelor 2 luni cand am fost mai mult plecat si racit. Am facut 168 de antrenamente, ceea ce inseamna ca 1 zi din 2 am facut antrenament – deci cele 150 de minute de efort mediu-intens recomandate saptamanal le-am marcat, insa ceea nu mi-a iesit a fost treaba cu cele 30 de minute de miscare zilnica (mers, urcat scari etc.). Recunosc.
Am alergat 4 maratoane (2 au fost chiar mai lungi de 42 km) si 9 semimaratoane, plus cateva crosuri. A fost mai mult decat mi-am propus, insa m-a luat valul si m-am lasat dus. Raman totusi la parerea ca 2 maratoane pe an – unul in primavara si unul in toamna imi sunt suficiente. Semi-urile nu le pun la socoteala, ca asa ceva alerg si la antrenamente, deci e oarecum banal.
Am inceput sezonul mult mai devrem decat in alti ani, in februarie cu un semimaraton la Limassol, in Cipru. A fost foarte frumos, insa nu m-am simtit prea in forma, asa ca rezultatul a fost destul de slab. Mi-am luat revansa in aprilie la Cluj, unde am alergat tot semi si am fost la 1 minut de a cobori sub 1:40. In mai am fost la Ecomarathon unde am alergat 2 bucle, adica 29 km. Poate il faceam pe tot, insa peste 2 saptamani am alergat Maratonul Copenhaga, unde am terminat in 3:55. La inceputul lui iunie am alergat Semimaratonul Tusnad, ca pregatire pentru Olympus Marathon, care a fost pentru mine o experienta coplesitoare (si dureroasa). In iulie am alergat un cros montan la Izvorul Muresului. In luna august imi propusesem sa fac pauza, ca oricum e prea cald pentru concursuri, insa am intrat in hora si am alergat Maratonul “Pe aici nu se trece!”, adica 44 km intre Marasti si Marasesti. A doua zi am alergat un semi in cadrul Maratonului Miercurea Ciuc (daca eram putin mai nebun poate alergam tot maratonul, dar si asa a fost dificil). In septembrie am alergat semimaraton la Ciucas Trail Running, una din cursele mele preferate. La o luna dupa, in octombrie, am alergat tot semi, in cadrul Maratonului International Bucuresti. Doar 23 de secunde m-au despartit de acel visat 1:40. Ramane pentru anul viitor. La inca o luna diferenta am alergat New York City Marathon, cea mai frumoasa cursa pe care am alergat-o pana acum si care ma va “bantui” (in sens pozitiv) mult timp de acum inainte. Ma asteptam sa inchei anul competitional dupa acest maraton, insa amicul Ilie Rosu ne-a dat de lucru si de 1 decembrie, asa ca am organizat un maraton, unde am si alergat un semi. Ultimul pe 2011.
Asa ca am avut de lucru in permanenta. Nu ma plang. Imi place acest ritm. Ma face sa ma simt viu, in forma, in mijlocul evenimentelor. Regret doar ca n-am avut mai mult timp pentru citit. Asta este unul din lucrurile pe care mi le propun pentru 2012. Daca o sa fiu mai organizat, voi avea mai mult timp.
Imi doresc un 2012 ceva mai relaxat. Am un sentiment bun in privinta acestui an. Nu cred in sfarsitul lumii si nici in criza. Asa ca va urez sa fiti veseli si pozitivi, sa aveti putere de munca si sa nu uitati sa va bucurati de fiecare zi traita!
La Multi Ani!
Oameni toxici
E o expresie pe care am auzit-o recent de la o prietena. Oameni toxici. O specie de oameni cu care nimeni n-ar vrea sa aiba de-a face, dar pe care nu prea avem cum sa-i evitam. In orice societate, in orice organizatie, in orice grup mai mare de oameni exista aceasta specie nesanatoasa, acida, mustind de rautate.
Am trecut de curand printr-o experienta de viata care mi-a aratat cat de jos pot sa coboare unii oameni. Este greu de conceput cum poate cineva sa faca parte dintr-o organizatie frumoasa, armonioasa, avand obiective pozitive, in care nu se ruleaza cine stie ce bani, in care intra oameni placuti, inteligenti, optimisti, prietenosi, deschisi… iar ei sa se puna contra curentului, sa bage betze in roate, sa manipuleze, sa improaste in stanga si dreapta cu acuzatii si venin…
Sub aparenta motivatie a dorintei de a ajuta la dezvoltarea acelei organizatii se ascunde doar dorinta searbada de putere… Putere sa ce? Cand organizatia are scop nepatrimonial, ba mai mult, voluntariatul este cuvantul de ordine, la ce iti foloseste aparenta putere pe care o poti castiga? La nimic.
Puterea pe care o ai in astfel de situatii este doar aceea de a munci tu mai mult decat ceilalti, de a fi un exemplu, de a-i ajuta sa gaseasca drumul catre obiectivele pe care organizatia si le propune. Iar oamenii toxici nu vor fi in veci dispusi sa faca asta. Este ciudat ca nu constientizeaza acest lucru si se cramponeaza sa ajunga intr-o pozitie pe care nu numai ca nu o merita, dar nici nu i-ar interesa in fond…
E greu de inteles uriasa doza de tupeu pe care o au acesti oameni toxici. Tupeu si lipsa de respect.
Asa cum te feresti de o substanta periculoasa, toxica, tot asa, ca om, iti vine sa stai cat mai departe de astfel de oameni.
Care este antidotul? Destul de simplu: uniunea si coeziunea grupului, bunul-simt general si individual, respectul pentru ceilalti si pentru dreptate.
In felul acesta, oamenii toxici au doua sanse: sa se “detoxifice” sau sa dispara.
Probabil ca multi dintre cititorii mei nu vor intelege ce e cu acest post si nici nu vreau sa spun mai multe. Luati-o ca pe un scurt eseu. A, sa nu uit: orice asemanare cu intamplari sau personaje reale este absolut (ne)intamplatoare.
Blog in haine noi
Dupa cum se observa, blogul meu si-a schimbat radical aspectul. Imi place foarte mult cum arata acum si ii multumesc prietenului meu Cezar pentru ajutorul pe care mi l-a dat la implementarea acestei teme. De asemenea, am luat hotararea sa cuplez cele doua bloguri pe care le aveam, adica serbandamian.ro si nutritionist.info.ro. Am inceput sa scriu pe blogul de la MH prin 2007, apoi la un moment dat m-am desprins de acolo. Dupa un timp, am considerat ca e mai bine sa impart blogul in doua, insa asa cum s-a dovedit nu-mi ajunge timpul sa scriu in zece parti… Asa ca revin la un singur blog. Sper sa gasesc timp si inspiratie sa il umplu cu lucruri interesante.
Multumesc celor ce “ma cititi”!
Inca un final fericit
Povesteam in urma cu un timp ca amicul Mihai Dragomir, unul dintre cei mai bine cotati antrenori, a inceput un program din categoria “anti-aging” – bineinteles, totul natural, sanatos, orientat catre miscare si alimentatie sanatoasa (nici vorba de vanzare ilegala de GH si ce mai incearca tot soiul de indivizi profund imorali, care au aparut de curand si pe la noi).
Programul lui Mihai a fost interesant, dar din pacate a avut parte de oameni neseriosi. Dintre cei inscrisi initial pentru cele 2 luni de sport si dieta, o parte au disparut ca magarul in ceatza, fara macar sa anunte… Asa sunt unii oameni… se kk pe munca altora.
Eu am sustinut partea de nutritie, dar nu am avut prea mult de lucru, pentru ca multi dintre concurenti veneau din alte programe de slabire si aveau scolarizarea facuta. Astept cu interes editiile urmatoare, cand sper sa lucrez cu “prospatura”.
Impresionant a fost numarul mare de sponsori si parteneri media pe care Mihai a reusit sa ii adune in jurul programului sau.
Ieri a avut loc ceremonia de inchidere a programului si oferirea premiilor. Ne-am adunat la sala Bamboo, unde asa cum se poate vedea si in poze, lumea trebuie sa poarte niste minunati papucei albastri 
)
Valoarea timpului
Primesc o multime de prostii pe mail. In general nu imi place sa pierd timpul cu lucruri inutile. Totusi, “panseul” asta mi s-a parut chiar interesant, asa ca vreau sa il impartasesc cu voi (in caz ca nu l-ati primit deja pe mail de la altcineva :
To realize the value of a sister:
Ask someone who doesn’t have one.
To realize the value of ten years:
Ask a newly divorced couple.
To realize the value of four years:
Ask a graduate.
To realize the value of one year:
Ask a student who has failed a final exam.
To realize the value of nine months:
Ask a mother who gave birth to a still born.
To realize the value of one month:
Ask a mother who has given birth to a premature baby.
To realize the value of one week:
Ask an editor of a weekly newspaper.
To realize the value of one hour:
Ask the lovers who are waiting to meet.
To realize the value of one minute:
Ask a person who has missed the train, bus or plane.
To realize the value of one-second:
Ask a person who has survived an accident…
To realize the value of one millisecond:
Ask the person who has won a silver medal in the Olympics
To realize the value of a friend:
Lose one.
.
Time waits for no one. Treasure every moment you have!
