Sunt afisate toate articolele din categoria Calatorii
2014
Jan
4

Conferinta Internationala de Nutritie Sportiva (Newcastle, decembrie 2013)

Pe finalul anului trecut, cu o saptamana inainte de Craciun, am participat la o conferinta in Anglia, unde mi-am dorit mult sa ajung. Nu e greu de inteles de ce, tinand cont ca s-a numit “International Sport + Exercise Nutrition Conference 2013”. Este probabil cea mai importanta conferinta dedicata strict nutritiei sportive si aduna cei mai mari specialisti din domeniu din intreaga lume. Multi dintre ei mi-au fost profesori la CIO, acolo unde am obtinut specializarea in nutritie sportiva. Asadar, un fel de “candy shop” pentru cei care au de-a face cu nutritia sportiva.

Conferinta s-a desfasurat intr-un oras din nord-estul Angliei, Newcastle upon Tyne, suficient de mare incat sa aiba 2 universitati, aeroport si cel mai mare centru comercial din UK.

Imi propun sa va povestesc pe larg despre temele discutate la aceasta conferinta, dar nu in acest post, unde voi face doar o trecere in revista, ci abordandu-le pe rand (of, sper sa am timpul necesar…). Am aflat o multime de lucruri interesante, am intalnit multi “colegi” si am avut ocazia sa ii ascult si sa stau la cativa metri distanta de profesionisti ale caror carti le-am citit si le am in biblioteca. Unii dintre ei sunt un soi de “rock stars” in domeniul nutritiei sportive; desigur, pentru cine nu are tangenta cu aceasta zona, sunt doar niste nume oarecare, insa pentru a mine a fost incitant sa ii vad fata in fata si sa le ascult opiniile asupra unor subiecte “fierbinti”. Ca la mai toate conferintele la care am participat, unele subiecte au fost tratate cu profesionalism, altele destul de dezamagitor (uneori m-am intrebat – scuzati lipsa de modestie – daca sunt eu asa de bun, sau sunt ei prea slabi…). Conferinta s-a intins pe 3 zile si a avut in unele segmente cate doua sesiuni concomitente, ceea ce nu mi-a placut, pentru ca am fost nevoit sa aleg intre subiecte care ma interesau in aceeasi masura. In fiecare seara a existat si “program social”, adica mancare si bautura plus, ceea ce a fost mult mai atractiv, invitati speciali.

conf1

In prima zi, conferinta a fost deschisa de Louise Burke, renumit nutritionist sportiv din Australia, autor a unor studii si carti de referinta in domeniu. E a abordat subiectul practicii bazate de dovezi in nutritia sportiva, mai exact provocarea la care este supus practicianul atunci cand trebuie sa aplice “in the field” rezultatele studiilor stiintifice. Trebuie spus ca nutritia sportiva (si nutritia in general) este un domeniu plin de controverse, in care daca avansezi cu studiul iti dai seama cat de putine lucruri se stiu cu certitudine, gasesti studii care se bat cap in cap, specialisti care se contrazic (nu ii aduc in discutie pe “guru” care au pareri transante, pentru ca de fapt ei nu conteaza…). Ca specialist, daca vrei sa procedezi corect, trebuie sa te bazezi pe certitudini, iar acestea pot sa apara doar in urma unor studii riguroase. Apoi apare problema transpunerii in practica a concluziilor studiilor. Complicat. Si destul de dezamagitor sa iti dai seama ca stim atat de putine lucruri.

Unul dintre subiectele mele preferate a fost cel in care a fost analizata conexiunea dintre un stil de viata activ, alimentatie sanatoasa si sustenabilitate. Tema a fost dezvoltata de prof. Nanna Meyer de la Universitatea Colorado. Mi-a placut mult prezentarea ei – scapam din vedere “the big picture”, in care trebuie sa ne preocupe si sanatatea planetei, nu doar cresterea economica si productivitatea. O sa revin asupra acestei teme dupa ce ma documentez suplimentar. In paralel cu aceasta prezentare, s-a discutat despre triada femeii sportive, un alt subiect de maxim interes pentru nutritionistii sportivi.

Am continuat cu o prezentare dedicata vitaminei D, una dintre vitaminele esentiale fara de care statusul osos este compromis, insa nu doar acesta, ci si cel imunitar, iar la sportivi este afectata si forta musculara, ceea ce se traduce prin reducerea performantelor. Dupa aceste subiect, s-a discutat despre relatia dintre caldura, hidratare si creier. Hipertermia este o problema serioasa, la fel si deshidratarea, ambele avand un efect devastator asupra creierului – trebuie subliniat ca nu vorbim despre situatii extreme, ci despre un grad moderat, dar care pentru un sportiv poate sa insemne limitarea capacitatii de efort si deci o piedica serioasa.

Una dintre prezentarile l-a care s-a inghesuit lumea a fost cea despre “zona gri a dopingului”, adica hrana, suplimente nutritive si droguri recreationale. Dr. David Mottram de la Universitatea John Moores din Liverpool a punctat cateva aspecte la care trebuie sa fim foarte atenti atunci cand facem recomandari.

Prima zi de conferinta s-a terminat cu un alt subiect care m-a interesat mult – relatia dintre nutritie si imunitate, cu accent particular pe suplimentarea cu probiotice, care desi nu afecteaza in mod direct performanta fizica, sunt considerate utile pentru sportivi prin faptul ca influenteaza pozitiv functia imunitara.

conf2

citeste tot

17 Like
2013
Nov
24

Maratonul Istanbul 2013, 3:21:00

Am așteptat cu ceva emoție Maratonul Istanbul. Principala mea preocupare legată de acest concurs a fost una destul de stupidă: o să mai pot obține un rezultat măcar la fel de bun ca cel de la Oslo? Da, știu, e aiurea să gândesc așa, însă pentru mine rezultatul de la Oslo a însemnat mult și aproape că nu îmi venea să cred că e al meu, gândindu-mă în urmă la el. Așa că, cel puțin pentru confortul meu psihic, trebuia să se mai întâmple odată, ca să fiu eu sigur că  nu a fost doar o zi norocoasă.

Am continuat să mă antrenez cam la fel ca și până acum, adică destul de intens, cu multe antrenamente de sală și fără cine știe ce long run-uri. Am considerat ca fiind suficiente la acest capitol MIB-ul și Azuga Trail Race (care în mod normal n-ar fi avut ce să caute între două maratoane și așa destul de apropiate, pentru că solicitarea pentru organism este oricum mare… dar… nu pot sta de-o parte). Trebuie să recunosc că m-a cuprins o oarecare stare de oboseală către acest sfârșit de sezon, dar m-am ținut tare pe poziție, pentru că era ultimul concurs important și nu era cazul să mă înmoi tocmai acum. Anul acesta m-am antrenat așa cum nu s-a întâmplat niciodată în toată viața mea, dar nu neapărat pentru că am vrut să demonstrez ceva, ci pur și simplu pentru că m-am simțit bine și am putut. Dacă nu acum, atunci când? La 80 de ani?

Maratonul Istanbul este unul măricel, ajuns la a 35-a ediție. Este singurul care se laudă cu faptul că se aleargă pe 2 continente – practic startul se dă pe malul asiatic al Bosforului, se trece podul și apoi se aleargă doar în partea europeană a orașului. Am fost avertizat că traseul nu este ușor, având câteva urcări serioase.

Am luat primul contact cu concursul și orașul după ce am ajuns la aeroport și am mers direct la Expo, pentru a lua numerele de concurs. Acolo am gasit o expoziție destul de mare, unde spre deosebire de alte concursuri puteai să cumperi echipament la prețuri rezonabile. O impresie buna și la ridicarea kitului, doar tricoul nu a fost cine știe ce (nu că aș mai avea nevoie de încă un tricou la colecție).

Au urmat două zile de umblat prin Istanbul, dar despre asta o să povestesc mai târziu. Cert e că sâmbătă seara mă dureau deja picioarele, adică exact cum nu trebuie înainte de un concurs.

Pentru a ajunge la zona de start, în dimineața concursului trebuie să ajungi în Piața Taksim sau la Sultanahmet, două zone populare, pentru a merge cu autobuzele puse la dispoziție de către organizatori. Am ales Taksim, care îmi era mult mai aproape. Acolo am găsit un puhoi de oameni și am călătorit într-un picior în autobuz, până la start. Noroc că drumul nu a fost prea lung. Acolo m-am întâlnit cu mai mulți români, câțiva din Constanța de la clubul Sanasport, apoi cu Andrei, Adrian și Bogdan din clubul nostru. Atmosfera de dinainte de start era ușor diferită de alte concursuri, în sensul că puteai să îți cumperi covrigi și ceai de la vânzătorii ambulanți. Funny! Cu jumătate de oră înainte de start am mers să predau rucsacul cu echipament și am intrat într-o îmbulzeală îngrozitoare, pentru că parcaseră autobuzele foarte aproape unul de celălalt și toată lumea se agita să predea sacii. O greșeală organizatorică stupidă, care ne-a costat niște nervi. Ca să nu mai spun că unii concurenți au rămas cu sacii nepredați și au alergat cu ei în spate. Total aiurea, cred că o luam razna dacă mi se întâmpla mie…

În fine, a venit și ora startului. Frumos, s-a cântat imnul turcesc apoi la treabă. Doar că nu a fost așa ușor, pentru că s-a dat startul simultan și pentru cursele de 15 și 10 km, ceea ce a însemnat o nouă îmbulzeală pe pod. A trebuit să fac slalom printre alergători care nu se grăbeau, așa că primul kilometru a fost slab. Mă gândeam cu ciudă că nu e un început prea bun.

Noroc că în curând alergătorii s-au rărit și mi-am putut intra în ritm. Vremea era perfectă pentru alergare – răcoare și înnorat. În afară de primul pod, am mai avut câteva urcări mai mici și apoi una foarte serioasă pe la kilometrul 17-18. Partea bună era că mă simțeam foarte bine și aveam un ritm de vis, adică undeva la 4:34/km. Am trecut de prima jumătate undeva la 1:36-1:37.

A doua jumătate a maratonului a fost lungă și monotonă. Practic am alergat în jur de 9 km dus și 9 km întors pe o șosea pe malul mării. Acolo nu mai era nici țipenie de trecător. Doar noi, cu fețele noastre deja obosite și cu gândurile amestecate – tehnice, fiziologice, amintiri, prostii… De la 21 la 30 km am avut parte de soare în cap. Ritmul a început să se modifice puțin, totuși am menținut o medie de 4:37, ceea ce era încă bine. Am întors, intrând în ultimul sfert al maratonului. Aici am dat de altă distracție – vânt din față. Partea bună era că vântul avea o intensitate mult mai redusă față de cel din zilele precedente.

Bineînțeles, ca orice ultimă bucată de maraton, oboseala se instalează și nimic nu mai e amuzant. Nici măcar gândul că în locul toboșarilor, majoretelor sau formațiilor rock de la alte concursuri, aici am avut parte de slujba musulmană, ce se auzea din difuzoarele moscheelor pe ultimii kilometri.

Ritmul meu se alterase într-o oarecare măsură, însă per total stăteam foarte bine. Știam însă că ultima bucată este o urcare abruptă. Este complet aiurea să pui finișul în pantă, însă eu au vrut să terminăm exact la Sultanahmet, zona cea mai importantă din tot Istanbulul.

La kilometrul 41 aveam 3 ore și 14 minute. Am intrat în parcul de lângă Topkapi. A început urcarea. Am forțat cât am putut. Aici erau oameni pe tot traseul și am avut parte de o mulțime de încurajări, mai ales că scosesem stegulețul și se pare că oamenii sunt sensibili la așa ceva. Mai aruncam câte o privire la ceas, sperând într-o minune. Am reușit să termin în 3:21:00. Dacă nu era urcarea, aș mai fi rezolvat un prag, dar chiar și așa sunt foarte mulțumit. Este un timp pe care nici nu îl visam cu câteva luni în urmă. Oricum, mi-am mai îmbunătățit recordul cu 4 minute si m-am clasat pe locul 200 din aprox. 5000 de alergatori.

Seara ne-am întâlnit cu toată gașca la unul dintre multele restaurante din Istanbul, unde am stat pe divan și ne-am ospătat cu preparate tradiționale.

Per total, mi-a plăcut acest maraton și mai mult decât atât, mi-a plăcut orașul. Istanbulul este foarte bine caracterizat de o frază pe care am citit-o într-o revistă la hotel “They call it chaos. We call it home.” Cam asta este impresia, de haos – agitație, lume multă, forfotă, mii de magazine și restaurante. Pentru noi, românii, nu este chiar atât de șocant, pentru că într-o oarecare măsură cred că ne recunoaștem în acel stil de viață, însă cred că pentru vestici, și mai ales pentru nordici, este o altă planetă.

În Istanbul ai foarte multe lucruri de văzut și de vizitat, te întâlnești peste tot cu istoria lor, oamenii sunt amabili și dornici să te ajute (doar că nu prea știu engleză), se mănâncă extraordinar de bine, poți să îți satisfaci din plin dorința de shopping (dacă o ai) și nu te stresezi prea tare în legătură cu prețurile, pentru că totul este accesibil. Si in plus au foarte multe pisici pe strada, toate foarte frumoase si prietenoase 🙂

Nu știu dacă o să mai alerg vreodată maratonul de la Istanbul, însă în mod sigur mă voi reîntoarce pentru a  vedea și alte părți ale orașului și pentru a încerca alte feluri de mâncare.

Aici este profilul altimetric al cursei. Nu pare prea dificil, dar cand esti acolo, lucrurile se schimba.

Cateva imagini din calatoria noastra (click pe poze pentru a le mari):

15 Like
2013
Oct
29

Together We Move

La invitatia Coca Cola, saptamana trecuta am participat la Londra la evenimentul “Together We Move”, care a reunit persoane din 22 de tari, implicate intr-un fel sau altul in promovarea ideii de “stil de viata activ”. M-am bucurat sa fiu si eu printre ei, pentru ca de cativa ani ma straduiesc sa contribui la transmiterea acestei idei, atat prin meseria mea, cat si prin aparitiile publice, si bineinteles nu in ultimul rand, prin activitatea pe care Ro Club Maraton o desfasoara de mai mult de 5 ani. Desi nu am o statistica, cred ca clubul nostru a convins cateva mii de persoane sa devina mai active, atat prin exemplul personal al membrilor, cat si prin evenimentele organizate si prin prezenta noastra online.

Coca Cola este unul dintre cei mai importanti sustinatori ai programelor destinate adoptarii unui stil de viata activ. Si cand spun “sustinator” ma refer la faptul ca sponsorizeaza astfel de programe in intreaga lume, asta pe langa sustinerea unor evenimente majore cum sunt Jocurile Olimpice sau Special Olympics si Paralympics. In Romania exista cupa de fotbal Coca Cola (pentru copii cu varste intre 14 si 19 ani), campania Red Bike sau SETS EPODE (activitati fizice multiple, pentru copii cu varste intre 7 si 10 ani).

La evenimentul Together We Move am avut ocazia sa aflu despre multe alte programe de succes din intreaga lume, de exemplu Mission Olympic din Olanda si Germania, care implica pana la 150000 de tineri intr-un eveniment multi-sport, un fel de Universiada, cum era pe vremuri la noi.

Sau un alt program foarte interesant si care a luat o multime de premii, Leader Sports Animator din Polonia, care implica anual 50000 de participanti – practic acest program ofera granturi celor mai interesate proiecte menite sa incurajeze comunitatile locale sa devina mai active. Liderii acestor programe locale primesc atat bani pentru a le dezvolta, cat si “scolarizare” si suport logistic; practic ei primesc know-how-ul si li se da mana libera sa actioneze “descentralizat”, pentru ca ei stiu cel mai bine ce e nevoie in comunitatea in care locuiesc.

Mi-a placut foarte mult si programul Street Games, aplicat in Marea Britanie, care se adreseaza copiilor si tinerilor din zonele defavorizate. Ei au constatat ca acesti tineri care traiesc in zonele sarace fac mult mai putin sport, participa la mult mai putine competitii, au parte de prea putina indrumare, insa isi doresc la fel de mult ca si cei mai instariti sa faca sport. Odata implicati intr-un program sportiv se reduce riscul comportamentelor antisociale, acestia devin mai implicati, au mai mult respect de sine si devin modele pentru altii de varsta lor. Bineinteles, devin mai sanatosi si au riscuri mai reduse – in acest sens, guvernul britanic prognosticheaza ca in 2050 60% dintre barbatii englezi vor fi obezi, la fel si 50% dintre femei si 25% dintre copii. Nu cred ca in Romania vom sta mai bine…

Un alt program interesant si care s-a bucurat de succes, este Beat the Street, introdus in Londra, dar si prin alte parti, cum ar fi Shanghai. Practic, au fost montate un fel de cititoare de card (asa cum sunt cele din autobuzele din Bucuresti) in diverse puncte din oras, iar elevii din diverse scoli au primit carduri cu care se inregistrau cand plecau dintr-un punct si apoi cand ajungeau in altul. Astfel ei acumulau puncte, intrand astfel intr-o competitie intre ei si intre scoli. In afara faptului ca astfel se stimula deplasarea pe jos, punctele acumulate aveau un rol si intr-o campanie de caritate, ceea ce reprezenta un dublu stimul pentru copii. O idee simpla, dar cu impact.

Tot evenimentul Together We Move a avut ca punct focal gasirea unor astfel de idei si apoi transformarea lor in programe viabile. Inca de la inceput au fost prezentate date extrem de ingrijoratoare privind incidenta inactiviatii in zilele noastre si impactul devastator pe care aceasta il are asupra sanatatii. Inactivitatea a devenit una dintre cele mai serioase probleme de sanatate publica din lume si ar trebui sa fim mult mai preocupati de acest aspect al vietii noaste, iar daca ne pasa de cei din jur (in special de copiii nostri), atunci nu ar trebui sa lasam timpul sa treaca, pentru ca sedentarismul ne scurteaza speranta de viata cu ani buni, iar acestea nu sunt doar vorbe in vant, ci exista studii foarte serioase care certifica acest lucru.

Conferinta a avut si cateva workshopuri practice, in care a trebuit sa ne stoarcem creierii pentru a afla ce face un program pentru stimularea miscarii sa fie de succes. Sper sa am candva ocazia sa pun in practica cele aflate aici.

Joi dimineata, o alergare de grup prin centrul Londrei, pe o vreme numai buna de alergat. Totusi e destul de multa aglomeratie in Londra, asa ca nu e chiar cel mai bun loc de alergat. Cu toate acestea, aproape peste tot vezi oameni alergand sau mergand pe bicicleta (nu chiar ca in alte tari, pentru ca nu au benzi de bicicleta asa grozave cum am vazut prin Danemarca sau Olanda).

Pentru toti cei prezenti a fost o adevarata onoare sa alerge alaturi de campioana noastra olimpica, Gabriela Szabo. Noroc ca nu a dictat ea ritmul, altfel eram terminati.

O sa povestesc mai multe despre eveniment si despre cateva studii despre importanta miscarii in emisiunea Superfit din aceasta vineri, la Sport Total FM (ora 17).

2012
Mar
14

Washington DC

Washington este cu totul altceva decat New York – istorie, cultura, administratie, un alt tip de cladiri, probabil ca si viata are alt ritm. Ca turist, principalul loc de atractie este The Mall. Nu va ganditi ca este un mall unde gasesti magazine cu haine, fast-food-uri, pitizipoance si colalari veniti la pierdut vremea si tocat bani (pentru aceasta va recomand cu caldura mall-urile din Bucuresti). Zona denumita The Mall este un dreptunghi delimitat de Capitol si Obelisc, iar pe laturile lungi se gasesc muzeele ce compun Smithsonian, Gradina Botanica, Castelul. In centrul dreptunghiului este iarba si atat. In The Mall ai ce face zile intregi, daca iti propui sa vizitezi pe indelete toate cele amintite.

In rest, zona centrala a Washingtonului este dominata de cladiri administrative, multe dintre ele fara nimic atragator ca arhitectura. Zonele mai periferice sunt elegante, curate si linistite.

N-am apucat sa vad decat Muzeul de Istorie Naturala si cel Aerospatial, si din pacate destul de rapid. Toate aceste muzee au acces liber. Ma gandesc cu invidie la cei care locuiesc acolo si care isi pot duce copiii oricand vor la aceste muzee care concentreaza atat de multa informatie excelent expusa.

The Capitol este o cladire impresionanta, atat prin dimensiuni, cat si prin ceea ce reprezinta. Si aici intrarea este libera, ba chiar ai ghid care iti explica ceea ce vezi. Fata in fata cu Capitolul se afla obeliscul, care este intr-adevar impunator, iar in spatele acestuia Lincoln Memorial.

Daca la New York te simti in inima moderna a Americii, in Washington patrunzi in istorie – acolo unde de cateva sute de ani s-a scris si se scrie istoria, nu numai a SUA, ci a intregii lumi.

citeste tot

2012
Mar
4

Muzeul aerospatial din Washington

Poate va amintiti filmul “O noapte la muzeu” partea a 2-a, cand Ben Stiller ajunge la un moment dat intr-un muzeu plin de avioane, de la cele mai primitive, pana la unele foarte moderne. Era vorba de Smithsonian National Air and Space Muzeum din Washington, unul dintre cele mai interesante muzee pe care le-am vazut.

Da, noua baietilor, ne plac avioanele si navele spatiale, n-avem ce face! Cand ajungi intr-un astfel de muzeu ai impresia ca ai intrat in cel mai mare magazin de jucarii pentru baieti. Eu unul n-as mai fi iesit de acolo cateva zile, insa timpul era foarte limitat si mai aveam de vazut o multime de alte lucruri.

De la avionul fratilor Wright si pana la sateliti si module selenare, aici gasesti condensata toata istoria aeronoautica a lumii. Te plimbi printre avioane din toate timpurile, poti sa urci la bordul unui transatlantic si a unei rachete, vezi cum traiesc astronautii pe o statie orbitala si asisti din cabina de comanda la aterizarea avioanelor pe un portavion. Fiecare epoca este generos explicata si exemplificata – costume de piloti militari, dar si din aviata civila, armament, aparatura… un adevarat loc de joaca pentru baieti.

L-am parcurs de la un capat la altul incercat de aceeasi frustrare ca n-am timp sa il savurez pe indelete. Sper sa ma mai intorc vreodata si sa am suficient timp sa citesc macar o parte dintre informatiile de acolo.

citeste tot

2012
Feb
26

Central Park, New York

Inconjurat de zgarie nori si bulevarde celebre, Central Park pare din cu totul alt film in mijlocul New Yorkului – o oaza de liniste, verdeata si relaxare, intinsa pe o suprafata considerabila.

Cand am ajuns acolo am avut din nou aceeasi senzatie de deja vu pe care am avut-o de multe ori in NY. Adevarul este ca au fost filmate atatea scene in acest parc, incat cred ca este familiar pentru sute de milioane de oameni de pe glob, indopati cu blockbuster-uri americane.

Pentru newyorkezi, Central Park este un loc excelent pentru alergare si ciclism. Este suficient de mare incat sa nu te plictisesti, nu pare a fi foarte aglomerat, iar pietonii respecta benzile pentru cliclisti si alergatori. N-am vazut niciun caine “comunitar”…

In centrul parcului se afla un lac unde oamenii lanseaza barcute teleghidate. Din loc in loc sunt statui ale unor autori celebri, cum ar fi H.C. Andersen sau personaje celebre, Alice (in Tara Minunilor).

N-am reusit sa ajung la statuia lui Fred Lebow, initiatorul maratonului de la NY, care a fost la origine roman – de fapt evreu din Transilvania, fugit in America. El a organizat in 1970 prima cursa din New York, la care s-au inscris 127 de alergatori si au terminat doar 55. In comparatie, anul trecut au luat startul 46.000 de alergatori (si aproape de doua ori mai multi s-au inscris la loteria initiala care a facut selectia). Sunt fericit ca am avut sansa sa alerg si eu acolo.

citeste tot

2012
Feb
18

Istorie naturala, acasa si prin alte parti

Am fost impreuna cu copii la Muzeul de Istorie Naturala “Grigore Antipa”. Stati, nu va entuziasmati, pozele din acest post nu sunt de acolo. Ar fi bine, dar suntem totusi in Bucuresti. Mi-a placut la Antipa. Imi aduc aminte de excursiile pe care le faceam cu scoala, acum multi (prea multi) ani. Noul muzeu – renovat si aranjat – arata foarte bine. Este modern, elegant si interesant. Pretul este mai mult decat accesibil (20 lei pentru adulti, 5 lei pentru scolari si gratis pentru cei mici). Unele dintre exponate sunt cam nereusite, dar trecem cu vederea. Oricum, este o experienta placuta, iar copiii s-au distrat foarte bine.

Cu ocazia acestei vizite mi-am adus aminte de 2 muzee exceptionale de istorie naturala pe care le-am vazut in SUA asta-toamna – cel din New York si cel din Washington. Nu are sens comparatia cu Antipa, asa cum nu are sens sa compari Romania cu America.

Cele 2 muzee, dar mai ales cel din New York sunt fascinante. Si uriase. Iti trebuie zile intregi doar ca sa vezi toate exponatele pe indelete si probabil saptamani sau luni ca sa citesti tot ce este prezentat. Pentru cel din New York ne-am rezervat vreo 6 ore si tot nu am reusit sa il parcurgem pe tot. Spun “parcurgem” pentru ca oricum nu aveam vreme sa ne oprim sa citim explicatii la exponate. Ceea ce este extrem de frustrant. E ca si cum ai rasfoi o enciclopedie si in final ramai cu niste imagini, dar cam atat. Ii invidiez pe new york-ezi pentru sansa de a avea un asemenea muzeu (si nu numai acesta, ci multe altele).

Biletul de intrare este destul de piperat, 25$. Sigur, merita din plin, dar daca stii un mic amanunt, poti sa vezi muzeul cu doar 1 dolar. Pentru asta trebuie sa mergi la casa de bilete si sa spui ca vrei sa faci o donatie. Se accepta oricat, de la 1 dolar la 1 milion. Cum nu aveam milionul la mine, am preferat sa dau 1 dolar.

In muzeu era destul de mare aglomeratie, si cred ca asa este mereu. Exponatele sunt excelent pregatire si expuse. Evident, metodele de prezentare sunt moderne si nu ma indoiesc ca informatia stiintifica este nivel inalt. Muzeul este structurat pe cateva nivele si iti trebuie harta pentru a nu te rataci si pentru a nu trece de doua ori prin aceeasi sala.

Cand ma voi intoarce in New York, fara nicio indoiala voi merge din nou sa vad acest muzeu superb.

Muzeul de Istorie Naturala din New York

Muzeul de Istorie Naturala din Washington (Smithsonian)

Mai jos am pus cateva imagini din cele 2 muzee, insa este doar o picatura din ce se poate vedea acolo.

 

citeste tot

2012
Feb
8

Empire State Building

Daca ajungi la New York, nu se poate sa nu urci si pe Empire State Building, inca cel mai inalt si mai faimos zgarie-nori din acest oras. Daca New York-ul pare mare vazut de jos, te vei convinge ca este imens atunci cand il vei privi de la etajul 86 (sau 102, insa platforma de la acest etaj a fost inchisa pentru public).

Empire State Building a inceput sa fie construit prin 1930 si a fost terminat in perioada crizei (de unde au existat bani, domnule Gadea? sa ne spuna mafia portocalie :)) Acum este unul dintre cele mai importante puncte de atractie din NY.

La etajul 86 ajungi in doar cateva zeci de secunde cu unul dintre 73 de lifturi. Este un flux continuu de vizitatori, foarte bine coordonati de angajatii cladirii. Se castiga foarte multi bani din aceasta afacere. Intrarea nu este ieftina (25$), insa merita. Imaginea orasului vazut de sus este impresionanta. Trebuie insa sa te pregatesti pentru o temperatura scazuta si vant.

Exista si o cursa de urcat scari in Empire State Building, care se desfasoara in fiecare an. Recordul este de 9 minute si 33 de secunde, adica 10 etaje intr-un minut si putin.

citeste tot

2012
Jan
26

Prin New York. Cu capul dat pe spate.

Da, New York-ul este orasul unde aproape tot timpul stai cu capul dat pe spate. Mai ales daca esti turist si mai ales daca esti pentru prima data acolo. Oricat de obisnuit ai fi cu imaginea zgarie-norilor pe care i-ai vazut in nenumarate filme americane, cand mergi pe strazile din New York ramai cu gura cascata si te uiti in sus la cladirile imense care ocupa orizontul in toate directiile. Si oricat ai dori sa nu pari impresionat, nu reusesti asta. Pentru ca New York este un oras impresionant.

Urmatoarea senzatie pregnanta atunci cand te plimbi prin New York este cea de familiaritate. Aproape tot timpul ai senzatia ca stii cladirea care iti apare in fata sau un parc sau un anumit detaliu sau un bulevard. Si e clar ca cei mai multi dintre noi le stim, doar am vazut zeci, poate mii de imagini din acest oras, prin filme, emisiuni sau pe net.

N-am reusit sa vad decat Manhattan, inima New Yorkului, insa orasul este mult mai mare. Prin celelalte districte am trecut in alergare in timpul maratonului si nu imi aduc aminte mare lucru, doar ca nivelul de inaltime este mult mai redus decat in Manhattan. Aici toate strazile sunt organizate intr-un sistem grila si numerotate, asa ca nu ai cum sa te ratacesti. Doar Broadway taie in diagonala aceasta ordine.

Peste tot este o forfota permanenta, fara insa sa fie aglomeratie. Lumea circula preocupata dintr-o parte in alta, iar printre acestia vezi turistii care casca gura la zgarie-nori si fac poze. Te uiti de jur-imprejur si n-ai cum sa spui ca X este american sau nu, asta pentru ca te afli intr-un conglomerat incredibil de natii, etnii, rase. Diversitatea este cuvantul de ordine aici. Pe nicaieri in Europa n-am vazut nici 10% din amestecul de populatie pe care il intalnesti aici.

Ma asteptam sa vad clasicii americani obezi, insa nu mi-am ales bine locul. Cei care locuiesc sau lucreaza in Manhattan sunt mai degraba genul care se preocupa de aspectul fizic – domni bine, femei aranjate, supli, atletici. Singurii mai “corpolenti” pareau au fi cei de culoare. Stand de vorba cu niste americani, am inteles ca obezitatea face ravagii prin orasele mai mici si la tara (orice ar insemna asta la ei).

In Manhattan ai ce face zile intregi, poate chiar saptamani – si ma refer doar la partea de plimbare, nu iau in calcul muzee, teatre, expozitii, restaurante etc. Am vazut cam pe fast-forward o buna parte din ce merita vazut, in fiecare cartier, insa va trebuie sa ma intorc pentru a aprofunda 😀

New York vazut noaptea este si mai impresionant decat ziua, insa nu te poti opri sa nu te gandesti cata energie consuma acest oras “care nu doarme niciodata”. Petrolul din Irak e si el bun la ceva, nu?

E interesant ca printre cladiri imense, construite una langa alta, mai dai de cate un parc inverzit, curat si linistit, parca montat acolo in Photoshop. Sau daca pleci pe jos din Lower Manhattan, acolo unde erau turnurile, iar acum se afla Ground Zero si alaturi se construieste noul turn, care este aproape gata, si mergi cateva strazi in sus, dai de China Town si Little Italy, SoHo si Tribeca – zone cu case sau blocuri de 2-3 etaje, unde ai senzatia ca te afli intr-un cu totul oras. Insa daca te uiti in spate sau in fata, vezi din nou “palcurile” de zgarie-nori si realizezi ca esti totusi in NY.

Ma gandeam ca pentru un arhitect sau cineva cu mai multa cultura in aceasta zona, NY este un soi de festin, pentru ca poti vedea cele mai diferite stiluri arhitectonice, intr-un perimetru relativ redus. Pentru turistul obisnuit ramane aspectul inedit al cladirilor si bucuria de a fi acolo, chiar si numai pentru cateva zile.

Times Square e poate cel mai cunoscut loc din New York. E intzesat de ecrane cu reclame luminoase uriase si cred ca transmite cel mai bine spiritul american – extrovertit, deschis, orientat catre spectacol, spectaculos, mare.

Asa se vede Lower Manhattan de pe celebrul Brooklyn Bridge.

citeste tot

2012
Jan
23

Veverite in Madison Square Park

Plimbarea pe care am facut-o la New York in noiembrie, cu ocazia New York City Marathon a fost o experienta foarte intensa. Un asemenea oras imens te incarca cu o multime de informatii (imagini, sunete, trairi… amintiri). Am lasat un timp sa se decanteze acest noian de impresii si o sa incerc sa povestesc cateva dintre ele aici.

O sa incep cu un post de “incalzire” – intalnirea cu veveritele din Madison Square Park, un parc nu foarte mare din mijlocul Manhattan-ului, unde populatia de veverite intrece ca numar “populatia” trecatorilor. Fusesem sa imi ridic kitul de concurs si  ne asezasem pe o banca sa ne odihnim putin (eu si Carmen). In sacul cu “goodies” era si o punguta cu chipsuri. De obicei nu mananc asa ceva (au calorii si sare cu nemiluita), insa am zis ca 2-3 chipsuri n-au omorat pe nimeni, asa ca am deschis punga. Cum stateam linistit si rontaiam un chips, m-am trezit cu o veverita care a coborat din copac pe umarul meu si de acolo aproape pe mana mea, ca sa imi ia chipsul. Initial m-am speriat, dar apoi nu ma mai puteam opri din ras. Le-am hranit cu restul de chipsuri – sper ca alti turisti sa nu le dea tot asa ceva, ca nici lor nu le prinde bine atata sare.

Este o senzatie reconfortanta ca printre atatea blocuri imense sa dai peste un parc plin de copaci, cu iarba pe jos, cu veverite… un loc de-a dreptul anacronic cand te uiti de jur-imprejur si vezi doar beton, fier si sticla.

11 Like

CENTRUL DE NUTRITIE SUPERFIT
Centru pentru testarea performantelor sportive

Articole pe Doctor.info.ro


Noutati pe Doctor.info.ro


Articole pe Maraton.info.ro


Urmareste-ne pe Facebook


Calendar

April 2017
M T W T F S S
« Mar    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhiva blogului

Calendar evenimente sportive