Washington DC
Washington este cu totul altceva decat New York – istorie, cultura, administratie, un alt tip de cladiri, probabil ca si viata are alt ritm. Ca turist, principalul loc de atractie este The Mall. Nu va ganditi ca este un mall unde gasesti magazine cu haine, fast-food-uri, pitizipoance si colalari veniti la pierdut vremea si tocat bani (pentru aceasta va recomand cu caldura mall-urile din Bucuresti). Zona denumita The Mall este un dreptunghi delimitat de Capitol si Obelisc, iar pe laturile lungi se gasesc muzeele ce compun Smithsonian, Gradina Botanica, Castelul. In centrul dreptunghiului este iarba si atat. In The Mall ai ce face zile intregi, daca iti propui sa vizitezi pe indelete toate cele amintite.
In rest, zona centrala a Washingtonului este dominata de cladiri administrative, multe dintre ele fara nimic atragator ca arhitectura. Zonele mai periferice sunt elegante, curate si linistite.
N-am apucat sa vad decat Muzeul de Istorie Naturala si cel Aerospatial, si din pacate destul de rapid. Toate aceste muzee au acces liber. Ma gandesc cu invidie la cei care locuiesc acolo si care isi pot duce copiii oricand vor la aceste muzee care concentreaza atat de multa informatie excelent expusa.
The Capitol este o cladire impresionanta, atat prin dimensiuni, cat si prin ceea ce reprezinta. Si aici intrarea este libera, ba chiar ai ghid care iti explica ceea ce vezi. Fata in fata cu Capitolul se afla obeliscul, care este intr-adevar impunator, iar in spatele acestuia Lincoln Memorial.
Daca la New York te simti in inima moderna a Americii, in Washington patrunzi in istorie – acolo unde de cateva sute de ani s-a scris si se scrie istoria, nu numai a SUA, ci a intregii lumi.
Muzeul aerospatial din Washington
Poate va amintiti filmul “O noapte la muzeu” partea a 2-a, cand Ben Stiller ajunge la un moment dat intr-un muzeu plin de avioane, de la cele mai primitive, pana la unele foarte moderne. Era vorba de Smithsonian National Air and Space Muzeum din Washington, unul dintre cele mai interesante muzee pe care le-am vazut.
Da, noua baietilor, ne plac avioanele si navele spatiale, n-avem ce face! Cand ajungi intr-un astfel de muzeu ai impresia ca ai intrat in cel mai mare magazin de jucarii pentru baieti. Eu unul n-as mai fi iesit de acolo cateva zile, insa timpul era foarte limitat si mai aveam de vazut o multime de alte lucruri.
De la avionul fratilor Wright si pana la sateliti si module selenare, aici gasesti condensata toata istoria aeronoautica a lumii. Te plimbi printre avioane din toate timpurile, poti sa urci la bordul unui transatlantic si a unei rachete, vezi cum traiesc astronautii pe o statie orbitala si asisti din cabina de comanda la aterizarea avioanelor pe un portavion. Fiecare epoca este generos explicata si exemplificata - costume de piloti militari, dar si din aviata civila, armament, aparatura… un adevarat loc de joaca pentru baieti.
L-am parcurs de la un capat la altul incercat de aceeasi frustrare ca n-am timp sa il savurez pe indelete. Sper sa ma mai intorc vreodata si sa am suficient timp sa citesc macar o parte dintre informatiile de acolo.
Central Park, New York
Inconjurat de zgarie nori si bulevarde celebre, Central Park pare din cu totul alt film in mijlocul New Yorkului – o oaza de liniste, verdeata si relaxare, intinsa pe o suprafata considerabila.
Cand am ajuns acolo am avut din nou aceeasi senzatie de deja vu pe care am avut-o de multe ori in NY. Adevarul este ca au fost filmate atatea scene in acest parc, incat cred ca este familiar pentru sute de milioane de oameni de pe glob, indopati cu blockbuster-uri americane.
Pentru newyorkezi, Central Park este un loc excelent pentru alergare si ciclism. Este suficient de mare incat sa nu te plictisesti, nu pare a fi foarte aglomerat, iar pietonii respecta benzile pentru cliclisti si alergatori. N-am vazut niciun caine “comunitar”…
In centrul parcului se afla un lac unde oamenii lanseaza barcute teleghidate. Din loc in loc sunt statui ale unor autori celebri, cum ar fi H.C. Andersen sau personaje celebre, Alice (in Tara Minunilor).
N-am reusit sa ajung la statuia lui Fred Lebow, initiatorul maratonului de la NY, care a fost la origine roman – de fapt evreu din Transilvania, fugit in America. El a organizat in 1970 prima cursa din New York, la care s-au inscris 127 de alergatori si au terminat doar 55. In comparatie, anul trecut au luat startul 46.000 de alergatori (si aproape de doua ori mai multi s-au inscris la loteria initiala care a facut selectia). Sunt fericit ca am avut sansa sa alerg si eu acolo.
Istorie naturala, acasa si prin alte parti
Serban Damian 
Calatorii, Din viata, Locuri, Recenzii, Seria SUA 
grigore antipa, istorie naturala, new york, washingtonAm fost impreuna cu copii la Muzeul de Istorie Naturala “Grigore Antipa”. Stati, nu va entuziasmati, pozele din acest post nu sunt de acolo. Ar fi bine, dar suntem totusi in Bucuresti. Mi-a placut la Antipa. Imi aduc aminte de excursiile pe care le faceam cu scoala, acum multi (prea multi) ani. Noul muzeu – renovat si aranjat – arata foarte bine. Este modern, elegant si interesant. Pretul este mai mult decat accesibil (20 lei pentru adulti, 5 lei pentru scolari si gratis pentru cei mici). Unele dintre exponate sunt cam nereusite, dar trecem cu vederea. Oricum, este o experienta placuta, iar copiii s-au distrat foarte bine.
Cu ocazia acestei vizite mi-am adus aminte de 2 muzee exceptionale de istorie naturala pe care le-am vazut in SUA asta-toamna – cel din New York si cel din Washington. Nu are sens comparatia cu Antipa, asa cum nu are sens sa compari Romania cu America.
Cele 2 muzee, dar mai ales cel din New York sunt fascinante. Si uriase. Iti trebuie zile intregi doar ca sa vezi toate exponatele pe indelete si probabil saptamani sau luni ca sa citesti tot ce este prezentat. Pentru cel din New York ne-am rezervat vreo 6 ore si tot nu am reusit sa il parcurgem pe tot. Spun “parcurgem” pentru ca oricum nu aveam vreme sa ne oprim sa citim explicatii la exponate. Ceea ce este extrem de frustrant. E ca si cum ai rasfoi o enciclopedie si in final ramai cu niste imagini, dar cam atat. Ii invidiez pe new york-ezi pentru sansa de a avea un asemenea muzeu (si nu numai acesta, ci multe altele).
Biletul de intrare este destul de piperat, 25$. Sigur, merita din plin, dar daca stii un mic amanunt, poti sa vezi muzeul cu doar 1 dolar. Pentru asta trebuie sa mergi la casa de bilete si sa spui ca vrei sa faci o donatie. Se accepta oricat, de la 1 dolar la 1 milion. Cum nu aveam milionul la mine, am preferat sa dau 1 dolar.
In muzeu era destul de mare aglomeratie, si cred ca asa este mereu. Exponatele sunt excelent pregatire si expuse. Evident, metodele de prezentare sunt moderne si nu ma indoiesc ca informatia stiintifica este nivel inalt. Muzeul este structurat pe cateva nivele si iti trebuie harta pentru a nu te rataci si pentru a nu trece de doua ori prin aceeasi sala.
Cand ma voi intoarce in New York, fara nicio indoiala voi merge din nou sa vad acest muzeu superb.
Muzeul de Istorie Naturala din New York
Muzeul de Istorie Naturala din Washington (Smithsonian)
Mai jos am pus cateva imagini din cele 2 muzee, insa este doar o picatura din ce se poate vedea acolo.
Empire State Building
Daca ajungi la New York, nu se poate sa nu urci si pe Empire State Building, inca cel mai inalt si mai faimos zgarie-nori din acest oras. Daca New York-ul pare mare vazut de jos, te vei convinge ca este imens atunci cand il vei privi de la etajul 86 (sau 102, insa platforma de la acest etaj a fost inchisa pentru public).
Empire State Building a inceput sa fie construit prin 1930 si a fost terminat in perioada crizei (de unde au existat bani, domnule Gadea? sa ne spuna mafia portocalie 
) Acum este unul dintre cele mai importante puncte de atractie din NY.
La etajul 86 ajungi in doar cateva zeci de secunde cu unul dintre 73 de lifturi. Este un flux continuu de vizitatori, foarte bine coordonati de angajatii cladirii. Se castiga foarte multi bani din aceasta afacere. Intrarea nu este ieftina (25$), insa merita. Imaginea orasului vazut de sus este impresionanta. Trebuie insa sa te pregatesti pentru o temperatura scazuta si vant.
Exista si o cursa de urcat scari in Empire State Building, care se desfasoara in fiecare an. Recordul este de 9 minute si 33 de secunde, adica 10 etaje intr-un minut si putin.
Prin New York. Cu capul dat pe spate.
Da, New York-ul este orasul unde aproape tot timpul stai cu capul dat pe spate. Mai ales daca esti turist si mai ales daca esti pentru prima data acolo. Oricat de obisnuit ai fi cu imaginea zgarie-norilor pe care i-ai vazut in nenumarate filme americane, cand mergi pe strazile din New York ramai cu gura cascata si te uiti in sus la cladirile imense care ocupa orizontul in toate directiile. Si oricat ai dori sa nu pari impresionat, nu reusesti asta. Pentru ca New York este un oras impresionant.
Urmatoarea senzatie pregnanta atunci cand te plimbi prin New York este cea de familiaritate. Aproape tot timpul ai senzatia ca stii cladirea care iti apare in fata sau un parc sau un anumit detaliu sau un bulevard. Si e clar ca cei mai multi dintre noi le stim, doar am vazut zeci, poate mii de imagini din acest oras, prin filme, emisiuni sau pe net.
N-am reusit sa vad decat Manhattan, inima New Yorkului, insa orasul este mult mai mare. Prin celelalte districte am trecut in alergare in timpul maratonului si nu imi aduc aminte mare lucru, doar ca nivelul de inaltime este mult mai redus decat in Manhattan. Aici toate strazile sunt organizate intr-un sistem grila si numerotate, asa ca nu ai cum sa te ratacesti. Doar Broadway taie in diagonala aceasta ordine.
Peste tot este o forfota permanenta, fara insa sa fie aglomeratie. Lumea circula preocupata dintr-o parte in alta, iar printre acestia vezi turistii care casca gura la zgarie-nori si fac poze. Te uiti de jur-imprejur si n-ai cum sa spui ca X este american sau nu, asta pentru ca te afli intr-un conglomerat incredibil de natii, etnii, rase. Diversitatea este cuvantul de ordine aici. Pe nicaieri in Europa n-am vazut nici 10% din amestecul de populatie pe care il intalnesti aici.
Ma asteptam sa vad clasicii americani obezi, insa nu mi-am ales bine locul. Cei care locuiesc sau lucreaza in Manhattan sunt mai degraba genul care se preocupa de aspectul fizic – domni bine, femei aranjate, supli, atletici. Singurii mai “corpolenti” pareau au fi cei de culoare. Stand de vorba cu niste americani, am inteles ca obezitatea face ravagii prin orasele mai mici si la tara (orice ar insemna asta la ei).
In Manhattan ai ce face zile intregi, poate chiar saptamani – si ma refer doar la partea de plimbare, nu iau in calcul muzee, teatre, expozitii, restaurante etc. Am vazut cam pe fast-forward o buna parte din ce merita vazut, in fiecare cartier, insa va trebuie sa ma intorc pentru a aprofunda 
New York vazut noaptea este si mai impresionant decat ziua, insa nu te poti opri sa nu te gandesti cata energie consuma acest oras “care nu doarme niciodata”. Petrolul din Irak e si el bun la ceva, nu?
E interesant ca printre cladiri imense, construite una langa alta, mai dai de cate un parc inverzit, curat si linistit, parca montat acolo in Photoshop. Sau daca pleci pe jos din Lower Manhattan, acolo unde erau turnurile, iar acum se afla Ground Zero si alaturi se construieste noul turn, care este aproape gata, si mergi cateva strazi in sus, dai de China Town si Little Italy, SoHo si Tribeca – zone cu case sau blocuri de 2-3 etaje, unde ai senzatia ca te afli intr-un cu totul oras. Insa daca te uiti in spate sau in fata, vezi din nou “palcurile” de zgarie-nori si realizezi ca esti totusi in NY.
Ma gandeam ca pentru un arhitect sau cineva cu mai multa cultura in aceasta zona, NY este un soi de festin, pentru ca poti vedea cele mai diferite stiluri arhitectonice, intr-un perimetru relativ redus. Pentru turistul obisnuit ramane aspectul inedit al cladirilor si bucuria de a fi acolo, chiar si numai pentru cateva zile.
Times Square e poate cel mai cunoscut loc din New York. E intzesat de ecrane cu reclame luminoase uriase si cred ca transmite cel mai bine spiritul american – extrovertit, deschis, orientat catre spectacol, spectaculos, mare.
Asa se vede Lower Manhattan de pe celebrul Brooklyn Bridge.
Veverite in Madison Square Park
Plimbarea pe care am facut-o la New York in noiembrie, cu ocazia New York City Marathon a fost o experienta foarte intensa. Un asemenea oras imens te incarca cu o multime de informatii (imagini, sunete, trairi… amintiri). Am lasat un timp sa se decanteze acest noian de impresii si o sa incerc sa povestesc cateva dintre ele aici.
O sa incep cu un post de “incalzire” – intalnirea cu veveritele din Madison Square Park, un parc nu foarte mare din mijlocul Manhattan-ului, unde populatia de veverite intrece ca numar “populatia” trecatorilor. Fusesem sa imi ridic kitul de concurs si ne asezasem pe o banca sa ne odihnim putin (eu si Carmen). In sacul cu “goodies” era si o punguta cu chipsuri. De obicei nu mananc asa ceva (au calorii si sare cu nemiluita), insa am zis ca 2-3 chipsuri n-au omorat pe nimeni, asa ca am deschis punga. Cum stateam linistit si rontaiam un chips, m-am trezit cu o veverita care a coborat din copac pe umarul meu si de acolo aproape pe mana mea, ca sa imi ia chipsul. Initial m-am speriat, dar apoi nu ma mai puteam opri din ras. Le-am hranit cu restul de chipsuri – sper ca alti turisti sa nu le dea tot asa ceva, ca nici lor nu le prinde bine atata sare.
Este o senzatie reconfortanta ca printre atatea blocuri imense sa dai peste un parc plin de copaci, cu iarba pe jos, cu veverite… un loc de-a dreptul anacronic cand te uiti de jur-imprejur si vezi doar beton, fier si sticla.
Copenhaga
La sfarsitul lunii mai, cu ocazia Maratonului Copenhaga, am vizitat acest oras din nordul Europei, unul din locurile unde cred ca mi-ar place sa traiesc (daca vreodata voi renunta la minunatul si neasemuitul nostru Bucuresti).
Copenhaga mi-a adus aminte foarte mult de Stockholm si de Amsterdam, si e normal sa fie asa, pentru ca regii Danemarcei s-au inspirat destul de mult din arhitectura acestor orase.
Cuvantul prin care as descrie atmosfera din acest oras este “primitor”. Este un oras prietenos, calm, placut, civilizat. Este un oras matur, daca se poate spune asa. Ai de la bun inceput impresia ca toate lucrurile sunt aranjate asa cum trebuie, ca “mecanismul” urban functioneaza fara sa scartzaie si ca cetatenii sunt in siguranta.
In plus de asta, Copenhaga este un oras foarte “vizitabil”. Ca turist ai o multime de lucruri de vazut si de facut. E plin de obiective foarte bine intretinute si puse in valoare, in general mostenite de prin secolele trecute. Cladirile moderne nu sunt foarte vizibile sau stridente si nu altereaza aspectul de oras istoric.
Orasul este gandit pentru a fi parcurs la pas sau cu bicicleta: trotuare largi, benzi speciale pentru biciclete (late de 1,5-2 metri), zone pietonale. Si se vede cu ochiul liber ca danezii fac miscare, pentru ca arata bine, sunt supli, in forma, multi dintre ei calare pe biciclete (de la mic la mare, imbracati sport sau office). Este o incantare sa vezi o natie asa sanatoasa. Si relaxata. Nu sunt ei neaparat prea prietenosi, dar sunt amabili.
Mica Sirena este un punct de atractie pentru turisti, desi intre noi fie vorba nu e mare lucru de vazut, decat o statuie pe o stanca. Sunt alte locuri si lucruri mult mai atractive in Copenhaga, insa odata ajuns acolo, trebuie sa bifezi si o vizita in acest punct turistic.
Schimbarea garzii in Copenhaga este un spectacol zilnic care atrage o puzderie de turisti. Garda pleaca de la palatul regal Amalienborg si apoi marsaluieste in formatie pe bulevardele orasului, pe o distanta de vreo 2-3 km, pana intr-o piata mare, unde face “schimbul”. Totul se face in plin trafic, insa nimeni nu se enerveaza. Este un moment important si asteptat de sutele de turisti (dintre care unii ii insotesc pe soldati pe tot traseul, asa cum am facut si noi, iar altii ii asteapta la destinatie). Este un spectacol ce nu trebuie ratat.
Aici puteti urmari cateva imagini din Copenhaga:
Schimbarea garzii
N-am apucat sa mergem la muzee, din cauza timpului scurt, insa nu am putut rata o expozitie temporara, The Bodies, pe care o vazusem cu 3 ani in urma si la Barcelona. Din fericire, exponatele au fost cu totul altele aici. Este o expozitie extraordinar de interesanta, pe care as revedea-o oricand cu placere. Aceasta expozitie era gazduita intr-o cladire numita Experimentarium, un soi de “muzeu” dedicat experimentelor stiintifice. Desi am crezut initial ca este pentru copii, s-a dovedit a fi foarte interesant si pentru adulti. Pacat doar ca nu am avut mai mult timp, pentru ca trebuie sa stai cateva ore bune, eventual in zile diferite, pentru a te juca pe la toate experimentele.
In perioada cand am fost in Copenhaga avea loc in centrul orasului o expozitie foto cu teme de mediu:
Mures-Olt Maraton 2011
Acesta a fost un concurs absolut neprogramat. Nici nu stiam ca exista si oricum nu mai vroiam sa vad munti o perioada, dupa intamplarea de la Olympus Marathon, numai ca n-am putut sa rezist tentatiei de a alerga aici, atunci cand Victor m-a rugat sa ii fac inscrierea. Coincidenta a fost ca doar cu o zi inainte urma sa fiu la Covasna si deci oricum aveam o bucata de drum parcursa; imi mai ramaneau doar vreo 120 km pana la Izvoru Muresului, unde o mana de baieti entuziasti au organizat prima editie a Maratonului Mures-Olt. Se numeste asa pentru ca traseul intersecteaza izvoarele ambelor rauri.
M-am inscris la crosul de 14 km. Un maraton n-as mai fi fost in stare sa fac acum.
Zona este superba. Muntii Hasmas si Giurgeu sunt la fel de frumosi ca multi altii dintre muntii nostri si merita parcursi, poate nu neaparat in alergare, ci la pas, pentru a savura peisajele deosebite. La concurs au fost inscrisi doar 70 de alergatori, cam jumatate la cros si jumatate la maraton. Promovarea a fost slaba, altfel cred ca ar fi venit mai multi, dar probabil ca a fost mai bine asa pentru organizatori, pentru ca nu stiu daca ar fi facut fata unui numar mai mare de concurenti.
In seara de dinainte ne-am reunit la Complexul Sportiv National, unde a avut loc predarea kiturilor si a sedinta tehnica. Ca de obicei m-am reintalnit cu multi cunoscuti, ceea ce face parte din placerea de a participa la astfel de concursuri, care inseamna mult mai mult decat simpla parcurgere a unui traseu. E o ocazie minunata de a intalni oameni buni si de a lega prietenii. Am stat mult de vorba cu Lucian Clinciu, organizatorul Maratonului Piatra Craiului (la care voi merge si eu intr-o buna zi) si importatorul Sponser in Romania. Mi-a povestit o parte din aventura lui pe munti – o traversare a mai multor masive muntoase, de unul singur, in niste conditii pe care prea putini oameni le-ar putea suporta.
Ziua concursului se anunta foarte frumoasa. Soarele stralucea si era chiar cam prea cald. Ne-am adunat la linia de start si am pornit cu veselie pe traseu. Pana la km 6 traseul crosului a coincis cu cel al maratonului. Am urcat pe un versant frumos, verde si plin de flori. Privelistea imi aducea aminte de dealurile si muntii pe care ii calaream in copilarie, impreuna cu parintii mei. Urcarea a fost destul de dificila, totusi diferenta de nivel a fost de vreo 600 metri. Practic am ajuns la 1580 metri, altitudine maxima. O buna bucata am urcat prin padure – era liniste si racoare. Ma gandeam cu groaza la caldura infernala pe care o lasasem in Bucuresti. Nu aveam de gand sa ma fortez. As fi castigat poate 10 minute la timpul final, dar as fi pierdut ocazia sa privesc in jur si sa ma incarc cu frumusetea acelor locuri.
Eram totusi cu ochii in patru dupa marcaje, pentru ca de dimineata ni se spusese ca o parte din benzile galbene fusesera furate de “binevoitori”. De altfel, marcajul n-a fost prea grozav. O parte dintre alergatori s-au ratacit pe traseu. Eu am avut norocul sa nimeresc drumul sau sa fiu indrumat de altii atunci cand era sa o iau pe aratura. Un alt motiv de ingrijoarare, dar care s-a dovedit a nu fi o problema, erau cainii de la stanile din jur. Auzisem destul de povesti pe tema asta si nu aveam niciun chef sa ma intalnesc cu un caine agresiv (imi ajung cei din Bucuresti).
Coborarea mi-a dat putin de furca, pentru ca simteam intr-o oarecare masura ranile de la Olympus, mai ales pe cele de la degetele mari. Partea buna e ca s-a terminat destul de repede totul, in sensul ca in 2 ore am ajuns la linia de sosire. A fost de fapt o plimbare mai rapida pe munte.
Bine ca n-am avut proasta inspiratie sa ma inscriu la maraton, pentru ca cei de acolo au patit-o rau: s-au ratacit in ultimul hal si a facut kilometri in plus cautand marcajele, i-a mai apucat si ploaia… unii au terminat si in 10 ore, pe un traseul de parcurs in 7-8 ore.
Mi-a parut rau ca nu s-au dat medalii, dar mi-am dat seama ca bugetul a fost foarte restrans. Organizatorii merita felicitati pentru initiativa, insa e nevoie de o mai buna organizare, pentru ca pe munte riscurile sunt mult mai mari decat pe o sosea si nu te poti juca cu asta.
Poze inainte de km 6 (multumesc Liviu Bica)
Echipa vesela Ro Club Maraton, in mijloc avand personajul de legenda, Ilie Rosu, alergatorul cu steagurile (omul a alergat cu 3 steaguri chiar si la acest maraton montan)
Impreuna cu “vicele”, Victor Vlad
Altimetria
Splituri (destul de putin importante la un astfel de concurs)
Traseul pe Google Maps
Copenhaga, orasul biciclistilor
M-am intors de 2 zile de la Copenhaga si inca imi vine sa oftez gandindu-ma la nivelul de civilizatie pe care l-am vazut acolo… Sunt multe de povestit.
O sa incep cu bicicletele. Eu nu sunt biciclist. Pentru ca nu am unde. Pentru ca Bucurestiul este un oras neprietenos cu biciclistii. Asa-zisele “piste de bicicleta” sunt niste chestii penibile si inutile. Daca ai un trotuar de 2 metri latime si pui pe el niste semne care ocupa mai mult de 1/3, asta nu inseamna ca ai pista de bicicleta. Nici biciclistii si nici pietonii nu se vor simti in siguranta.
Copenhaga este un oras al biciclistilor. Au bulevarde largi, cu 2-3 benzi pe sens, au trotuare largi, iar intre ele ghici ce se afla…? Banda de bicicleta. Care are 1,5-2 metri latime si pe care nu circula decat biciclistii. Nu ai sa vezi oameni pe ele si nici masini (circuland sau parcate – nu pot sa nu imi imaginez un bemve de meltean parcat la noi pe o astfel de pista de bicicleta…). Biciclistii au propriile semafoare. Circula cu viteza, dar cu simt de raspundere.
Nu au cine stie ce biciclete. Nu ma pricep prea mult la biciclete, insa mi-au parut a fi niste modele nepretentioase, dar rezistente si practice. Ai sa vezi de la copii de 5 ani, pana la batrani cu par alb. Si multe domnisoare
Isi lasa bicicletele in locuri special amenajate, cu rasteluri, insa nu le incuie si nici nu le leaga. Langa gara erau lasate vreo 40-50 de biciclete. M-am uitat cu atentie si nu cred ca 10% dintre ele aveau un lacat la roata, insa nu erau legate de vreun stalp sau altceva.
Scria Gabi Solomon pe blogul sau despre faptul ca primavara se pescuiesc biciclete din canalele orasului. N-am vazut asta, insa asa o fi
Am filmat si eu cativa biciclisti. Asta se intampla vineri seara si nu erau prea multi, insa luni dimineata, cand lumea pleca la servici, era un adevarat exod.
Aici puteti urmari un documentar despre bicicletele din Copenhaga:
Daca as fi trait in Danemarca sau Olanda probabil ca eram si eu biciclist, insa in Bucuresti voi spune pas deocamdata.
