Prin Cipru – filmari razlete
Sunt de acord ca nu poti sa tragi niste concluzii pertinente dupa doar cateva zile sau ore de vizitat un oras, asa cum nu trebuie sa te pripesti cu concluzii despre un om dupa ce abia ai schimbat cateva vorbe cu el, iar principiul acesta se aplica in mai toate aspectele vietii. Insa intotdeauna putem vorbi despre o prima impresie, care poate da tonul unui sentiment legat de un anumit loc, un om, o melodie, o carte, o mancare.
In februarie am calatorit cateva zile in Cipru, unde am alergat si semimaratonul despre care povesteam anterior. A fost prima mea vizita acolo, oarecum neprogramata, pentru ca daca nu exista aceasta actiune de grup organizata de Ro Club Maraton, probabil ca as fi calatorit prin alte tari, nu neaparat Cipru.
Cand am plecat din Romania, la noi era un frig de iti inghetau oasele; acolo a trebuit sa imi scot de urgenta geaca si puloverul. Primavara incepuse de mult si de fapt nici nu stiu daca a fost iarna.
Am vizitat trei orase – Limassol (unde a avut loc concursul), Paphos si Larnaka. Toate sunt pe coasta de sud-est a Mediteranei. Larnaka si Paphos au aeroport, iar Limassol se afla cam la jumatatea distantei dintre ele.
Ca sa fiu sincer, mare lucru nu prea am ce sa povestesc din toata calatoria asta (exceptand partea de concurs). Ca prima impresie, Ciprul nu mi-a spus mare lucru. Cele trei orase sunt ok, dar fara nimic spectaculos. Au mare, plaja (destul de putina), hoteluri, restaurante, taverne si in rest sunt niste orase oarecare, fara nimic distinctiv. Pentru un turist-vizitator nu sunt prea ofertante; pentru turistul-static, venit la mare, probabil ca sunt ok, mai ales prin aprilie-mai, cand e mai cald si se poate face baie in mare.
Cipriotii mi s-au parut destul de relaxati, amabili, dar nu foarte prietenosi. Se conduce pe partea stanga a drumului (masinile au volanul in dreapta), iar prizele lor au trei orificii, asa ca iti trebuie adaptor pentru orice aparat electric. M-a frapat “infratirea” intre popoare, in sensul ca oriunde intrai (taverna, hotel, magazin) era aproape imposibil sa nu dai peste un roman venit la munca. Pe usa multor magazine alimentare scria “Avem produse romanesti” si gaseai Eugenii, pufuleti, pateu si multe alte chestii de pe la noi. A fost o surpriza la care nu ma asteptam.
Limassol are vreo 160000 de locuitori, se intinde ca o placinta pe langa mare si are o multime de hoteluri si taverne. In afara de un castel micut si destul de neinteresant, n-am identificat alte obiective istorice. Te poti plimba pe bulevardul paralel cu marea si poti manca destul de ieftin (nu neaparat si bine) in nenumarate taverne.
Paphos are un port turistic care mi-a adus aminte de Nisa, un sit arheologic, un castel si o alee frumoasa cu palmieri, unde poti face o plimbare pe malul marii. In rest, case si magazine.
In Larnaka n-am stat decat cateva ore si am vazut doar zona de langa mare. Si acolo nelipsitul castel (dar ceva micut, nu va imaginati chestii grandioase), in schimb am vazut o biserica foarte frumoasa, care apare si in film.
Unii dintre colegii de club au ajuns si in Nicosia (sau Lefkosia, cum se zice pe la ei) si au venit destul de dezamagiti. Interesant faptul ca pentru a trece in partea turceasca a orasului ai nevoie de pasaport si ti se pune viza.
M-as mai intoarce in Cipru poate doar pentru un concediu de relaxare pe malul marii.
Turcia, Carpe Diem
N-am mai fost intr-un concediu clasic de foarte multi ani. Cand zic “clasic” ma refer la genul acela de concediu in care te duci intr-un loc – la mare, la munte, la bai etc, si zaci acolo, incercand sa iti incarci bateriile pentru inca un an de tras la jug. Nu agreez genul acesta de concediu, desi are si el farmecul lui. Mie imi place sa calatoresc, sa vad lucruri noi, sa ma incarc cu amintiri, nu sa zac pe o plaja si sa beau bere.
Dar uite ca anul acesta am incercat si aceasta experienta.
Ca sa trec direct la subiect – am fost in Turcia la un “olinclusiv” si sunt lucruri care merita povestite, si bune si rele.
Ne-am lasat “sedusi” de faptul ca niste prieteni, impreuna cu prieteni de-ai lor, toti cu copii mici ca si noi, s-au inscris undeva prin martie la un sejur destul de convenabil ca pret. Desi plecarea era la doar o saptamana de la intoarcerea din Stockholm, am zis ca poate ar fi cazul sa mergem si noi “ca familia”, macar sa vedem daca altadata o sa ne mai trebuiasca asa ceva.
Muzeul Vasa, Stockholm
Istoria vasului “Vasa” a fost scurta si lipsita de glorie. In august 1628 a fost lansat la apa, insa dupa numai 1500 metri s-a inclinat lateral, a luat apa pe la ferestrele speciale pentru tunuri si s-a dus direct pe fundul Marii Baltice.
Game over.
Si asa ar fi putut ramane, daca suedezii n-ar fi fost atat de destepti incat sa transforme un esec, intr-un mare succes – astazi, Muzeul Vasa este unul dintre cele mai interesante si vizitate muzee din Stockholm.
Vasa a fost cel mai mare vas de razboi din lemn construit vreodata. Trebuia sa fie perla flotei suedeze a acelor vremuri, doar ca au existat greseli in proiectarea lui, mai bine zis, regele de atunci a vrut mai multe tunuri si au fost modificate proiectele originale. Astfel, vasul a devenit prea greu in partea superioara si s-a rasturnat. Puteti citi mai multe detalii pe siteul muzeului.
Vasul a fost recuperat cu multe eforturi prin 1980, iar muzeul povesteste aceasta aventura deosebit de interesanta. Vasul a fost reconditionat si este impresionant. Nu se poate urca pe el, insa muzeul are 6 nivele, astfel incat poate fi vazut foarte bine. Pe langa vasul in sine, muzeul are o multime de expozitii conexe despre felul cum a fost scos la suprafata, despre modul cum se construia un astfel de vas, despre viata suedezilor din acea vreme, despre viata pe o corabie (multe obiecte originale recuperate), despre tehnologiile folosite la reconditionarea si conservarea lui (a revolutionat practic aceasta ramura) si despre tehnicile de reconstituire a fetzelor umane pornind de la schelet (pe vas au murit vreo 30 de marinari).
Daca ajungeti vreodata la Stockholm, neaparat sa va faceti timp pentru acest muzeu (si sa va alaturati unui ghid gratuit).
Stockholm, un oras cuminte
Cu ceva timp inainte de a pleca la Stockholm am realizat ca nu stiu mai nimic despre acest oras nordic. De exemplu, despre Roma, Paris, New York avem cu toti niste repere in mine, de prin filme, poze, carti.
Mi-am cumparat un mic ghid de calatorie de la editura Aquila (singurul de pe piata) si l-am citit pe fuga inainte de a pleca, insa am constatat ca n-am inteles nimic. O multime de nume greu de pronuntat, tot felul de insule…
Stockholm-ul este un oras pe care trebuie sa il descoperi. Am avut placerea sa stam cateva zile intr-un oras frumos, calm, cuminte, curat, linistit si foarte scump. Nu este un oras impunator, desi e foarte mare. Se intinde pe o multime de insule, e plin de istorie si de oameni amabili.
Cu siguranta ai ce vedea si pe unde te plimba. Gamla Stan este zona istorica centrala, foarte bine conservata, cu stradute mici, magazine pitoresti pline cu suveniruri, restaurante si berarii (6-7 euro o bere…). Evident, totul este inconjurat de mare, iar istoria lor este strans legata de vecinatatea cu apa.
Am reusit sa vedem cam tot ce era important de vazut, cel putin din exterior. Eu am vazut si cei 42 de kilometri din alergare. N-am reusit sa intram decat la Muzeul Vasa, despre care o sa povestesc altadata.
Foarte interesant si derutant – la ora 8-9 seara era lumina afara cum e la noi pe la 3-4 dupa-amiaza, iar noaptea nu se facea intuneric complet. Ne simteam obositi, dar parca ceva nu era in regula vazand atata lumina afara.
Cred ca mi-ar placea sa locuiesc acolo, insa toate sunt atat de scumpe, incat iti cam taie cheful (probabil totusi ca suedezii castiga bine si in plus stiu de unde sa cumpere, nu ca turistii).
Pensiunea Puiu
Moieciu de Sus este plin de pensiuni si vile. Am ramas uimit – toate noi, frumoase, elegante, ingrijite. Noi am stat la Pensiunea Puiu, foarte aproape de zona unde s-a dat startul la Ecomarathon.
Recomand cu caldura aceasta pensiune. Ne-am simtit foarte bine acolo. Curat, civilizat, mancare foarte buna, oameni prietenosi, preturi decente. Cu siguranta vom reveni.
Zona Moieciu este deosebit de frumoasa. Venind din Bucuresti parca nimeresti intr-o alta lume. Ok, nu stiu daca as putea renunta la Bucuresti pentru Moieciu, dar din cand in cand merita sa renuntam la poluarea si stresul de acasa. In tot cazul, nici la Moieciu nu scapi de scarbele de manelisti burtosi cu bemveurile lor de jdemii de euro, pentru care principala distractie este sa inchirieze un ATV si sa se dea pe stradutele de acolo… Lovi-i-ar… ce vreti voi…
Cetatea eterna
N-am plecat cu prejudecati, mai ales ca ne duceam cu “solie de pace” acolo (vezi actiunea clubului), insa nu pot sa zic ca am cazut in fund de uimire si incantare. Ok, in 3 zile e greu sa cuprinzi totul, sa simti cu adevarat sufletul unui oras, dar macar o parere tot poti sa iti formezi.
Sigur, Roma e impresionanata prin toate vestigiile istorice excelent conservate, pe care le stim cu toti din cartile de istorie. E o oarecare senzatie sa ajungi la cativa metri de Columna lui Traian, de Colosseum, sa intri in Vatican, sa vezi Pieta de foarte aproape, sa arunci un banut in Fontana di Trevi si in general sa faci acelasi lucru pe care l-ar face orice turist ajuns acolo.
Dar peste toate acestea, Roma e un oras aglomerat, murdar, galagios si relativ neprietenos cu “stranieri”-ii. Italienii nu prea sunt incantati sa te ajute si daca simt ca nu esti de-al lor, se poarta destul de distant. Nu are legatura cu faptul ca esti roman sau altceva, pentru ca nu iti scrie in frunte, ci pur si simplu strainez.
Au un metrou urat si circula ca nebunii cu masinile, adica te calca fara greata pe trecerea de pietoni daca nu esti atent. Preturile sunt mari. Ok, au inghetata buna si pizza la orice colt de strada.
Senzatia generala a fost ca e mai rau ca la Bucuresti – mai mizerie, mai galagie, mai mult stres.
Oricum, ca turist merita sa ajungi acolo, dar nu m-as duce sa locuiesc in Roma decat daca nu ar mai exista alta solutie.
Muzeul Olimpic
Unul dintre punctele de atractie din Lausanne este Muzeul Olimpic. Aici se gasesc expuse obiecte (sportive) ce au apartinut unor performeri de top, din diverse ramuri sportive.
Am avut ocazia sa vad la un loc toate modelele de medalii si torte, inca de la inceputul olimpiadelor moderne (de vara si de iarna).
Onorant pentru noi este un stand special dedicat Nadiei Comaneci, alaturi de alti mari sportivi ai lumii.
Lausanne, capitala olimpica
Citeam undeva ca e destul de usor sa ii distingi pe turisti, in Lausanne. Am simtit-o pe pielea mea, pentru ca orasul se intinde pe mai multe nivele si daca vrei sa ajungi de la gara in centrul orasului, trebuie sa iei in piept un deal care te cam lasa fara suflu. Chiar incepusem sa imi fac oarece probleme pentru ca eram inainte de maraton si nu imi venea sa cred ce gafaiam urcand dealul sa vad si eu minunatul oras.
Lausanne nu este un oras mare, dar nici mic, asa cum gresit imi formasem parerea despre el. Bineinteles, fiind vorba de Elvetia, totul este pus la punct in cele mai mici detalii, curatenia e curatenie, iar civilizatia este la ea acasa. Nu e un oras modern, ci mai curand unul clasic, cu cladiri istorice bine conservate si o atmosfera destul de boema.
Pentru ca Pierre de Coubertin, tatal olimpiadelor moderne, si-a trait ultimii din viata aici, orasul este acum capitala olimpica a lumii, aici gasindu-se sediul central al CIO si Muzeul Olimpic. Insa orasul este mai mult decat atat – are 2 universitati importante, turism cat cuprinde, muzee, viata de noapte. N-am apucat sa vad chiar tot, insa am prins ceva din atmosfera locului si mi-a placut.
Daca ajungi la Lausanne si intri intr-un restaurant traditional o sa te izbeasca un miros ce aduce suav cu rufe murdare – e vorba de “fromage fondue”, specialitatea locala, adica o branza pe care ti-a aduce intr-o cratita si ti-o pune pe o mica butelie cu gaz. Branza se topeste si se mananca cu bucati de paine pe care le infigi intr-o furculita lunga. Daca ma intrebati pe mine… nimic special, decat ca e o traditie locala. Am mancat intr-un astfel de local impreuna cu niste colege de curs din Irlanda, dar eu a trebuit sa merg devreme la culcare pentru ca a doua zi foarte de dimineata aveam tren spre Paris.
Milano
Am fost la Milano la shopping… as fi spus daca eram vreo pitipoanca de Dorobanti.
Eu doar am tranzitat Milano in drum spre Lausanne. Totusi am reusit sa petrec o jumatate de zi in acest oras, unde m-a asteptat un amic si m-a plimbat pe repede inainte prin toate locurile importante. N-as putea spune ca m-a impresionat in mod deosebit. E un oras destul de inghesuit, cu cladiri vechi, masive.
Punctul de maxim interes este Domul. Da, merita vazut. Este imens. A fost reconditionat de curand si arata ca scos din cutie. Domina piata si este o forfota permanenta in jurul sau. In afara de Dom, am mai vizitat galeriile si palatul.
Pentru ca eram in plin proces de carboloading, am mancat o mare portie de paste facute ca la mama lor.
Culturalizare la creer
Pana imi fac timp sa povestesc despre maratonul Paris, o sa va mai spun pe unde am umblat inainte si dupa concurs.
Din ciclul de culturalizari la creerii capului, am fost si noi ca tot turistul la Muzeul Louvre. Frumos si mai ales mare mare. Sa tot stai acolo cateva zile si tot nu te plictisesti. Mai ales daca ai ceva cultura…
Nu sunt un cine stie ce cunoscator de arta, dar e interesant sa vezi “live” opere pe care le stii din carti sau documentare.
Inghesuiala mare la Mona Lisa. Nu stiu de ce… erau alte tablouri mult mai mari pe peretii din jur 
Nike, zeita victoriei. A picat bine, ca idee, dupa ce cu o zi in urma terminasem maratonul.
Mult mai interesanta decat galeria cu arta italiana din secolul 17 a fost o galerie cu arta de prin toate colturile lumii. Daca ajungeti la Louvre, nu trebuie sa o ratati.
