Profilul unei atlete de performanţă – Andreea Pîşcu

mai 25, 2017 | 2 comments | Bucuresti, Superfit, andreea psicu, atletism, cardiometabolica, performanta, semimaraton, testare

Daca am inceput saptamana cu un ciclist de perfomanta, sa o terminam in aceeasi nota, insa cu o atleta de performanta. Este vorba de Andreea Piscu, o sportiva de 20 de ani din Targu Jiu, care s-a facut remarcata in ultima vreme printr-o multime de rezultate excelente, dintre care as aminti doar doua podiumuri la concursuri din Ro (cu participare internationala) – locul 2 la Bucharest International 10K si locul 3 la Semimaratonul Bucuresti. Am avut placerea sa ma viziteze la Centrul Superfit, unde i-am oferit o serie de teste de performanta, care au confirmat nivelul deosebit de pregatire.

Citisem despre ea si performantele ei, iar descrierea de “baby-face killer” din acest articol i se potriveste foarte bine. Este o tanara de 1,58 m si 43 kg, cu un procent de grasime de doar 15,5%, care ar putea trece foarte bine drept un copil, insa atunci cand incepe sa alerge este o forta a naturii. Trebuie sa marturisesc ca am fost impresionat de rezultatele testelor si cu permisiunea ei va voi povesti despre acestea, in cele ce urmeaza.

Am inceput asa cum fac de fiecare data cu investigatiile generale, masurarea tensiunii arteriale, electrocardiograma si spirometrie (apropo de asta, va recomand la modul cel mai serios sa nu va supuneti unui test de efort fara un control medical in repaus, inainte). La electrocardiograma am constatat o bradicardie sinusala marcata (43 bpm), fara nicio alta modificare. Spirometria a iesit foarte buna, cu toti parametri depasind semnificativ valorile de referinta.

Testul cardiometabolic l-am efectuat pe banda de alergare, asa cum era normal. Desi Andreea nu mai alergase niciodata pe banda (iata ca nu doar kenyanul de saptamana trecuta nu avusese niciodata contact cu banda de alergare…), s-a descurcat foarte bine si s-a adaptat imediat cerintelor. A fost un test impresionant in care a ajuns pana la viteza de 21 km/h.

Acesta este momentul cand am facut analiza metabolismului bazal.

Din evolutia testului ei se remarca o zona foarte larga in care organismul ei consuma preponderent grasime. Practic pana la o viteza de 13 km/h Andreea sustine efortul preponderent pe generarea energiei din lipide. Aceasta zona continua (linia verde) pana la 18 km/h, insa cu un aport din ce in ce mai redus de grasimi. Este o evolutie de exceptie. Putini oameni pot sa isi permita sa alerge la o viteza atat de mare, fiind inca in zona aeroba. Nu e de mirare ca poate sa alerge semimaraton 1 ora si 13 minute. Consumul energeti este destul de redus chiar si la viteze mari, insa trebuie sa tinem cont ca are doar 43 de kilograme.

La ultima etapa a testului am inregistrat o valoare a VO2 de 2,75 l. Nu pare o valoare impresionanta, insa atunci cand raportam la greutatea corporala obtinem un VO2max de 64 ml/min/kg, ceea ce este cu adevarat impresionant, in mod particular pentru ca este vorba de o persoana tanara de sex feminin. Privind mai in profunzime testul ei, am constatat cu incantare ca pragul anaerob se afla la 19 km/h (HR 170-172 bpm), ceea ce inseamna in jur de 90% din VO2max. Ei bine, asta este cu adevarat impresionant. Practic, cu cat acest prag este mai sus, cu atat sportivul poate sustine un efort mai intens fara a intra in regim de efort anaerob, iar muschii sa produca acid lactic intr-o cantitate mai mare decat poate fi metabolizata. Acest prag anaerob este considerat un predictor extrem de valoros al performantei in sporturile de anduranta, mai util si mai relevant decat simpla valoare a VO2max. La intensitati ale efortului mai joase decat pragul anaerob, aproape toata energia necesara pentru a sustine efortul provine din metabolismul aerob (in principal din glicoliza aeroba si tot mai putin din oxidarea lipidelor, pe masura ce instensitatea creste). Peste acest prag organismul incepe sa se bazeze tot mai mult pe glicoliza anaeroba. O persoana obisnuita are acest prag cam la 50% din VO2max, insa la sportivii foarte bine antrenati se duce la 70-90% din VO2max. In special alergatorii pe distante medii (de la 1500 m la semimaraton), un prag anaerob cat mai inalt este esential pentru a se bucura de succes (practic ei ajung sa tolereze nivele foarte inalte ale acidului lactic).

Acest prag se determina clasic prin masurarea acidului lactic din sange, insa acest lucru este chiar complicat la alergatori, pentru ca ar trebui intrerupt tot timpul testul pentru a recolta sange. O metoda mai simpla si suficient de precisa este interpretarea echivalentilor respiratori. Acestia sunt VE/VO2 si VE/VCO2, respectiv rapoartele dintre ventilatia totala (volumul de aer pe care il respira pe unitatea de timp) si volumele de oxigen si de dioxid de carbon. La pragul anaerob, atunci cand o parte importanta din energie provine din metabolismul anaerob, incepe sa creasca nivelul acidului lactic in sange. Pentru a contracara aciditatea, ventilatia (VE) creste, in incercarea de a elimina CO2. In acest punct VE creste cu o rata mai mare decat consumul de oxigen si astfel raportul VE/VO2 incepe sa creasca. In graficul de mai jos se observa foarte clar cum linia albastra o ia brusc in sus atunci cand viteza atinge 19 km/h.

Mai jos se vede o deflexiune a graficului care ne arata raportul dintre VO2 si VCO2, care bineinteles se intampla la 19 km/h.

 

Concluziile sunt evidente. Andreea este o sportiva de mare viitor, cu un potential extraordinar. Este tanara si talentata. Are nevoie nu doar de noroc, ci de sustinere adecvata. Este frapant ca ajuns sa aiba aceste rezultate cu o alimentatie nu tocmai adecvata si fara niciun supliment nutritiv (cititi declaratiile ei din interviul de pe 4run, care intaresc ceea ce aflasem si eu). Poate ca nu e treaba mea sa ma amestec in treburile interne ale cluburilor, insa cred ca in 2017 ar trebui sa privim altfel performanta si sa nu lasam sa se iroseasca talente. In masura in care pot, sunt gata sa ajut, daca sunt solicitat.

Aici puteti urmari cateva secvente din testarea cardiometabolica:

 

Daca doresti sa faci si tu aceste teste de performanta, te astept la Centrul Superfit. Ele nu sunt destinate doar sportivilor de elita, ci oricui doreste sa isi cunoasca nivelul actual si sa-si imbunatateasca performantele sprotive.

18 Like



Acest articol a fost vizualizat de 2.488 ori.

Related Posts

Comments (2)

  1. George
    iulie 27, 2018

    Buna ziua,

    Cat ar costa un test?

  2. admin
    august 03, 2018

    750 lei

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.