2016
Jan
18

Zaharul: ar trebui sau nu sa il eliminam din dieta noastra?

Revin cu subiectul „zahar”, deoarece acesta pare sa isi fi castigat  reputatia de “lupul cel rau” cand vine vorba de sanatate si tot mai multi oameni sunt interesati de subiect. Medical News Today a prezentat numeroase studii care asociau consumul de zahar cu imbatranirea prematura, bolile cardiovasculare, obezitatea si chiar cancerul. Astfel de cercetari i-au determinat pe multi experti din domeniul sanatatii sa ceara reducerea nivelurilor recomandate ale consumului de zahar, unii chiar  sustinand eliminarea completa a acestuia. Chiar este zaharul atat de nociv pentru sanatatea noastra? Sa investigam.

zahar

In termini simpli, zaharul este un carbohidrat cristalin care da gustul dulce alimentelor. Exista diverse tipuri de zahar: glucoza, fructoza, lactoza, maltoza si sucroza – cunoscute si ca zahar de masa.

Unele dintre acestea – glucoza, fructoza si lactoza – se gasesc in mod natural in fructe, legume si alte alimente. Insa multe din alimentele pe care le consumam contin zahar adaugat – zahar pe care fie il adaugam  noi produsului pentru a-i spori aroma, fie  este adaugat chiar de producator.

Printre cele mai cunoscute surse de zahar adaugat se regasesc bauturile racoritoare, prajiturile, placintele, ciocolata, sucurile de fructe si deserturi. O doza de cola contine pana la 7 lingurite de zahar, in timp ce o ciocolata de marime medie 6 lingurite de zahar.

Acest zahar adaugat contribuie la multe dintre problemele de sanatate. In Decembrie 2014, MNT a prezentat un studiu in jurnalul Open Heart care  sustinea  ca zaharul adaugat creste riscul de hipertensiune, chiar mai mult decat sodiul. In Februarie 2014, un studiu efectuat de Centrul de Control si Preventie a Bolilor (CPB) a asociat consumul ridicat de zahar adaugat cu riscul crescut de deces din cauza bolilor cardiovasculare.

De impact este si faptul ca zaharul adaugat a fost asociat cu crestere considerabila a fenomenului obezitatii.

In Statele Unite, mai mult de o treime dintre adulti sunt obezi, iar rata obezitatii infantile a crescut pe parcursul ultimilor 30 de ani de peste 2 ori in  randul copiilor si de patru ori in randul adolescentilor.

Conform unui studiu din 2013 publicat in „The American Journal of Clinical Nutrition” (Jurnalul American de Nutritie Clinica), consumul de bauturi indulcite favorizeaza cresterea in greutate atat la copii cat si la adulti, iar un raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii consemneaza corelatia dintre consumul crescut de astfel de bauturi si crestearea incidentei obezitatii.

Devenim oare dependenti de zahar?

Dr. Robert Lustig, medic pediatru si endocrinolog la Universitatea California-San Francisco si autor al cartii „Slabe sanse: Adevarul ascuns despre Zahar”, este un sustinator al acestor corelatii sustinand totodata ca zaharul este o substanta „toxica” de care devenim dependenti.

Un studiu dinn 2008 efectuat de cercetatorii de la Universitatea Princeton, NJ, a descoperit ca soarecii care aveau o dieta cu continut ridicat de zahar au prezentat simptomele specifice dependentei cand continutul de zahar a fost redus.

 „Industria alimentara l-a transformat in necesitate deoarece stiu ca astfel vei cumpara mai mult,” a afirma Dr. Lustig. „Asa te prind. Ce parere ai avea daca ai afla ca un producator de cereale lipsit de scrupule , in dorinta sa de a te face sa cumperi mai mult, a adaugat morfina in componenta cerealelor pe care tu le servesti la micul dejun ? Ei bine, fac deja asta cu zaharul.”

Gwyneth Paltrow, pe blogul ei, numeste dependenta de zahar ca unul din motivele care au determinat-o sa renunte complet la acesta.

„Pana la urma, zaharul declanseaza dependenta  intr-o maniera similara multor droguri ilegale”, scrie ea. „Zaharul este, practic,  un drog recreational, acceptat social si legal cu consecinte mortale.”

Statisticile arata ca americanii sunt, in  mod cert, o natie de iubitori de zahar adaugat. Conform unui raport CPB, aportul caloric provenit din zaharul adaugat reprezinta la adulti 13% din totalul caloric zilnic (intre 2005 si 2010), iar la copii si adolescenti 16% din totalul caloric zilnic (intre 2005 si 2008).

Aceste niveluri sunt cu mult peste cele recomandate de Organizatia Mondiala a Sanatatii; conform acestora, maxim 10% din aportul caloric zilnic ar trebui sa provina din zahari – atat natural cat si adaugat produselor de catre producatori .

Este sanatoasa eliminarea zaharului din alimentatia noastra?

Gama de studii ce prezentau implicatiile negative ale zaharului adaugat a determinat OMS sa demareze o revizuire a nivelurilor recomandate de consum pentru 2014. Organizatia a redactat un ghid in care prevedea o injumatatire a nivelului zilnic recomandat de consum de zahar , de la 10% la 5%.

„Scopul acestui ghid este sa ofere recomandari cu privire la consumul de zahar pentru a reduce riscul de boli netransmisibile la adulti si copii,”a explicat OMS, „o atentie speciala fiind acordata preventiei si controlului cresterii in greutate si a cariilor dentare.”

In plus, se pare ca multi experti in domeniul sanatatii, nutritionisti si chiar celebritati ca Gwyneth au trecut in tabara celor care sustin abordarea „no sugar” („fara zahar”).  Insa, chiar este posibil sa  eliminam complet zaharul din alimentatie? Este sanatos?

Biochimistul Leah Fitzsimmons de la Universitatea din Birmingham, UK, a declarat pentru the Daily Mail:

                „O eliminare completa a zaharului din alimentatie ar fi extrem de dificil de realizat. Fructele, legumele, produsele lactate, oule, alcoolul si nucile  – toate contin zahar; nu ai mai manca decat carne si grasimi – ceea ce in mod cert nu este sanatos.”

Multe persoane apeleaza la indulcitori ca alternativa la zahar, insa conform unui studiu prezentat de MNT in 2014, si acestia predispun la diabet si obezitate.

 

Zaharul poate face parte dintr-o alimentatie sanatoasa si echilibrata

In loc sa se indeparteze complet de zahar, multi experti cred ca acesta poate fi consumat in cadrul unei dietei sanatoase, unii chiar remarcandu-i beneficiile.

Ca toate sursele de calorii, zaharul poate fi consumat in cadrul unei alimentatii sanatoase si echilibrate si al unui stil de viata activ,” a declarant pentru MNT Dr. Alison Boyd, director al Sugar Nutrition UK.  “Cu ajutorul zaharurilor anumite alimente nutritive devin mai gustoase, sprijinind astfel varietatea in cadrul alimentatiei sanatoase si echilibrate.”

Unii cercetatori spun chiar ca organismal nostru are nevoie de zahar. “Este combustibilul preferat al organismului nostru,” declara pentru CNN Dr. David Katz, director al Centrului de Cercetare a Preventiei din cadrul Universitatii Yale din New Haven, CT. “Zaharul are un rol in alimentatia noastra. La urma urmei, ce sens are sa fii sanatos daca nu te bucuri de viata?”

Asociatia American Heart (AAH) – care recomanda  un consum de zahar de maxim100 calorii/zi (6lingurite) pentru femei si maxim 150 calorii/zi (9lingurite) pentru barbati – nu este insa de accord,  sustinand ca organismul nostru nu are nevoie de zahar pentru a functiona corect.

Sfaturi pentru a reduce aportul de zahar

 Desi zaharul poate face parte dintr-o alimentatie sanatoasa, Dr. Katz subliniaza faptul ca aproape toti expertii din domeniul sanatatii sunt de acord: „consumam prea mult” – ceea ce este evident si din rapoartele mentionate anterior.

De aceea, expertii recomanda reducerea aportului de zahar in normele optime. AAH ofera cateva sfaturi in acest sens:

  • Reduceti cantitatea de zahar pe care o adaugati in mod regulat in mancaruri si bauturi, cum ar fi ceai, cafea si clatite.
  • Inlocuiti bauturile indulcite cu cele fara zahar sau cu continut caloric scazut.
  • Comparati etichetele alimentelor si selectati produsele cu cantitatea cea mai mica de zahar.
  • Cand coaceti prajituri reduceti cantitatea de zahar din reteta cu o treime.
  • Incercati sa inlocuiti zaharul din retete cu extracte sau condimente ca scortisoara, ghimber, migdala sau vanilie.
  • Inlocuiti zaharul de pe cereale sau din piure-ul de ovaz cu un fruct.
Sursa: Medical News Today

Te-ar mai putea interesa si aceste subiecte:

  1. Zahărul și copiii
  2. Fibrele, elemente importante in alimentatia noastra
  3. Carnea de porc – o includem sau nu in alimentatia noastra?
  4. O dieta sanatoasa intarzie imbatranirea creierului
  5. Varza si alte crucifere pe care ar trebui sa le mancam frecvent

Acest articol a fost vizualizat de 894 ori.

1 Comentariu la “Zaharul: ar trebui sau nu sa il eliminam din dieta noastra?”

  • Sigina Pop 23/01/2016 at 15:10

    Dr Lustig e my favourite :)

Adauga comentariu


two × = 10


Publicitate

CENTRUL DE NUTRITIE SUPERFIT
Centru pentru testarea performantelor sportive

Articole pe Doctor.info.ro


Noutati pe Doctor.info.ro


Articole pe Maraton.info.ro


Urmareste-ne pe Facebook


Calendar

January 2016
M T W T F S S
« Dec   Feb »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva blogului

Calendar evenimente sportive